Security service worker status: appeal allowed and judgment annulled to recognize defendant as Securitate agent for violating privacy and religious rights.

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 3 iulie 2015, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei să aprecieze asupra calităţii de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtului A.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 3340 din 14 decembrie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 3340 din 14 decembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a Sentinţei atacate şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea acţiunii formulate.

În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, a susţinut că motivarea instanţei de fond este contradictorie, în raport de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., întrucât prima instanţă nu a analizat încălcarea libertăţii conştiinţei şi religiei - deşi prin acţiune s-a făcut referire şi la această încălcare - ci a analizat activităţile intimatului exclusiv din perspectiva încălcării dreptului la viaţă privată, astfel că, neanalizând încălcarea de către intimat a libertăţii conştiinţei şi religiei, prima instanţă nu a realizat o analiză cuprinzătoare şi completă a acţiunii motivarea Sentinţei atacate fiind insuficientă, ceea ce echivalează cu lipsa motivării.

În egală măsură, instanţa nu a ţinut cont de prevederile art. 30 din Constituţia României din 1965, coroborate cu art. 18 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, care consfinţeau dreptul la libertatea conştiinţei şi religiei, pentru că, atât timp cât activităţile interne legale ale unui cult erau supravegheate de autorităţi, fără a exista nici măcar o suspiciune legată posibile activităţi ilicite, se dovedeşte încălcarea libertăţii conştiinţei şi religiei.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8, recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele:

Prima instanţă a respins acţiunea, încălcând aplicând greşit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, dar şi prevederile art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, ale art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi ale art. 30 din Constituţia României din 1965, coroborate cu art. 18 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.

În esenţă, prima instanţă a arătat că în speţă nu ar fi dovedită încălcarea dreptului la viaţă privată, întrucât, potrivit considerentelor Sentinţei "Dirijarea unor surse din legătura personală a unui pastor baptist pentru a obţine informaţii privind viaţa privată a acestuia şi activităţile desfăşurate de acesta pe linia cultului baptist nu s-a făcut prin încălcarea unor drepturi şi libertăţi ale pastorului baptist, modalitatea de obţinere a acestor informaţii nu reprezintă în acelaşi timp şi o încălcare a vieţii private a pastorului baptist".

Important este că prima instanţă a acceptat că, dacă aceleaşi informaţii ar fi fost obţinute prin interceptarea corespondenţei sau prin ascultarea convorbirilor persoanei urmărite ori prin violarea domiciliului, s-ar fi dovedit încălcarea dreptului la viaţă privată.

Practic, prima instanţă a arătat că nu ar avea relevanţă împrejurarea că autorităţile obţineau "informaţii privind viaţa privată" a celui urmărit, fără cunoştinţa, fără acceptul acestuia şi fără a exista un interes de ordin superior care să justifice această ingerinţă. Potrivit primei instanţe, ar avea relevanţă exclusiv modalitatea obţinerii informaţiilor "privind viaţa privată", iar nu simpla obţinere nepermisă şi folosire a acelor informaţii.

De asemenea, prima instanţă a arătat că, prin conţinutul lor, informaţiile obţinute nu ar fi reprezentat o încălcare a dreptului la viaţă privată.

Faţă de aceste considerente ale primei instanţe, arătăm că simpla obţinere nepermisă şi folosire a unor "informaţii privind viaţa privată" a celui urmărit, fără cunoştinţa, fără acceptul acestuia şi fără a exista un interes de ordin superior reprezintă o încălcare a dreptului la viaţă privată.

Atât timp cât informaţii - care ar fi trebuit să rămână cunoscute doar persoanei urmărite şi anturajului său - deveneau obiect de lucru al autorităţilor, fără acceptul celui urmărit şi fără a exista un interes de ordin superior care să justifice această ingerinţă, se dovedeşte încălcarea dreptului la viaţă privată, indiferent de modalitatea prin care autorităţile intrau în posesia lor.

Potrivit art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, pentru încălcarea dreptului la viaţă privată sunt suficiente imixtiunile "arbitrare" în viaţă particulară a unui cetăţean, articolul mai sus citat nefăcând referire nici la violarea domiciliului nici la încălcarea secretului corespondenţei. Inviolabilitatea domiciliului şi secretul corespondenţei erau garantate prin alte prevederi - distincte de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice. Inviolabilitatea domiciliului şi secretul corespondenţei nu au fost invocate, în speţă, prin acţiune.

