Recourse inadmissible: labor law nature of mayor-municipality damages claim bars extraordinary appeal

Analizând actele de la dosar, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău, secţia Civilă la 06.02.2017, reclamanta Comuna Odobeşti, prin primar, a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 42.189,40 RON, reprezentând beneficiul nerealizat, ca urmare a plăţii acestei sume în mod nejustificat numitului B..

În susţinerea cererii, a arătat, în esenţă, că pârâtul, în îndeplinirea funcţiei de primar al Comunei Odobeşti, nu a pus în aplicare decizia nr. 603/17.05.2010, prin care Curtea de Apel Bacău a dispus reintegrarea numitului B. în postul deţinut anterior şi a obligat Comuna Odobeşti să plătească numitului B. o despăgubire egală cu salariile indexate majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la concediere până la data reintegrării efective, dar şi suma de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1748/16.03.2017, Judecătoria Bacău, secţia Civilă a calificat raportul juridic dedus judecăţii ca fiind unul de muncă, supus Codului muncii, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Prin sentinţa nr. 67/28.01.2019, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 42.189,40 RON, reprezentând daune-interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat şi la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a respins ca nefondată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata beneficiului nerealizat, ca urmare a achitării nejustificate a sumei de 42.189,40 RON.

Împotriva acestei sentinţe, A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 565/27.08.2019, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâtul la plata către reclamantă doar a sumei de 38.063,4 RON.

Împotriva deciziei din apel, A. a declarat recurs, solicitând casarea ei în parte şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, curţii de apel.

În motivare, a susţinut că instanţa de apel nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept."

A arătat că prin apărările formulate atât în faţa tribunalului, cât şi în apel, a susţinut că nu a creat niciun prejudiciu Comunei Odobeşti, că nu există nicio legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, dar şi că decizia nr. 603/17.05.2010 a Curţii de Apel Bacău nu a fost pusă în aplicare, ca urmare a atitudinii pasive a numitului B., care, cu rea-credinţă, a solicitat punerea în executare a acesteia în anul 2013, înainte de împlinirea termenului de prescripţie.

Cu toate acestea, tribunalul nu a analizat aceste aspecte, prin prisma art. 1.517 C. civ.; or, instanţa de apel, în virtutea rolului activ şi a prevederilor art. 476 coroborat cu art. 22 alin. (2) C. proc. civ., trebuia să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

În continuare, a reiterat situaţia de fapt, a prezentat evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare şi a subliniat că reclamanta-intimată nu a depus la dosar calculul despăgubirilor egale cu salariile indexate majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat B. de la data concedierii până la data reintegrării efective şi nici nu a precizat care sunt celelalte sume achitate nejustificat şi cum se face vinovat de prejudicierea instituţiei.

De asemenea, a susţinut că nu există nicio dovadă depusă la dosar de reclamantă, din care să rezulte că a refuzat să dea curs solicitării numitului B. de punere în executare a deciziei nr. 603/17.05.2010 a Curţii de Apel Bacău.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că pot prezenta puncte de vedere asupra raportului.

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ., la art. 457.

Reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâtul să-i plătească suma de 42.189,40 RON, cu titlu de daune-interese; în susţinere, a arătat că pârâtul, care deţinea funcţia de primar, nu a pus în executare decizia nr. 603/17.05.2010 a Curţii de Apel Bacău.

Statuând asupra naturii juridice a raporturilor stabilite între primar sau viceprimar şi unitatea administrativ-teritorială (dacă acestea intră sub incidenţa normelor de drept al muncii, de drept administrativ sau de drept civil), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a pronunţat decizia nr. 16/2016, prin care a stabilit că "prevederile Codului muncii se aplică raporturilor juridice dintre primar/viceprimar şi unitatea administrativ-teritorială, dacă legi speciale nu conţin dispoziţii specifice, inclusiv după încetarea mandatelor."

Aşadar, având în vedere sus-menţionata decizie, obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că reclamanta a învestit instanţa cu un conflict de muncă.

Reglementând materiile în care legea nu recunoaşte calea extraordinară de atac a recursului, art. 483 alin. (2) C. proc. civ. indică, între alte categorii, şi cazurile în care hotărârile sunt pronunţate în conflicte de muncă şi de asigurări sociale.

De aceea, în raport cu dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte constată că decizia nr. 565/27.08.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă are caracter definitiv încă de la pronunţarea sa, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, conform art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei nr. 565/27.08.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 iunie 2020.