Arbitration award annulment for failure of all arbitrators to physically participate in deliberations

Asupra recursului de faţă;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016 din 30.08.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., obligarea acesteia la plata sumei de 1.385.962,29 RON, reprezentând contravaloare facturi emise în temeiul Acordului contractual nr. x din 17.12.2014, facturi primite şi acceptate de pârâtă, solicitare precizată la data de 29 septembrie 2016, în sensul reducerii pretenţiei la suma de 1.233.505,29 RON, avându-se în vedere plata parţială efectuată de pârâtă; totodată, a cerut obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1249/2016 din 12 octombrie 2016, a admis excepţia de necompetenţă generală şi a declinat cauza având ca obiect pretenţii formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., în favoarea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Faţă de împrejurarea că pârâta a achitat integral suma pretinsă anterior, respectiv 1.233.505,29 RON, la data de 23 noiembrie 2016, reclamanta a formulat o "precizare/completare acţiune", prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 49.174,33 RON, reprezentând costuri de finanţare aferente facturilor nr. x/15.06.2016, nr. y/27.06.2016, nr. z/16.08.2016, nr. w/05.09.2016 şi nr. 21/13.10.2016, cerute pentru întârziere în efectuarea plăţii sumei iniţiale.

De asemenea, reclamanta a cerut obligarea pârâtei la plata sumei de 2.172.632,58 RON, reprezentând contravaloarea facturilor nr. x/16.08.2016, nr. y/05.09.2016 şi nr. 21/13.10.2016, acceptate la plată.

Ca urmare a faptului că pârâta a efectuat plata sumelor respective, la data de 28 februarie 2017, reclamanta şi-a micşorat pretenţiile, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 858,59 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată în dosarul nr. x/2016 pentru învestirea Tribunalului Mehedinţi cu soluţionarea acestuia, dosar care a fost declinat la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional.

Totodată, reclamanta a cerut obligarea pârâtei la plata sumei de 813 RON reprezentând taxa administrativă de înregistrare a prezentului dosar, a sumei de 17.500 RON (plus TVA în cuantum de 3.325 RON), în total 20.825 RON, cu titlu de onorariu de avocat, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 4.521,52 RON constând în taxa arbitrală.

Prin sentinţa arbitrală nr. 44 din 17 mai 2017, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, cu majoritate, s-a admis, în parte, acţiunea şi a fost obligată pârâta S.C. B. S.A. să plătească reclamantei S.C. A. S.R.L. suma de 1.200 RON, cu titlu de onorariu de avocat, precum şi suma de 241,18 RON, cu titlu de taxă arbitrală.

Împotriva acestei sentinţe a formulat acţiune în anulare reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând schimbarea, în parte, a sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii arbitrale şi obligării societăţii B. S.A. la plata următoarelor sume:

- suma de 17.500 RON + 3.325 TVA, în total 20.825 RON, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de purtarea litigiului, respectiv onorariul de avocat conform facturii nr. x/18.01.2017 achitat de reclamantă, aşa cum reiese din extrasul de cont C. depus la dosar;

- suma de 4.521,52 RON reprezentând taxa arbitrală;

- suma de 813 RON reprezentând taxa administrativă de înregistrare a dosarului arbitral;

Reclamanta a arătat că înţelege să conteste soluţia tribunalului arbitral în ceea ce priveşte:

1. aspectul că de la deliberarea şi pronunţarea hotărârii arbitrale a lipsit unul dintre arbitri, respectiv d-nul D., ceea ce atrage nulitatea absolută a sentinţei arbitrale nr. 44 din 17.05.2017, în temeiul art. 602 C. proc. civ., fiind incident motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) din acelaşi cod;

2. neacordarea integrală a onorariului de avocat şi a taxei arbitrale, precum şi neacordarea taxei de învestire a instanţei arbitrale, aceasta din urmă încălcând dispoziţiile imperative ale art. 43 din Regulile de procedură arbitrală ale Curţii, respectiv ale art. 451 alin. (4) C. proc. civ., astfel încât este incident motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 240 din 12 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis acţiunea în anulare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei arbitrale nr. 44 din 17.05.2017, pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul arbitral nr. x/2016, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., s-a anulat sentinţa arbitrală şi, în fond, s-a admis cererea precizată, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 26.157,53 RON, cu titlu de cheltuieli de arbitrare, către reclamantă.

