Environmental pollution liability for oil spill: invalidity of appellate decision due to failure to summon parties after procedural suspension

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ Fiscal la data de 4 aprilie 2012, sub nr. x/2012, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanţei obligarea pârâtei la repararea integrală a prejudiciului actual şi a celui viitor suferit de societatea comercială, ca urmare a deversărilor de produse petroliere pe terenul concesionat de societate, obligarea pârâtei la achitarea despăgubirilor prevăzute de art. 8 şi 9 din Legea nr. 283/2004, pentru prejudiciul produs ca urmare a efectuării lucrărilor de intervenţie în caz de avarie, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 112 din C. proc. civ. din 1865, ale art. 1349, 1357, 1385 şi 1386 din C. civ. şi pe prevederile art. 8 şi 9 din Legea nr. 283/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 29 din 1 aprilie 2015, Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ Fiscal a respins ca fiind neîntemeiate excepţiile invocate de pârâtă, respectiv cea de netimbrare a acţiunii, a lipsei de interes în formarea acţiunii, a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi cea a lipsei calităţii procesuale pasive.

A admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. - Bucureşti, având ca obiect "obligaţia de a face şi pretenţii", astfel cum a fost precizată la termenul din 18 martie 2015, a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 180.000 Euro, în echivalent în RON, la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de despăgubiri civile şi a sumei de 26.552 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Vrancea a reţinut, în esenţă, că în cursul lunii octombrie 2011, luciul de apă al heleşteului de peşte amenajat de către reclamantă pe suprafaţa de teren de 1 ha, situat în punctul Burcioaia -Sonda din Lunca Siretului, teren ce i-a fost concesionat de către Consiliul Local al comunei Homocea, jud. Vrancea, conform contractului de concesiune nr. x/10.03.2002, a fost poluat cu produse petroliere de către pârâta în cauză.

Împrejurarea respectivă a fost constatată de Garda Naţională de Mediu prin Raportul de inspecţie nr. x din 1 noiembrie 2011, precum şi prin procesul-verbal de constatare din 31 octombrie 2011, încheiat de A.N. Apele Române.

Instanţa de fond a reţinut că ambele autorităţi au constatat poluarea, ca atare, arătând că Garda Naţională de Mediu, prin Comisariatul Judeţean Vrancea, a consemnat faptul că luciul de apă se află la circa 300 m de Sonda nr. 520 (ce aparţine pârâtei), fapt constatat, de altfel, direct de către instanţă, cu prilejul cercetării locale.

A mai reţinut că aceeaşi autoritate - Garda Naţională de Mediu - a stabilit că în zonă s-au produs poluări ale luciului de apă, pârâta S.C. B. S.A. fiind sancţionată în luna septembrie 2011 pentru poluarea unui alt luciu de apă de circa 100 mp, din imediata apropriere a Staţiei de uscare.

Cum, în cauză nu s-a relevat faptul că, în imediata apropiere a heleşteului amenajat de reclamantă ar acţiona vreun alt operator în domeniu extracţiei petroliere, dată fiind şi vecinătatea cu Sonda nr. 520 exploatată de pârâtă, reclamanta şi-a îndreptat pretenţiile către aceasta.

Aceeaşi concluzie, a poluării luciului de apă de către pârâta în cauză, a fost dedusă şi din adresa nr. x din 18 martie 2013 a IPJ Vrancea - Poliţia Municipiului Adjud, întocmită ca urmare a respectivului accident de mediu, astfel că, faţă de constatările A.N. Apele Române şi ale Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu, s-au stabilit în sarcina pârâtei responsabilităţi concrete şi termene stricte pentru îndeplinirea acestora.

Cu toate acestea, cu prilejul cercetării locale efectuate la data de 31 octombrie 2014, s-a putut constatat (de către toţi cei implicaţi) faptul că prundişul şi nisipul extras din iazul (heleşteul) amenajat de reclamantă prezenta urme pregnante de produs petrolier cu miros caracteristic, urmările accidentului de poluare nefiind înlăturate.

În fine, instanţa de fond a reţinut că pârâta nu a negat faptul că poluarea s-ar datora activităţii de la Sonda nr. 520, ce-i aparţine, dar a încercat să o justifice prin activitatea infracţională a unor autori necunoscuţi, ce ar fi rupt flanşele de la capul de erupţie al sondei şi, astfel, s-a produs respectivul accident de poluare.

În stabilirea responsabilităţii accidentului de mediu, Tribunalul a avut în vedere, pe de o parte, adresa emisă de S.C. B. S.A., semnată de directorul de operaţiuni C., prin care se arată disponibilitatea acoperirii despăgubirilor după evaluarea efectelor poluării, iar, pe de altă parte, dispoziţiile art. 95 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, conform cărora, "Răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, indiferent de culpă".

Prin prisma acestor dispoziţii, Tribunalul a apreciat că apărările şi excepţiile invocate de către pârâtă sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.

Atât timp cât s-a stabilit, cu certitudine, producerea unui accident de mediu, însuşit de către pârâtă, instanţa de fond a considerat, în temeiul răspunderii obiective, nu a celei subiective întemeiate pe culpă şi existenţa raportului de cauzalitate între fapta şi urmarea produsă, că antrenarea răspunderii pârâtei se impune de la sine.

Tribunalul a respins obiecţiunile formulate de pârâtă cu privire la expertiza în domeniul protecţiei mediului, care a concluzionat că şi la momentul judecăţii se înregistrau depăşiri ale limitelor maxime admise cu peste 300%, respingerea obiecţiunilor fiind justificată de faptul că probele au fost prelevate în prezenţa tuturor părţilor implicate, ulterior fiind supuse analizei de specialitate a unui laborator independent.

Cu privire la întinderea răspunderii, instanţa a apreciat că suma de 20.000 RON/an stabilită de expert cu titlu de câştig din exploatarea peştelui este una rezonabilă, în raport cu dimensiunile heleşteului şi a dispus acordarea acesteia şi pentru viitor, dar în limita sumei totale solicitate de reclamantă cu titlu de prejudiciu efectiv şi prejudiciu viitor, anume 130.000 Euro (în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii).

Cu privire la costurile privind curăţarea solului, subsolului şi a luciului de apă, în lipsa unei contraoferte din partea pârâtei, Tribunalul a apreciat că sumele indicate în adresa S.C. D. S.A. E., respectiv costurile pentru decontaminarea solului prin sortare şi spălare piatră, sunt în sumă de 3 milioane Euro, iar pentru tratarea apei contaminate, costurile de 720.000 Euro (fără TVA) sunt reale şi justificate.

Cu toate acestea, faţă de împrejurarea că reclamanta şi-a limitat pretenţiile la suma de 50.000 Euro, a reţinut că se impune a-i fi acordată doar suma precizată ca atare (la cursul oficial al BNR din ziua plăţii).

Împotriva acestei sentinţe civile, în termen legal a declarat apel pârâta S.C. B. S.A. Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea apelului, apelanta a criticat pentru superficialitate şi caracter părtinitor constatările instanţei de fond, reclamând încălcarea flagrantă a dreptului său la apărare, pentru următoarele aspecte:

- total eronat s-a reţinut că poluarea s-a datorat activităţii de la Sonda 520, respectiv prin ruperea flanşelor de la capul de erupţie al Sondei, deşi nu există nicio constatare a experţilor desemnaţi în cauză referitoare la existenţa unei legături de cauzalitate între activitatea de la Sonda 520 Burcioaia şi pretinsa poluare;

- potrivit concluziilor celor două expertize în petrol şi gaze efectuate, dar şi înscrisurilor de la dosarul cauzei, nu s-a identificat nicio avarie la sondă sau conductă şi, deşi s-au finalizat la cererea reclamantei trei rapoarte de inspecţie de către Garda Naţională de Mediu (nr. 1181 din 1 noiembrie 2011, nr. 1192 din 4 noiembrie 2011 şi nr. 1256 din 25 noiembrie 2011), niciunul nu s-a pronunţat asupra existenţei vreunei avarii la conducta/sonda 520;

- reclamanta este singura răspunzătoare pentru prejudiciul pretins, fapta ilicită fiind săvârşită chiar de către aceasta, constând în amplasarea de construcţii în imediata vecinătate a unui obiectiv petrolier B. S.A., cu ignorarea flagrantă a dispoziţiilor legale şi distanţelor de siguranţă privind obiectivele petroliere.

