Taxpayer wins annulment of four-year tax-review suspension for breach of reasonable-time principle.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SA, în insolvenţă, prin administrator judiciar B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj, desfiinţarea/anularea Deciziei nr. 963 din 24 noiembrie 2015 privind suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de SC A. SA cu privire la suma de 1.000.650 RON reprezentând obligaţii fiscale suplimentare de plată stabilite în baza Deciziei de Impunere nr. x/24 iulie 2015 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/24 iulie 2015, decizie emisă de organul fiscal - Ministerul Finanţelor Publice -ANAF-DGRFP Craiova în temeiul prevederilor art. 216 alin. (4) din O.G. nr. 92/20003(R) privind Codul de procedura fiscală şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtelor la soluţionarea, pe fond, a contestaţiei cu care au fost învestite.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 423 din data de 10 octombrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

A respins acţiunea cu privire la D.G.R.F.P. CRAIOVA şi A.J.F.P. Gorj, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 423 din data de 10 octombrie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. SA - în reorganizare judiciară - prin administrator judiciar B. şi prin administrator special C., solicitând casarea acesteia şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea cererii, recurenta a evocat circumstanţele în care a luat cunoştinţă de conţinutul Deciziei nr. 963 din 24 noiembrie 2015 şi a arătat aceasta nu conţine suficiente elemente de fapt de natură a stabili existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a se da în procedura administrativă, nu se prezintă suficiente elemente de fapt de natură a stabili, a indica cu certitudine, infracţiunea/infracţiunile ce se are/au în vedere la adoptarea soluţiei de suspendare a soluţionării contestaţiei, nu se prezintă suficiente elemente de fapt de natură a stabili provenienţa prejudiciului, elemente de natură să precizeze modul în care s-a stabilit şi a fost cuantificat prejudiciul.

În considerentele Deciziei nr. 963 din 24 noiembrie 2015 se regăsesc în totalitate menţiunile inserate de organul de inspecţie fiscală în Raportul de Inspecţie Fiscală nr. x încheiat la data de 24 iulie 2015 preluate din Procesul-verbal încheiat de Direcţia Regională Antifraudă Fiscală nr. 4 Târgu Jiu la data de 12 martie 2015 şi Decizia de Instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/4 martie 2015, decizie contestată şi anulată, în mod definitiv, potrivit hotărârii/deciziei nr. 185 a instanţei de control judiciar - Tribunalul Gorj, secţia I civilă, pronunţată la data de 5 februarie 2015 în dosarul nr. x/2015.

Simpla afirmaţie a organului competent cu soluţionarea contestaţiei, conform căreia "societatea a înregistrat în evidenţa contabilă facturi fiscale emise de diverşi furnizori, în care sunt înscrise operaţiuni fără conţinut economic, în scopul de a crea un avantaj economic pentru SC A. SA, prin deducerea de cheltuieli şi TVA înscrise în documente care nu atestă operaţiuni reale", nu înseamnă că sunt întrunite condiţiile pentru a se dispune suspendarea soluţionării contestaţiei în procedura administrativă.

Recurenta a invocat dispoziţiile art. 281 alin. (1), art. 47 şi art. 48 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 şi a susţinut că decizia de soluţionare a contestaţiei nu i-a fost comunicată printr-una dintre modalităţile prevăzute de art. 47 C. proc. fisc. şi deci îi este inopozabilă.

Recurenta a mai susţinut că nu sunt dovedite elementele prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003.

La emiterea Deciziei de Impunere nr. x/24 iulie 2015 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/24 iulie 2015, precum şi a Deciziei nr. 963 din 24 noiembrie 2015, organele fiscale au ignorat dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 privind anularea unor obligaţii fiscale.

A mai arătat recurenta că intimatul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are calitate procesuală pasivă în cauză, raportat la dispoziţiile art. 1, art. 4, art. 7 şi art. 13 din H.G. nr. 520/2013.

1.4. Apărările intimaţilor

1.4.1. Intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj a formulat întâmpinare, în nume propriu şi pentru intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata a argumentat, în esenţă, că între stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin Decizia privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/24 iulie 2015 întocmită în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/24 iulie 2015 şi a procesului-verbal de control x/24 iulie 2015 şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei supuse soluţionării.

În urma unei inspecţii fiscale efectuate la Societatea A. SA, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj prin Activitatea de Inspecţie Fiscală Gorj, printre alte acte administrative întocmite cu această ocazie, a formulat şi o sesizare penală, prin care a apreciat că recurenta-reclamantă a prejudiciat bugetul statului cu suma totală de 1.000.650 RON.

Acţiunea penală are întâietate faţă de acţiunea civilă deoarece, pe de o parte, cauza materială unică a celor două acţiuni este săvârşirea unei infracţiuni sau existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, iar, pe de altă parte, soluţionarea acţiunii civile este condiţionată de soluţionarea acţiunii penale în privinţa existenţei faptei.