Deliberând asupra acţiunii în anulare, prin prisma motivelor invocate de către reclamantă şi, avându-se în vedere actele dosarului, Curtea de apel Bucureşti a constatat că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

S-a avut în vedere faptul că, în conformitate cu prevederile art. 14, art. 15 şi art. 22 din Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în vigoare până la data de 31.12.2017, tribunalul arbitral a fost constituit din trei arbitri şi anume: d-nul D. pentru reclamanta S.C. A. S.R.L., d-nul E. pentru pârâta S.C. B. S.A. şi supraarbitrul ales de cei doi arbitri - d-na F..

În cauză, sentinţa arbitrală a fost pronunţată cu majoritate, respectiv de d-nul arbitru E. şi de d-na supraarbitru F..

Astfel cum reiese din minuta sentinţei atacate, considerentele acesteia şi din cele arătate în opinia separată, arbitrul reclamantei - d-nul D. - nu a participat la deliberare.

S-a reţinut că la data la care s-a amânat pronunţarea în litigiul dintre părţi (17 mai 2017) arbitrul reclamantei nu s-a prezentat la sediul Curţii de Arbitraj şi nici nu a invocat vreo imposibilitate de prezentare, astfel că ceilalţi doi arbitri (d-nul E. şi d-na F.) l-au contactat telefonic pe d-nul D., comunicându-i soluţia la care, după deliberări, s-au oprit cei doi arbitri aflaţi la sediul Curţii.

În ceea ce îl priveşte pe d-nul D., s-a reţinut că din minuta sentinţei şi din opinia separată, a rezultat faptul că acesta a menţionat că nu a participat efectiv la deliberare şi la pronunţarea hotărârii.

De altfel, în dosar se poate observa faptul că pe minuta sentinţei din 17 mai 2017 punctul de vedere al acestui arbitru este datat 22 mai 2017.

Curtea de Apel Bucureşti a constatat că au fost încălcate Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, deoarece la deliberare nu au luat parte toţi membri tribunalului arbitral.

Au fost evocate dispoziţiile art. 64 alin. (1) din Reguli, potrivit cărora "De îndată ce tribunalul arbitral va considera că toate împrejurările cauzei sunt suficient lămurite, închide dezbaterile trecând la deliberare şi luarea hotărârii în şedinţă secretă, cu participarea tuturor membrilor săi", rezultând, aşadar, că deliberarea trebuie să aibă loc în prezenţa şi cu participarea tuturor celor trei membri ai tribunalului arbitral.

Aceasta deoarece în cazul completelor colegiale deliberarea este un proces decizional în cadrul căruia fiecare dintre membri (în speţă arbitri) îşi prezintă punctul de vedere cu privire la situaţia de fapt, la temeiurile de drept incidente în cauză, la argumentele invocate de fiecare dintre părţi în susţinerea şi, respectiv în combaterea acţiunii, precum şi la soluţia pe care consideră că trebuie pronunţată în cauză, astfel că este absolut necesar ca toţi membrii să fie prezenţi nemijlocit la deliberare.

S-a relevat faptul că necesitatea ca deliberarea să aibă loc între toţi membrii tribunalului arbitral derivă şi din alte prevederi ale Regulilor de procedură arbitrală.

Astfel, în cuprinsul art. 67 se arată că îndată după deliberare şi stabilirea soluţiei, se întocmeşte dispozitivul sentinţei, care se semnează de toţi membrii tribunalului arbitral, iar dacă există opinie separată, ea se va menţiona în dispozitiv şi se va motiva separat.