Prin urmare, interpretarea primei instanţe este rezultatul încălcării şi aplicării greşite a art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, precum şi a art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, precum şi prevederile art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

De asemenea, este eronată interpretarea primei instanţe, potrivit căreia, din conţinutul informaţiilor obţinute de intimat nu ar rezulta încălcarea dreptului la viaţă privată.

În primul rând, chiar prima instanţă a arătat că intimatul a obţinut "informaţii privind viaţa privată" a pastorului baptist. Prin urmare, prima instanţă a admis că aceste informaţii nu erau destinate publicităţii şi nu ar fi putut deveni obiect de lucru al autorităţilor decât în situaţia în care ar fi existat un interes de ordin superior care să justifice această ingerinţă. Acest interes nu a existat, în speţă, astfel încât se dovedeşte încălcarea dreptului la viaţă privată.

În al doilea rând, caracterul intruziv al acţiunii intimatului a rezultat din cuprinsul notelor de sarcini prin care intimatul stabilea categoriile de informaţii care prezentau interes pentru intimat, dar şi din cuprinsul informaţiilor primite şi folosite de intimat. Toate aceste informaţii, aşa cum a arătat anterior, se refereau fie la viaţa privată a pastorului, fie la problemele interne ale comunităţii de credincioşi din care acesta făcea parte.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, formulând următoarele apărări:

Apreciază că a justificat motivul supravegherii informative a persoanei în cauză, care nu avea nimic cu activitatea privată, a acestuia, aceste informaţii vizând persoanele din străinătate, care participau la adunarea baptistă, fără însă să facă parte din familia sa.

Nu exista nicio dovadă că acesta, sau alte organe, au îngrădit drepturile şi libertăţile religioase, din contră, interesul asupra amplasamentului lăcaşului de cult fiind manifestat de necesitatea respectării legii şi a drepturilor celor învecinaţi.

Pe de altă parte, CNSAS, care are la dispoziţie toată arhiva fostei securităţi, are posibilitatea să găsească cine au fost angajaţi colaboratori sau informatori, putând să stabilească foarte clar, daca acesta a fost angajatul securităţii; şi, de asemenea, dacă ar fi fost informator sau colaborator, era necesar să fie identificat un angajament în acest sens.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 25 iunie 2019.

6. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 3 iulie 2015, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei să aprecieze asupra calităţii de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtului A.

Instanţa de fond a reţinut că cererea reclamantei este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare, pentru următoarele motive:

Dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 definesc noţiunea de lucrător al Securităţii ca fiind "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv de ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Din cuprinsul acestei prevederi legale, rezultă că pentru a se putea reţine calitatea invocată, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

Persoana să aibă calitatea de ofiţer, inclusiv acoperit, sau subofiţer al Securităţii în perioada 1945 - 1989. Or, în speţa dată, această condiţie este asigurată deoarece pârâtul A. a avut gradul de sergent major în cadrul Inspectoratului Judeţean Teleorman, Postul de Miliţie Ţigăneşti (1979).

În această privinţă s-a reţinut că potrivit Legii nr. 21 din 1969 privind organizarea şi funcţionarea Miliţiei, organele de Miliţie aveau, în mediul rural, atribuţii pe linia muncii de Securitate şi în această calitate trebuia să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Desfăşurarea de către pârât a atribuţiilor specifice pe linia muncii de Securitate în mediul rural avea un suport legal, în contextul particular al prezentei cauze se impune decelarea doar a acelor activităţi au avut ca efect încălcarea drepturilor şi libertăţi fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare la acea dată; or, din conţinutul înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu s-a reţinut că prin activităţile desfăşurate de către pârât ar fi fost suprimate, efectiv sau potenţial, drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare la acea dată (după cum a arătat reclamanta, pârâtul, în calitatea menţionată anterior, a participat activ la supravegherea informativă a unui pastor baptist, vicepreşedinte al comunităţii baptiste din zona Bucureşti, aflat în atenţia organelor de Securitate cu motivaţia că "... întreţine relaţii cu cetăţeni străini, audiază şi colportează ştirile postului de radio capitalist B." şi "desfăşoară o intensă activitate de prozelitism, fiind sprijinit material şi moral de centre cultice baptiste din străinătate, în special din S.U.A.".