1.4.2. La rândul său, intimata Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă, în ceea ce priveşte calitatea sa procesuală pasivă, argumentând, în esenţă, că intimata nu a emis actul a cărui anulare se solicită şi nici nu s-a făcut dovada că nu ar fi soluţionat, în termenul legal, vreo cerere formulată de recurentă.

2. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Examinând înscrisurile cauzei, raportat la argumentele recurentei-reclamante şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată recursul fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi în continuare arătate.

În speţă, recurenta-reclamantă a formulat contestaţie administrativă împotriva Deciziei de Impunere nr. x/24 iulie 2015 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/24 iulie 2015, prin care s-au stabilit în sarcina sa obligaţii fiscale suplimentare de plata în cuantum total de 1.000.650 RON, contestaţie înregistrată la AJFP Gorj sub nr. x/02.09.2015.

Întrucât nu a primit răspuns la contestaţia formulată, în data de 6 noiembrie 2015, recurenta s-a adresat Curţii de Apel Craiova, prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, solicitând, în principal, desfiinţarea Deciziei de Impunere nr. x/24 iulie 2015 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/24 iulie 2015, iar în subsidiar obligarea pârâtei AJFP Gorj la emiterea deciziei sau dispoziţiei de soluţionare a contestaţiei sale.

Prin Sentinţa nr. 143/28 martie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Craiova a admis în parte acţiunea precizată, formulată de reclamanta Societatea A. SA, fiind obligată pârâta AJFP Gorj să soluţioneze contestaţia administrativă formulată împotriva deciziei de impunere nr. x/24 iulie 2015 şi a RIF nr. x/24 iulie 2015.

Împotriva acestei Sentinţe a formulat recurs pârâta DGRFP Craiova - AJFP Gorj, iar prin adresa emisă de instanţa de recurs în data de 3 iunie 2016, Societăţii A. SA i-a fost comunicată, atât cererea de recurs, cât şi Decizia nr. 963 din 24 noiembrie 2015 privind suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de societate cu privire la suma de 1.000.650 RON, reprezentând impozit pe profit: 312.958 RON; majorări/dobânzi de întârziere impozit pe profit: 55.193 RON; penalităţi de întârziere impozit pe profit: 32.730 RON; TVA de plata: 469.441 RON; majorări dobânzi de întârziere TVA: 51.246 RON.

Societatea A. SA s-a adresat instanţei de contencios administrativ, în cauza ce face obiectul recursului de faţă, cu solicitarea de anulare a Deciziei nr. 963 din 24 noiembrie 2015 şi obligare a pârâtelor la soluţionarea, pe fond, a contestaţiei cu care au fost învestite.

În decizia astfel atacată, s-a reţinut că organele de inspecţie fiscală din cadrul AIF Gorj au formulat sesizarea penală nr. x/24 iulie 2015 adresată IGPR - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, cu privire la faptul că societatea a înregistrat în evidenţa contabilă facturi fiscale de la diverşi furnizori, în care sunt înscrise operaţiuni fără un conţinut economic, scopul fiind acela de a crea un avantaj societăţii prin deducerea de cheltuieli şi TVA înscrise în documente care nu atestă operaţiuni reale, prejudiciind astfel bugetul statului cu suma totală de 1.000.650 RON.

S-a mai reţinut că între stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin Decizia privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/24 iulie 2015, întocmită în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/24 iulie 2015 şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă, soluţionarea contestaţiei administrative depinzând de soluţia din cauza penală.

Temeiul legal al adoptării acestei măsuri administrative l-a reprezentat art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. , republicat, care statuează că organul de soluţionare a contestaţiei administrative poate suspenda, prin decizie motivată, cauza atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Critica recurentei privind inopozabilitatea deciziei atacate nu este fondată, în condiţiile în care, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 92/2003, iar nu dispoziţiile Legii nr. 207/2015. Raportat la dispoziţiile art. 45 din O.G. nr. 92/2003, decizia contestată produce efecte din momentul în care este comunicată contribuabilului, respectiv data de 9 iunie 2016, de la această dată fiind opozabilă recurentei.

În continuare, din lecturarea conţinutului art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. , Înalta Curte reţine faptul că legiuitorul a conferit organului de soluţionare a contestaţiei administrative un drept de apreciere asupra oportunităţii adoptării măsurii de suspendare aflate în discuţie, desigur, cu obligaţia acestuia de a motiva decizia adoptată.

În acelaşi timp, Înalta Curte reţine că adoptarea măsurii analizate este condiţionată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a elementelor constitutive ale unei infracţiuni asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

În acest sens, în cuprinsul deciziei nr. 963/24 noiembrie 2015 s-a reţinut că organele de inspecţie fiscală din cadrul AIF Gorj au formulat sesizarea penală nr. x/24 iulie 2015 adresată IGPR - Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, cu privire la faptul că societatea a înregistrat în evidenţa contabilă facturi fiscale de la diverşi furnizori, în care sunt înscrise operaţiuni fără un conţinut economic, scopul fiind acela de a crea un avantaj societăţii prin deducerea de cheltuieli şi TVA înscrise în documente care nu atestă operaţiuni reale, prejudiciind astfel bugetul statului cu suma totală de 1.000.650 RON, sumă la care se referă şi Decizia de Impunere nr. x/24 iulie 2015.

