Insufficiency of appellate reasoning regarding unaddressed defenses of bad faith and contractual breach in annulment of promissory note

Asupra recursului,

Din actele dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 30 mai 2016 pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.R.L. şi C. S.A., solicitând să se constate inexistenţa dreptului de creanţă şi a raportului cambial dintre părţi, să se dispună anularea Biletului la ordin seria x nr. x din data de 22 decembrie 2015 şi să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 71 din 12 februarie 2018 pronunţată în dosarul x/2016, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu.

A respins, ca inadmisibil, capătul de cerere având ca obiect,inexistenţă drept de creanţă şi raport cambial".

A admis capătul de cerere având ca obiect "anulare bilet la ordin", formulat de reclamanta A. S.R.L.

A declarat nulitatea absolută a Biletului la ordin seria x nr. x/22.12.2015 emis de reclamanta A. S.R.L. şi girat de pârâta B. S.R.L. către pârâta C. S.A, pentru suma de 634.000 RON.

A obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată constând în suma de 15445 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru în sumă de 9945 RON, onorariu avocat în sumă de 4800 RON şi onorariu expert, în sumă de 700 RON.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta S.C. C. S.A.

Prin decizia nr. 726/2018 din 17 septembrie 2018 pronunţată în dosar, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis apelul promovat de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 71 din 12 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Bacău şi a schimbat, în parte, sentinţa menţionată, în sensul că, a respins capătul de cerere privind anularea biletului la ordin seria x nr. x din 22 decembrie 2015, ca nefondat.

A menţinut dispoziţia cu privire la respingerea, ca inadmisibilă, a capătului de cerere privind inexistenţa dreptului de creanţă şi a raportului cambial.

A obligat intimaţii să plătească apelantului suma de 13224 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, la data de 15 noiembrie 2018, recurenta reclamantă A. S.R.L., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 23 noiembrie 2018.

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, cu consecinţa respingerii apelului şi menţinerii sentinţei pronunţate de Tribunalul Bacău, ca legală şi temeinică.

A solicitat obligarea intimatelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei la fond, apel şi recurs.

Făcând trimitere la textul art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de apel este nemotivată, deoarece recurenta a formulat în apel apărări care nu au fost reţinute în hotărâre şi nu au fost analizate şi combătute critic de Curtea de Apel Bacău.

În acest sens, a arătat că instanţa de apel nu a analizat: (in)aplicabilitatea şi (ne)respectarea prevederilor art. 12.2 din actul adiţional nr. x din data de 23 decembrie 2015 la contractul de credit nr. x din data de 7 ianuarie 2008, nu a făcut referire la răspunsul intimatei-pârâte D. S.A. la întrebarea nr. 5 din interogatoriu, conform căruia girarea biletului la ordin a fost comunicată recurentei prin adresa nr. x din data de 30 aprilie 2015 (în condiţiile în care biletul la ordin şi actul adiţional au fost emise/încheiate la 22 decembrie 2015, respectiv 23 decembrie 2015), nu a făcut referire la aspectul menţionat de recurentă referitor la împrejurarea că biletul la ordin depus la dosar nu este cel emis de recurentă, ci de o altă societate, nu a avut în vedere faptul că documentele pe care intimata-pârâtă D. S.A. le-a prezentat în justificarea obligaţiei de plată cuprinse în biletul la ordin, respectiv contractul nr. x din data de 15 aprilie 2014 şi actul adiţional nr. x din data de 21 decembrie 2015, au fost denunţate ca fiind false, iar banca nu a depus la dosarul cauzei originalul acestora, susţinând recurenta-reclamantă că astfel de originale nu există.

Recurenta-reclamantă a arătat şi că, potrivit contractului nr. x/2014, prezentat de intimată, acest act are ca obiect "vânzarea-cumpărarea produsului/produselor din Anexa I", însă, în realitate, contractul menţionat nu include nicio anexă.

A făcut referire la dispoziţiile art. 1.3 din contractul nr. x din data de 7 ianuarie 2008, care stabilesc că, la prezentarea drept garanţie a unui bilet la ordin, trebuia încheiată o anexă la contract, care trebuia înscrisă de către intimata D. S.A. în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Materiale, pe cheltuiala debitoarei B. S.R.L., formalitate care nu a fost îndeplinită, deoarece o astfel de înscriere nu există.

