Loan contract clause validity: Appeal against suspension of proceedings dismissed as unfounded for failure to quantify claim value

Şedinţa publică din data de 18 iunie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la 23 aprilie 2015 sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. au solicitat ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună următoarele în privinţa contractului de credit nr. x din 8 ianuarie 2008: 1.să se constate că prevederile contractuale ce fac obiectul art. 3.3 şi 3.4 teza ultimă, ce prevăd obligaţia de plată a comisionului de administrare şi respectiv posibilitatea băncii de a revizui în mod unilateral nivelul dobânzii penalizatoare au caracter abuziv şi pe cale de consecinţă să se constate nulitatea absolută a acestora; 2.să fie obligată pârâta la restituirea tuturor sumelor încasate cu titlu de comision de administrare; 3.să fie obligată pârâta la plata dobânzii legale aferente sumelor percepute cu titlu de comision de administrare, calculată de la data achitării fiecărei sume şi până la momentul restituirii.

Prin sentinţa civilă nr. 10558 din 22 septembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Constanţa s-a dispus admiterea în parte a cererii de chemare în judecată formulată şi completată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A.. S-a constatat nulitatea absolută ca fiind abuzivă a clauzei cuprinse în art. 3.4 din contractul de credit nr. x din 8 ianuarie 2008 privitoare la posibilitatea băncii de a revizui nivelul dobânzii penalizatoare în funcţie de politica sa de creditare. S-a respins ca neîntemeiată cererea în privinţa constatării caracterului abuziv al clauzei nr. 3.3 din contractul de credit, privind comisionul de administrare şi cererea privind restituirea sumelor plătite cu titlu de comision de administrare şi a dobânzii legale aferente acestor sume, precum şi capătul de cerere având ca obiect denominarea creditului prin transformarea acestuia în moneda naţională şi stabilizarea cursului de schimb CHF/leu la nivelul înregistrat la momentul încheierii contactului de credit.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel reclamanţii A. şi B..

Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 1688 din 15 decembrie 2017 a respins apelul declarat de apelanţii A. şi B. în contradictoriu cu intimata D. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 10558 din 22 septembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Constanţa, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenţii-reclamanţi B. şi A..

Prin decizia nr. 3526 din 21 septembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis excepţia de necompetenţă în soluţionarea recursului declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1688 din 15 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Constanţa.

Pe rolul Curţii de Apel Constanţa, cauza a fost înregistrată la 2 noiembrie 2018, sub acelaşi nr. de dosar.

Prin încheierea din 27 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., s-a dispus suspendarea pricinii, recursului promovat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1688 din 15 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă în dosar nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. S.A., pentru neîndeplinirea obligaţiei stabilite în sarcina recurenţilor respectiv de a preciza valoarea capătului de cerere privind stabilizarea cursului de schimb la nivelul înregistrat la data încheierii contractului de credit.

Împotriva încheierii din 27 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A. şi B..

Prin memoriul de recurs, reclamanţii A. şi B. au solicitat admiterea recursului, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei în vederea continuării judecăţii.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenţii susţin că soluţia instanţei de judecată este nelegală, deoarece temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, inclusiv capătul de cerere privind stabilirea cursului CHF/LEU la nivelul înregistrat la momentul semnării contractului, este legislaţia în materia protecţiei consumatorului, respectiv Legea nr. 193/2000.

Faţă de această împrejurare, cererea de chemare în judecată la fond a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru, fapt ce atrage în mod automat scutirea de la plata taxei judiciare de timbru şi în calea de atac, când aceasta este promovată de către reclamant, cum este cazul de faţă.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 21 noiembrie 2019 s-a dispus comunicarea raportului către părţi potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 23 ianuarie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat în cauză, stabilindu-se termen la 12 martie 2020, în şedinţă publică, pentru soluţionarea acestuia.

Prin încheierea din 7 mai 2020 s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul dispoziţiilor art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

La termenul din 18 iunie 2020, după repunerea pe rol a cauzei, Înalta Curte a analizat recursul şi a reţinut următoarele:

Prin încheierea atacată instanţa a suspendat judecata pricinii în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. ca urmare a faptului că recurenţii -reclamanţii nu s-au conformat obligaţiei stabilite de instanţă de a preciza valoarea capătului de cerere privind stabilizarea cursului de schimb la nivelul înregistrat la data încheierii contractului de credit.

Recurenţii au motivat neîndeplinirea obligaţiei stabilite de instanţă prin faptul că măsura cuantificării valorii capătului de cerere privind stabilizarea cursului valutar nu poate avea ca finalitate plata taxei judiciare de timbru întrucât sunt scutiţi având în vedere calitatea acestora de consumatori şi faptul că la instanţa de fond nu s-a timbrat.

Critica este nefondată.

Conform art. 241 alin. (4) C. proc. civ. judecătorul poate stabili pentru părţi, precum şi pentru alţi participanţi în proces îndatoriri în ceea ce priveşte prezentarea dovezilor cu înscrisuri, relaţii scrise, răspunsul scris la interogatoriul comunicat potrivit art. 355, asistarea şi concursul la efectuarea în termen a expertizelor, precum şi orice alte demersuri necesare soluţionării cauzei.

Făcând aplicarea acestor dispoziţii instanţa a solicitat recurenţilor să precizeze valoarea capătului de cerere privind stabilizarea cursului de schimb la nivelul înregistrat la data încheierii contractului de credit sub sancţiunea suspendării cauzei, obligaţie neîndeplinită de recurenţi în termenul stabilit.

Invocarea de către recurenţi pe calea recursului a faptului că litigiul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru nu este de natură să imprime un caracter de nelegalitate măsurii de suspendare a litigiul întrucât chestiunea contestării modului de stabilire a timbrajului este distinctă de aceea a îndeplinirii obligaţiilor stabilite de instanţă în cadrul procedural prevăzut de art. 241 alin. (4) C. proc. civ.

Astfel, conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, prin urmare apărările părţilor cu privire la modul de stabilire a taxei judiciare de timbru pot fi formulate doar prin parcurgerea acestei proceduri expres prevăzute de lege.

Instanţa a acţionat în limitele atribuţiilor conferite de art. 241 alin. (4) C. proc. civ. şi întrucât a constatat că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina recurenţilor, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, în mod corect a luat măsura suspendării cauzei.

În raport de considerentele reţinute, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva încheierii din 27 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva încheierii din 27 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2020.