Shareholder damages for minority abuse and blocked buyback: appeal dismissed, remand for retrial upheld

Asupra recursului de faţă;

A. Obiectul cererii introductive

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 5 iunie 2013 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2013, reclamanta A.. a chemat în judecată pe pârâta B. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acesteia la plata de despăgubiri în sumă totală de 3.558.478 RON şi echivalentul în RON al sumei de 158.992 euro la data plătţi, compusă din: despăgubiri în valoare de 1.383.190 RON pentru repararea prejudiciului cauzat de blocarea programului de răscumpărare de acţiuni al S.C. C. S.A. (Capitolul V, Secţiunea 9); despăgubiri în valoare de 1.093.164 RON pentru repararea prejudiciului cauzat de afectarea negativă a valorii de piaţă a acţiunilor S.C. C. S.A. (Capitolul V, Secţiunea 10); despăgubiri în valoare de 82.124 RON pentru repararea prejudiciului cauzat de afectarea negativă a situaţiei financiare şi a dividendelor plătite de S.C. C. S.A. (Capitolul V, Secţiunea 11); despăgubiri în valoare de 158.992 euro (echivalentul în RON la data plăţii) pentru repararea prejudiciului cauzat de cheltuielile suportate de A., ca urmare a activităţii abuzive a pârâtei (Capitolul V, Secţiunea 12); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în valoare de 1.000.000 RON, conform celor descrise în Capitolul VI; cu cheltuieli de judecată.

B. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3685 din 30 iulie 2014, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013, s-a admis excepţia inadmisibilităţii cererilor de la petitele 1-4 ale cererii de chemare în judecată; s-au respins cererile de la petitele 1-4 ale cererii de chemare în judecată, ca inadmisibile; s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei pentru cererea de la petitul 5 al cererii de chemare în judecată; s-a respins cererea de la petitul 5 al cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A.., în contradictoriu cu pârâta B., ca neîntemeiată; s-au respins celelalte cereri formulate în cauză, cererile privind pe D., E., F. şi G..

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A.., dosarul fiind înregistrat, sub nr. x/2014, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 26 iunie 2014.

Apelanta-reclamantă a solicitat ca, în urma admiterii căii de atac exercitate, să se dispună:

- în principal, anularea în parte a sentinţei apelate (cu privire la capetele de cerere nr. x, 2, 4 şi 5) şi trimiterea dosarului spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, în baza art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

- în subsidiar, în cazul în care se apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile anulării, a solicitat schimbarea, în parte, a sentinţei atacate şi obligarea intimatei la plata de despăgubiri în valoare totală de 3.476.354 RON şi echivalentul în RON al sumei de 146.418 euro la data plăţii efective, compuse din:

(1) despăgubiri în valoare de 1.383.190 RON pentru repararea prejudiciului cauzat de blocarea programului de răscumpărare de acţiuni al S.C. C. S.A. (primul capăt al cererii introductive);

(2) despăgubiri în valoare de 1.093.164 RON pentru repararea prejudiciului cauzat de afectarea negativă a valorii de piaţă a acţiunilor S.C. C. S.A. (al doilea capăt al cererii introductive);

(3) despăgubiri în valoare de 146.418 euro (echivalentul în RON la data plăţii) pentru repararea prejudiciului cauzat de cheltuielile suportate de A. ca urmare a activităţii abuzive a intimatei (al patrulea capăt al cererii introductive);

(4) despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, în valoare de 1.000.000 RON (al cincilea capăt al cererii introductive).

- obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată;

Prin încheierea de şedinţă din 20 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, s-a încuviinţat proba cu înscrisuri pentru apelantele A.. şi B. şi s-a respins proba cu expertiza tehnică ca nefiind utilă soluţionării cauzei; s-a anulat apelul incident declarat de apelanta B., ca insuficient timbrat; s-a dispus reluarea dezbaterilor cu privire la apelul incident declarat de D.; totodată, s-a dispus reluarea procedurii de citare a apelantului D., cu menţiunea de a semna apelul şi de a timbra apelul cu 4 RON taxa judiciară de timbru şi 0,15 RON timbrul judiciar, sub sancţiunea anulării; s-a acordat termen la data de 20 martie 2015, cu citarea apelantului D., cu menţiunea de a semna apelul şi de a timbra apelul cu 4 RON taxa judiciară de timbru şi 0,15 RON timbrul judiciar, sub sancţiunea anulării, efectuându-se o adresă în acest sens.

D. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia civilă nr. 2277A/2017 din 8 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, s-a admis apelul promovat de reclamanta A.. împotriva sentinţei civile nr. 3685 din 30.07.2014, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B., intimatul D. şi intervenientele H. şi G..

S-a anulat, în parte, sentinţa apelată şi s-au trimis spre rejudecare aceleiaşi instanţe capetele de cerere nr. x, 2, 4 şi 5.

S-au menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei apelate.

S-au respins, ca neîntemeiate, cererile de intervenţie accesorie formulate de intervenientele H. şi G..

E. Considerentele instanţei de apel

Pentru a pronunţa acestă soluţie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

Cu titlu prealabil, s-a observat că prin acţiunea introductivă reclamanta A.. a solicitat să se dispună obligarea pârâtei B. la plata de:

(1) despăgubiri în valoare de 1.383.190 RON pentru repararea prejudiciului cauzat de blocarea programului de răscumpărare de acţiuni al S.C. C. S.A.;

(2) despăgubiri în valoare de 1.093.164 RON pentru repararea prejudiciului cauzat de afectarea negativă a valorii de piaţă a acţiunilor S.C. C. S.A.;

(3) despăgubiri în valoare de 82.124 RON pentru repararea prejudiciului cauzat de afectarea negativă a situaţiei financiare şi a dividendelor plătite de S.C. C. S.A.;

(4) despăgubiri în valoare de 158.992 euro (echivalentul în RON la data plăţii), sumă precizată în cererea de apel la cuantumul de 146.418 euro, pentru repararea prejudiciului cauzat de cheltuielile suportate de reclamanta A.., ca urmare a activităţii abuzive a pârâtei;

(5) despăgubiri în sumă de 1.000.000 RON, pentru repararea prejudiciului moral suferit de reclamantă.