A susţinut apelanta că instanţa de fond a apreciat, cu totul superficial, că un document întocmit pro causa - autorizaţia nr. x din data de 5 iunie 2012, prin care reclamanta a fost autorizată să desfăşoare activităţi în piscicultură - conferă legalitate deplină dreptului reclamantei de a amplasa construcţii în vecinătatea unor instalaţii petroliere.

În plus, a arătat că s-a trecut cu uşurinţă peste aspectul că, la data promovării acţiunii, reclamanta nu era autorizată să desfăşoare activităţi în acvacultură, că aceasta nu a făcut dovada înregistrării contractului de concesiune, în baza dispoziţiilor Legii nr. 7/1996 şi Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Birourilor de Cadastru şi Publicitate Imobiliară aprobat prin Ordinul nr. 633/2006, astfel încât amplasamentul concesiunii invocate de reclamantă să reiasă cu claritate din înscrisurile respective.

A precizat că reclamantei îi lipseşte şi autorizaţia de construcţie, dar şi acordul vecinului (în speţă, al apelantei-pârâte) pentru amplasarea iazului piscicol în vecinătatea obiectivului petrolier.

Procedând la amplasarea heleşteului în mod deliberat în zona de siguranţă a sondei şi fără a avea acordul apelantei, a susţinut că reclamanta a dovedit că a cunoscut şi acceptat orice risc legat de activitatea sondei, ceea ce înlătură răspunderea pârâtei;

- prejudiciul a fost stabilit într-un mod nelegal, lipsind analiza legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi pretinsul prejudiciu înregistrat de reclamantă. Atât timp cât nu s-a făcut dovada că facturile invocate de reclamantă au fost plătite, prejudiciul pretins suferit de reclamantă a fost greşit reţinut, incluzându-se şi cheltuielile efectuate de aceasta cu taxele datorate Primăriei.

Cu privire la, capătul 2 de cerere, vizând obligarea la achitarea despăgubirilor prevăzute de art. 8 şi 9 din Legea nr. 283/2004 pentru prejudiciul produs ca urmare a efectuării lucrărilor de intervenţii în caz de avarie, apelanta a criticat acordarea de către instanţa de fond a ceea ce nu s-a cerut.

A arătat că opinia expertului în protecţia mediului nu poate fi luată în considerare, fiind total eronată şi nefundamentată, expertul efectuând analiza probelor cu încălcarea gravă a legislaţiei în domeniu (Ordinul nr. 756/1997. prevederile Ordinului nr. 184/21.09.1997 pentru aprobarea procedurii de realizare a bilanţurilor de mediu).

Prin decizia civilă nr. 2A din data de 13 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. x/2012, apelul declarat de pârâtă a fost respins, ca nefondat.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului are rol de lege specială în materia incidentă litigiului, întemeiat pe răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 998 C. civ. din 1864.

Potrivit art. 95 din O.U.G. nr. 195/2005, răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpă, iar prevenirea şi repararea prejudiciului se realizează conform acestui act normativ şi reglementărilor specifice.

Astfel fiind, având în vedere constatarea accidentului de poluare (de către Garda Naţională a Mediului - Comisariatul Judeţean Vrancea) instanţa de apel a apreciat că nu se impune administrarea probelor solicitate în apel de către pârâtă, aspectele pretins a nu fi fost corect lămurite de către instanţa de fond fiind irelevante în speţă.

Cât timp, iniţial, pârâta a recunoscut producerea accidentului de poluare ca atare şi, mai mult, şi-a exprimat disponibilitatea acoperirii prejudiciului după evaluarea efectelor accidentului de poluare, apare ca total neutilă şi neconcludentă cererea de administrare a unor noi probe, prin care se tinde a se dovedi lipsa culpei sale în poluarea iazului amenajat de reclamantă, respectiv efectuarea unei expertize care să stabilească dacă beciul din beton al Sondei 520 putea sau nu să preia cantitatea de condensat extras la interval de 24 sau 12 ore, ori depoziţia martorului - operatorul ce inspecta periodic activitatea sondei.

S-a arătat că în dreptul mediului, faptele generatoare de răspundere includ fie conduitele ilicite prin care se produc pagube mediului, reprobabile prin ilicitarea lor, fie o seamă de acţiuni curente, normale şi licite, dar care pot constitui uneori cauze ale vătămărilor mediului. Cea de a doua categorie, a acţiunilor curente, desfăşurate în afara oricărei culpe, angajează răspunderea pe temeiul riscului (răspunderea obiectivă).

Instanţa de apel a considerat că, în speţă, s-a reţinut corect că fapta nu a fost săvârşită cu intenţia de a se aduce prejudicii factorilor de mediu (concretizat în contaminarea iazului amenajat de reclamantă), dar a constituit o exercitare a activităţii în condiţii necorespunzătoare de diligentă şi prudenţă, ce a determinat respectivele efecte negative şi reprezintă o abatere de la cerinţele social-economice de ocrotire a mediului, abaterea atrăgând răspunderea persoanei vinovate.

A reţinut instanţa că, în urma interpretării judicioase a probelor administrate în cauză - cele trei procese-verbale de constatare încheiate de Garda Naţională de Mediu -Comisariatul Judeţean Vrancea, precum şi de către A.N. Apele Române, recunoaşterea iniţială a pârâtei, cercetarea locală, cele trei expertize efectuate în cauză - instanţa de fond a reţinut corect producerea accidentului de poluare ce antrenează răspunderea obiectivă a pârâtei, ambele autorităţi în domeniu constatând poluarea, iar Garda Naţională de Mediu, prin Comisariatul Judeţean Vrancea, consemnând la constatări faptul că luciul de apă se află la circa 300 m de Sonda 520 aparţinând pârâtei, aceasta fiind şi singurul operator în domeniul extracţiei produselor petroliere din zonă.

Instanţa de apel a considerat că apelanta a invocat într-o manieră eronată, improprie cauzei, lipsa raportului de cauzalitate, a culpei, ori lipsa autorizaţiei în baza căreia reclamanta a amenajat iazul la o distanţă necorespunzătoare, precum şi împrejurarea că nu s-ar constituit o servitute de trecere.

În legătură cu susţinerile apelantei legate de greşita aplicare în cauză a dispoziţiilor ce reglementează instituţia răspunderii civile delictuale, s-a apreciat că aceasta fie neagă incidenţa în cauză a normelor specifice răspunderii civile obiective prevăzute de O.U.G. nr. 195/2005, fie invocă neaplicarea unor dispoziţii ce nu au incidenţă în cauză.

Tocmai pretinsa culpă a reclamantei, ce şi-a amenajat iazul respectiv la o distanţă mai mică decât cea corespunzătoare, ori acel drept de servitute de trecere neconstituit în favoarea acesteia, sunt aspecte ce trebuie interpretate prin prisma normelor referitoare la raporturile de vecinătate, a căror esenţă priveşte concilierea intereselor agentului poluant cu cele ale victimei poluării, stabilindu-se, astfel, atât limitele admisibile ale poluării cât şi obligaţia corelativă ca daunele să fie suportate de cel ce poluează.

