Construction subcontract payment dispute; inadequacy of appellate motivation and failure to address exception of non-performance

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 241.428,21 RON reprezentând debit neachitat precum şi 0,06% penalităţi de întârziere aferente debitului. De asemenea, s-a mai solicitat şi obligarea aceleaşi pârâte la plata sumei de 3.138.744,62 RON reprezentând debit neachitat din contractul de subantrepriză nr. x/20.01.2012 cu penalităţile aferente de 0,7% pe zi de întârziere şi cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 265 din 3.03.2016 a Tribunalului Sălaj s-a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâta B. S.A. şi s-a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în insolvenţă, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., privind plata debitului neachitat.

Prin sentinţa civilă nr. 3330 din 31.05.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2016 s-a disjuns judecata primelor două capete de cerere, a fost format dosar separat, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj.

Prin decizia nr. 1543 din 29.09.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj.

Prin sentinţa civilă nr. 1018, pronunţată la data de 21.07.2018, în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sălaj s-a admis în parte acţiunea reclamantei A. S.R.L., societate în insolvenţă şi a fost obligată pârâta B. la plata către reclamantă a sumei de 2.138.744,62 RON, reprezentând diferenţă neachitată de preţ, plus penalităţi în cuantum de 0,07% pe zi de întârziere.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel S.C. B. S.A., solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinţei apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, în fond şi în căile de atac.

Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a Civilă prin decizia civilă nr. 601/2018 din 13 noiembrie 2018 a respins apelul declarat de apelanta S.C. B. ŞI MONTAJ 83 S.A.., împotriva sentinţei civile nr. 1018, pronunţată la data de 21.06.2018 în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sălaj, pe care a păstrat-o în întregime.

Împotriva deciziei nr. 601/2018 din 13 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă pârâta B. ŞI MONTAJ S.A. a declarat recurs.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În raport de motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel nu a arătat care au fost propriile convingeri care au condus la soluţia de respingere a apelului, motivarea hotărârii nefiind conformă exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În opinia recurentei, instanţa de apel a preluat în mod automat şi integral susţinerile reclamantei, expuse în cadrul concluziilor scrise, fără a arăta raţionamentul juridic şi argumentele sale proprii care au condus la concluzia că punctul de vedere exprimat de pârâtă este corect.

Una dintre criticile pârâtei formulată prin cererea de apel a vizat neanalizarea de către instanţa de fond a modului de executare a obligaţiilor contractuale de către reclamantă, pârâta invocând excepţia de neexecutare a contractului. Aceste critici ale pârâtei cu privire la modul deficitar de îndeplinire a obligaţiilor nu au fost analizate de către instanţa de apel, neexistând nicio apreciere proprie a instanţei din care să rezulte argumentele pentru care acestea ar fi fost calificate ca nefondate.

În temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă apreciază că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, întrucât în mod eronat a reţinut instanţa de apel că reclamanta este îndreptăţită la plata sumei de 2.138.744,62 RON, înlăturând susţinerile pârâtei cu privire la modul deficitar în care reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile. Se arată că excepţia de neexecutare a fost probată prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, toate acestea făcând dovada existenţei deficienţei calitative a lucrărilor executate de reclamantă precum şi a refuzului acesteia de a remedia neconformităţile constatate prin raportul de analiză întocmit de DRDP Cluj şi pe cale de consecinţă a neexecutării culpabile de către aceasta a obligaţiilor contractuale asumate prin Contractul de subantrepriză nr. x/20.01.2012. Raportat la numeroasele neconformităţi sesizate asupra lucrărilor executate de reclamantă, care au fost remediate în regie proprie de pârâtă, recurenta apreciază că nu se putea reţine că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile în mod corespunzător, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1566 C. civ. pentru invocarea excepţiei de neexecutare a contractului. Susţinerile reclamantei conform cărora pârâta ar fi acceptat la plată aceste lucrări prin semnarea situaţiei de lucrări iulie- decembrie 2012 nu puteau fi reţinute de instanţă, având în vedere faptul că deficienţele calitative ale lucrărilor executate au fost constatate ulterior prin efectuarea analizelor de laborator. Deşi reclamanta avea cunoştinţă de acestea, a emis cu rea-credinţă factura contestată în prezentul litigiu. În consecinţă, în mod eronat instanţa s-a raportat exclusiv pe raportul de expertiză contabilă întocmit în faţa primei instanţe, fără a analiza întregul material probator administrat în cauză. În acest fel, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, fără analizarea tuturor probelor administrate în cauză şi fără a stabili în mod corect situaţia de fapt.