S-a constatat că împotriva sentinţei civile nr. 3685 din 30 iulie 2014 a Tribunalului Bucureşti doar reclamanta A.. a promovat apel principal, care, însă, nu a privit soluţia dată capătului (3) de cerere, vizând despăgubiri în sumă de 82.124 RON pentru repararea prejudiciului cauzat de afectarea negativă a situaţiei financiare şi a dividendelor plătite de C. S.A. şi că, prin încheierea din 20 februarie 2015, s-a anulat, ca insuficient timbrat, apelul incident declarat de apelanta-intimată B. împotriva aceleiaşi sentinţe, la 10 noiembrie 2014 (data poştei), prin care au fost criticate:

(i) soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a apelantei privind daunele morale solicitate;

(ii) refuzul de a lua act de oferta de plată făcută de intervenientul D.;

(iii) considerentele sentinţei atacate referitoare la existenţa unui abuz de minoritate constând în tergiversarea soluţionării unor dosare, la faptul că, prin întârzierea publicării hotărârii AGA din 25 aprilie 2012, derularea programului de răscumpărare a fost întârziată, la faptul că acesta nu putea fi iniţiat decât după publicarea în Monitorul Oficial, la faptul că investitorul I. este un participant serios la piaţa de capital şi la împrejurarea că nu sunt dovedite afirmaţiile intimatei cu privire la vânzarea unor active ale Fondului Proprietatea la un preţ sub preţul pieţei şi răscumpărarea acestora de J., considerente apreciate ca fiind de natură a o prejudicia pe autoarea căii de atac.

A rezultat, aşadar, că nefiind atacate cu apel, au rămas definitive, în temeiul art. 634 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., soluţiile date prin sentinţa civilă nr. 3685 din 30.07.2014 în privinţa capătului (3) din cererea de chemare în judecată, prin care s-au pretins despăgubiri în sumă de 82.124 RON pentru repararea prejudiciului cauzat de afectarea negativă a situaţiei financiare şi a dividendelor plătite de C. şi în privinţa cererilor formulate de D., E., F. şi G..

Referitor la dezlegarea dată prin sentinţa civilă nr. 3685 din 30 iulie 2014 în privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei pentru cererea de la petitul (5) al cererii de chemare în judecată, vizând obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în sumă de 1.000.000 RON pentru repararea prejudiciului moral suferit de reclamantă, Curtea a reţinut că pârâta B. a declarat apel incident, care, însă, a fost anulat, ca insuficient timbrat, prin încheierea din data de 20 februarie 2015.

S-a mai relevat faptul că din motivarea apelului principal, promovat în cauză de către reclamanta A.., a rezultat că această parte a solicitat, în principal, anularea, în parte, a sentinţei atacate cu privire la capetele de cerere (1), (2), (4) şi (5) şi, în baza art. 480 alin. (3) C. proc. civ., trimiterea dosarului spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, invocând, în esenţă, nemotivarea hotărârii apelate şi greşita respingere, ca inadmisibile, a capetelor de cerere (1), (2) şi (4).

Prin urmare, în raport şi de dispoziţiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel a considerat că este necesar să analizeze, cu prioritate, aceste critici, urmând ca, numai în ipoteza în care rezultă caracterul lor nefondat, să se purceadă la verificarea aserţiunilor formulate de către apelanta-reclamantă în sensul netemeiniciei hotărârii atacate, faţă de îndeplinirea condiţiilor de angajare, în privinţa intimatei-pârâte, a răspunderii civile delictuale.

Odată trasate astfel limitele în care pricina va fi devoluată, în faţa instanţei de apel, în sensul art. 476 şi art. 477 C. proc. civ., Curtea a constatat că este fondat motivul de ordine publică referitor la nemotivarea sentinţei atacate, invocat de apelanta-reclamantă.

Instanţa de apel a reamintit că hotărârea poate fi desfiinţată pentru nesocotirea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. fie în situaţia în care judecătorul fondului a motivat superficial ori nu a motivat deloc soluţiile adoptate, inclusiv cu privire la apărările invocate de părţile chemate în judecată, fie atunci când sentinţa cuprinde considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă, fie în ipoteza în care există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată ori inadmisibilă, fie atunci când există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că din unele reiese că acţiunea dedusă judecăţii este fondată, iar din altele faptul că este inadmisibilă.

În primul rând, Curtea a constatat că singurele paragrafe din sentinţă în care judecătorul de la prima instanţă a motivat propriu-zis soluţia adoptată cu privire la cererile de la petitele (1)-(4) ale cererii de chemare în judecată, respectiv respingerea, ca inadmisibile, a acestor cereri sunt cele de la pagina 15 (ultimul paragraf) şi de la pagina 16 (primul paragraf).

Altfel spus, instanţa de prim grad de jurisdicţie a respins, ca inadmisibile, primele patru capete de cerere ţinând cont de incidenţa dosarului nr. x/2013, "soluţionat cu privire la constatarea abuzului de minoritate săvârşit de pârâtă, privind acţiunea directă a societăţii C. împotriva pârâtei" şi având în vedere că, întrucât "deja există pronunţată o hotărâre judecătorească cu privire la acţiunile abuzive ale pârâtei formulate de societatea în care reclamanta deţine calitatea de acţionar majoritar (dosar nr. x/2013)", s-ar ajunge astfel ca pârâta să fie "obligată de două ori, concomitent, la plata unor daune către societatea C., în cadrul căreia reclamanta este acţionar majoritar şi, în acelaşi timp, distinct, către prezenta reclamantă, acţionar în cadrul societăţii", adică "s-ar obţine o dublă sancţiune".

