Whether a contractual neutral-expert clause for damage valuation is a mandatory pre-litigation procedure barring judicial review of insurance compensation

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 28 iulie 2016 sub dosar nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 793.074 RON reprezentând diferenţă despăgubiri cuvenite societăţii A. S.R.L., conform poliţei de asigurare seria x nr. x încheiată la 22 mai 2014, în urma producerii riscurilor asigurate reprezentate de ploi torenţiale, însoţite de furtună şi cădere de grindină care au avut loc în data de 11 iulie 2014, în jurul orei 18:00 la ferma din raza localităţii Văcăreni, judeţul Tulcea, cu plata dobânzii legale de la data scadenţei şi până la plata integrală a întregii sume, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 367/2018 din 5 martie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A..

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 41 din 31 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 367/2018 din 5 martie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea soluţiei Curtea a reţinut că, deşi apelanta-reclamantă, în calitate de asigurat, a consimţit că, în ipoteza de dezacord cu modul de evaluare a daunei, va solicita o nouă evaluare, menţionând acest lucru în protocol, aceasta nu a solicitat efectuarea unei expertize neutre, de către experţi autorizaţi din afara societăţii de asigurare, în prezenţa reprezentanţilor celor două părţi, ale căror opinii puteau fi analizate în raportul de expertiză. În lumina acestor argumente, reţinând că susţinerile apelantei-reclamante nu determină reformarea hotărârii primei instanţe, în condiţiile în care aceasta nu a apelat la procedura prevăzută în propriul contract pentru contestarea valorii acordate de societatea de asigurare, şi astfel nu a infirmat incidenţa riscurilor considerate de asigurător ca neacoperite de convenţia de asigurare, Curtea a apreciat că hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L..

Prin memoriul de recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei instanţei de apel spre o nouă judecată, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta susţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 13.1.1 vizând constatarea şi evaluarea pagubelor, precum şi 13.1.2 din contractul de asigurare, întrucât procedura de solicitarea a unei noi evaluări (expertize neutre) ar reprezenta un drept, iar nu o obligaţie a asiguratului, iar interpretarea potrivit căreia nu s-ar mai putea contesta modalitatea de evaluare a daunelor cauzate dacă s-ar fi urmat procedura obligatorie ar îngrădi accesul la justiţie.

Mai susţine recurenta că instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art. IV şi V.5.3 din contactul de asigurare, fără însă a preciza care este eroarea de interpretare a prevederilor, aducând în acest sens argumente privind situaţia de fapt, ce ţin de temeinicia soluţiei instanţelor de fond şi apel.

Într-o altă critică, recurenta susţine că instanţa ar fi interpretat greşit normele generale de drept substanţial (art. 2199-2220 C. civ.) şi prevederile art. 2206-2208 C. civ.

În opinia recurentei, singurele obligaţii pe care le-ar fi avut societatea, conform legii, erau cele prevăzute de art. 2206 din C. civ. (plata primelor de asigurare), art. 2207 din C. civ. (comunicarea producerii riscului asigurat), obligaţii pe care aceasta le-a îndeplinit.

Riscul asigurat nu a fost produs cu intenţie de asigurat şi ca atare, se poate considera că instanţa a interpretat greşit şi dispoziţiile art. 2.208 din C. civ.

Instanţa a reţinut însă, că despăgubirile solicitate de reclamantă pentru producerea riscului asigurat se acordă pe teren contractual, iar criticile vizând reţinerea greşită a producerii unui risc neasigurat ar fi nefondate.

Mai arată recurenta, că atât partea adversă cât şi instanţa de judecată au afirmat ca societatea reclamantă nu ar fi solicitat o expertiza agricolă, astfel cum prevedea contractul încheiat între părţi, însă aceasta apreciază că instanţa a interpretat în mod greşit contractul, întrucât nu era obligatorie dar nici nu se excludea posibilitatea de a se efectua o expertiză în cadrul unui litigiu.

Prin întâmpinarea depusă, la 15 iulie 2019, intimata-pârâtă B. S.A. a solicitat, în principal, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. anularea cererii de recurs, raportat la faptul că aceasta nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii, întrucât motivele invocate nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului formulat ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 17 octombrie 2019 s-a dispus comunicarea raportului către părţi potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., iar la data de 23 ianuarie 2020 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului. Totodată, a fost admis în principiu recursul, fiind stabilit termen pentru soluţionarea recursului la 12 martie 2020, termen la care a fost amânată cauza în contextul epidemiei COVID-19.