Reiese, aşadar, că atât timp cât minuta se redactează şi se semnează imediat după deliberare, la ambele momente trebuie să fie prezenţi toţi arbitrii, şi, mai mult, se poate concluziona că aceştia trebuie să fie prezenţi fizic în aceeaşi locaţie, nefiind acceptate mijloace de comunicare la distanţă, întrucât doar în situaţia în care sunt efectiv prezenţi arbitrii pot proceda la semnarea de îndată a minutei.

Mai mult, art. 26 din Reguli - Sediul şi locul arbitrajului - prevede că locul arbitrajului este la sediul Curţii de Arbitraj, iar numai la solicitarea motivată a părţilor, care în cauză nu există, tribunalul arbitral poate încuviinţa ca şedinţele de arbitrare să se desfăşoare într-un alt loc.

Faţă de aceste dispoziţii normative rezultă încă o dată că locul arbitrajului este la sediul Curţii şi că era necesar ca toţi cei trei arbitri să se prezinte personal la data fixată pentru pronunţarea sentinţei arbitrale, nefiind posibilă nici consultarea telefonică a unuia dintre arbitri şi nici deliberarea în absenţa unuia dintre membrii tribunalului arbitral.

Ca urmare, constatându-se că la momentul deliberării în vederea pronunţării sentinţei atacate nu au participat toţi membrii tribunalului arbitral, Curtea a apreciat că au fost încălcate dispoziţii imperative ale legii, respectiv dispoziţiile de ordine publică procedurală aplicabile în arbitraj, evocate anterior, din care reiese obligativitatea ca, la deliberare, să participe toţi arbitrii, criticile formulate de reclamantă cu privire la incidenţa cazului de anulare de la art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, fiind astfel fondate.

Au fost găsite nefondate apărările intimatei, potrivit cărora criticile reclamantei ar viza doar temeinicia hotărârii arbitrale, iar nu şi legalitatea acesteia.

În acest sens, s-a avut în vedere faptul că, astfel cum s-a reţinut anterior, criticile ce privesc aspectul că, la deliberarea şi pronunţarea hotărârii, arbitrul reclamantei a lipsit, vizează chestiuni de ordin procedural, care se includ în ordinea publică din materia arbitrajului, în condiţiile în care normele încălcate ocrotesc un interes public.

De asemenea, s-a arătat că nu este relevant nici faptul că reclamanta a formulat şi cerere de completare/îndreptare a erorii materiale strecurate în sentinţa arbitrală, întrucât chestiunea modului în care a avut loc deliberarea nu are legătură cu obiectul celor două cereri.

S-a mai reţinut că sunt nefondate referirile pârâtei la dispoziţiile art. 65 alin. (1) din Regulile de procedură arbitrală, deoarece acestea se referă la luarea hotărârii şi la posibilitatea ca aceasta să fie adoptată cu opinia separată a unuia dintre membri, ceea ce nu are legătură cu deliberarea, care trebuie să se poarte între toţi membrii tribunalului.

De altfel, din interpretarea atentă a art. 65 invocat de către pârâtă, se constată că şi acest text din Regulile de procedură arbitrală pleacă de la aceeaşi premisă că deliberarea s-a purtat între toţi cei trei arbitri, căci, prin reducerea la absurd, dacă s-ar aprecia (aşa cum consideră pârâta) că acesta permite deliberarea doar de către doi arbitri, nu s-ar mai putea adopta hotărârea cu majoritate, ci doar cu unanimitate.

Pentru considerentele anterior expuse, s-a constatat că este incident motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ. şi, faţă de prevederile art. 613 alin. (3) lit. b) din acelaşi cod, Curtea a admis acţiunea în anulare şi a anulat hotărârea arbitrală atacată.

Întrucât niciuna dintre părţi nu a cerut expres trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că trebuie să se pronunţe pe fond.

În fond, deliberând asupra cererii precizate, Curtea a reţinut următoarele:

Cât priveşte solicitarea reclamantei, în sensul de a se dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 17.500 RON plus TVA în cuantum de 3.325 RON (în total 20.825 RON), s-a apreciat că aceasta este întemeiată şi se impune a fi admisă.