Totodată, a susţinut că, potrivit art. 4.1 din acest contract, intimata-pârâtă D. S.A. avea obligaţia să urmărească încasarea de la emitenţii biletelor la ordin a creanţelor aduse în garanţie, subliniind recurenta-reclamantă că banca nu a efectuat niciun demers în acest sens

Având în vedere că instanţa de apel nu a examinat efectiv aceste apărări şi nu le-a combătut critic, reţinând doar motivele expuse de apelantă, recurenta a considerat că hotărârea este nemotivată, fapt pentru care se impune admiterea recursului.

În ceea ce priveşte dovedirea relei credinţe a intimatei-pârâte D. S.A., recurenta-reclamantă a relatat că, practica statornicită între aceasta şi intimata-pârâtă B. S.R.L. era ca, înainte de încheierea efectivă a contractului de vânzare-cumpărare, recurenta-reclamantă să emită, în favoarea B., un bilet la ordin în alb, ce urma a fi folosit ca instrument de plată pentru garantarea plăţii produselor, iar contractul se negocia ulterior.

Cu toate acesta, recurenta-reclamantă a considerat că probele din dosar demonstrează că în anul 2016, între recurentă şi B. nu s-au mai desfăşurat relaţiile comerciale ale căror obligaţii ar fi trebuit garantate prin emiterea biletului la ordin, neexistând un obiect al garanţiei şi, ca atare, nexistând nici raţiunea pentru care biletul la ordin a fost emis.

Arătând că B. şi D. S.A. (fostă C. S.A.) au încheiat, la data de 23 decembrie 2015, actul adiţional nr. x la contractul de credit nr. x din data de 7 ianuarie 2008, a reiterat împrejurarea că nu s-a îndeplinit obligaţia stabilită în sarcina băncii, menţionată în art. 1.3 din contract, anume aceea ca, la prezentarea drept garanţie a unui bilet la ordin, de a se încheia o anexă la contract şi de a se înscrie această anexă în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Materiale, pe cheltuiala debitoarei B. S.R.L.

A mai precizat că banca, intimata-pârâtă D. S.A., nu şi-a îndeplinit obligaţia impusă de art. 4.1 din contract şi nu a urmărit încasarea de la emitenţii biletelor la ordin a creanţelor aduse în garanţie.

Potrivit art. 12.3 din actul adiţional, la fiecare tragere, împrumutatul va face dovada unei relaţii comerciale cu debitorii creanţelor ipotecate (contract comercial, factură, comandă sau aviz de expediţie a mărfii).

A mai susţinut recurenta-reclamantă că, potrivit aceluiaşi articol din actul adiţional, fiecare retragere a sumei de bani oferite cu titlu de împrumut de către bancă era condiţionată de dovedirea, în prealabil, a existenţei unei relaţii comerciale cu debitorii creanţelor ipotecate (contract comercial sau factură, comandă sau aviz de expediţie a mărfii), cu alte cuvinte, de dovedirea existenţei unui raport juridic contractual privind obligaţii de plată al căror creditor era intimata-pârâtă B. S.R.L.

A considerat că D. S.A. (fosta C. S.A.) avea obligaţia de a cerceta, la data încheierii actului adiţional, dacă B. S.R.L. deţinea contract comercial, factură, comandă sau aviz de expediţie a mărfii, întocmai cu dispoziţiile contractuale.

În opinia recurentei, banca nu şi-a îndeplinit această obligaţie, acceptând să primească de la B. un bilet la ordin ce garanta o obligaţie inexistentă la data respectivă şi care nu s-a născut nici ulterior.

În acest mod, intimata-pârâtă D. S.A. a intrat în posesia unei garanţii suplimentare, respectiv a unui instrument de plată pe cate îl poate pune oricând în executare silită, ceea ce înseamnă că recurenta-reclamantă ar putea fi executată silit pentru suma de 634.000 RON, fără să fi primit o prestaţie din partea B. S.R.L.

Nerespectarea clauzelor contractuale de către bancă, prin acceptarea girării de către B. S.R.L. a biletului la ordin, fără îndeplinirea condiţiilor stipulate la art. 1.3 şi 4.1 din contractul nr. x din data de 7 ianuarie 2008 şi la art. 12.3 din actul adiţional nr. x din data de 23 decembrie 2015, adică în lipsa unor documente care să dovedească relaţiile comerciale dintre recurentă şi intimata B., ce ar fi îndreptăţit-o pe aceasta din urmă să primească de la recurentă suma de 634.000 RON, conturează, în opinia recurentei, reaua-credinţă a băncii.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a apreciat ca fiind dovedite situaţiile de excepţie prevăzute de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 58/1934 (posesorul dobândind cambia a lucrat cu ştiinţă în paguba debitorului) şi art. 76 alin. (1) din Normele nr. 6/1994 (excepţia de completare abuzivă poate fi opusă posesorului ulterior, care a dobândit biletul la ordin completat, doar dacă acesta a fost de rea-credinţă sau a săvârşit o greşeală gravă în dobândirea lui).