La 7.05.2020 s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul dispoziţiilor art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată se impune casarea deciziei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă, pentru considerente următoarele:

Între reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâta B. S.A. s-a încheiat un contract de asigurare facultativă a culturilor agricole, a culturilor de legume, a rodului viilor, a rodului pomilor fructiferi şi hameiului, întocmindu-se astfel poliţa de asigurare seria x nr. x, cu valabilitate 28.05.2014-15.11.2014. Potrivit art. IV din contract, asigurătorul acordă despăgubiri în cazurile de daună produse de riscurile asigurate.

Întrucât asigurătorul a refuzat plata asigurării solicitate ca urmare a producerii riscului asigurat, asiguratul a formulat acţiunea în pretenţii care formează obiectul prezentului dosar.

Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. recurenta a susţinut aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 13.1.1 vizând constatarea şi evaluarea pagubelor, precum şi 13.1.2 din contractul de asigurare, recurenta arătând că procedura de solicitare a a unei noi evaluări (expertize neutre) reprezintă un drept, iar nu o obligaţie a asiguratului, cum greşit a reţinut instanţa, ceea ce îi îngrădeşte accesul la justiţie.

Critica este fondată.

În motivarea soluţiei atacate cu recurs, instanţa a reţinut faptul că susţinerile apelantei-reclamante nu determină reformarea hotărârii primei instanţe, în condiţiile în care aceasta nu a apelat la procedura prevăzută în propriul contract pentru contestarea valorii acordate de societatea de asigurare şi astfel nu a infirmat incidenţa riscurilor considerate de asigurător ca neacoperite de convenţia de asigurare.

Conform art. 193 C. proc. civ. procedura prealabilă, obligatoriu de parcurs înainte de sesizarea instanţei, trebuie expres prevăzută de lege. Per a contrario, dacă legea nu impune parcurgea unei proceduri prealabile sesizării instanţei, aceasta nu are caracter obligatoriu şi nu poate constitui un fine de neprimire pentru sesizarea instanţei sau un impediment pentru analiza pe fond a pretenţiilor de către instanţă.

Potrivit 13.1.2. din contractul de asigurare, "dacă asiguratul nu este de acord cu modul de evaluare a daunei, poate solicita o nouă evaluare, menţionând acest lucru în protocol. În acest caz se poate efectua o expertiză neutră. Expertiza se efectuează de către experţi autorizaţi din afara societăţii de asigurare, în prezenţa reprezentanţilor celor două părţi, ale căror opiniivor fi analizate în raportul de expertiză. Dacă şi în această situaţie Asiguratul, deşi a fost de acord cu desemnarea expertului autorizat, refuză să accepte rezultatul expertizei, Asiguratorul poate stabili despăgubirea cuvenită în conformitate cu rezultatul raportului de expertiză."

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, neparcurgea acestei procedurii nu poate fi reţinută ca având caracter definitiv asupra despăgubirilor propuse de asigurător şi nu constituie un motiv de respingere a acţiunii în instanţă, întrucât clauza contractuală care o instituie are caracter dispozitiv fiind stabilită prin convenţia părţilor iar nu în mod expres de lege, cum prevede art. 193 C. proc. civ.

În această situaţie se aplică regula generală conform căreia, în cazul în care părţile nu se înţeleg amiabil, partea nemulţumită poate să-şi valorifice pretenţiile în instanţă, astfel cum s-a întâmplat şi în cauză.

Având în vedere temeinicia acestei critici care determină rejudecarea apelului, Înalta Curte nu va mai analiza celelalte susţineri pe fondul cauzei, acestea urmând să fie analizate de instanţa de apel. Totodată, pentru corecta stabilire a situaţiei de fapt instanţa de apel va putea dispune administrarea probelor necesare lămuririi tuturor aspectelor învederate prin cererea de apel.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 41 din 31 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.A., va casa decizia atacată şi va trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 41 din 31 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.A.

Casează decizia atacată şi trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2020.