Sub acest aspect, s-a avut în vedere împrejurarea că reclamanta a achitat această sumă apărătorului său, cu titlu de onorariu avocaţial, în baza contractului de asistenţă juridică încheiat la data de 26 august 2016, aşadar, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată la Tribunalul Mehedinţi.

S-a mai reţinut că, iniţial, obiectul cererii de chemare în judecată avea o valoare foarte mare, respectiv 1.385.962,29 RON, sumă raportat la care un onorariu de avocat în cuantum de 17.500 RON fără TVA are un cuantum mai mult decât rezonabil, astfel încât nu este îndeplinită cerinţa disproporţiei vădite în raport cu valoarea la care face referire art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Curtea a apreciat că această disproporţie vădită nu există nici dacă se are în vedere complexitatea cauzei, din moment ce, la data încheierii contractului şi convenirii onorariului, litigiul se anunţa ca fiind unul complex şi de durată, faţă de temeiurile de fapt şi de drept invocate în susţinerea cererii, precum şi faţă de probatoriul solicitat a fi administrat de către reclamantă.

De asemenea, Curtea a reţinut că reclamanta nu avea cum să anticipeze faptul că pârâta va achita mare parte din debitul iniţial, respectiv suma de 123.305,29 RON, la 15 noiembrie 2016, după termenul de judecată din data de 5 octombrie 2016, acordat de către Tribunalul Mehedinţi, iar această împrejurare nici nu atrage incidenţa art. 454 din C. proc. civ.

Cu privire la obligaţia pârâtei de a plăti onorariul de avocat în sumă de 20.825 RON s-a arătat că aceasta rezultă şi din prevederile art. 595 din C. proc. civ.

Curtea a conchis în sensul că atâta timp cât, pe parcursul procesului pârâta a achitat sumele pretinse de reclamantă, recunoscând astfel pretenţiile acesteia, rezultă că este partea care a pierdut litigiul şi datorează reclamantei cheltuielile arbitrale făcute de aceasta.

Referitor la cererea reclamantei de acordare a sumei de 813 RON, reprezentând taxa administrativă de înregistrare a dosarului arbitral, s-a arătat că suma achitată de reclamantă cu acest titlu este, în realitate, de 811,01 RON .

S-a mai reţinut că art. 42 alin. (1) din Regulile de procedură arbitrală prevede că taxa de înregistrare a dosarului arbitral face parte din cheltuielile arbitrale, cheltuieli care, potrivit art. 43, în lipsa înţelegerii dintre părţi, se suportă de partea care a căzut în pretenţii - în cazul de faţă pârâta, pentru motivele arătate mai sus - cu consecinţa că pârâta B. S.A. datorează reclamantei şi suma de 811,01 RON.

Totodată, curtea de apel a apreciat că nu sunt relevante susţinerile pârâtei, potrivit cărora nu datorează această sumă, deoarece art. 42 alin. (2) din Reguli stabileşte că taxa de înregistrare nu se restituie în nicio împrejurare.

Aceste prevederi se referă, în realitate, la faptul că instituţia care organizează arbitrajul (iar nu partea care cade în pretenţii) nu poate fi obligată la restituirea taxei, câtă vreme taxa de înregistrare şi taxa arbitrală remunerează serviciile prestate de Curtea de Arbitraj în organizarea şi desfăşurarea arbitrajului.

Prin urmare, atâta timp cât obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată sau a cheltuielilor arbitrale derivă din răspunderea civilă delictuală a părţii căzute în pretenţii, care, prin conduita sa, l-a silit pe reclamant să declanşeze o procedură judiciară şi, avându-se în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, apare firesc ca partea care "pierde" procesul să fie obligată la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată făcute de partea adversă, aceasta fiind, de altfel, şi raţiunea pentru care a fost edictat art. 43 din Reguli.

Curtea a constatat că reclamanta solicită, în mod fondat, şi suma de 4.521,52 RON, reprezentând taxa arbitrală (conform înscrisului de la dosarul tribunalului), temeiul obligării pârâtei la plata acesteia fiind tot art. 42 şi art. 43 din Regulile de procedură arbitrală.