Or, este vădit eronat raţionamentul primei instanţe expus în această dovadă incontestabilă de motivare superficială, neclară, incoerentă şi, deci, contrară exigenţelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

S-a arătat că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 aprilie 2013 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a Civilă, sub nr. x/2013, reclamanta C. S.A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat:

(1) să se constate abuzul de minoritate pozitiv săvârşit de pârâtă, care a promovat aproximativ 60 de litigii împotriva reclamantei invocând calitatea sa de acţionar minoritar cu scopul vădit de a o hărţui pe cale judiciară şi de a bloca/obstrucţiona activitatea desfăşurată de aceasta;

(2) încetarea imediată şi interzicerea pentru viitor a abuzului de minoritate săvârşit de pârâtă;

(3) obligarea pârâtei la repararea prejudiciului cauzat de abuzul de minoritate săvârşit de pârâtă, evaluat de aceasta la suma de 1.105.772.20 RON, reprezentând diferenţa de valoare plătită în plus în perioada 12-16.04.2013, ca urmare a imposibilităţii derulării programului de răscumpărare la data adoptării hotărârii AGEA;

(4) obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Bucureşti a observat că simpla analiză comparativă a cererilor de chemare în judecată care au făcut obiectul dosarului nr. x/2013 şi a prezentului dosar - demers obligatoriu de realizat de către prima instanţă, înainte de a se pronunţa pe inadmisibilitatea primelor patru capete de cerere - ar fi permis concluzia neechivocă, în sensul că nu se poate vorbi de o dublă reparaţie a aceluiaşi prejudiciu şi, astfel, de existenţa, în speţă, a unui motiv de respingere, ca inadmisibilă, a acţiunii în răspundere civilă delictuală.

Într-adevăr, pe de o parte, Curtea a remarcat faptul că despăgubirile solicitate de reclamanta C. S.A. în dosarul nr. x/2013 au fost pretinse pentru repararea prejudiciului cauzat de abuzul de minoritate săvârşit de pârâta B., evaluat de reclamantă la suma de 1.105.772.20 RON, reprezentând diferenţa de valoare plătită în plus în perioada 12-16.04.2013, ca urmare a imposibilităţii derulării programului de răscumpărare la data adoptării hotărârii AGEA.

Pe de altă parte, instanţa de apel a reliefat că în prezentul dosar:

- reclamantă este A.., o altă persoană juridică decât reclamanta C. S.A. din dosarul nr. x/2013;

- prejudiciul pretins a fi reparat, pe primul capăt de cerere, formulat de către reclamanta A. în dosarul de faţă:

(i) îndeplineşte condiţia să nu fi fost reparat încă, atâta vreme cât, prin sentinţa civilă nr. 3441 din 02.07.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi menţinută prin decizia civilă nr. 1171A/22.06.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere vizând obligarea pârâtei B. la repararea prejudiciului cauzat reclamantei C. S.A. de abuzul de minoritate săvârşit de pârâtă, evaluat de aceasta la suma de 1.105.772.20 RON, reprezentând diferenţa de valoare plătită în plus în perioada 12-16.04.2013, ca urmare a imposibilităţii derulării programului de răscumpărare la data adoptării hotărârii AGEA;

(ii) are o natură diferită faţă de cel solicitat de reclamanta C. S.A. în dosarul nr. x/2013, întrucât pretinsa faptă ilicită constând în amânarea programului de răscumpărare a acţiunilor Fondului Proprietatea S.A. cu aproape un an, ca urmare a abuzului de minoritate săvârşit de pârâta B. a produs, în opinia apelantei-reclamante A.., prejudicii directe şi personale în patrimoniul societăţii, fiind afectată valoarea acţiunilor emise de C. S.A., aflate în proprietatea sa;

(iii) vizează perioade diferite faţă de prejudiciul solicitat de reclamanta C. S.A., deoarece aceasta a cerut, în dosarul nr. x/2013, despăgubiri numai pentru răscumpărările efectuate în perioada 12-16.04.2013, pe când, în prezenta cauză, reclamanta A.. a solicitat despăgubiri pentru perioada 12.04.-24.05.2013;

- prejudiciul pretins a fi reparat, pe al doilea capăt de cerere, formulat de către reclamanta A.. este separat şi distinct de prejudiciul decurgând din întârzierea programului de răscumpărare a acţiunilor societăţii C. S.A., avându-se în vedere că, din simpla cercetare a petitelor şi motivelor cererii de chemare în judecată, reiese limpede că al doilea capăt de cerere priveşte restul activităţilor pretins abuzive ale pârâtei B., altele decât cele care au provocat întârzierea programului de răscumpărare, cu efect negativ asupra valorii de piaţă a acţiunilor S.C. C. S.A.;

- prejudiciul pretins a fi reparat, pe al patrulea capăt de cerere, formulat de către reclamanta A.. în prezentul dosar, care se referă la recuperarea cheltuielilor angajate de reclamantă cu asistenţa juridică pentru a preveni, contracara şi limita acţiunile abuzive ale intimatei-pârâte şi efectele negative ale acestora asupra Fondului Proprietatea S.A. şi asupra acţionarilor săi, nu are, aşadar, nicio legătură cu pagubele a căror reparare de către pârâta B. a fost solicitată de reclamanta C. S.A. în dosarul nr. x/2013, fiind vorba despre un prejudiciu suportat exclusiv de către reclamanta A..

S-a constatat că prima instanţă a respins, ca inadmisibile, capetele (1)-(4) ale cererii de chemare în judecată, ceea ce presupune, evident, o necercetare a fondului, cu toate că, anterior, a reţinut:

- pe de o parte, abuzul de drept procesual şi de minoritate al pârâtei (intimate) B., fapta ilicită a acesteia, constând în tergiversarea cu rea-credinţă a soluţionării dosarului nr. x/2012, prejudiciul cauzat reclamantei, aşa cum a fost constatat prin expertiza efectuată în pricină şi validată de tribunal şi vinovăţia pârâtei (intimate) B.;

- pe de altă parte, caracterul nefondat al argumentelor reclamantei (apelante) A.. privind pierderea de şansă şi caracterul neîntemeiat al apărărilor pârâtei (intimate) B. referitoare la inexistenţa interdicţiei Fondului Proprietatea S.A. de a demara programul de răscumpărare abia după publicarea hotărârii A.G.A. în Monitorul Oficial, la neincidenţa în cauză a prevederilor art. 103 din Legea nr. 31/1990, la aplicarea dispoziţiilor art. 204 din aceeaşi lege, la perioada de valabilitate a programului de răscumpărare, la neafectarea preţului acţiunilor urmare a întârzierii programului de răscumpărare, la alegerea de către administrator a momentului răscumpărării faţă de restricţia prevăzută de art. 5 alin. (2) din Regulament, la probatoriile administrate şi la înscrisuri pretins constituite pro causa emanând de la CNVM.

