Inadmissibility of cassation appeal challenging omission to rule on Constitutional Court referral; lack of grounds for annulment of recusal rejection
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal in its entirety, upholding the lower court's refusal to address the recusal motion and the unconstitutionality exception, thereby leaving the prior decision to reject the counter-petition appeal as final. The dispute arose from a complaint challenging an administrative administrative sanction for water contraventions, where the appellant filed two separate appeals: one against the order rejecting a recusal request against the appellate panel, and another against the decision dismissing its own appeal as inadmissible for failing to properly handle a request to refer a question to the Constitutional Court. Regarding the recusal appeal, the Supreme Court annulled it for nullity because the appellant failed to allege specific procedural illegality regarding the panel's composition or constitution, as required by the Civil Procedure Code, and erroneously attempted to recuse only a single judge rather than the entire panel. Regarding the appeal against the dismissal decision, the Supreme Court ruled it inadmissible because, under the Constitution Court Act, the right to appeal a refusal to refer a question to the Constitutional Court arises only when that refusal is explicitly issued via a motivated order; since the lower court merely noted the submission was not a valid request and omitted it from analysis without rendering a specific refusal order, the statutory precondition for the appellate remedy was not met.
Legislator headnote
AI generatedart. 45 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 5 alin. (4) C. proc. civ, art. 5 alin. (3) din C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal challenging omission to rule on Constitutional Court referral; lack of grounds for annulment of recusal rejection: The dispute arose from a complaint challenging an administrative administrative sanction for water contraventions, where the appellant filed two separate appeals: one against the order rejecting a recusal request against the appellate panel, and another against the decision dismissing its own appeal as inadmissible for failing to properly handle a request to refer a question to the Constitutional Court. Regarding the recusal appeal, the Supreme Court annulled it for nullity because the appellant failed to allege specific procedural illegality regarding the panel's composition or constitution, as required by the Civil Procedure Code, and erroneously attempted to recuse only a single judge rather than the entire panel. Regarding the appeal against the dismissal decision, the Supreme Court ruled it inadmissible because, under the Constitution Court Act, the right to appeal a refusal to refer a question to the Constitutional Court arises only when that refusal is explicitly issued via a motivated order; since the lower court merely noted the submission was not a valid request and omitted it from analysis without rendering a specific refusal order, the statutory precondition for the appellate remedy was not met.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the operative orders as the legal basis for annulling the first appeal and rejecting the second appeal as inadmissible.
Full text
Asupra recursurilor formulate în cauză, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Lugoj, la 26 mai 2017, sub dosar nr. x/2017, reclamanta A. S.A., a formulat, în contradictoriu cu Administraţia Bazinală de Apă Banat, plângere contravenţională, prin care a solicitat anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x/23.04.2017.
Prin sentinţa civilă nr. 578/2019 din 5 martie 2019, pronunţată de Judecătoria Lugoj, s-a respins plângerea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ BANAT ş.a.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a formulat apel, iar prin decizia civilă nr. 92/NLP/A din 11 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. x/2017, s-a respins excepţia nulităţii procesului-verbal nr. x/25.04.2017, invocată de apelanta-reclamantă şi s-a respins cererea de apel formulată de apelanta-reclamantă A. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 578/05.03.2019 şi împotriva încheierii din data de 16.01.2018, pronunţate de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata pârâtă Administraţia Bazinală de Apă Banat.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat recurs, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.
În şedinţa publică din 23 septembrie 2019, reclamanta a formulat cerere de recuzare a completului R1, în temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 2 coroborate cu art. 45 C. proc. civ.
Prin încheierea din 10 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a fost respinsă cererea de recuzare a completului de judecată R1.
Prin decizia nr. 751/R din 4 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă.
La 7 noiembrie 2019, reclamanta a formulat recurs nemotivat, împotriva deciziei nr. 751/R din 4.11.2019, în ce priveşte respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
La 15 noiembrie 2019, recurenta a depus la dosar cerere de recurs împotriva încheierii civile din 10 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., precum şi cerere de recurs împotriva omisiunii instanţei de a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocată.
În motivare, în ce priveşte recursul îndreptat împotriva încheierii din 10.10.2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, recurenta învederează că a formulat cerere de recuzare doar faţă de unul dintre judecătorii din complet, care a mai soluţionat şi dosarul nr. x/2019, cu obiectul contestaţie în anulare. Totodată, solicită a se avea în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (4) C. proc. civ., întrucât este interzis unui judecător să stabilească dispoziţii general obligatorii în cazurile supuse judecăţii.
În ce priveşte recursul formulat împotriva deciziei civile nr. 751/R din 4 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, cu privire la omisiunea soluţionării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României, recurenta învederează că instanţa de apel era obligată să admită sau să respingă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale printr-o încheiere, nu printr-o decizie. Totodată, arată că obligaţia de a se pronunţa asupra sesizării subzista indiferent dacă s-a explicat sau nu, prin punctul de vedere, cererea de sesizare.
Recursul a fost comunicat intimatei la 10 decembrie 2019, însă aceasta nu a depus întâmpinare.