Faţă de cele arătate, în fond, Curtea a admis acţiunea precizată şi a obligat pârâta la plata sumei de 26.157,53 RON (20.825 RON + 811,01 RON + 4.521,52 RON), cu titlu de cheltuieli de arbitrare, către reclamantă.

Împotriva sentinţei civile nr. 240 din 12 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în termen legal, a declarat recurs pârâta S.C. B. S.A., înregistrat la data de 9 martie 2018 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Sentinţa recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Recurenta-pârâtă a susţinut, în primul rând, faptul că sentinţa recurată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 64, art. 65 şi art. 67 din Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în vigoare până la 31 decembrie 2017.

În acest sens, a arătat că hotărârea arbitrală a fost luată, în mod legal, cu majoritate de voturi, cu respectarea dispoziţiilor art. 65 alin. (1) din Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, atâta timp cât d-nul D., arbitrul reclamantei, a fost consultat telefonic, ocazie cu care acesta a menţionat faptul că nu este de acord cu soluţia propusă de ceilalţi doi arbitri şi că va face opinie separată.

În opinia recurentei, a fost respectată pe deplin procedura deliberării în vederea pronunţării hotărârii arbitrale, în condiţiile în care regulile de procedură arbitrală, speciale şi derogatorii, nu interzic consultarea telefonică a arbitrului care lipseşte de la dezbatere, participarea acestuia fiind asigurată şi prin această modalitate.

A considerat că interpretarea dată articolului 64 alin. (1) din Regulile de procedură arbitrală de către Curtea de Apel Bucureşti, în sensul că "deliberarea trebuie să aibă loc în prezenţa şi cu participarea tuturor celor trei membri ai tribunalului arbitral" este una eronată, întrucât textul nu face nicio distincţie între participarea fizică a arbitrilor la deliberare şi pronunţarea hotărârii şi cea prin mijloace de comunicare la distanţă, în speţă, pe cale telefonică.

De asemenea, recurenta a apreciat că art. 64 alin. (1) din Regulile de procedură arbitrală trebuie coroborat cu art. 67 alin. (2) din aceleaşi reguli, care stabileşte că "dacă există opinie separată, ea se va menţiona în dispozitiv şi se va motiva separat".

Cum, în sentinţa arbitrală nr. 44 din 17.05.2017, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul arbitral nr. x/2016, se menţionează opinia separată a arbitrului reclamantei, rezultă că hotărârea a fost luată, cu respectarea art. 65 alin. (1), care stabileşte regula majorităţii de voturi pentru situaţia în care nu este întrunită unanimitatea.

S-a făcut trimitere şi la art. 65 alin. (2), potrivit căruia "Arbitrul care a avut o altă părere îşi va redacta şi va semna opinia separată, cu arătarea considerentelor pe care aceasta se sprijină", ceea ce, în speţă, s-a întâmplat.

Recurenta a precizat faptul că arbitrul reclamantei, cu ocazia consultării sale telefonice, nu a avut nicio obiecţiune cu privire la o posibilă încălcare a regulilor de procedură arbitrală relative la deliberarea şi pronunţarea hotărârii, de vreme ce nu rezultă acest lucru din conţinutul sentinţei arbitrale împotriva căreia s-a formulat acţiune în anulare.

Totodată, recurenta a susţinut că sentinţa recurată a fost dată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 602 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc că "În toate cazurile pronunţarea trebuie să fie precedată de deliberarea în secret a arbitrilor, în modalitatea stabilită de convenţia arbitrală sau, în lipsă, de tribunalul arbitral", apreciind că, în speţă, modalitatea de contactare telefonică a arbitrului reclamantei, prin care i s-a comunicat soluţia la care s-au oprit cei doi arbitri prezenţi la sediul Curţii, echivalează cu o modalitate stabilită de tribunalul arbitral în sensul acestor prevederi.

A menţionat că sentinţa arbitrală a fost pronunţată cu respectarea prevederilor art. 602 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că a fost luată cu majoritate de voturi, iar arbitrul reclamantei a formulat opinie separată.