Astfel, instanţa de prim control judiciar a ajuns la concluzia că există o contradicţie evidentă între, pe de o parte, considerentele sentinţei atacate, citate mai sus, din care rezultă temeinicia pretenţiilor deduse judecăţii ori, după caz, caracterul nefondat al unor apărări sau alegaţii invocate de părţile litigante şi, pe de altă parte, soluţia reflectată în dispozitivul hotărârii apelate, în sensul că acele capete (1)-(4) ale cererii de chemare în judecată sunt inadmisibile, impunându-se respingerea lor ca atare.

Curtea a mai constatat că judecătorul de la prima instanţă a motivat superficial ori nu a motivat deloc soluţiile adoptate cu privire la capetele (2) şi (4) ale cererii de chemare în judecată.

S-a observat că, în referire la capătul (2) de cerere, vizând repararea prejudiciului cauzat de afectarea negativă a valorii de piaţă a acţiunilor S.C. C. S.A., tribunalul s-a mărginit să arate că, "pentru a se reţine cu certitudine că acţiunile abuzive ale pârâtei au influenţat preţul de piaţă al acţiunilor, trebuie determinate criteriile obiective concrete avute in vedere de reclamantă pentru susţinerea unei astfel de ipoteze".

Prin urmare, s-a reţinut că nu există în considerentele sentinţei apelate niciun argument, motiv, apreciere a primei instanţe din care să reiasă de ce ar fi insuficiente sau netemeinice argumentele reclamantei (apelante) A.. invocate în motivarea cererii introductive şi probele deja administrate în cauză pe acest capăt de cerere.

Or, în lipsa motivării, instanţa de control judiciar nu poate percepe raţionamentul tribunalului care a stat la baza concluziei, evidenţiate în dispozitivul sentinţei atacate, în sensul că trebuie respins, ca inadmisibil, capătul (2) de cerere.

De asemenea, s-a observat, în referire la capătul (4) de cerere vizând repararea prejudiciului cauzat de cheltuielile suportate de reclamantă, ca urmare a activităţii abuzive a pârâtei (intimate) B., că prima instanţă a justificat soluţia adoptată prin argumentul că "cererea referitoare la cheltuieli de judecată (...) vizează astfel de cheltuieli în cadrul litigiilor pârâtei cu C., ce pot fi recuperate in condiţiile legii, fie pe calea unei executări silite".

Mai exact, s-a constatat că nu există niciun raţionament al judecătorului care a pronunţat sentinţa apelată din care să reiasă de ce este inadmisibil a se pretinde, pe cale separată, aşa cum este cazul în prezenta cauză, cheltuieli de judecată izvorâte din litigiile purtate de intimata-pârâtă B. cu C. S.A. şi în care apelanta-reclamantă A.. a fost parte.

Totodată, Curtea a remarcat că, după ce tribunalul a reţinut [cu autoritate de lucru judecat, în sensul art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., faţă de împrejurarea că, în aplicarea art. 461 alin. (2) C. proc. civ., pârâta (intimată), în privinţa acestor considerente, nu a formulat apel principal, iar apelul incident declarat de această parte (şi) împotriva unora dintre considerente a fost anulat, ca insuficient timbrat, prin încheierea din data de 20 februarie 2015, aşa cum s-a arătat la pct. 2.5. lit. b) din decizia instanţei de apel] că reclamanta (apelantă) A.. are calitate procesuală activă şi că există fapta ilicită constând în "afirmaţiile pârâtei referitoare la imaginea grupului I., din care face parte şi reclamanta A..", prima instanţă a respins, ca neîntemeiată, cererea dedusă judecăţii pe capătul (5), susţinând, probabil, faţă de caracterul confuz, neclar, incoerent al exprimării ("lipsa unor astfel de dovezi privind măsura în care a fost afectată partea prin acţiunile pârâtei, legătura de cauzalitate"), că reclamanta (apelantă) nu a dovedit prejudiciul şi legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

Prin urmare, s-a reţinut că există o contradicţie evidentă între considerentele sentinţei atacate, astfel încât instanţa de control judiciar nu poate percepe care a fost raţionamentul logico-juridic ce a determinat tribunalul să aprecieze că probele administrate în cauză nu sunt de natură a fundamenta elementele evocate (prejudiciul şi raportul de cauzalitate), necesare pentru a se admite capătul (5) de cerere.

Un atare demers este imposibil în lipsa unei exprimări clare, coerente, corecte gramatical, limpezi, convingătoare a judecătorului care a motivat sentinţa apelată şi în condiţiile în care nu există nicio referire a acestui magistrat la dovezile administrate în cauză, inclusiv la propunerea reclamantei (apelante) A..

Curtea a concluzionat în sensul că hotărârea apelată conţine considerente care fie nu au legătură cu pricina, fie nu explică soluţiile adoptate, fie sunt contradictorii între ele ori cu dispozitivul, fie sunt incoerente.

Întrucât soluţia pe capătul (3) de cerere nu a fost apelată de către reclamantă s-a apreciat că sentinţa instanţei de fond trebuie să fie anulată în parte, cauza urmând să fie trimisă, spre rejudecare, Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă cu privire la capetele de cerere (1), (2), (4) şi (5), conform dispoziţiilor art. 480 alin. (2) şi alin. (3) teza a II-a din C. proc. civ.

S-a arătat că tribunalul, în rejudecare, urmează să se pronunţe pe cererile deduse judecăţii în cauză, respectiv pe capetele de cerere (1), (2), (4) şi (5), cu luarea în considerare şi cercetarea corespunzătoare a tuturor probelor administrate şi a susţinerilor părţilor litigante şi să motiveze soluţia adoptată de o manieră pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare şi accesibilă, necontradictorie şi susceptibilă de a permite exercitarea controlului judiciar, adică respectând exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În fine, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că nu sunt întemeiate cererile de intervenţie accesorie formulate în cauză de intervenientele H. şi G., acestea fiind respinse ca atare.

S-a menţionat că ambele cereri de intervenţie accesorie au fost formulate pentru a sprijini apărarea intimatei-pârâte B., parte în contradictoriu cu care, în speţă, reclamanta A.. a promovat apel.

Altfel spus, cererile de intervenţie au caracter accesoriu, în sensul art. 30 alin. (4) C. proc. civ., fiindcă soluţionarea acestor cereri depinde de soluţia pronunţată cu privire la cererea de apel.

