Competence for replacing contraventional fine with community service: domicile of the contravener vs. location of the infraction under OG 2/2001
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court resolved a negative conflict of jurisdiction by establishing that the Roman Court holds exclusive jurisdiction over the case, thereby overruling the Pascani Court's prior declination. The dispute arose from a request by a local municipality to replace an unpaid administrative fine with community service for a contravener who lacked the financial means for forced execution, a matter initially heard by the Roman Court, which incorrectly declined competence in favor of the Pascani Court based on the location of the infraction. In deciding the conflict, the Court determined that under Article 9(3) of Government Ordinance No. 2/2001, jurisdiction for such replacement actions is determined by the domicile of the physical person who failed to pay the fine, rather than the place where the contravention was committed, making the Roman Court competent as it is the domicile of the respondent.
Legislator headnote
AI generatedart. 135 alin. (4) C. proc. civ; Competence for replacing contraventional fine with community service: domicile of the contravener vs. location of the infraction under OG 2/2001: Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere temeiul juridic al acţiunii, precizat neechivoc în cuprinsul cererii introductive de instanţă, respectiv art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, care instituie obligaţia organului de specialitate al unităţii administrativ-teritoriale de a solicita instanţei înlocuirea amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, din cauza imposibilităţii de executare silită a amenzii.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman la data de 13 iunie 2018, Municipiul Roman a solicitat înlocuirea amenzii ce a fost aplicată contravenientei A., domiciliată în Roman, prin procesul-verbal nr. x încheiat la data de 15 august 2005 de Poliţia T.F.Iaşi, cu obligarea acesteia la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, întrucât contravenienta nu are posibilităţi de a achita amenda.
Prin Sentinţa nr. 2192 din data de 13 septembrie 2018 Judecătoria Roman a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocate din oficiu şi a declinat în favoarea Judecătoriei Paşcani competenţa de soluţionare a cererii de înlocuire a amenzii contravenţionale aplicată prin procesul-verbal de contravenţie nr. x încheiat la data de 15 august 2005 de Poliţia T.F.Iaşi, cu muncă în folosul comunităţii, formulată de petentul Municipiul Roman în contradictoriu cu intimata A. .
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 3 şi 132 alin. (1) C. proc. civ. raportate la art. 39 indice 1 din O.G. nr. 2/2001, conform cărora soluţionarea cererii de înlocuire a amenzii cu muncă în folosul comunităţii este de competenţa instanţei în circumscripţia căreia s-a săvârşit contravenţia.
2. Hotărârea celei de-a doua instanţe
Prin Sentinţa nr. 317 din data de 15 februarie 2019 Judecătoria Paşcani a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată de U.A.T. Municipiul Roman, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Roman, a constatat ivit conflict negativ de competenţă între Judecătoria Roman şi Judecătoria Paşcani, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit şi a dispus suspendarea cauzei până la soluţionarea definitivă a acestuia.
Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere temeiul juridic al acţiunii, precizat neechivoc în cuprinsul cererii introductive de instanţă, respectiv art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, care instituie obligaţia organului de specialitate al unităţii administrativ-teritoriale de a solicita instanţei înlocuirea amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, din cauza imposibilităţii de executare silită a amenzii.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:
Petentul Municipiul Roman a solicitat instanţei transformarea amenzii contravenţionale în muncă în folosul comunităţii, arătând că intimata A. nu a achitat în termen de 30 de zile amenda contravenţională în cuantum de 140 RON, aplicată prin procesul-verbal nr. x încheiat la data de 15 august 2005 de Poliţia T.F.Iaşi, executarea silită a acesteia nefiind posibilă din cauza nedeţinerii de bunuri urmăribile şi nerealizării de venituri susceptibile popririi.
Faţă de obiectul acţiunii, competenţa de soluţionare a acesteia se stabileşte potrivit art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, modificat prin art. I din O.G. nr. 17 din 26 august 2014, acesta fiind şi temeiul de drept indicat de petent în cuprinsul cererii.
Potrivit textului de lege sus-menţionat, în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unităţii administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanţa judecătorească în a cărei circumscripţie domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Aşadar, pentru stabilirea instanţei competente în astfel de litigii, se are în vedere domiciliul contravenientului persoană fizică, care nu a achitat amenda, acţiunea fiind promovată de unitatea administrativ teritorială în a cărei rază teritorială domiciliază contravenientul, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 391 din O.G. nr. 2/2001.
Întrucât intimata A. are domiciliul în jud. Neamţ, în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Roman, acestei instanţe îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Roman.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul Municipiul Roman - prin primar în contradictoriu cu intimata A., în favoarea Judecătoriei Roman.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2019.
GGC - CL