În continuare, recurenta-pârâtă a criticat sentinţa recurată din perspectiva faptului că au fost încălcate dispoziţiile art. 595 alin. (2) C. proc. civ., ale art. 42 şi art. 43 din Regulile de procedură arbitrală în vigoare până la 31 decembrie 2017, precum şi ale art. 4 din Normele privind taxele şi cheltuielile arbitrale în vigoare până la 31 decembrie 2017.

Sub acest aspect, s-a arătat că nu se justifică cuantumul onorariului de avocat acordat de către instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare, faţă de durata desfăşurării procedurii arbitrale şi de complexitatea cauzei, în condiţiile în care societatea B. S.A. s-a conformat pretenţiilor formulate de către reclamantă în dosarul arbitral, achitând suma respectivă de bani.

Mai mult decât atât, a susţinut că aprecierea asupra complexităţii cauzei şi a unei eventuale disproporţii vădite a onorariului de avocat reprezintă o chestiune legată strict de oportunitate sau de apreciere, şi nu de nelegalitate pentru a putea fi circumscrisă analizei pe calea acţiunii în anulare.

Recurenta a evocat decizia nr. 90 din 17 ianuarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin care s-a statuat că acţiunea în anulare nu are efectul devolutiv al apelului, controlul efectuat de instanţele judecătoreşti fiind unul de legalitate, nu de temeinicie a hotărârii arbitrale.

Astfel, a arătat că acţiunea în anulare nu poate avea caracterul unei căi de atac ordinare, devolutive, ci are natura juridică a unei căi extraordinare de atac, circumscrisă expres şi limitativ motivelor de nelegalitate stabilite de către legiuitor.

Prin urmare, a apreciat că reducerea cheltuielilor arbitrale este un aspect exclusiv de oportunitate ce ţine strict de aprecierea instanţei arbitrale în funcţie de împrejurările cauzei, iar controlul hotărârii arbitrale se poate face doar prin prisma legalităţii acesteia.

În alţi termeni, recurenta-pârâtă a susţinut faptul că instanţa de judecată nu se poate substitui instanţei arbitrale în aprecierea duratei şi complexităţii procedurii arbitrale şi, implicit, în acordarea cheltuielilor arbitrale ce ţin de aceste aspecte.

De asemenea, a considerat că acordarea taxei administrative de înregistrare a dosarului arbitral contravine dispoziţiilor art. 42 alin. (2) din Regulile de procedură arbitrală în vigoare până la data de 31 decembrie 2017, care stipulează că "Taxa de înregistrare nu se restituie în nicio împrejurare", prin această formulare înţelegându-se inclusiv situaţia în care acţiunea arbitrală este admisă în tot sau în parte.

De asemenea, a arătat că acest aspect este susţinut şi de art. 4 alin. (1) din aceleaşi norme, din interpretarea căruia rezultă că taxa administrativă este exclusă de la acordarea ca şi cheltuială arbitrală.

În ceea ce priveşte acordarea taxei arbitrale, recurenta a apreciat că aceasta s-a făcut cu încălcarea art. 43 alin. (2) din Regulile de procedură arbitrală, care prevăd că în lipsa unei înţelegeri între părţi, "cheltuielile arbitrale se suportă de partea care a căzut în pretenţii, integral, dacă cererea de arbitrare este admisă în totalitate. Dacă cererea de arbitrare este admisă în parte cheltuiala reprezentând taxa arbitrală va fi acordată prin raportare la pretenţiile admise. Tribunalul arbitral va acorda celelalte cheltuieli în măsura în care va aprecia că sunt justificate, în funcţie de împrejurările cauzei".

Or, în condiţiile în care acţiunea arbitrală a fost admisă în parte, sunt pe deplin aplicabile prevederile anterior menţionate, acordarea în parte a cheltuielilor fiind aplicată prin raportare la soluţia ce este dată prin sentinţa arbitrală.