Or, în speţă, apelul declarat în cauză de reclamanta A.., în contradictoriu cu pârâta (intimată) B. a fost apreciat ca fondat, fiind admis.

Prin urmare, s-a reţinut că nu pot fi privite, ca apărări utile, cererile de intervenţie accesorie formulate în cauză de către intervenientele H. şi G., de vreme ce intimata (pârâtă) B. a căzut în pretenţii, faţă de admiterea apelului promovat în contradictoriu cu această parte.

F. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel

La data de 2 februarie 2018 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2018, recursul declarat de pârâta B. împotriva încheierii din 20 februarie 2015 şi a deciziei civile nr. 2277A/2017 din 8 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

În ceea ce priveşte încheierea din 20 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost anulat apelul incident formulat împotriva sentinţei nr. 3685 din 30.07.2014, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2013, a susţinut că este nelegală, întrucât au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, raportat la prevederile art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora "Pentru cererile şi acţiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc şi se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor".

A solicitat casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei la instanţa de apel în vederea judecării apelului incident, arătând că nu a fost relevat modul de calcul al taxei judiciare de timbru şi că nu există o motivare a instanţei, care să justifice împrejurarea că i-a fost aplicat un tratament discriminatoriu, faţă de apelanta-reclamantă, căreia i s-a pus în vedere să achite o taxă judiciară de timbru în sumă de 50 RON, cu toate că apelul promovat de către aceasta viza capete de cerere evaluabile în bani.

În esenţă, s-a arătat că legea aplicabilă pentru calculul taxelor judiciare de timbru, aferente tuturor cererilor formulate în prezentul dosar este Legea nr. 146/1997, avându-se în vedere că acţiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 5 iunie 2013, iar O.U.G. nr. 80/2013 a intrat în vigoare la 29 iunie 2013.

Recurenta-pârâtă a relevat faptul că apelul incident formulat împotriva sentinţei pronunţate de către Tribunalul Bucureşti a vizat soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi considerentele hotărârii, în temeiul art. 461 din C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010.

A apreciat că pentru apelul declarat împotriva soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active taxa judiciară de timbru datorată este de 4 RON, conform dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 146/1997 coroborat cu art. 13 din aceeaşi lege, iar apelul formulat împotriva considerentelor hotărârii trebuie timbrat tot cu 4 RON, deoarece nu este reglementată o taxă specială pentru căile de atac ce vizează considerentele, aşa cum legiuitorul a prevăzut în cuprinsul O.U.G. nr. 80/2013, care însă nu este aplicabilă.

În plus, recurenta a criticat încheierea din 20 februarie 2015 din perspectiva faptului că nu rezultă din conţinutul acesteia modalitatea în care a fost calculată taxa judiciară de timbru şi textul de lege incident, în condiţiile în care prin apelul promovat nu s-a contestat vreo sumă de bani.

Recurenta-pârâtă a arătat că decizia ce formează obiectul recursului este nelegală pentru următoarele motive:

Curtea de Apel Bucureşti a considerat, în mod greşit, că sentinţa instanţei de fond este nemotivată şi a dispus casarea, reţinând că nu au fost examinate toate argumentele în mod "efectiv" şi că raţionamentul instanţei, expus în cadrul paginilor 15 şi 16 ale hotărârii ar fi o "dovadă incontestabilă de motivare superficială, neclară, incoerentă".

În opinia recurentei-pârâte, instanţa de apel a făcut o analiză subiectivă a hotărârii tribunalului, influenţată de interesul părţii adverse, aşa cum transpare din propria motivare.

A apreciat că instanţa de fond a arătat, pe larg, în cuprinsul considerentelor sentinţei, care au fost redactate pe 6 pagini, raţionamentul ce a dus la dezlegarea pricinii, cel puţin cu privire la capetele de cerere ale reclamantei.

Prima instanţă a arătat pretenţiile formulate de către reclamantă şi dezlegarea pe care o dă fiecăreia, precum şi motivele pentru care a ajuns la această dezlegare.

Faptul că dezlegarea dată nu a fost pe placul Curţii de Apel Bucureşti nu poate duce la o anulare a sentinţei, întemeiată pe nemotivare sau pe argumente contradictorii.

Recurenta a solicitat să se observe faptul că întregul raţionament al Curţii de Apel Bucureşti se întemeiază pe situaţia premisă a anulării apelului incident pe care l-a formulat în cauză, ceea ce a condus, în opinia instanţei de apel, la autoritate de lucru judecat cu privire la considerentele instanţei de fond pe aspectele referitoare la abuz.

S-a susţinut că dacă taxa judiciară de timbru aferentă apelului incident ar fi fost calculată în mod legal, astfel încât acesta să nu fie anulat, ar fi dispărut chiar situaţia premisă de la care a pornit instanţa de apel şi anume aceea că ar fi existat un abuz din partea pârâtei B..

Prin urmare, recurenta a considerat că acest aspect ridică semne de întrebare cu privire la modalitatea în care Curtea de Apel Bucureşti a înţeles să calculeze taxa judiciară de timbru datorată, fiindu-i aplicat un tratament discriminatoriu raportat la cel aplicat părţii adverse.

A menţionat că admiterea recursului cu privire la încheierea de şedinţă din data de 20 februarie 2015 lasă nemotivată şi fără un raţionament logic şi solid decizia atacată, deoarece fără autoritate de lucru judecat cu privire la considerentele referitoare la abuz, instanţa de apel nu mai are chiar premisele pe care îşi întemeiază motivarea şi soluţia finală, devenind astfel incidente motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, recurenta-pârâtă a susţinut faptul că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 425 din C. proc. civ., aducând, totodată, argumente eronate, neclare şi contradictorii ce rezultă din greşita înţelegere a dosarului şi a sentinţei pronunţate de către prima instanţă.

În acest sens, recurenta a arătat că fiecare capăt de cerere din acţiunea introductivă a reclamantei a fost analizat şi că instanţa de fond a răspuns în considerentele sentinţei la fiecare petit.

În plus, a făcut referire la jurisprudenţa instanţei supreme, care a arătat, în mod constant, că motivarea nu trebuie să răspundă punctual la fiecare problemă invocată în cerere sau la fiecare apărare, atâta timp cât din considerentele hotărârii se poate deduce raţionamentul instanţei, astfel încât, ulterior, acesta să poată fi analizat şi cenzurat de către instanţa superioară, în calea de atac.