La 4 mai 2020, recurenta a depus la dosar precizări, prin care a arătat că instanţa de apel nu a respectat decizia nr. 575/2010, rezumată, a domnului judecător B., de la Curtea de Apel Timişoara, hotărârea nr. 26/2010 a Curţii Constituţionale, decizia XXXIV/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a judecat excepţia odată cu fondul, a omis să judece excepţia, chiar dacă a considerat că nu sunt elemente suficiente şi nu a respectat dispoziţiile art. 5 alin. (3) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 21 ianuarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
La 5 martie 2020, recurenta a formulat cerere de reluare a judecăţii cauzei şi a solicitat judecata în lipsă, iar la 23 martie 2020, a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru .
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 496 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului formulat împotriva încheierii din 10 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă şi excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 751/R din 4 noiembrie 2019 a aceleiaşi curţi de apel, Înalta Curte reţine următoarele:
1. În ce priveşte recursul îndreptat împotriva încheierii din 10.10.2019, a Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenta învederează că a formulat cerere de recuzare doar faţă de unul dintre judecătorii din completul de judecată R1, care a mai soluţionat şi dosarul nr. x/2019, cu obiectul contestaţie în anulare. Totodată, a solicitat a se avea în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (4) C. proc. civ., întrucât este interzis unui judecător să stabilească dispoziţii general obligatorii în cazurile supuse judecăţii.
Dispoziţiile pct. 1 al art. 488 C. proc. civ. sancţionează situaţia în care completul nu a fost alcătuit conform legii. Acest prim motiv de casare vizează nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la compunerea şi constituirea legală a instanţei.
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".
Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".
Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.
Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Analizând motivele de recurs expuse de recurentă, Înalta Curte reţine că nu au fost invocate critici de nelegalitate privind constituirea şi componenţa completului care a soluţionat cererea de recuzare, sau alte critici care să poată fi încadrate în motivele de recurs prevăzute expres de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., astfel, excepţia nulităţii recursului împotriva încheierii din 10.10.2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul x/2017, invocată din oficiu, este fondată şi urmează a fi admisă.
În ce priveşte afirmaţia recurentei potrivit căreia a formulat cerere de recuzare doar împotriva unui judecător, iar nu împotriva întregului complet, Înalta Curte reţine că aceasta nu poate fi încadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât recurenta nu a dezvoltat motivarea în sensul de a arăta explicit în ce a constat nelegalitatea pretins săvârşită de instanţă.
Pe de altă parte, instanţa supremă reţine şi că, din încheierea de la 23.09.2019, reiese în mod evident că reprezentantul recurentei A. S.A. a solicitat oral, în şedinţă publică, recuzarea Completului R1, în întregime, iar nu doar a unuia dintre judecătorii care intrau în compunerea acelui complet.
Se reţine că trimiterea recurentei la dispoziţiile art. 5 alin. (4) din C. proc. civ. este lipsită de relevanţă în soluţionarea prezentului recurs, întrucât aceste dispoziţii nu au fost invocate în susţinerea cererii de recuzare, Curtea de apel reţinând că recurenta nu a indicat în concret împrejurările de fapt pe care îşi sprijină cererea de recuzare.
2. Prin aceeaşi cerere, recurenta a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 751/R din 4 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, cu privire la omisiunea soluţionării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României, motivând că instanţa de apel trebuia să se pronunţe asupra excepţiilor invocate de recurentă, printr-o încheiere, nu prin decizie.
Analizând, cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia de inadmisibilitate a recursului împotriva deciziei civile nr. 751/R din 4 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este fondată şi urmează a o admite, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau 3, instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare".
Prin decizia anterior indicată, a fost respins ca inadmisibil recursul formulat de recurenta A. S.A. Lugoj împotriva deciziei civile nr. 92/NLP/A/11.02.2019, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. x/2017.
Cu privire la cererea recurentei de sesizare a Curţii Constituţionale, se constată că, în considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că înscrisul depus la dosar la 4.11.2019 nu se constituie într-o solicitare adresată instanţei de a sesiza instanţa de contencios constituţional cu vreo excepţie care ar fi incidentă în soluţionarea cauzei. A mai reţinut instanţa că simpla prezentare efectuată nu îndeplineşte condiţiile necesare prevăzute de art. 148 C. proc. civ., iar, cum înscrisul nu se constituie într-o cerere adresată instanţei, neindicându-se de fapt ce se solicită instanţei, curtea de apel o va omite de la analiză.
Cu privire la această omisiune de a soluţiona pretinsa cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, recurenta a înţeles să formuleze recurs, în termen de 48 ore de la pronunţarea deciziei recurate.
Se reţine că dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 prevăd expres şi limitativ exercitarea căii de atac a recursului numai împotriva încheierii prin care instanţa a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, soluţia respingerii cererii fiind o condiţie esenţială pentru admisibilitatea căii de atac a recursului.
Întrucât, în cauză, prin decizia recurată, instanţa nu a pronunţat o soluţie de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, formularea căii de atac a recursului împotriva omisiunii instanţei de a soluţiona cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, prin urmare, recurenta A. S.A. neavând deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei nr. 751/R din 4 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, cu privire la omisiunea soluţionării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României.
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac astfel cum sunt prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti, regulă cu valoare de principiu constituţional, potrivit art. 129 din Constituţie.
Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 496 C. proc. civ., să respingă ca inadmisibil recursul împotriva deciziei civile nr. 751/R din 4 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, cu privire la omisiunea soluţionării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva încheierii din 10 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul x/2017
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 751/R din 4 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, cu privire la omisiunea soluţionării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2020.