Aşadar, desfăşurarea de către pârâtul A. a atribuţiilor specifice pe linia muncii de Securitate în mediul rural rezultă din materialitatea înscrisurile depuse la dosarul cauzei, însă, s-a reţinut că prin desfăşurarea acestor activităţi nu au fost suprimate, efectiv sau potenţial, drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare la acea dată.

Astfel, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că pârâtul a dirijat surse din legătura personală a unui pastor baptist să obţină informaţii privind viaţa privată a urmăritului şi activităţile desfăşurate de acesta pe linia cultului baptist, respectiv:

- "Să ia legătura cu G. P., deoarece se cunosc, şi să urmărească alte metode pe care acesta le foloseşte pentru atragerea persoanelor în secta sa. Ce activităţi desfăşoară şi discuţiile purtate la adunările acestora".

- "Să aibă în atenţie, să stabilească ce alte probleme au mai discutat în privinţa adunării. - Care este motivul mutării cortului pentru ţinerea adunărilor. - Dacă nu cumva intenţionează să-şi construiască noua clădire pe care au dărâmat-o"

Dirijarea unor surse din legătura personală a unui pastor baptist pentru a obţine informaţii privind viaţa privată a acestuia şi activităţile desfăşurate de acesta pe linia cultului baptist nu s-a făcut prin încălcarea unor drepturi şi libertăţi ale pastorului batist, modalitatea de obţinere a acestor informaţii nu reprezintă în acelaşi timp şi o încălcarea a vieţii private a pastorului baptist.

Dacă obţinerea informaţiilor privind activitatea pastorului batist s-ar fi făcut prin interceptarea ilegală a corespondenţei acestuia, prin amplasarea ilegală unor dispozitive de înregistrare în domiciliul acestuia, prin violarea domiciliului acestuia, în aceste condiţii s-ar fi putut reţine că activitatea desfăşurată de pârât a avut ca efect încălcarea dreptului la viaţă privată şi la secretul corespondenţei al pastorului baptist; or, o astfel de situaţie nu se întâlneşte în prezenta cauză.

Dimpotrivă, informaţiile pe care sursa din legătura personală a pastorului baptist trebuia să le culeagă au un caracter general şi neutru şi referă la modalităţile folosite pentru atragerea persoanelor în secta pastorului, activităţile desfăşurate şi discuţiile purtate la adunările baptiste, alte probleme discutate în adunările baptiste, motivul mutării cortului pentru ţinerea adunărilor, dacă pastorul baptist intenţionează să-şi construiască o noua clădire în locul celei pe pe care au dărâmat-o, astfel că prin conţinutul concret, aceste activităţi sunt departe de a genera o încălcarea a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale pastorului baptist.

Mai mult decât atât, în cauză nu se relevă un mijloc ilicit folosit de către sursa din legătura personală a pastorului pentru obţinerea de informaţii referitoare la activitatea cultului baptist, informaţii, care, potrivit celor arătate anterior, nu au aptitudinea de a reprezenta o încălcarea a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale pastorului baptist.

Aceleaşi concluzii sunt valabile şi în privinţa situaţie de fapt potrivit căreia pârâtul a propus luarea unor măsuri informativ-operative:

"Luarea legăturii cu alţi informatori şi efectuarea unor investigaţii în rândul cetăţenilor, în special despre cele semnalate" şi a verificat informaţiile furnizate de surse:

"în urma verificărilor am stabilit că cele raportate de informatorul "C." se confirmă cu sosirea Delegaţiei/.../la adunarea baptistă din Ţigăneşti, discutând problemele menţionate în nota informativă".

7. Soluţia instanţei de recurs

Examinând Sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte apreciază că recursul este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, este considerată lucrător al securităţii orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Totodată, Înalta Curte subliniază faptul că pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu este suficientă doar deţinerea calităţii de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii ci se impune constatarea cu certitudine a faptului că au fost desfăşurate, în această calitate, activităţi prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

În cauză instanţa de fond a reţinut în mod justificat că, în cazul pârâtului este întrunită cerinţa de lucrător al Securităţii, prin prisma atribuţiilor ce-i reveneau, potrivit Legii nr. 21/1969, în calitate de sergent major în cadrul IPJ Teleorman - Postul de Poliţie Ţigăneşti, având atribuţii pe linia muncii de Securitate.