S-a relevat faptul că reclamanta a promovat o acţiune cu 5 capete de cerere, iar 4 dintre acestea au format obiectul apelului, respectiv:

a) capătul de cerere privind pretinsa blocare a programului de răscumpărare (1);

b) capătul de cerere privind pretinsul prejudiciul cauzat de aşa-zisa afectare negativă a valorii de piaţă a acţiunilor Fondului Proprietatea (2);

c) capătul de cerere privind despăgubiri rezultând din cheltuieli (4);

d) capătul de cerere privind despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu moral (5);

Cu privire la motivarea respingerii capetelor de cerere 1 şi 2 recurenta-pârâtă a susţinut următoarele:

Instanţa de fond a reţinut că, potrivit concluziilor expertizei, preţul de piaţă al unei acţiuni este influenţat de factori multipli, inclusiv performanţa societăţii listate (pagina 15) şi s-a arătat că, în mod similar, mecanismele pieţei afectează "mecanismul de formare a preţului unei acţiuni listate pe piaţa de capital", precum şi faptul că piaţa de capital are un specific, evidenţiat de către expertiză, care nu permite identificarea unei pierderi de şansă în sensul susţinerilor reclamantei.

Or, Curtea de Apel Bucureşti nu a observat această motivare, referindu-se în decizia pronunţată doar la două paragrafe, omiţând, totodată, să observe şi că a fost efectuată o expertiză în speţă, pe care se sprijină raţionamentul instanţei de fond şi la care se face trimitere în mod constant.

Lecturarea fragmentată a sentinţei tribunalului este motivul pentru care instanţei de apel i se pare că raţionamentul primei instanţe ar fi "neclar", "incoerent" şi "superficial".

Recurenta-pârâtă B. a învederat faptul că a solicitat, în faţa instanţei de apel, efectuarea unei noi expertize, invocând motive temeinice pentru care ar fi trebuit să fie anulată şi refăcută expertiza administrată la fond, însă cererea sa a fost respinsă.

Pe de altă parte, recurenta a susţinut că apelanta-reclamantă nu a cerut, în apel, efectuarea unei alte expertize, astfel încât rămâne câştigat cauzei raportul de expertiză pe care instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia pronunţată.

În aceste condiţii, a apreciat că hotărârea instanţei de fond trebuia să fie înţeleasă şi analizată doar prin prisma probelor administrate în dosar, care au confirmat şi convergeau spre concluzia din sentinţă, respectiv aceea că nu a putut fi identificată cauza unui prejudiciu decurgând din valoarea pe piaţă a acţiunilor şi că preţul acţiunilor pe piaţă este determinat de un mecanism complex, în centrul căruia se află cererea şi oferta.

În ceea ce priveşte capătul de cerere vizând acordarea cheltuielilor de judecată recurenta a arătat că o altă societate, un acţionar, respectiv I. a intervenit în litigiile cu C., astfel încât reclamanta din prezenta cauză nu a efectuat nicio cheltuială în acele dosare.

Recurenta a menţionat că acesta este şi motivul pentru care a invocat în faţa instanţei de fond lipsa calităţii procesuale active a reclamantei şi a formulat apel incident, care a fost anulat, în mod nelegal, prin încheierea din data de 20 februarie 2015.

În opinia recurentei, casarea încheierii din 20 februarie 2015 duce şi la casarea deciziei pronunţate pe fondul apelului, avându-se în vedere că s-au invocat apărări care atrag respingerea capătului de cerere nr. 4.

De asemenea, a arătat că lipsa calităţii procesuale active a reclamantei şi a pretinsului prejudiciu rezultă chiar din actele depuse de aceasta la dosar, în sensul că se poate observa faptul că se cer cheltuieli pe care le-a efectuat I., şi nu reclamanta A..

S-a susţinut că instanţa de fond, în mod corect, a reţinut că apelanta-reclamantă nu poate cere cheltuielile de judecată pe care o terţă persoană le-a suportat pentru soluţionarea anumitor dosare, chiar dacă ambele societăţi fac parte din acelaşi grup, întrucât au personalităţi juridice distincte şi patrimoniu distinct.

Mai mult, a relevat faptul că societatea I. şi-a recuperat cheltuielile efectuate în dosarele la care se face referire, astfel încât acţionarii nu au avut de suferit niciun prejudiciu.

Sub acest aspect, recurenta-pârâtă a mai arătat că, pe de o parte, reclamanta nu este persoana îndreptăţită să primească acele sume constând în cheltuieli de judecată, deoarece au fost acordate exclusiv Fondului Proprietatea, iar, pe de altă parte, între acţionari nu există alte raporturi juridice decât cele decurgând din votul în adunările generale, conform unor mecanisme prevăzute de Legea nr. 31/1990, prezenta cerere fiind în afara cadrului stabilit de Legea nr. 31/1990.

Or, în speţă, o terţă parte cere să fie despăgubită cu nişte sume ipotetice pentru motivul că o altă persoană ar fi fost chemată în judecată.

Recurenta a solicitat să se observe faptul că reclamanta nu a făcut apel împotriva soluţiei date cu privire la capătul 3 de cerere, la care se referă instanţa de fond în paragraful citat de Curtea de Apel Bucureşti.

Astfel, a menţionat că tribunalul a avut în vedere pretenţia reclamantei din petitul 3 atunci când a motivat în sensul că reclamanta nu poate solicita daune rezultând din cheltuielile de judecată efectuate de către C. S.A., daune pe care reclamanta le-a cerut cu titlu de dividende neîncasate.

Mai exact, recurenta-pârâtă a învederat faptul că, în ceea ce priveşte acest petit, Tribunalul Bucureşti a arătat că instanţele de judecată au dispus deja obligarea pârâtei B. la plata sumelor respective către C. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată, sume care urmează să fie valorificate prin procedura executării silite sau prin orice mijloc legal (pagina 15, paragraful penultim din sentinţă).

S-a susţinut că petitul 3 din cererea de chemare în judecată nu a fost respins pe motivul că ar fi identic cu cel din dosarul nr. x/2013, aşa cum greşit a reţinut curtea de apel, ci pentru că a fost deja câştigat, cu titlu de cheltuieli de către C. S.A., în alte dosare, acest aspect rezultând din probatoriul depus la dosar.