A arătat instanţa de apel că, în materia răspunderii civile obiective, este specifică şi modalitatea de cuantificare a prejudiciului, care trebuie evaluat pecuniar, prin estimarea tuturor cheltuielilor necesare pentru restabilirea (refacerea) echilibrului natural lezat.

A precizat că, deşi prejudiciul trebuie să fie cert, în materia răspunderii civile obiective, antrenată de producerea unui accident de poluare, sunt certe atât prejudiciile actuale cât şi cele viitoare, dacă există certitudinea că ele se vor produce şi sunt elemente necesare pentru a le determina întinderea lor.

Potrivit art. 6 şi 94 din O.U.G. nr. 195/2005, persoana fizică şi juridică responsabilă de producerea prejudiciului va fi obligată la repararea prejudiciului, precum şi la costurile necesare, aferente înlăturării urmărilor produse, în vederea restabilirii situaţiei anterioare.

Faptul că pârâta a negat ulterior producerea prejudiciului şi a încercat în mod constat să justifice producerea accidentului, fie prin săvârşirea unei infracţiuni (de rupere a flanşelor de la capătul sondei), fie prin atitudinea necorespunzătoare a reclamantei, neputând să accepte obligarea sa la repararea prejudiciului (corect cuantificat prin expertizele contabile efectuate în cauză), nu poate justifica, în opinia instanţei de apel, primirea criticilor formulate, soluţia pronunţată de instanţa de fond fiind pe deplin justificată, corect şi amplu argumentată, prin referire la normele legale incidente în speţă.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs apelanta-pârâtă S.C. B. S.A., solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate şi a încheierii din data de 7 decembrie 2015 şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel, în temeiul art. 312 alin. (3) teza a doua din C. proc. civ. din 1865.

A apreciat necesară completarea probatoriului sau, în subsidiar, modificarea în întregime a hotărârii, prin admiterea apelului şi respingerea în tot a acţiunii, astfel cum a fost formulată şi precizată.

În motivarea recursului declarat, recurenta a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, pentru următoarele motive:

1) În mod nelegal instanţa a recalificat temeiul de drept al acţiunii, în condiţiile în care, prin cererea introductivă s-a arătat că temeiurile de drept ale pretenţiilor intimatei-reclamante sunt reprezentate de dispoziţiile art. 1349, 1357, 1385, 1386 din noul C. civ. şi cele art. 8 şi 9 din Legea nr. 238/2004. Atât instanţa de fond, cât şi cea de control judiciar din apel au recalificat cererea intimatei în mod nelegal, fără să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă a cererii de chemare în judecată, în timp ce intimata nu a indicat ca temei juridic O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului.

Cu toate acestea, ambele instanţe s-au pronunţat având în vedere dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2005, încălcând astfel principiul contradictorialităţii, prin posibilitatea conferită de lege părţilor de a discuta şi combate orice element de fapt sau de drept al procesului. Principiul presupune dreptul părţilor de a discuta şi a argumenta orice chestiune de drept invocată în cursul procesului, inclusiv de instanţă şi obligaţia instanţei de a supune discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate, ea neputându-şi întemeia hotărârea decât pe motive de fapt şi de drept care au fost puse în prealabil în discuţia părţilor.

În funcţie de calificarea juridică a acţiunii, pârâta ar fi fost în măsură să se apare prin propunerea de probe şi indicarea de argumente juridice. Prin modul în care au procedat, instanţele i-au încălcat grav recurentei dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil ocrotit prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.;

2) Instanţa a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, acordând intimatei ceea ce nu a cerut (art. 304 pct. 6 teza a doua C. proc. civ. din 1865), deoarece s-a procedat la recalificarea nelegală a cererii, prin judecarea sa în raport cu dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2005, iar nu cu dispoziţiile legale indicate de intimată, respectiv art. 8 şi 9 din Legea petrolului nr. 238/2004.

De asemenea, intimata nu a învestit instanţa cu o cerere privind costurile lucrărilor de eliminare deşeuri ecologizare heleşteu peşte, aşa cum s-a pronunţat instanţa de fond, ci numai cu o cerere în despăgubiri în temeiul Legii petrolului nr. 238/2004, dispoziţii care nu-şi au aplicabilitatea în speţă, întrucât accesul la sonda 520 nu se face pe terenul intimatei şi nu s-a constituit, în acest sens, un drept de servitute de trecere, în condiţiile art. 8 alin. (1) din lege, recurenta fiind proprietară a terenului şi a sondei, iar accesul către sondă realizându-se exclusiv pe terenul proprietatea sa;

3) Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care cuprinde motive contradictorii. Astfel, instanţa de judecată a recalificat temeiul de drept al cererii intimatei, înlocuind dispoziţiile Legii petrolului nr. 238/2004 cu dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2005, apreciind că în cauză subzistă caracterul obiectiv al răspunderii pentru prejudiciu, potrivit regulilor speciale în materia dreptului mediului, înlăturând toate argumentele şi probele susţinute de pârâtă.

Se înţelege însă, din considerentele hotărârii instanţei de apel, că aceasta s-a pronunţat prin luarea în considerare şi a temeiului de drept invocat de intimată, respectiv răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 998 din C. civ. din 1864.

Astfel fiind, motivarea instanţei este contradictorie, întrucât cele două tipuri de răspundere civilă nu pot fi reţinute simultan, dat fiind caracterul de normă specială derogatorie a O.U.G. nr. 195/2005 faţă de dispoziţiile dreptului comun, art. 998 C. civ. din 1864.

În speţă pot fi aplicabile fie dispoziţiile legii speciale derogatorii, fie dispoziţiile generale de drept comun. A reţine că "legislaţia specială în materie este constituită din O.UG. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aceasta fiind întemeiată pe dispoziţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 C. civ..", reprezintă o motivare contradictorie, în sensul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din 1865;

4) Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, respingând probele solicitate de apelantă, motiv pentru care au fost încălcate dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. din 1865.

În primul rând, instanţa face o confuzie între expertiza cerută prin cererea de apel şi reiterată în şedinţa publică din 13 ianuarie 2016 şi proba cu înscrisuri reprezentând expertiza extrajudiciară, realizată de F., transmisă prin poştă la dosarul cauzei, înainte de termenul menţionat.

Prin cererea de apel, dar şi în cadrul şedinţei publice din 13 ianuarie 2016, apelanta a solicitat ca expertiza în petrol şi gaze să stabilească dacă, raportat la cantitatea de condensat pe care o produce sonda 520 în 24 ore, respectiv cantitatea de condensat produsă în 12 ore (timpul maxim între două vizite consecutive ale personalului de operare) scurgerile ce au apărut la dezetanşeizarea accidentală a flanşei, la data de 7 decembrie 2011, au fost preluate integral de beciul sondei.

Instanţa de apel s-a pronunţat numai cu privire expertiza extrajudiciară, motivând respingerea probei prin aceea că, în cauză s-au efectuat expertizele necesare, iar experţii care le-au întocmit au răspuns obiectivelor şi nu se impune refacerea acestora.

Or, din această motivare nu se înţelege dacă s-a respins proba cu expertiza judiciară sau înscrisul reprezentând expertiza extrajudiciară şi, în orice caz, rezultă că instanţa nu s-a pronunţat asupra administrării probei cu expertiza în petrol şi gaze, probă de o însemnătate deosebită pentru a lămuri dacă poluarea s-ar datora activităţii de la sonda 520, prin ruperea flanşelor de la capul de erupţie al sondei de către persoane necunoscute.