Astfel, probele administrate la fond demonstrează că între recurenta-reclamantă şi intimata B. nu s-au mai desfăşurat relaţiile comerciale ale căror obligaţii urmau a fi garantate prin emiterea biletului la ordin.

În acest sens, recurenta-reclamantă a făcut trimitere la expertiza contabilă, care a relevat că, în decursul anilor 2015 şi 2016 nu au fost derulate operaţiuni economice între recurentă şi intimata-pârâtă B., la 31 decembrie 2015 rezultând un sold debitor în valoare de 0 (zero) RON faţă de aceasta din urmă.

De asemenea, expertiza a constatat că soldul debitor al recurentei faţă de B., la momentul emiterii biletului la ordin (22 decembrie 2015), dar şi la momentul scadenţei (12 mai 2016), era în valoare de 0 (zero) RON.

Recurenta-reclamantă a criticat motivarea instanţei de apel, potrivit căreia "apelanta a dobândit cu bună-credinţă biletul la ordin la doar 1 zi de la emiterea acestuia, deci nu se punea problema inexistenţei unor raporturi juridice fundamentale între părţi, în condiţiile în care A. nu ar fi avut niciun interes să emită un astfel de instrument de plată dacă nu existau raporturi juridice între acestea.", precizând că motivul emiterii biletului la ordin a fost acela de a garanta a priori o eventuală obligaţie de plată, ce s-ar fi putut naşte în viitor, nicidecum de a oferi societăţii B. S.R.L. posibilitatea de a garanta un împrumut bancar.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 10 ianuarie 2019, intimata-pârâtă D. S.A. (FOSTĂ C. S.A.) a solicitat, în principal, respingerea recursului, ca inadmisibil şi a invocat excepţia nulităţii căii de atac, apreciind că motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor concluzionând că recursul este admisibil.

Prin încheierea din data de 5 aprilie 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea pronunţată la data de 6 decembrie 2019, Înalta Curte a respins excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii invocate de intimata-pârâtă D. S.A. (FOSTĂ C. S.A.), a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă şi a fixat termen pentru judecarea recursului căii de atac la data de 3 aprilie 2020, cu citarea părţilor.

La termenul fixat, judecata cauzei a fost suspendată de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

Urmare repunerii pe rol a cauzei şi reluării judecăţii, dispuse la prezentul termen de judecată, instanţa de recurs a procedat la judecarea recursului.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

În cadrul acţiunii introductive, întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 58/1934, se solicită anularea biletului la ordin seria x nr. x emis la data de 22 decembrie 2015 de către recurenta-reclamantă A. S.R.L. în favoarea intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L., bilet ce a fost completat de intimată în ziua emiterii şi girat către C. S.A. (în vederea încheierii de către cele două intimate a Actului adiţional nr. x la contractul de credit nr. x din 7 ianuarie 2008).

În motivare, recurenta-reclamantă a invocat, în esenţă, faptul că intimata-pârâta C. S.A - actuala D. S.A. - a acceptat, cu rea-credinţă, girarea acestui bilet la ordin de către B., fără a solicita şi verifica existenţa unor documente care să dovedească existenţa unui raport fundamental care să justifice completarea şi folosirea biletului la ordin în această modalitate.

Întemeiat pe motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat nemotivarea deciziei recurate, arătând că instanţa de apel a omis să analizeze o serie de apărări formulate în cadrul întâmpinării depuse în această fază procesuală.

Se reţine că, prin calea de atac a apelului se tinde, în principiu, la obţinerea unei noi judecăţi asupra fondului cauzei, pe calea unui control judiciar realizat de instanţa de apel.

Hotărârea pronunţată urmare acestui control judiciar trebuie să îndeplinească, sub acest aspect, exigenţele menţionate de dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ., instanţa de apel având obligaţia de a arăta în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-a format convingerea, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În situaţia în care astfel de menţiuni lipsesc din considerente, părţile nu pot cunoaşte, pe deplin, motivele avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa de recurs nu poate exercita, în mod adecvat, controlul judiciar, neputând aprecia asupra legalităţii hotărârii de apel.

Se reţine că, în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar în apel, recurenta-reclamantă a formulat o serie de cereri şi apărări, menite să aducă în atenţia instanţei aspecte considerate relevante pentru a se putea aprecia asupra incidenţei în speţă a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 58/1934 şi art. 76 alin. (1) din Normele nr. 6/1994, texte invocate de intimata-pârâtă D. S.A. în cuprinsul motivelor de apel.

