Supreme Court sectional jurisdiction for mixed restitution cases involving concurrent application of Laws 10/2001 and 112/1995 for ideal ownership share calculation

Asupra actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la 28 octombrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantele A., B. şi C. i-au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, D., E., F., G., H., I. şi J. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, instanţa să constate că reclamantele:

- deţin în proprietate suprafaţa de 182,26 mp, teren aferent apartamentului nr. x situat în Bucureşti, str. x H.M. Berthelot, nr. 29, suprafaţă astfel cum a fost identificată în cuprinsul fişei de calcul anexă a contractului de închiriere nr. x/12.01.2004;

- deţin în proprietate suprafaţa de 17,70 mp, teren aferent apartamentului de la parter şi subsol, situat în Bucureşti, str. x H.M. Berthelot, nr. 29, suprafaţă astfel cum a fost identificată în cuprinsul fişei de calcul anexă a contractului de închiriere nr. x/29.08.2002;

- deţin în proprietate suprafaţa de 40 mp, teren aferent apartamentului nr. x situat în Bucureşti, str. x H.M. Berthelot, nr. 29, suprafaţă identificată în cuprinsul fişei de calcul anexă a contractului de închiriere nr. x/29.07.1999;

- deţin în proprietate suprafaţa de 125 mp, teren aferent spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă (atelier creaţie), situat în Bucureşti, str. x H.M. Berthelot, nr. 29, suprafaţă menţionată în cuprinsul fişei de calcul nr. 40/24.11.2010;

- deţin în proprietate suprafaţa de 746,7 mp teren liber, suprafaţă obţinută prin scăderea din totalul de 1316,92 mp a suprafeţei totale de teren de sub construcţiile ce le-au fost restituite în natură şi a suprafeţei totale de teren de sub construcţiile vândute în temeiul Legii nr. 112/1995.

La 03 decembrie 2015, reclamantele au depus cerere precizatoare, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, prin care au arătat că formulează următoarele capete de cerere, prin care solicită să se constate că reclamantele:

- deţin în proprietate suprafaţa de 182,26 mp, teren aferent apartamentului nr. x, situat in Bucureşti, str. x H.M. Berthelot, nr. 29, suprafaţă astfel cum a fost identificată în cuprinsul fişei de calcul anexă a contractului de închiriere nr. x/12.01.2004;

- deţin în proprietate suprafaţa de 17,70 mp, teren aferent apartamentului de la parter şi subsol situat in Bucureşti, str. x H.M. Berthelot, nr. 29, suprafaţă astfel cum a fost identificată în cuprinsul fişei de calcul anexă a contractului de închiriere nr. x/29.08.2002;

- deţin în proprietate suprafaţa de 40 mp, teren aferent apartamentului nr. x, situat în Bucureşti, str. x H.M. Berthelot, nr. 29, suprafaţă identificată în cuprinsul fişei de calcul anexă a contractului de închiriere nr. x/29.07.1999;

- deţin în proprietate suprafaţa de 125 mp, teren aferent spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă (atelier creaţie), situat in Bucureşti, str. x H.M. Berthelot, nr. 29, suprafaţă menţionată în cuprinsul fişei de calcul nr. 40/24.11.2010.

În drept au fost invocate prevederile art. 2502 C. civ. şi cele ale art. 35 şi art. 201 şi următoarele C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1335 din 21 octombrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţiile netimbrării cererii, lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiu Bucureşti şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului F., ca neîntemeiate. Prin aceeaşi sentinţă a admis excepţia inadmisibilităţii, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă şi a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtul F., ca rămasă fără obiect.

Totodată, au fost obligate reclamantele, în solidar, la plata către pârâţii I. şi H. a sumei de 1.500 RON, reprezentând onorariu de avocat, la plata către pârâta G. a sumei de 1.500 RON, reprezentând onorariu de avocat şi la plata către pârâtul F. a sumei de 1.800 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantele au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 679A din 14 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a respins ca nefondat apelul declarat şi le-a obligat pe apelante să plătească intimaţilor cheltuieli de judecată după cum urmează: 1.500 RON către G., 1.500 RON către I. şi H. şi 1.1901ei către F..

Împotriva acestei decizii, reclamantele au declarat recurs, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel şi, în subsidiar, casarea deciziei şi a sentinţei de primă instanţă, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Recursul a fost înregistrat la 5 decembrie 2017 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

În motivarea recursului au fost expuse pe larg unele aspecte prealabile, s-a evocat soluţia pronunţată de prima instanţă, care a fost menţinută de instanţa de apel şi s-au invocat următoarele critici:

Prima critică vizează încălcarea şi greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 35 C. proc. civ., recurentele susţinând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cadrul acestui motiv de recurs, recurentele au arătat, în esenţă, că nu aveau la îndemână acţiunea în realizare, întrucât aceasta fusese promovată de ele şi de autorul lor în cadrul dosarului nr. x/2009, soluţionat irevocabil, în care li s-a recunoscut dreptul de proprietate atât asupra construcţiilor ce nu au fost vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, cât şi asupra întregului teren aferent (de sub construcţii şi teren liber).