În ceea ce priveşte însă cerinţa ca, în această calitate, să fi desfăşurat activităţi prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în mod nelegal instanţa de fond a reţinut neîndeplinirea acesteia, întrucât a apreciat că activitatea acestuia nu ar fi circumscrisă ipotezei legale prevăzute de art. 2 lit. a) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008 - a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

În acest sens, Înalta Curte reţine că activitatea pârâtului, concretizată în dirijarea de surse informative din legătura personală a pastorului baptist, în vederea obţinerii de informaţii atât privind viaţa privată a urmăritului cât şi activitatea acestuia în cadrul cultului baptist, reprezintă, prin natura lor, o violare a dreptului la viaţa privată şi a dreptului la libertatea conştiinţei şi religiei, aşa cum acestea sunt definite de prevederile art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, ale art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi cele ale art. 30 din Constituţia României din 1965, coroborate cu dispoziţiile art. 18 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.

Această concluzie se impune pentru următoarele considerente:

Acţiunile întreprinse de către pârât, concretizate în supravegherea informativă a pastorului baptist în calitatea sa de lucrător al fostei miliţii au fost determinate de împrejurarea că acesta "... întreţine relaţii cu cetăţeni străini, audiază şi colportează ştirile postului de radio capitalist B." şi că "desfăşoară o intensă activitate de prozelitism, fiind sprijinit material şi moral de centre cultice baptiste din străinătate, în special din S.U.A.".

În acest sens, pârâtul a dirijat surse din legătura personală a unui pastor baptist să obţină informaţii privind viaţa privată a urmăritului şi activităţile desfăşurate de acesta pe linia cultului baptist, respectiv:

"Să ia legătura cu G. P., deoarece se cunosc, şi să urmărească alte metode pe care acesta le foloseşte pentru atragerea persoanelor în secta sa. Ce activităţi desfăşoară şi discuţiile purtate la adunările acestora" şi "Să aibă în atenţie, să stabilească ce alte probleme au mai discutat în privinţa adunării. - Care este motivul mutării cortului pentru ţinerea adunărilor. - Dacă nu cumva intenţionează să-şi construiască noua clădire pe care au dărâmat-o".

De asemenea, în aceeaşi acţiune, pârâtul a propus luarea unor măsuri informativ-operative:

"Luarea legăturii cu alţi informatori şi efectuarea unor investigaţii în rândul cetăţenilor, în special despre cele semnalate" şi a verificat informaţiile furnizate de surse:

"în urma verificărilor am stabilit că cele raportate de informatorul "C." se confirmă cu sosirea Delegaţiei/.../la adunarea baptistă din Ţigăneşti, discutând problemele menţionate în nota informativă".

Această stare de fapt nu este, de altfel, contestată de către părţi, însă instanţa de fond s-a limitat să constate că dirijarea unor surse din legătura personală a pastorului baptist pentru a obţine informaţii privind viaţa privată a acestuia şi activităţile desfăşurate de acesta pe linia cultului baptist nu s-a făcut prin încălcarea unor drepturi şi libertăţi ale pastorului batist; şi că, modalitatea de obţinere a acestor informaţii nu reprezintă în acelaşi timp şi o încălcarea a vieţii private a pastorului baptist.

Relevant este însă, în opinia Înaltei Curţi, că încălcarea dreptului la viaţa privată şi a dreptului la libertatea conştiinţei şi religiei ale persoanei faţă de care s-a exercitat supravegherea, s-a realizat prin acţiunile efective, dispuse de pârât, prin conţinutul informaţiilor obţinute; şi, mai mult decât atât, fără cunoştinţa pastorului baptist despre activitatea întreprinsă împotriva sa, generând grave imixtiuni în viaţa privată a celui urmărit, în condiţiile încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului prevăzute de prevederile art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, ale art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi cele ale art. 30 din Constituţia României din 1965, coroborate cu dispoziţiile art. 18 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.