5) Instanţa a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, prin aceea că nu a analizat legătura de cauzalitate între fapta recurentei şi pretinsa poluare, indiferent de temeiul juridic al acţiunii pe care l-ar fi reţinut.

Recurenta a susţinut că şi în cazul răspunderii civile delictuale obiective, reglementată de norma specială O.U.G. nr. 195/2005, pentru a se antrena răspunderea pârâtului este necesar să se stabilească, fără echivoc, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul produs. Or, apărările sale invocate pe acest aspect în apel au fost tratate extrem de generic de instanţă, fără a intra în amănunte, apreciindu-se doar că apelanta a invocat într-o manieră eronată, improprie cauzei, lipsa legăturii de cauzalitate.

În fapt, instanţa de apel nu a analizat niciun argument din cele ce au fost invocate prin cererea de apel, în condiţiile în care, potrivit concluziilor celor două expertize în petrol şi gaze efectuate, dar şi înscrisurilor de la dosarul cauzei, nu s-a identificat nici o avarie la sonda sau conductă. Urmare a sesizării intimatei S.C. A. S.R.L., Garda de Mediu a finalizat trei rapoarte de inspecţie: niciunul dintre acestea nereţinând existenţa unei avarii la conducta/sonda 520. Dacă susţinerile intimatei ar fi avut o bază reală, organul de control ar fi aplicat şi o sancţiune, dar nu a fost cazul. Starea tehnică a conductei de amestec a sondei 520 Burcioaia a fost apreciată ca fiind corespunzătoare, în toate actele de control încheiate.

Niciuna dintre instanţe nu a făcut referire la concluziile expertizei G. care menţionează că "s-a vizualizat traseul cel mai probabil pe care s-ar fi putut produce o scurgere provenită din careul sondei 520 şi deplasată către eleşteu, găsindu-se pe acest potenţial traseu la circa 50 metri de sondă o excavaţie făcută de o draglină în care există apă cu miros de hidrocarburi, dar nu identic cu cel al condensatului din Sector Burcioaia, dovedind că aceste hidrocarburi existau în sol şi provin din alte surse şi nu din scurgerile recente de în acea vreme".

De asemenea, nici un expert desemnat nu a concluzionat, prin prezentarea unei dovezi clare, faptul că produsul petrolier produs de sonda 520 ar avea caracteristici similare celui identificat în suprafaţa de teren a intimatei. Faptul că instanţa de judecată a concluzionat că pretinsa poluare s-ar datora activităţii de la sonda 520, respectiv prin ruperea flanşelor de la capul de erupţie, denotă faptul că instanţa a înlăturat nu numai concluziile expertizei efectuată de F., dar şi concluziile contraexpertizei efectuată de G., fără nicio argumentaţie;

6) Instanţa a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, cu încălcarea dispoziţiilor generale care reglementează răspunderea civilă delictuală. Ca şi în cazul legăturii de cauzalitate, instanţa de apel motivează extrem de generic, fără a intra în amănunte, apreciind că apelanta "invocă într-o manieră eronată, improprie prezentei cauze, lipsa culpei".

Or, chiar şi în cazul în care s-ar admite prin absurd că instanţa a fost învestită cu soluţionarea unei cereri al cărei temei juridic îi reprezintă O.U.G. nr. 195/2005, aceasta tot era ţinută să analizeze în mod temeinic fapta victimei.

Chiar dacă legea specială instituie o răspundere cu caracter obiectiv, independent de culpă, spre deosebire de răspunderea civilă delictuală de drept comun, se menţin celelalte condiţii în care se antrenează răspunderea autorului faptei, după cum se menţin şi cauzele care înlătură răspunderea civilă, fiind tot cele prevăzute în dreptul comun, în lipsa unei reglementari exprese în norma specială. Poluatorul este exonerat de răspundere în cazul în care prejudiciul ecologic a fost cauzat prin fapta grav culpabilă a victimei. Legiuitorul instituie o răspundere cu caracter obiectiv independent de culpa făptuitorului, dar nu independent şi de culpa victimei înseşi.

Prin urmare, chiar dacă instanţa nu era obligată să cerceteze culpa apelantei, aceasta avea obligaţia să analizeze şi să se pronunţe asupra faptelor grav culpabile ale reclamantei, invocate de apelantă şi dovedite în speţă.

Recurenta a criticat neanalizarea şi nepronunţarea instanţei de apel asupra criticilor formulate împotriva sentinţei instanţei de fond, prin care invoca faptul că intimata este singura răspunzătoare pentru prejudiciul pretins.

Aceasta a susţinut că fapta ilicită a fost săvârşită chiar de către reclamantă şi a constat în amplasarea de construcţii în imediata vecinătate a unui obiectiv petrolier aparţinând S.C. B. S.A., cu ignorarea flagrantă a dispoziţiilor legale şi distanţelor de siguranţă privind obiectivele petroliere. A arătat că autorizaţia nr. x din 5 iunie 2012 a fost întocmita pro causa, întrucât la data introducerii acţiunii intimata nu era autorizată să desfăşoare activităţi de acvacultură, autorizarea fiind dobândită pe parcursul soluţionării litigiului.

De asemenea, drepturile pretins dobândite prin contractul de concesiune nu au fost înscrise în Cartea Funciară, deşi dreptul de concesiune este un drept real, iar în lipsa formalităţilor de publicitate imobiliară, el nu poate fi opus terţilor.

În condiţiile în care intimata a obţinut aviz la data de 5 iulie 2012, se deduce că pretinsa "poluare masivă" din "cursul lunii octombrie 2011" nu avea cum să afecteze ceva care nu exista, respectiv heleşteul cu profil de activitatea piscicolă, care nu funcţiona legal anterior datei de 5 iulie 2012.

Deşi intimata pretinde că a edificat pe terenul concesionat "investiţii constând în special în săpături, amenajări de maluri, drenaje şi foraj estimate la valoarea de 300.000 euro", aceasta nu prezintă niciun document din care să rezulte că lucrările de construcţie ar fi fost realizate în baza unor autorizaţii legale de construcţie şi funcţionare şi având acordul recurentei, în calitate de vecin.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 50/1991 privind construcţiile, respectiv Normativului de conţinut al documentaţiilor tehnice de fundamentare necesare obţinerii avizului de gospodărire a apelor şi a autorizaţiei de gospodărire a apelor din 28 iunie 2006, pentru edificarea unor asemenea construcţii este necesară obţinerea autorizaţiilor de construcţie şi a celei de funcţionare, de la autorităţile în domeniu.

Potrivii Legii nr. 50/2001, acordul vecinilor este necesar la momentul în care se doreşte realizarea unor construcţii noi. Astfel, era necesar acordul recurentei, mai ales în cazul în care noua construcţie poate cauza daune referitoare la rezistenţa mecanică şi stabilitatea construcţiilor existente pe proprietatea recurentei - sonda de extracţie produse petroliere.

Intimata se face vinovată şi de încălcarea normelor aplicabile construcţiilor amplasate în vecinătatea obiectivelor/sistemelor din sectorul petrol şi gaze naturale, iar sub acest aspect recurenta a făcut trimitere la conţinutul art. 12 din Procedura din 30 iulie 2003 de emitere a avizului în vederea autorizării executării construcţiilor amplasate în vecinătatea obiectivelor/sistemelor din sectorul petrol şi gaze naturale, aprobată prin Ordinul nr. 1203/2003 al Ministerului Transportului, Construcţiilor şi Turismului, care instituie obligaţiile persoanelor fizice şi juridice ce realizează lucrări de construcţii amplasate în vecinătatea obiectivelor sistemelor din sectorul petrol şi gaze.