A doua critică, întemeiată tot pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează încălcarea şi greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 431 alin. (2) şi ale art. 435 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

În cadrul acestei critici, recurentele au susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a stabilit în mod greşit că în cauză operează autoritatea de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 1120 din 3 octombrie 2014, în condiţiile în care aceasta s-a pronunţat într-o contestaţie întemeiată pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, acţiunea având un obiect şi un temei juridic diferit de cauza de faţă.

Intimatul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Intimaţii F., I., H. şi G. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât nesocotirea dispoziţiilor art. 35 C. proc. civ. nu poate fi subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., norma indicată fiind una de procedură, nu de drept material.

Recurentele nu au depus răspunsuri la întâmpinările formulate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 12 noiembrie 2019 a dispus comunicarea acestuia către părţi.

La 6 martie 2020, intimaţii-pârâţi F., I., H. şi G. au depus punct de vedere la raport prin care au reiterat excepţia nulităţii recursului.

Prin încheierea din 10 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia nulităţii recursului formulat de recurentele-reclamante A., B. şi C., a admis în principiu recursul şi a acordat termen în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, în temeiul art. 130 alin. (2) şi art. 131 C. proc. civ., luând în examinare cu prioritate excepţia necompetenţei materiale procesuale invocate din oficiu, o apreciază ca fiind fondată în considerarea următoarelor argumente:

În baza art. 224 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., prin Hotărârea nr. 10/22.09.2011 a Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, modificată prin Hotărârea nr. 8/05.04.2012, au fost aprobate propunerile formulate de secţia civilă şi de proprietate intelectuală (în prezent secţia I Civilă) şi de secţia Comercială (în prezent secţia a II-a Civilă) privind organizarea celor două secţii civile, începând cu 01.10.2011.

Din Anexa nr. 1 la hotărârea sus-menţionată, care cuprinde regulile de înregistrare şi repartizare a dosarelor între cele două secţii civile, rezultă că în materiile în care există complete specializate, dosarele se repartizează secţiei în cadrul căreia funcţionează respectivele complete, iar potrivit punctului 1 din Anexă, în cadrul secţiei I Civile funcţionează complete specializate în soluţionarea dosarelor având ca obiect cererile formulate în materia Legii nr. 10/2001.

Instanţa supremă reţine că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantele au solicitat constatarea dobândirii de către acestea a cotei de teren corespunzătoare fiecărui apartament ce li s-a restituit în natură, precum şi constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren liber de 746,7 mp, suprafaţă obţinută prin scăderea din totalul de 1316,92 mp a suprafeţei totale de teren de sub construcţiile ce le-au fost restituite în natură şi a suprafeţei totale de teren de sub construcţiile vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, ca urmare a emiterii de către Municipiul Bucureşti a Dispoziţiei nr. 17441/07.10.2013, în baza Legii nr. 10/2001.

Astfel, deşi acţiunea iniţială este întemeiată pe dispoziţiile art. 2502 C. civ. privind imprescriptibilitatea dreptului la acţiune privind acţiunea în constatare şi ale art. 35 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, Înalta Curte reţine că în susţinerea cererii de recurs, prin argumentele aduse, recurentele-reclamante antamează aspecte ce vizează aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului.

Instanţa supremă mai reţine şi că, în ciclurile procesuale anterioare, prima instanţă, prin sentinţa civilă nr. 1335 din 21.10.2016, soluţionând excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, a calificat acţiunea ca fiind o cerere în materia Legii nr. 10/2001, scutită de la plata taxei judiciare timbru în conformitate cu prevederile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, calificare ce nu a fost contestată în apel, dobândind putere de lucru judecat.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 10/2001, "în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabileşte în cote-părţi ideale, potrivit dreptului comun".

Legea nr. 112/1995 prevede în art. 22 următoarele: "În cazul în care apartamentul care se restituie în natură se află într-o clădire cu mai multe apartamente, foştii proprietari sau moştenitorii lor dobândesc cota-parte din proprietatea indiviză asupra tuturor părţilor de construcţii şi instalaţii, precum şi asupra dotărilor, care, prin natura lor, nu se pot folosi decât în comun. Cota de proprietate se dobândeşte indiferent de clădirea, scara sau etajul la care este situat apartamentul. În privinţa terenurilor, dispoziţiile alin. (1) si 2 se aplică în mod corespunzător. Cotele de proprietate la care se refera prezentul articol se determină proporţional cu suprafaţa construită".

Astfel, instanţa supremă reţine că stabilirea cotelor-părţi deţinute din teren, în condiţiile în care imobilul este compus din mai multe apartamente, unele dintre ele vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, alte apartamente fiind restituite în temeiul Legii nr. 10/2001, urmează a se stabili tot prin raportare la prevederile celor două legi speciale.

Potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. (2) din C. proc. civ., "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi sau de judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii", iar conform art. 494, "dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune". Excepţia necompetenţei materiale procesuale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost invocată în mod legal, la primul termen de judecată, la care părţile au fost legal citate.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 132 alin. (3) şi art. 136 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale procesuale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă şi va declina competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentele-reclamante A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 679A din 14 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, în favoarea secţiei I Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale procesuale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentele-reclamante A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 679A din 14 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, în favoarea secţiei I Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2020.