Examinând decizia atacată, instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru suspendarea soluţionării contestaţiei administrative.

Înalta Curte constată însă că, deşi, formal, măsura suspendării soluţionării contestaţiei administrative a fost dispusă cu respectarea prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. , oportunitatea măsurii nu a fost corect apreciată, în special ţinând seama de principiul celerităţii procedurii jurisdicţionale, exigenţă a statului de drept care impune ca practicile administrative şi judiciare să implice o durată rezonabilă a procedurilor.

Ca atare, litigiile trebuie să fie soluţionate într-un termen optim şi previzibil pentru a se garanta efectivitatea dreptului analizat.

În România, principiul celerităţii este reglementat în art. 21 alin. (3) din Constituţie, care prevede că părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Dreptul la un proces echitabil constituie una dintre componentele principiului asigurării preeminenţei dreptului într-o societate democratică.

În speţa de faţă, instanţa de control judiciar apreciază ca fiind semnificativă împrejurarea că decizia de impunere nr. x a fost emisă la data de 24 iulie 2015, că debitele stabilite în sarcina recurentei-reclamante au vizat perioada 1 octombrie 2010 - 31 martie 2015, iar suspendarea procedurii de soluţionare a recursului administrativ a fost dispusă prin Decizia nr. 963 din 24 noiembrie 2015, dată de la care s-au scurs aproape 4 ani, perioadă care nu corespunde cerinţei termenului rezonabil.

Mai mult decât atât, este de observat faptul că, în toată perioada care s-a scurs din anul 2015 şi până în prezent, bănuiala existenţei unor fapte de natură penală - premisă a suspendării procedurii administrative - nu a fost confirmată prin începerea urmării penale.

Semnificativ pe aspectul analizat este şi faptul că recurenta-reclamantă se află în prezent în procedură de reorganizare judiciară, context în care se impune cu necesitate efectuarea şi finalizarea oricăror demersuri vizând clarificarea situaţiei activelor şi pasivelor acesteia.

În fine, instanţa de control judiciar constată că soluţionarea contestaţiei administrative, care implică analiza realităţii operaţiunilor, poate avea loc pe baza aspectelor avute în vedere la emiterea actului de impunere.

În acest sens, Înalta Curte trebuie să aibă în vedere justul echilibru între interesul public şi drepturile ori interesele legitime private ale destinatarului actului, în condiţiile în care soluţia adoptată de autoritatea de soluţionare a contestaţiei administrative nu trebuie să depăşească ceea ce este necesar şi rezonabil pentru atingerea scopului propus, respectiv acela de a evita pierderile la bugetul de stat.

Aşa fiind, pentru a se asigura un just echilibru între interesul public pe care îl exprimă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi interesul legitim privat al contribuabilului de a-şi vedea clarificată situaţia fiscală, constatând că măsura suspendării generează o întârziere nepermisă a soluţionării cauzei fiscale, Înalta Curte consideră că se impune admiterea recursului, cu consecinţa obligării organului competent să se pronunţe asupra fondului contestaţiei administrative.

Critica recurentei privind calitatea procesuală pasivă a intimatei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu este, însă, fondată.

În contenciosul administrativ, calitatea procesuală pasivă revine autorităţii publice emitente a actului contestat sau al cărei refuz nejustificat se contestă, deci titulară a obligaţiei corelative dreptului pretins de partea vătămată, ipoteze în care această intimată nu se regăseşte în prezenta speţă.

Recurenta-reclamantă contestă un act emis de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, fiind lipsită de relevanţă, din perspectiva calităţii procesuale pasive, faptul că această intimată-pârâtă se află într-un raport de subordonare instituţională faţă de intimata ANAF.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ. şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. SA, va casa în parte Sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, va admite acţiunea formulată de reclamantă, va anula Decizia nr. 963 din 24 noiembrie 2015 emisă de DGRFP Craiova şi va obliga pârâta la soluţionarea contestaţiei administrative formulată de reclamantă, menţinând celelalte dispoziţii ale Sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. SA - în reorganizare judiciară - prin administrator judiciar B. şi prin administrator special C. împotriva Sentinţei civile nr. 423 din data de 10 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte Sentinţa recurată şi, rejudecând cauza:

Admite acţiunea formulată de reclamanta A. SA.

Anulează Decizia nr. 963 din 24 noiembrie 2015 emisă de DGRFP Craiova.

Obligă pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova la soluţionarea contestaţiei administrative formulată de reclamantă.

Menţine celelalte dispoziţii ale Sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2019.

GGC - CL