Sub un ultim aspect se susţine încălcarea principiului rolului activ al instanţei de judecată şi încălcarea dreptului la apărare, critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.. Astfel, în considerentele deciziei recurate instanţa de apel a reţinut faptul că în cauză a fost efectuată o contraexpertiză tehnică judiciară, probă prin care s-ar fi putut răsturna concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză. În virtutea rolului său activ instanţa avea posibilitatea să dispună şi să încuviinţeze din oficiu, administrarea unei astfel de probe, în vederea asigurării unui proces echitabil şi al dreptului la apărare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 3 iulie 2019 s-a dispus comunicarea raportului către părţi potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., iar la data de 28 noiembrie 2019 a fost admis în principiu recursul, fiind stabilit termen pentru soluţionarea recursului.

La 23.01.2020 a fost suspendată judecata recursului în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. iar la 7.05.2020 s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul dispoziţiilor art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată se impune casarea deciziei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă, pentru considerente următoarele:

Principala critică a recurentei o constituie nemotivarea deciziei atacate aceasta susţinând că instanţa de apel nu a arătat care au fost propriile convingeri care au condus la soluţia de respingere a apelului.

Critica este fondată.

Prin cererea de apel recurenta a invocat faptul că sentinţa instanţei de fond nu a fost motivată întrucât au fost reluate argumentele din cererea de chemare în judecată precum şi concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.

Raportat la această critică, se constată că instanţa de apel s-a rezumat să redea mersul procesului în faţa instanţei de fond fără a exercita un control propriu asupra raţionamentului instanţei de fond.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În mod necesar, o hotarâre judecatorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro si contra care au format, în fapt si în drept, convingerea instantei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar, pe de altă parte, la dispozitiile legale aplicabile raportului jridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecatoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzatoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie.

Obligativitatea motivării hotărârilor judecatoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constitutia României şi art. 6 alin. (1) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale.

Indiscutabil, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, instanţă care are în mod necesar obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, cel putin pentru a le aprecia pertinenţa.

Pe de altă parte, nemotivarea unei hotărâri judecătoresti echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul acţiunii, de natura prin urmare să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare, în temeiul prevederilor art. 498 alin. (2) C. proc. civ.

Într-adevăr, atâta timp cât în considerente instanţa nu a analizat în mod nemijlocit probele care au fost administrate în cauză, nu a stabilit împrejurarile de fapt esenţiale referitoare la drepturile şi obligaţiile asumate de părţi prin raportul juridic dedus judecăţii şi nu a evocat normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în speţă, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced. O astfel de hotărâre devine arbitrară şi nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere spre rejudecarea apelului.

Pornind de la aceste aspecte de ordin teoretic, se constată că instanţa de apel nu s-a pronunţat în niciun fel asupra motivului de apel privind nemotivarea hotărârii de către prima instanţă ca atare motivarea nu întruneşte cerinţele procedurale prevazute de art. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că nu arată, în concret, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi care au condus la respingerea apelului şi argumentele pentru care au fost înlăturate susţinerile recurentei.

De asemenea, nu a analizat criteriile formulate în apel care au vizat modalitatea de îndeplinire a obligaţiilor contractuale, precum şi aspectele vizând dovedirea respectării acestor obligaţii din perspectiva executării lor.

Se apreciază sub acest aspect că reluarea concluziilor raportului de expertiză fără ca instanţa să efectueze propriile aprecieri asupra criticilor cu care a fost învestită nu respectă obligaţia de motivare care incumbă completului de judecată.

Or, în aceste condiţii, a fost încălcat dreptul recurentei la un proces echitabil şi i s-a cauzat o vătămare procesuală, care nu poate fi înlaturată decât prin aplicarea prevederilor art. 498 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. prin administrator judiciar C. împotriva deciziei civile nr. 601/2018 din 13 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator special D., va casa decizia atacată şi va trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Având în vedere incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte nu va mai analiza celelalte critici formulate în cererea de recurs, urmând ca acestea să fie avute în vedere odată cu rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. prin administrator judiciar C. împotriva deciziei civile nr. 601/2018 din 13 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator special D..

Casează decizia atacată şi trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2020.