Astfel, recurenta a făcut referire la prevederile art. 12.2 din Actul adiţional nr. x din 23 decembrie 2015 la contractul de credit nr. x din data de 7 ianuarie 2008, precum şi la cele ale art. 1.3. şi 4.1. din contractul de garanţie reală mobiliară nr. 24608 din data de 7 ianuarie 2008, precizând că aceste dispoziţii contractuale nu au fost respectate. De asemenea, a denunţat ca fiind false contractul de vânzare-cumpărare nr. x din data de 15 aprilie 2014 şi actul adiţional nr. x din data de 21 decembrie 2015, arătând că la dosarul cauzei nu au fost depuse originalele acestor documente şi a invocat inexistenţa anexei 1 la contractul de vânzare-cumpărare nr. x din data de 15 aprilie 2014, nefiind individualizate bunurile ce fac obiectul vânzării.

A mai făcut referire recurenta, prin întâmpinare, la răspunsul intimatei-pârâte D. S.A. la întrebarea nr. 5 din interogatoriu, în cadrul căruia intimata arată că girarea biletului la ordin a fost comunicată recurentei prin adresa nr. x din data de 30 aprilie 2015, deşi biletul la ordin şi actul adiţional nr. x au fost emise/încheiate ulterior, la 22 decembrie 2015, respectiv 23 decembrie 2015 şi, totodată, a învederat că biletul la ordin de la dosarul de fond nu este emis de recurentă.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut, prin întâmpinarea formulată în apel, faptul că nu datora vreo sumă de bani B. şi că a notificat inexistenţa creanţei B. intimatei-pârâte D. S.A. la data de 9 mai 2016, anterior introducerii spre decontare a biletului la ordin.

Toate elementele enumerate anterior nu au fost analizate de instanţa de apel, deşi modalitatea în care acestea au fost prezentate avea scopul de a contura reaua-credinţă a intimatei D. S.A în obţinerea şi/sau introducerea la plată a biletului la ordin şi de a elucida situaţia raporturilor juridice ce au fundamentat emiterea biletului la ordin.

Fără a răspunde în vreun mod susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de apel a apreciat că:

"apelanta a dobândit cu bună-credinţă biletul la ordin la doar 1 zi de la emiterea acestuia, deci nu se punea problema inexistenţei unor raporturi juridice fundamentale între părţi, în condiţiile în care A. nu ar fi avut niciun interes să emită un astfel de instrument de plată dacă nu existau raporturi juridice între acestea. Se concluzionează că intimata-reclamantă nu a reuşit să facă dovada relei-credinţe a băncii la momentul dobândirii biletului cambial.".

Se reţine şi că, în cadrul motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă critică modul de aplicare în speţă a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 58/1934 şi art. 76 alin. (1) din Normele nr. 6/1994, considerând eronată maniera în care instanţa de apel a conchis, pe de o parte, că intimata-pârâtă D. S.A ar fi acţionat cu bună-credinţă şi, pe de altă parte, că între părţi existau raporturi juridice care să justifice emiterea şi utilizarea biletului la ordin.

Or, pentru a se putea răspunde acestei critici formulate în recurs era necesară, mai întâi, lămurirea tuturor aspectelor de fapt ale speţei de către instanţa de apel, inclusiv prin verificarea tuturor cererilor şi argumentelor formulate de recurenta-reclamantă prin întâmpinare, deoarece instanţa de recurs nu are în atribuţii analiza şi eventuala cenzurare a deciziei din perspectiva temeiniciei acesteia, ci examenul efectuat de Înalta Curte este limitat la elementele de legalitate ale hotărârii atacate.

Se constată, aşadar, că instanţa de apel nu a reţinut şi nici nu a înlăturat susţinerile formulate prin întâmpinare şi nu a explicat, din această perspectivă, raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, ignorând practic argumentele recurentei-reclamante.

Din această perspectivă, hotărârea pronunţată nu prezintă silogismul juridic complet care să explice şi să justifice dispozitivul şi nu permite realizarea controlului judiciar, impunându-se, în condiţiile dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. raportat la textul art. 497 din acelaşi act normativ, admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei instanţei de apel, care în rejudecare, va examina atât cererile şi apărările menţionate de recurentă în întâmpinare, ce nu au primit răspuns în calea ordinară de atac, dar şi celelalte critici prezentate în recurs, a căror analiză nu a mai fost utilă în prezenta fază a procesului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 726/2018 din 17 septembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Casează decizia recurată.

Trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2020.