Potrivit normativului menţionat, aceste obligaţii sunt: a) de a solicita avizul operatorilor din sectorul petrol şi gaze naturale, conform cerinţelor din certificatul de urbanism; b) de a respecta întocmai condiţiile impuse prin avizul operatorilor din sectorul petrol şi gaze naturale; c) de a nu interveni în niciun fel asupra obiectivelor/sistemelor din sectorul petrol şi gaze naturale.

Intimata a nu a făcut dovada îndeplinirii acestor condiţii impuse, nesolicitând recurentei avizele menţionate la art. 12 din Ordinul menţionat, deşi îi revenea această obligaţie.

Din cuprinsul contractului de concesiune încheiat la 10 martie 2002, rezultă că scopul contractului a fost "amenajare heleşteu de peşte în punctul Burcioaia - sonda din Lunca Siretului", ceea ce dovedeşte că, atât S.C A. S.R.L., cât şi Primăria Burcioaia au cunoscut existenţa sondei S.C. B. S.A. precum şi faptul că legea impune condiţii stricte privind distanţele de siguranţă.

Intimata a construit fără obţinerea avizelor specifice la o distanţă mai mică faţă de obiectivul petrolier, nerespectând legea şi normele privind siguranţa în construcţii.

În plus, intimata a depozitat pietriş chiar pe conducta de gaze a S.C. B. S.A. punând în pericol grav securitatea instalaţiei petroliere şi posibilitatea de acces pentru lucrări, aspect constatat prin procesul-verbal nr. x din 25 noiembrie 2011 al Gărzii Naţionale de Mediu. Aceeaşi constatare a fost făcută şi de instanţa de fond în procesul-verbal de cercetare la faţa locului.

Or, un operator nu poate fi făcut răspunzător pentru consecinţele exercitării abuzive, cu ignorarea completă de către un terţ a dispoziţiilor legate, prin amplasarea ilegală, în imediată proximitate a unui obiectiv petrolier, a unor construcţii şi desfăşurarea de activităţi pentru care nu sau obţinut avizele şi autorizaţiile în condiţiile legii;

7) Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, în ceea ce priveşte întinderea prejudiciului, nici dispoziţiile art. 6 şi nici cele ale art. 94 din O.U.G. nr. 195/2005 nefiind incidente speţei, deoarece reglementează cu totul alte aspecte, nu determinarea prejudiciului în cazul poluărilor de mediu.

Cu privire la determinarea prejudiciului, instanţa face doar afirmaţii de o maximă generalitate, arătând că "trebuie stabilit pecuniar" că sunt certe atât prejudiciile "actuale dar şi viitoare", că persoana responsabilă de producerea prejudiciului va fi obligată la repararea prejudiciului, precum şi la costurile aferente înlăturării urmelor produse, fără să analizeze aspectele concrete invocate prin cererea de apel legate de modul de determinare al cuantumului prejudiciului.

Recurenta a criticat absenţa înscrisurilor pe care expertul contabil şi-a fundamentat concluziile, înscrisuri ce au fost depuse la dosar doar la solicitarea sa. În legătură cu înscrisurile respective, a reclamat neanalizarea apărărilor sale, vizând faptul că nu s-a făcut proba plăţii facturilor, ceea ce demonstrează nedovedirea unui prejudiciu cert.

Nu au fost depuse dovezi ale situaţiilor de lucrări (devize de lucrări) cu privire la începerea lucrărilor, procese-verbale de recepţie a lucrărilor etc. Deşi pretinsul prejudiciu calculat de expert este de 8908 RON pentru taxele cu concesiunea, tribunalul îl reţine ca fiind de 89.084 RON, majorând artificial şi nelegal pretinsul prejudiciu, acesta ajungând la o valoare de 10 ori mai mare.

Deşi greşeala evidentă a primei instanţe a fost semnalată inclusiv în concluziile orale din faţa instanţei de apel, aceasta nu s-a pronunţat.

În cauză nu sunt întrunite nici condiţiile generale ale prejudiciului în vederea acordării unor pretinse despăgubiri, conceptul de prejudiciu implicând o strictă legătură cu protejarea legală a unui drept, neputându-se susţine că s-a cauzat un prejudiciu, prin raportare la investiţia efectuată de către intimată, câtă vreme aceasta nu avea un drept protejat legal cu privire la investiţie (efectuată fără obţinerea avizelor şi autorizaţiilor legale şi fără a avea autorizate obiectele de activitate aferente exploatării acestei presupuse investiţii).

Nu a fost demonstrată nici existenţa prejudiciului viitor, întrucât în cauză nu este îndeplinită condiţia caracterului cert al acestuia, intimata indicând doar un prejudiciu eventual, cu un caracter complet incert, nesigur, care nu poate face obiectul unei despăgubiri;

8) Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, privind obligarea pârâtei la achitarea despăgubirilor prevăzute de art. 8 şi 9 din Legea petrolului nr. 238/2004 pentru prejudiciul produs ca urmare a efectuării lucrărilor de intervenţie în caz de avarie, hotărârea recurată este pronunţată cu aplicarea greşită a acestor dispoziţii legale, care nici măcar nu sunt incidente cauzei, întrucât accesul la sonda 520 nu se face pe terenul intimatei şi nu s-a constituit, în acest sens, un drept de servitute de trecere în condiţiile art. 8 alin. (1) din lege;

9) încheierea din data de 7 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi este nelegală, instanţa încălcând dispoziţiile art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865 (art. 304 pct. 5 C. proc. civ. din 1865) prin făptul că nu a efectuat comunicarea încheierii faţă de recurentă, în condiţiile în care a respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a executării sentinţei civile nr. 29 din 1 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul Vrancea.

Potrivit dispoziţiilor art. 280 alin. (3) din C. proc. civ. din 1865, cererea de suspendare se judecă de instanţa de apel, iar dispoziţiile art. 403 alin. (3) din acelaşi cod rămân aplicabile, ceea ce înseamnă că asupra cererii de suspendare instanţa, în toate cazurile, se pronunţă prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat.

Însăşi instanţa de apel menţionează dreptul de recurs în 15 zile de la comunicare şi, cu toate acestea, recurentei nu i s-a comunicat încheierea de şedinţă, fiind pusă în imposibilitate de a formula recurs, prin raportarea la considerentele încheierii de respingere a suspendării, încălcându-se în mod evident dispoziţiile art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865.

La data de 11 mai 2016, intimata a formulat întâmpinare.

Prin decizia civilă nr. 1255 pronunţată la data de 1 iunie 2016 în dosarul nr. x/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de apel.

S-a constatat nelegalitatea hotărârii atacate, aceasta fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor generale care reglementează răspunderea civilă delictuală, prin neanalizarea legăturii de cauzalitate între fapta imputată şi rezultatul produs, cel al poluării masive a heleşteului şi prin neverificarea cerinţelor legale ale prejudiciului ori a apărărilor despre care recurentă a pretins că se înscriu in noţiunea de faptă a victimei.

Totodată, s-a reţinut că probele a căror administrare a fost solicitată de către pârâtă în calea de atac a apelului, ce urmăreau, în mod evident, demonstrarea lipsei legăturii de cauzalitate, în mod greşit au fost respinse de instanţă.

În plus, de o manieră contradictorie, instanţele au stabilit că se cuvine dezdăunarea reclamantei, concomitent, atât prin acordarea întregului cost al investiţiei pe durata a 49 de ani, cât şi prin acordarea costului ecologizării heleşteului, cost care contravine sau se opune dezdăunării pentru costurile investiţiei.