În fine, recurenta-pârâtă a susţinut că tribunalul arbitral beneficiază de putere de apreciere în ceea ce priveşte reducerea cheltuielilor, astfel încât poate să dispună reducerea acestora în funcţie de împrejurările cauzei (complexitatea cauzei, proporţionalitatea şi rezonabilitatea cheltuielilor prin raportare la durata, complexitatea şi dificultatea cauzei etc.).

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., reprezentată convenţional de G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că sentinţa civilă nr. 240/12.12.2017 a Curţii de Apel Bucureşti este temeinică şi legală.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, s-a întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părţilor.

Prin încheierea din 16 ianuarie 2020 s-a admis, în principiu, recursul şi, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată pe fond a căii de atac extraordinare, în reformare, cu citarea părţilor, la 19 martie 2020.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 16 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a preschimbat, din oficiu, termenul de judecată din 19 martie 2020 la data de 11 iunie 2020, cu citarea părţilor, avându-se în vedere Ordinul nr. 91 din 12 martie 2020 al Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recursul de faţă este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

O primă critică vizează faptul că sentinţa recurată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 64, art. 65 şi art. 67 din Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în vigoare până la 31 decembrie 2017.

În concret, s-a susţinut că procedura deliberării în vederea pronunţării hotărârii arbitrale a fost respectată pe deplin, în condiţiile în care regulile de procedură arbitrală, speciale şi derogatorii, nu interzic consultarea telefonică a arbitrului care lipseşte de la dezbatere, participarea acestuia fiind asigurată şi prin această modalitate.

Recurenta a apreciat că modalitatea de contactare telefonică a arbitrului reclamantei, prin care i s-a comunicat soluţia la care s-au oprit cei doi arbitri prezenţi la sediul Curţii, echivalează cu o modalitate stabilită de tribunalul arbitral în sensul prevederilor art. 602 C. proc. civ., care au fost nesocotite.

Înalta Curte a constatat că nu pot fi reţinute susţinerile recurentei-pârâte, caracterul nefondat al acestora rezultând chiar din prevederile art. 64 din Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, care reglementează foarte clar faptul că tribunalul arbitral, după închiderea dezbaterilor, trece la deliberare în şedinţă secretă, cu participarea tuturor membrilor săi.

Recurenta a susţinut, fără temei, că ar fi permis să se asigure participarea la deliberări a unuia dintre arbitri şi în altă modalitate, respectiv prin consultare telefonică.

Dacă s-ar accepta ideea acreditată de recurentă, potrivit căreia Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României nu interzic, în mod expres, consultarea telefonică a arbitrului care lipseşte de la deliberare ar însemna să fie încălcate prevederile art. 67 din aceleaşi reguli, care stabilesc că după deliberare şi stabilirea soluţiei, se întocmeşte, de îndată, dispozitivul sentinţei, care se semnează de toţi membrii tribunalului arbitral.

Or, numai în situaţia în care arbitrii sunt prezenţi fizic la deliberare pot să semneze de îndată minuta, ceea ce în prezenta cauză nu s-a întâmplat.

Art. 65 din Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, a cărui interpretare sau aplicare greşită o pretinde recurenta, nu are nicio legătură cu deliberarea arbitrilor, ci se referă la luarea hotărârii în situaţia în care tribunalul arbitral este compus din 3 arbitri, în sensul că hotărârea se ia, dacă nu se întruneşte unanimitatea, cu majoritate de voturi.

Prin urmare, atâta timp cât este obligatoriu ca deliberarea în vederea pronunţării hotărârii arbitrale să aibă loc cu participarea tuturor membrilor tribunalului arbitral, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare, a reţinut, în mod corect, că au fost încălcate dispoziţii de ordine publică procedurală aplicabile în arbitraj şi, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., a dispus anularea sentinţei arbitrale nr. 44 din 17 mai 2017.

Cum niciuna dintre părţi nu a solicitat expres trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral, în mod legal, Curtea de Apel Bucureşi s-a pronunţat pe fondul cauzei, soluţionând cererea reclamantei astfel cum a fost precizată.