Recurenta-pârâtă B. a arătat că aceste cheltuieli au fost acordate de către instanţele de judecată în dosarele anterioare, în care s-a intervenit, şi nu în dosarul nr. x/2013 având ca obiect pretenţii.

A arătat că la aceste cauze a făcut referire tribunalul atunci când a respins capătul de cerere nr. x, cu privire la care nu s-a formulat apel, apreciind că daunele solicitate, cu titlu de prejudiciu ce rezultă din lipsa de oportunitate constând în dividende, ca urmare a faptului că C. S.A. ar efectuat nişte cheltuieli în dosarele în care a intervenit, nu pot fi obţinute de două ori: o dată de către C. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată şi, a doua oară, de către un acţionar al societăţii, cu titlu de daune.

Prin urmare, recurenta a apreciat că în situaţia în care instanţa de apel ar fi lecturat hotărârea instanţei de fond în integralitatea ei şi ar fi analizat probele din dosar, ar fi observat distincţia dintre cele două capetele de cerere (3 şi 4) şi raţionamentul diferit pe care instanţa de fond l-a aplicat.

Cu privire la incidenţa dosarului nr. x/2013 asupra dezlegării prezentului dosar recurenta-pârâtă a susţinut următoarele:

În mod greşit, instanţa de apel a considerat că soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2013 nu are nicio înrâurire asupra soluţiei din dosarul de faţă şi că tribunalul nu ar fi trebuit să îl aibă în vedere.

Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea de Apel Bucureşti a observat că în prezentul dosar se solicită daune decurgând din întârzierea programului de răscumpărare cu câteva zile în plus faţă de perioada menţionată în dosarul nr. x/2013 (pagina 37).

Or, instanţa de fond nu a avut în vedere numărul de zile, ci faptul că toate pretenţiile reclamantei decurg din acelaşi program de răscumpărare, anunţat prin aceeaşi hotărâre de adunare generală, derulat în aceeaşi perioadă, pentru aceeaşi societate.

Astfel, s-a arătat că în dosarul nr. x/2013 instanţa de judecată a constatat că societatea nu a suferit niciun prejudiciu decurgând din modul în care a fost derulat programul de răscumpărare.

Recurenta a susţinut că în prezentul dosar un acţionar al aceleiaşi societăţi înţelege să solicite dezdăunarea pentru modul în care derularea programului de răscumpărare a afectat societatea.

Or, în mod corect, instanţa de fond a constatat că în dosarul nr. x/2013 societatea nu a suferit niciun prejudiciu şi nici acţionarii săi, pentru că preţul acţiunilor este determinat de mecanismele de piaţă specifice.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că hotărârea dată în dosarul nr. x/2013 este invocată ca şi un argument suplimentar, care trebuie să fie coroborat cu celelalte motive dezvoltate mai sus.

În plus, a învederat că din considerentele Curţii de Apel Bucureşti nu rezultă de ce împrejurarea că două persoane diferite (societatea şi acţionarul) cer despăgubiri rezultând din aceeaşi faptă ar anula raţionamentul instanţei de fond, care, în mod corect, a arătat că efectele programului de răscumpărare şi modul în care s-a derulat privesc exclusiv raporturile dintre societate şi acţionar.

Cu alte cuvinte, nu acţionarul, ci societatea suferă prejudicii în raport cu terţii, iar dacă reclamanta a suferit vreun prejudiciu direct, decurgând din faptul că, în cadrul programului de răscumpărare acţiunile ar fi fost tranzacţionate la un anumit preţ, trebuie să poată demonstra acest prejudiciu, dar raportat la propriul patrimoniu, nu la patrimoniul societăţii.

Or, în speţă, reclamanta nu a suferit niciun prejudiciu decurgând din modul de derulare a programului de răscumpărare, deoarece nu a vândut acţiunile pe care le deţinea la acea dată, astfel încât să înregistreze o pierdere. În schimb, patrimoniul său a înregistrat o creştere potenţială prin creşterea valorii acţiunilor din piaţă, creştere pe care ar fi putut să o valorifice prin vânzarea acţiunilor la un preţ mai mare decât la cumpărare.

Recurenta a susţinut că societatea reclamantă nu a răscumpărat nicio acţiune proprie, nu a vândut şi nu a cumpărat, nefiind parte în procesul de răscumpărare.

Prin urmare, reclamanta A.. nu a fost afectată direct sau indirect de modul de derulare a programului de răscumpărare, care a fost demarat de către societatea C. la cererea reclamantei, tocmai pentru a creşte preţul acţiunii în piaţă.

Recurenta-pârâtă B. a învederat că a fost chemată în judecată de către C. S.A., societate controlată de reclamantă, pentru acelaşi lucru, acţiunea fiind respinsă, ca neîntemeiată.

S-a arătat că în dosarul nr. x/2013 expertiza judiciară întocmită de un expert independent a concluzionat că nu există niciun prejudiciu, că creşterea preţului unei acţiuni este o consecinţă directă şi imediată a anunţării derulării unui program de răscumpărare de către o societate comercială, că acesta a fost scopul urmărit de către C. S.A.

De asemenea, acea expertiză concluzionează în sensul că C. a obţinut profit din programul de răscumpărare.

În fine, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de fond a dezvoltat, la paginile 16-17 din sentinţă, raţionamentul care a condus la respingerea capătului de cerere privind acordarea daunelor morale ca nedovedite, în condiţiile art. 257 C. civ.

G. Apărările intimatei-reclamante

Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata-reclamantă A.. a solicitat respingerea recursului promovat de pârâta B., ca nefondat.

În ceea ce priveşte recursul vizând încheierea din 20 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti a arătat că pârâta nu poate supune analizei, în recurs, critici referitoare la pretinsa nelegalitate a modalităţii de stabilire a taxei judiciare de timbru de către instanţa de apel.

A solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă împotriva deciziei civile nr. 2277A/2017 din 8 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, cu consecinţa menţinerii acesteia ca fiind temeinică şi legală.

H. Considerentele instanţei de recurs

În susţinerea recursului formulat împotriva încheierii din 20 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti recurenta-pârâtă a invocat, în esenţă, faptul că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile Legii nr. 146/1997, care este aplicabilă raportat la data promovării litigiului, apreciind că taxa judiciară de timbru datorată pentru soluţionarea apelului incident era de 8 RON.