II. În rejudecarea apelului, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă sub nr. x/2012*.

Prin decizia civilă nr. 100/A din data de 20 iunie 2019, instanţa de apel a a admis apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 29/2015 a Tribunalului Vrancea şi a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul respingerii acţiunii, ca nefondată.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, referitoare la soluţionarea excepţiilor.

A dispus restabilirea situaţiei anterioare executării efectuate până la data deciziei, în baza sentinţei civile nr. 29/2015 a Tribunalului Vrancea şi a dispus restituirea către pârâtă a sumelor de bani încasate de reclamantă.

A obligat reclamanta-intimată la plata către apelanta -pârâtă a sumei de 28015,50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că antrenarea răspunderii civile delictuale presupune îndeplinirea următoarelor condiţii: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovăţia făptuitorului.

A menţionat că reprezentanţii A.N. Apele Române au recoltat două sticle cu apă poluată pentru a fi analizate în laboratoare, iar în urma analizei, s-a menţionat că proba de apa prezintă un strat semnificativ de produs petrolier, din cauza căruia nu s-au putut determina si alţi parametri fizico-chimici.

În ceea ce priveşte actele legale în baza cărora intimata-reclamantă administrează acest eleşteu, instanţa de apel a constatat că la dosar s-a depus doar contractul de concesionare a terenului pe care se află heleşteul, din 2002 şi avizul emis de Administraţia Naţională a Apelor Române la o dată ulterioară evenimentelor reclamate în prezenta cauză, anume la 5 iulie 2012

Ca atare, s-a apreciat că în noiembrie 2011, intimata construise heleşteul fără obţinerea avizelor specifice unor astfel de construcţii, impuse de Legea nr. 50/1991, Legea nr. 7/1996 şi O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006 etc.

Legat de avarii ale instalaţiilor apelantei-pârâte, instanţa a reţinut că, din probele administrate în cauză (expertize, relaţiile furnizate de Garda de Mediu) s-a constatat că nu au fost identificate semnalări ale faptului că ar fi existat avarii la conducta de amestec a Sondei 520 Burcioaia în perioada premergătoare poluării semnalate.

Făcând trimitere la obligaţia instituită prin decizia pronunţată în recurs de către Înalta Curte, aceea de a se verifica raportul de cauzalitate dintre fapte şi prejudiciu, instanţa de apel a arătat că toate expertizele în petrol şi gaze efectuate în cauză au ajuns la aceeaşi concluzie, în sensul că heleşteul administrat de intimata-reclamantă are pe fund poluanţi, dar nu se poate stabili când s-a produs această acumulare de hidrocarburi grele şi nici din vina cui, neputându-se pune această poluare în sarcină instalaţiilor sau a modului de operare a Sondei 520 Burcioaia aparţinând apelantei-reclamante

Ca atare, a apreciat că în speţă nu a fost făcută dovada legăturii de cauzalitate dintre poluarea heleşteului deţinut de intimată şi vreo faptă a apelantei-reclamante care să fi determinat poluarea respectivă, nefiind îndeplinită în cauză condiţia de antrenare a răspunderii civile delictuale reprezentată de raportul de cauzalitate dintre fapta apelantei-pârâte şi prejudiciul suferit de intimata-reclamantă.

III. Împotriva deciziei civile nr. 100/A din 20 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea recursului şi, în principal, casarea deciziei atacate şi soluţionarea cauzei pe fond, în sensul menţinerii sentinţei civile pronunţată de Tribunalul Vrancea, iar în subsidiar, modificarea în tot a hotărârii atacate, cu consecinţa refacerii probatoriului în rejudecare.

În motivarea recursului, a invocat, sub un prim aspect, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 din din C. proc. civ. din 1865, apreciind că decizia atacată a fost pronunţată cu nerespectarea procedurii de citare a recurentei-reclamante.

În acest sens, a precizat că la data de 17 aprilie 2019, în cadrul dosarului nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a suspendat judecata dosarului nr. x/2012 al Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, până la soluţionarea cererii de strămutare formulate de recurentă.

Cu toate că a fost înştiinţată de către ambele părţi litigante, Curtea de Apel Galaţi nu a luat act de suspendarea judecării cauzei, ci a dispus, în şedinţa de judecată din data de 15 mai 2019, acordarea unui nou termen de judecată la data de 14 iunie 2019, fără citarea părţilor.

A arătat recurenta că la acest termen de judecată din data de 14 iunie 2019, judecata a avut loc la ora 9:00, nu la ora 13:00, instanţa de apel rămânând în pronunţare, cu toate că, fiind primul termen de judecat ce a urmat suspendării judecăţii, se impunea, în mod obligatoriu, citarea părţilor.

Recurenta-reclamantă a susţinut că procedând astfel, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 85 din C. proc. civ. din 1865 ("Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor"), arătând că, potrivit textului art. 153 din C. proc. civ. din 1865, dispoziţiile referitoare la termenul în cunoştinţă nu se aplică în cazul redeschiderii judecăţii după ce aceasta a fost suspendată.

Termenul de judecată din data de 14 iunie 2019, la care instanţa de apel a rămas în pronunţare, a fost primul termen de judecată ce a urmat suspendării cauzei, însă recurenta-reclamantă nu a fost citată şi nici nu a fost prezentă la termen.

Un alt argument în susţinerea judecării apelului în condiţii de nelegală îndeplinire a procedurii de citare a vizat împrejurarea că la termenul din data de 14 iunie 2019, cauza a fost strigată la ora 9:00, în loc de ora 13:00 (ora menţionată în încheierea de şedinţă pronunţată la termenul anterior, din 15 mai 2019), astfel că şedinţa de judecată s-a desfăşurat la o altă oră decât cea consemnată în încheierea de şedinţă anterioară termenului din 14 iunie 2019.

Sub un al doilea aspect, recurenta-reclamantă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. din 1865, considerând că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

În acest sens, a susţinut că decizia pronunţată de instanţa de apel încalcă puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 48/2016 pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal în cadrul dosarului nr. x/2014

A precizat că, prin sentinţa menţionată, aflată la dosar şi rămasă definitivă, S.C. B. S.A. a fost obligată la repararea prejudiciului suferit ca urmare a poluării cu produse petroliere provenind de la Sonda 520 Burcioaia a staţiei de sortare agregate minerale aparţinând societăţii recurente, fiind vorba despre aceeaşi sondă, exploatată în apropierea helesteului aparţinând S.C. A. S.R.L.

A menţionat că, în baza cercetării la faţa locului din data de 26 noiembrie 2014, Tribunalul Vrancea a reţinut următoarele:

"- pe suprafaţa bazinului de apă îngheţat se poate observa o culoare închisă, neagră, iar in urma studierii apei scoase din bazin se observă miros greu identificabil asemănător gazului şi irizaţii pe suprafaţa apei extrase din bazin într-o găleată.

- pe pietrişul scos de la baza bazinului de apă se observă o substanţă neagră cu miros de gaz, la fel şi solul este îmbibat cu aceeaşi substanţă, solul fiind de culoare neagră".

Recurenta-reclamantă a menţionat că la judecata fondului din prezenta cauză a avut loc, de asemenea, o cercetare la fata locului, la data de 13 octombrie 2014, dovadă fiind procesul-verbal aflat la dosar, în cadrul căruia s-a consemnat că pietrişul extras din partea stânga a iazului are culoare neagră şi prezintă urme de produs petrolier.

A precizat că în ambele cauze este vorba de aceeaşi sondă de exploatare (sonda 520 Burcioaia), iar factorul poluant are aceleaşi caracteristici, respectiv de culoare neagră şi îmbibat în sol/pietris.

