Inadmissibility of Cassation Appeal in Labor Disputes Due to Statutory Exclusion from Extraordinary Remedies

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia I civilă la 08.05.2018, reclamantul A. a învestit instanţa cu un conflict de muncă, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.

Prin sentinţa civilă nr. 519/19.06.2019, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 05.07.2019, Tribunalul Botoşani, secţia I civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor salariale calculate în funcţie de salariul minim brut pe ţară garantat în plată din perioada 01.08.2016-31.12.2017 pentru o normă întreagă, sume ce vor fi actualizate în funcţie de indicii de inflaţie, de la data scadenţei până la data plăţii efective; de asemenea, a dispus compensarea în bani a concediului de odihnă aferent anului 2017, calculat în funcţie de salariul minim brut pe ţară garantat în plată din acest interval şi virarea contribuţiilor către bugetul consolidat al statului pentru perioada 01.08.2016-31.07.2017, pentru un program de lucru cu normă întreagă, folosind ca bază de calcul salariul minim brut pe ţară garantat în plată.

Prin aceeaşi sentinţă, au fost respinse ca nefondate celelalte capete de cerere şi a fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 500 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. B. S.R.L. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 829/30.09.2019, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale în funcţie de salariul minim brut pe ţară şi a contribuţiilor către bugetul statului pentru un program de lucru cu normă întreagă, a menţinut dispoziţiile vizând obligarea pârâtei la compensarea în bani a concediului de odihnă aferent anului 2017 pentru un program de 4 ore pe zi cu virarea contribuţiilor către bugetul statului pentru un program de lucru de 4 ore pe zi şi dispoziţia privind respingerea celorlalte capete de cerere; a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei din apel, A. a declarat recurs.

În motivare, a reiterat situaţia de fapt, a prezentat evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare şi a susţinut că, în ceea ce priveşte compensarea în bani a concediului de odihnă aferent anului 2017, instanţa de apel nu a avut în vedere că intimata nu a făcut dovada că i-a plătit drepturile băneşti pentru efectuarea concediului de odihnă şi nici că a efectuat zilele de concediu de odihnă la care avea dreptul.

În acest sens, a arătat că nu a semnat fişa de salariat şi statele de plată pentru lunile decembrie 2017 şi ianuarie 2018, în care apare evidenţiat acest concediu de odihnă. Or, potrivit art. 168 alin. (1) din Codul muncii, plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că pot depune puncte de vedere la raport.

Numai recurentul a formulat punct de vedere la raport.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ., la art. 457.

Recursul are ca obiect decizia nr. 829/30.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă într-un litigiu de muncă.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (…) conflictele de muncă şi de asigurări sociale (…)".

În acest sens, art. 214 din Legea nr. 62/2011 prevede că hotărârile prin care se soluţionează cererile referitoare la conflictele individuale de muncă sunt supuse numai apelului.

Aşadar, faţă de dispoziţiile enunţate, decizia nr. 829/30.09.2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, împotriva căreia a fost promovat prezentul recurs, este definitivă încă de la pronunţare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată şi cu recurs.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 829/30.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 iunie 2020.