Cassation annulled for failing to frame grounds within statutory nullity limits

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la 15.12.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. S.P.R.L. a solicitat obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata sumei de 3.861.042,27 RON formată din: suma de 950.901,70 RON, reprezentând contravaloarea poliţelor de asigurare încasate de pârâtă şi nedepuse către reclamantă şi suma de 2.910.140,57 RON, reprezentând dobânda penalizatoare, conform contractului încheiat între părţi, datorată de pârâta-debitoare, ca urmare a neachitării la scadenţă a obligaţiei principale.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1170, 1270, 1272, 1350, 1516, 1530 C. civ. şi contractul de mandat pentru servicii de asistenţă în brokeraj înregistrat sub nr. x/24.07.2014.

Prin sentinţa civilă nr. 1778 din 6 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 208/A din 5 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

La 16 iulie 2019, recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. SPRL. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 208/A din 5 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, solicitând admiterea căii de atac şi obligarea pârâtei la plata integrală a creanţei pretinse.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta susţine că instanţa nu ar fi ţinut cont de toate înscrisurile doveditoare ataşate.

Astfel, recurenta învederează că instanţa de apel ar fi reţinut în mod eronat că reclamanta nu a arătat care sunt înscrisurile din care rezultă că pârâta ar fî încheiat contracte de asigurare cu terţii, în temeiul contractului de asistent de brokeraj, în baza cărora să datoreze creditoarei A. S.R.L. contravaloarea poliţelor de asigurare, după reţinerea de către asistentul de brokeraj a comisioanelor cuvenite, întrucât contractul de asistent de brokeraj nr. 338/24.07.2004 încheiat între părţi nu dă naştere prin el însuşi la drepturi şi obligaţii.

Învederează recurenta şi faptul că instanţa de apel a ignorat centralizatorul poliţelor emise, emanat de la reclamantă, în care sunt prevăzute în mod clar numărul şi seria poliţelor de asigurare, suma încasată de la terţi, respectiv prima de asigurare, precum şi suma pe care pârâta trebuia s-o depună şi pe care a reţinut-o în mod abuziv.

Totodată, recurenta-reclamantă susţine că, potrivit art. 663 alin. (2) C. proc. civ., creanţa solicitată este certă, în sensul că existenţa sa rezultă din contractul încheiat de părţi, precum şi din anexele cuprinzând contravaloarea contractelor de asigurare intermediate, respectiv primele de asigurare încasate şi reţinute fără drept. De asemenea, creanţa este lichidă, potrivit art. 663 alin. (3) C. proc. civ., fiind vorba de o sumă de bani al cărei cuantum este stabilit prin actul care constată obligaţia de plată a debitorului şi este exigibilă, conform art. 663 alin. (4) C. proc. civ., întrucât obligaţia de plată a debitului a devenit scadentă în termen de 8 zile de la data de emitere a poliţelor aşa cum rezultă din Actul adiţional nr. x la contract.

La 19 august 2019, recurenta a depus la dosar înscrisuri reprezentând centralizatoarele poliţelor emise şi calculul penalităţilor de întârziere, menţionând, totodată, că este de acord ca recursul, dacă este admisibil în principiu, să fie soluţionat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte C. S.R.L., la 7 august 2019, care a depus întâmpinare, în termenul legal, prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului pentru nemotivarea acestuia, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 24 martie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi, care nu au înteles să depună puncte de vedere la acesta.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Prin susţinerile formulate, recurenta-reclamantă se cantonează la critica relativă la aprecierea probatoriului, care se circumscrie laturii de temeinicie, necenzurabilă în recurs, fără a reuşi să facă o trimitere argumentată la textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi fără a demonstra încălcarea unor dispoziţii cu caracter normativ, recurenta - reclamantă fiind, în fapt, nemulţumită de aprecierea făcută de instanţa de apel, care ar fi soluţionat cauza fără a ţine cont de toate înscrisurile de la dosar, în condiţiile în care consideră că centralizatorul poliţelor emise ar fi făcut dovada pretenţiilor sale.

Instanţa supremă reţine că susţinerile recurentei referitoare la caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei solicitate repun în discuţie situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi reanalizată de instanţa de apel, precum şi modul în care instanţele fondului au interpretat probatoriul administrat în cauză, fără ca recurenta sa arate în concret motivele pentru care este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel.

În consecinţă, instanţa supremă constată că recurenta-reclamantă s-a îndepărtat de la cerinţele motivelor care pot fi invocate în recurs, iar argumentele prezentate vizează aspecte de netemeinicie ce nu pot fi examinate prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., împotriva deciziei civile nr. 208/A din 5 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., împotriva deciziei civile nr. 208/A din 5 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2020.