A considerat că sentinţa civila nr. 48/2016 a stabilit, cu putere de lucru judecat, că factorul poluant provenind de Sonda 520 Burcioaia este un produs de culoare neagră, ce se îmbibă in sol, în urma poluării, solul dobândind, de asemenea, culoarea neagră.

Recurenta-reclamantă a apreciat că, prin decizia pronunţată, Curtea de Apel Galaţi a ignorat în totalitate cele reţinute de hotărârea judecătorească anterior menţionată, afirmând ca produsul ce provine de la sonda 520 Burcioaia este un gaz condensat cu comportare retrogradă (având culoarea transparentă spre usor-gălbuie, conform celor reţinute în expertiza realizată de expertul H.), care nu se poate îmbiba în sol, ci pluteşte pe suprafaţa apei, ulterior evaporându-se (pag. 6 din decizie).

Ca atare, cele două hotărâri (nr. 48/2016 a Tribunalului Vrancea şi decizia atacată a Curţii de Apel Galaţi) vorbesc despre produse cu caracteristici diferite extrase de la aceeaşi sondă, respectiv Sonda 520 Burcioaia, deşi o asemenea concluzie nu poate fi primită, fiind extras un singur tip de produs prin intermediul sondei menţionate.

A susţinut că instanţa de apel a ignorat complet susţinerile recurentei în sensul anterior expus, motivarea nefăcând referire la aceste susţineri.

Totodată, a arătat că, prin sentinţa nr. 48/2016, a fost înlăturată apărarea S.C. B. S.A. constând în teoria poluării provenind de la râul Trotuş.

Cu privire la pretinsa lipsă a legăturii de cauzalitate între poluarea helesteului şi caracteristicile produsului extras de sonda 520 Burcioaia, recurenta a arătat că instanţa de apel a omis toate argumentele aduse de recurentă în dovedirea acestei legături, invocând expertiza complet părtinitoare şi neştiinţifică a expertului H..

A precizat că, astfel cum a arătat deja, poluarea datorată produsului extras de la Sonda 520 Burcioaia a afectat un alt obiectiv aparţinând societăţii recurentei (staţia de sortare agregate minerale) în mod similar cu poluarea heleşteului, fiind evident că această poluare s-a datorat deversării produselor extrase de Sonda 520 Burcioaia aparţinând S.C. B. S.A.

În plus, a precizat că, potrivit paginii 2 a Raportului de inspecţie întocmit de către Garda Naţionala de Mediu în data de 4 noiembrie 2011, aflat la dosar, prin sonda 520 Buricioaia se extrag "gaze amestecate cu ţiţei şi apă de zăcământ conduse apoi in parcul de separare", iar decizia atacată a reţinut că factorul poluant al heleşteului recurentei este de tip ţiţei, astfel că nu se susţine cu argumente înlăturarea legăturii de cauzalitate dintre faptă şi poluarea produsă, deoarece produsele de extracţie sunt similare.

A mai arătat că a supus atenţiei instanţei de apel acest aspect, însă instanţa nu a procedat la analiza lui.

Nu în ultimul rând, a menţionat că poluarea terenului concesionat cu produse petroliere provenind de la sonda 520 Buricioaia este recunoscută de către intimată, prin adresa din 16 ianuarie 2012, depusă la dosarul de fond şi la cel de apel, prin această adresă intimata aducând la cunoştinţa recurentei că:

"în urma unui incident, datorat furtului de produse petroliere de la sonda 520 Burcioaia efectuam lucrări de curăţare, decontaminare a terenului, limitrof suprafeţei afectate, inclusiv luciul apei, caz de forţa majoră, conform art. 8 alin. (2) din Legea nr. 238/2004".

Aceste elemente dovedesc faptul că legătura de cauzalitate dintre poluare şi produsele extrase de la sonda 520 este făcută chiar de partea adversă, prin aceasta adresă, care nu poate fi ignorată în niciun fel la judecata acestei cauze, fiind un înscris emis chiar de către una dintre părţi şi necontestat de aceasta.

Într-un ultim argument, a considerat că întreaga motivare a Curţii de Apel Galaţi este efectul unei operaţiuni de denaturare a adevărului în cauză, pusă în opera de intimată împreună cu expertul H., cu ajutorul vădit al judecătorilor de la Curtea de Apel Galaţi care au soluţionat aceasta speţă.

A precizat următoarele:

- Judecătorii au încuviinţat un onorariu exorbitant pentru expertul H., de 22.000 RON, achitat în avans de cate S.C. B. S.A., deşi expertizele anterioare efectuate în cadrul aceleiaşi specialităţi nu au depăşit onorariul de 3000 RON;

- Expertul H. este un colaborator notoriu al S.C. B. S.A., expertul confirmând, cu ocazia convocării, că are contracte cu această societate, în prezenţa administratorului S.C. A. S.R.L. I., a expertului J. şi a avocatului K.. Cu toate acestea, cu ocazia audierii la Curtea de Apel Galaţi, expertul H. a susţinut contrariul, împrejurare ce face obiectul infracţiunii de mărturie mincinoasa, conform art. 273 din C. pen., aspecte asupra cărora se vor pronunţa organele de urmărire penală;

- Expertul H. afirma ca produsul extras de la sonda 520 ar fi gaz condensat cu comportare retrogradă, de culoare transparentă sau uşor-gălbuie, arătând că a expertizat o probă prelevată de la separator, aşadar, o probă a unui produs deja prelucrat şi "curăţat", nu o probă a produsului extras din sol, prin intermediul sondei. De altfel, Garda Naţionala de Mediu afirmă la pagina 2 a Raportului de inspecţie întocmit în data de 4 noiembrie 2011, aflat la dosar, ca prin sonda 520 Buricioaia se extrag "gaze amestecate cu ţiţei si apă de zăcământ, conduse apoi în parcul de separare".

Aşadar, prelevarea unei probe după ce produsul trece prin parcul de separare nu are relevanţă în privinţa caracteristicilor acestuia în momentul extragerii din sol.

- Simularea prezentată în expertiză, de care instanţa de apel a ţinut seama într-o măsură covârşitoare, s-a făcut fără măsurarea beciului, doar pe baza declaraţiei juristului B. S.A., L., care a declarat expertului, pe proprie răspundere, ca beciul sondei are 2 m lungime, 2 m lăţime şi 2 m înălţime, precum şi un volum de 8 metri cubi. Pe baza acestei declaraţii, expertul a făcut o simulare, în urma căreia a reieşit ca produsul petrolier deversat din conductă a fost captat integral de beciul sondei şi nu s-a deversat în baltă.

A susţinut că întreaga simulare s-a realizat în baza unor parametri nemăsuraţi, fără date tehnice exacte, la dosar neexistând vreo dovadă privind dimensiunile constructive ale beciului sondei luate în calcul de expert, deşi aceste dimensiuni au fost avute în vedere la realizarea simulării invocate de instanţă.

Cu toate acestea, Curtea de Apel Galaţi a trecut cu vederea acest argument, fără a-l analiza;

- Instanţa de apel a acordat credit ipotezei avansate de expertul H. - aceea că poluarea ar proveni din râul Trotuş, ca urmare a unor infiltraţii de produse petroliere prin pietrişurile din conul aluvionat al râurilor Trotuş şi Siret - ipoteza fiind complet nerealistă şi absurdă, deoarece:

i) O asemenea posibilitate nu a fost confirmată de nicio autoritate administrativă sau de mediu;

ii) Dacă o asemenea ipoteză ar fi reală, s-ar fi înregistrat poluări ale altor obiective, nu doar ale helesteului A., însă Garda de Mediu a raportat şi alte incidente de poluare în zonă, provenind de la sondele B. S.A., nu de la râurile Trotuş sau Şiret;

iii) În cadrul procesului-verbal de constatare întocmit de către A.N. Apele Române la data de 31 octombrie 2011 (aflat la dosar) se constata ca "poluarea nu a ajuns in râul Siret, aşadar, poluarea provine de la sursa externă cursurilor de apă;

iv) o poluare de asemenea amploare provenind de la un râu ce străbate mai multe judeţe din Moldova ar fi fost de notorietate, atât printre cetăţenii care locuiesc în zonă, cât şi printre specialişti.