Va fi înlăturată şi critica ce vizează încălcarea dispoziţiilor art. 595 alin. (2) C. proc. civ., ale art. 42 şi art. 43 din Regulile de procedură arbitrală în vigoare până la 31 decembrie 2017, precum şi ale art. 4 din Normele privind taxele şi cheltuielile arbitrale în vigoare până la 31 decembrie 2017.

Referitor la taxa arbitrală, Înalta Curte a reţinut că art. 43 alin. (2) din Regulile de procedură arbitrală nu reglementează situaţia în care pârâtul achită debitul până la fixarea primului termen de judecată.

Totodată, a constatat că Regulile de procedură arbitrală nu conţin norme care să rezolve situaţia din speţă, respectiv cine şi în ce cuantum trebuie să suporte cheltuielile de arbitrare.

În acest context, devin aplicabile dispoziţiile de drept comun din C. proc. civ., care reglementează cheltuielile de judecată (art. 451-455), întrucât sunt compatibile cu arbitrajul şi au aceeaşi natură ca şi cheltuielile arbitrale, avându-se în vedere că reprezintă sumele suportate pentru desfăşurarea procesului judiciar sau arbitral.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., partea care a pierdut procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată fiind culpa procesuală a celei care cade în pretenţii.

În speţă, culpa procesuală îi aparţine pârâtei B. S.A., deoarece nu şi-a îndeplinit de bunăvoie obligaţiile faţă de reclamantă, astfel încât aceasta din urmă a fost nevoită să iniţieze prezentul litigiu şi să achite, în prealabil, onorariul avocaţial în sumă de 20.825 RON, conform contractului de asistenţă juridică încheiat la data de 26 august 2016.

Faptul că pârâta B. S.A. a recunoscut, ulterior sesizării Tribunalului Mehedinţi, pretenţiile reclamantei şi a achitat suma de bani solicitată nu poate duce la concluzia că pârâta este exonerată de plata cheltuielilor arbitrale.

Este neîntemeiată şi susţinerea, conform căreia acordarea taxei administrative de înregistrare a dosarului arbitral contravine dispoziţiilor art. 42 alin. (2) din Regulile de procedură arbitrală, care stipulează că "Taxa de înregistrare nu se restituie în nicio împrejurare".

În primul rând, se reţine că nu este vorba despre o restituire a taxei respective de către instituţia care organizează arbitrajul.

Taxa administrativă face parte din cheltuielile arbitrale la care este îndreptăţită partea care a câştigat procesul, astfel încât Curtea de Apel Bucureşti a dispus, în mod legal, obligarea pârâtei la plata acesteia.

Este total greşită aprecierea recurentei, în sensul că din interpretarea art. 42 alin. (2), enunţat anterior, ar rezulta că taxa administrativă este exclusă de la acordarea ca şi cheltuială arbitrală.

Înalta Curte a constatat că nu poate fi primită nici critica ce vizează acordarea integrală a onorariului de avocat, recurenta susţinând faptul că nu se justifică cuantumul de 20.825 RON, faţă de durata desfăşurării procedurii arbitrale şi complexitatea cauzei.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare nu s-a substituit instanţei arbitrale în aprecierea duratei şi complexităţii procedurii arbitrale şi, implicit, în acordarea cheltuielilor arbitrale ce ţin de aceste aspecte, atâta timp cât a admis acţiunea în anulare pentru incidenţa motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ. şi s-a pronunţat pe fondul cauzei.

Dispoziţiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. instituie facultatea instanţei de a proceda la reducerea, chiar şi din oficiu a cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocaţilor atunci când acesta este vădit disproporţional în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei, însă aceasta reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanţelor de fond.

Or, prin intermediul motivelor de casare nu se poate invoca decât neconformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile.

Pe cale de consecinţă, acest motiv de recurs al recurentei-pârâte, prin care se critică modalitatea în care s-a pronunţat Curtea de Apel Bucureşti cu privire la fondul litigiului dintre părţi, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocatului, va fi înlăturat, deoarece nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod.

De altfel, prin decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 181 din 05.03.2020 s-a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 240 din 12 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2020.