Prin raportare la această susţinere, instanţa supremă a reţinut că recurenta-pârâtă a înţeles să critice, în recurs, modul de stabilire a taxei judiciare de timbru aferente apelului incident.

Art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 prevede că "Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate", iar potrivit art. 18 alin. (3) din acelaşi act normativ "Cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere irevocabilă".

În speţă, instanţa supremă a constatat că, prin încheierea din Camera de Consiliu de la 3 decembrie 2014, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare formulată de apelanta B. împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în cuantum de 7.055 RON, aferentă apelului incident declarat de către aceeaşi parte în dosarul nr. x/2014.

Cum încheierea anterior menţionată are caracter irevocabil de la data pronunţării, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, rezultă că modul de stabilire a taxei judiciare de timbru datorate în apel nu mai poate fi criticat în calea de atac a recursului.

În sprijinul acestei concluzii poate fi evocată şi decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 137 din 24 februarie 2015, prin care s-a statuat că "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului".

Prin urmare, Înalta Curte va înlătura criticile formulate de recurenta-pârâtă pe acest aspect.

Analizând recursul promovat de pârâtă împotriva deciziei civile nr. 2277A/2017 din 8 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, Înalta Curte a constatat că este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte a reţinut că autoarea căii de atac a dezvoltat critici care se pot circumscrie doar motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi că a invocat formal motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, care vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, recurenta a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, întrucât a anulat sentinţa tribunalului pe motivul că nu a fost motivată şi că raţionamentul expus în cuprinsul acesteia este "neclar", "incoerent" sau "superficial".

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte a constatat că instanţa de prim control judiciar, învestită cu soluţionarea unei căi devolutive de atac, în urma analizei efectuate, a ajuns la concluzia corectă că este fondat motivul de ordine publică referitor la nemotivarea sentinţei atacate de către apelanta-reclamantă.

Înalta Curte a reamintit faptul că motivarea hotărârilor judecătoreşti constituie o obligaţie a instanţei judecătoreşti, iar lipsa motivării sau motivarea necorespunzătoare a hotărârii nu răspunde nici dezideratului părţilor de a cunoaşte temeiurile ori cauzele pentru care instanţa s-a oprit la o anumită soluţie şi nu permite nici exercitarea controlului judiciar, în căile de atac neputându-se verifica legalitatea şi temeinicia soluţiei pronunţate.

În acelaşi timp, obligaţia de a motiva hotărârile judecătoreşti şi de a răspunde tuturor capetelor de cerere formulate de părţi intră şi în conţinutul dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Judecătorii au obligaţia, în asigurarea dreptului la un proces echitabil al tuturor părţilor implicate, de a indica cu suficientă claritate motivele pe care îşi întemeiază soluţia, astfel încât orice parte interesată să aibă posibilitatea de a avea convingerea că argumentele sale au fost în mod efectiv ascultate şi analizate, iar considerentele hotărârii trebuie să-şi găsească raţiunea în cadrul probelor administrate în cauză.

În speţă, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că primele patru capete de cerere din acţiunea formulată de reclamanta A.. au fost respinse ca inadmisibile de către prima instanţă, avându-se în vedere că s-a pronunţat deja o hotărâre judecătorească cu privire la acţiunile abuzive ale pârâtei B. în dosarul nr. x/2013, fără a se proceda la o analiză comparativă a celor două cereri de chemare în judecată, situaţie în care s-ar fi observat că nu este vorba despre o dublă reparaţie a aceluiaşi prejudiciu.

De altfel, Tribunalul Bucureşti nici nu a arătat în ce ar consta "dubla reparaţie" la care s-a ajunge în situaţia în care acţiunea reclamantei A.. ar fi admisă.

În plus, instanţa de apel a efectuat o astfel de analiză şi a concluzionat în sensul că obiectul capetelor de cerere 1, 2 şi 4 din acţiunea de faţă nu se suprapune cu cel al acţiunii promovate de către C. S.A., în dosarul nr. x/2013.

Totodată, s-a reţinut că există o contradicţie evidentă între considerentele sentinţei atacate, din care rezultă temeinicia pretenţiilor deduse judecăţii ori, după caz, caracterul nefondat al unor apărări sau alegaţii invocate de părţile litigante şi soluţia reflectată în dispozitiv, în sensul că acele capete (1)-(4) ale cererii de chemare în judecată sunt inadmisibile.

Curtea a mai constatat că judecătorul de la prima instanţă a motivat superficial ori nu a motivat deloc soluţiile adoptate cu privire la capetele (2) şi (4) ale cererii de chemare în judecată, iar, în lipsa motivării, nu se poate exercita controlul judiciar.

În ceea ce priveşte capătul de cerere nr. x vizând repararea prejudiciului moral suferit de reclamanta A.. instanţa de apel a arătat că nu se poate desluşi raţionamentul logico-juridic care a determinat tribunalul să aprecieze că probele administrate în cauză nu sunt de natură a fundamenta elementele evocate (prejudiciul şi raportul de cauzalitate), necesare pentru a se admite acest capăt de cerere.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte a constatat că nu poate fi reţinută incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., considerentele hotărârii recurate fiind prezentate de o manieră clară şi precisă, astfel încât se poate înţelege integral silogismul instanţei de apel.

Totodată, se reţine că nu subzistă niciun temei real pentru a considera motivarea instanţei de prim control judiciar ca fiind contradictorie sau străină cauzei.

Prin criticile formulate în prezenta cale extraordinară de atac recurenta nu combate cu niciun argument pertinent aprecierile instanţei de apel, ci doar a susţinut că sentinţa tribunalului a fost motivată şi că s-a răspuns fiecăruia dintre petite cererii de chemare în judecată.

În realitate, recurenta-pârâtă a încercat să suplinească motivarea tribunalului cu argumente proprii, ceea ce nu este permis.

Faptul că dezlegarea dată de instanţa de prim control judiciar nu corespunde opiniei părţii nu poate să conducă la concluzia că hotărârea este nelegală.

Faţă de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. împotriva încheierii din 20 februarie 2015 şi a deciziei civile nr. 2277A/2017 din 8 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2020.