Recurenta a criticat şi înlăturarea neîntemeiată şi agresivă a opiniei unui alt expert de specialitate, M., cu toate că teoriile promovate de expertul H. reprezintă o mistificare a adevărului şi omit, în mod intenţionat, o analiză completă şi obiectivă a tuturor elementelor care au condus la poluare helesteului, mai ales cele ce sunt în contradicţie cu celelalte probe aflate la dosarul cauzei.

În consecinţă, a susţinut că hotărârea pronunţată este vădit ilegală şi nefondată.

La data de 10 noiembrie 2019, intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea deciziei recurate, ca fiind legală şi temeinică.

IV. Analizând recursul formulat prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl va admite, ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

Critica formulată de către recurenta-reclamantă, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. din 1865, se referă la pronunţarea deciziei atacate cu încălcarea dispoziţiilor legale privind citarea părţilor, recurenta-reclamantă invocând încălcarea dispoziţiilor art. 85 şi 153 din C. proc. civ. din 1865.

Dispoziţiile art. 85 consacră obligaţia instanţelor de încunoştinţa părţile despre demararea şi desfăşurarea unui proces civil, iar textul art. 153 introduce noţiunea de termen în cunoştinţă, necesar pentru a reduce durata procesului civil, prin instituirea unei prezumţii privind cunoaşterea de către părţi, în anumite condiţii, a termenului de judecată stabilit în cauza pendinte.

Textul alin. (2) al art. 153 stabileşte şi împrejurările în care beneficiul acordat de lege al termenului în cunoştinţă se pierde, fiind necesară citarea părţilor la judecată, dintre aceste împrejurări fiind relevantă cauzei aceea menţionată la punctul 1 al acestui alineat:

"Această dispoziţie nu se aplică: 1. în cazul redeschiderii judecăţii după ce a fost suspendată;".

Se reţine că, prin cererea înregistrată la 16 aprilie 2019, recurenta a solicitat strămutarea judecării cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2012 aflat pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, precum şi suspendarea judecării cauzei menţionate până la soluţionarea cererii de strămutare, cererea fiind înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu termen de judecată la 15 mai 2019.

Prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019, pronunţată în Camera de consiliu în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis cererea formulată de recurentă privind suspendarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2012 al Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, suspendând judecata în dosarul menţionat, până la soluţionarea cererii de strămutare.

Ulterior, la data de 15 mai 2019, Înalta Curte a respins cererea de strămutare formulată de recurentă, potrivit încheierii de şedinţă din aceeaşi dată, pronunţată în Camera de consiliu în dosarul nr. x/2019.

Potrivit înscrisului aflat la dosarul de apel, la fila nr. x, recurenta a încunoştinţat instanţa de apel despre împrejurarea că a formulat cerere de strămutare a cauzei, arătând că cererea face obiectul dosarului nr. x/2019 al Înaltei Curţi, cu termen la 15 mai 2019.

De asemenea, din acelaşi înscris rezultă că recurenta a informat instanţa de apel despre împrejurarea că, prin încheierea din data de 17 aprilie 2019, judecata apelului a fost suspendată, sens în care a formulat cerere de amânare a cauzei.

Cu toate acestea, la termenul din data de 15 mai 2019, instanţa de apel nu a dispus citarea părţilor pentru următorul termen de judecată, stabilit pentru data de 14 iunie 2019 (fără a se specifica ora şedinţei), considerându-se că părţile au termenul în cunoştinţă.

La data de 14 iunie 2019, orele 08:21, recurenta-reclamantă a formulat o nouă solicitare de amânare a cauzei, arătând că nu a avut cunoştinţă de termenul de judecată din data respectivă şi învederând neîndeplinirea procedurii de citare.

În cuprinsul aceluiaşi înscris, recurenta a precizat că, din conţinutul încheierii pronunţate la termenul din data de 15 mai 2019 nu rezultă care este ora la care părţile ar fi trebuit să se înfăţiseze (08:30 sau 13:00).

Prin încheierea din data de 14 iunie 2019, instanţa de apel a respins cererea recurentei de amânare a cauzei şi de refacere a procedurii de citare în vederea reluării judecăţii, după suspendarea dispusă de Înalta Curte, apreciind că:

"procedura de citare este completă cu ambele părţi".

În consecinţă, aşa cum rezultă din încheierea menţionată, instanţa de apel, a constatat cauza în stare de judecată şi a procedat la luarea concluziilor reprezentantului intimatei-pârâte asupra apelului, în lipsa reprezentantului recurentei-reclamante, fiind amânată pronunţarea pentru data de 20 iunie 2019, când a fost dată decizia recurată.

În raport cu aspectele reţinute mai sus, Înalta Curte constată că în cauză se confirmă susţinerile recurentei-reclamante referitoare la judecarea cauzei în apel fără îndeplinirea procedurii de citare, formalitate imperativ prevăzută de lege, astfel fiind încălcate dispoziţiile art. 153 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ. din 1865.

În acest context, în speţă devin incidente dispoziţiile art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, care prevăd că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent vor fi declarate nule, dacă în acest mod s-au pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

Citarea nelegală a părţilor constituie un temei de nulitate dintre cele avute în vedere de dispoziţiile anterior menţionate, deoarece nulitatea actelor întocmite pe fondul necitării părţii sau a unei citări nelegale a acesteia se încadrează în categoria nulităţilor procedurale condiţionate de vătămare, în condiţiile în care, prin nerespectarea cerintei legale de citare s-a adus părtii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului (în speţă, decizia atacată cu recurs).

Sintagma "neobservarea formelor legale" semnifică nu doar condiţiile referitoare la forma exterioară a actelor de procedură, ci toate cerinţele necesare pentru desfăşurarea procesului civil, între care citarea părţilor deţine o importanţă deosebită, întrucât asigură respectarea principiului oralităţii şi contradictorialităţii, dar şi a dreptului părţii la apărare şi la un proces echitabil.

Încălcarea acestor dispoziţii imperative de către instanţa de apel, aspect confirmat în speţă, conduce la nulitatea hotărârii pronunţate de instanţa de apel, deoarece judecata a avut loc în lipsa recurentei, care nu a fost încunoştinţată despre termenul de judecată acordat după încetarea măsurii suspendării dispuse de Înalta Curte, fiind, astfel, împiedicată să-şi exercite prerogativele dreptului la apărare, respectiv să-şi prezinte apărările în apel, cu respectarea principiului contradictorialităţii.

O asemenea vătămare, evidentă în speţă, nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei apelate şi rejudecarea apelului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor, motiv pentru care Înalta Curte, constatând critica ca întemeiată, va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă, apreciind, totodată că, în raport cu soluţia pronunţată, nu se mai impune analiza celorlalte motive de recurs invocate.

În consecinţă, în raport cu considerentele anterior expuse, se constată întemeiată critica formulată de recurenta-reclamantă din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. din 1865, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) teza a doua din C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 100/A din 20 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 100/A din 20 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Casează decizia recurată.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2020.