Pe de altă parte, nu poate fi reţinut argumentul pârâtului, invocat în întâmpinarea depusă în prima instanţă, precum că măsurile dispuse de către organele de Securitate erau prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la acel moment şi erau adoptate în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi ordinelor militare primite în acest sens, astfel că era ţinut să le respecte şi să le îndeplinească. Aceasta întrucât, pe de o parte, statul român era ţinut de respectarea întocmai a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, astfel cum acestea erau prevăzute de Constituţie şi de pactele şi tratatele internaţionale la care România a aderat; şi, pe de altă parte, nu s-au relevat, în litigiu, elemente care să conducă la presupunerea rezonabilă a implicării persoanei supravegheate în acţiuni împotriva securităţii naţionale (spionaj, trădare sau terorism), şi care să justifice prin urmare o eventuală ingerinţă a organelor Securităţii în viaţa privată.

Revenind la persoana pârâtului, Înalta Curte reţine că rezultatul dirijării informatorilor de către pârât pe lângă persoana supravegheată, s-a concretizat în notele informative date de aceştia, în care au oferit date cu privire la viaţa privată, nerelevante sub aspectul implicării acestuia în presupuse acţiuni împotriva securităţii naţionale.

De altfel, operaţiunea de dirijare a reţelei informative reprezintă instruirea de către pârât, asimilat de lege lucrătorilor Securităţii, a informatorilor recrutaţi, constând în stabilirea sarcinilor ce revin acestora, aducerea la cunoştinţă a acestor sarcini şi preluarea notelor informative date aceştia.

În cauză, înscrisurile existente la dosarul cauzei au demonstrat că în desfăşurarea urmăririi informative, pârâtul a dispus măsuri care au adus atingere drepturilor persoanei urmărite, astfel că Înalta Curte reţine că şi a doua condiţie prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este îndeplinită, în sensul că prin acţiunile întreprinse în calitatea sa de agent al organelor Securităţii, pârâtul a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale prevăzute atât de legislaţia internă în vigoare în acea perioadă, cât şi de legislaţia internaţională, respectiv, dreptul la viaţă privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice şi dreptul la liberă exprimare, prevăzut de art. 12 din Constituţia România din 1965, coroborat cu art. 18 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.

Îngrădirea acestor drepturi s-a realizat prin instrumentarea dosarului de supraveghere informativă deschis în privinţa persoanei urmărite pentru stabilirea activităţii şi atitudinii faţă de regim, a concepţiilor ei politice, a naturii relaţiilor acesteia cu diverse persoane, prin activitatea de dirijare a surselor recrutate pentru încadrarea informativă a persoanei urmărite, surse care au oferit date referitoare la viaţa privată a acestuia, cu atât mai mult cu cât activităţile desfăşurate de pârât nu au vizat persoane urmărite penal şi nu au fost legate de siguranţa statului, ci au avut ca scop menţinerea regimului totalitar comunist şi au condus la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor menţionate.

Mai mult, legiuitorul nu face distincţie între persoanele care au iniţiat şi supus spre aprobare anumite măsuri, cele care le-au aprobat, respectiv le-au executat, singurul element determinant fiind acela ca întreaga activitate de poliţie politică să vizeze încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale (a se vedea, în acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 6.230 din 19 septembrie 2013).

Şi, nu în ultimul rând, intimatul pârât nu a negat nici calitatea de lucrător al fostei Miliţii şi nici autenticitatea înscrisurilor întocmite în considerarea atribuţiilor ce-i reveneau, însă a încercat să acrediteze ideea că activităţile desfăşurate se încadrau în atribuţiile normale de serviciu care îi reveneau, fără să fi suprimat sau îngrădit drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului.

Această apărare generică nu poate fi primită întrucât măsurile informativ-operative pe care intimatul le-a dispus în calitate de ofiţer de Securitate, în instrumentarea dosarului de urmărire informativă (în cuprinsul cărora se făcea referire expresă atât la activitatea profesională a persoanei urmărite, cât şi la convingerile şi practicile religioase ale respectivei persoane, precum şi la alte aspecte de viaţă privată) exced, în mod evident, prevederilor art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice şi ale art. 12 din Constituţia România din 1965, coroborat cu art. 18 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.

În acelaşi sens, instanţa de control judiciar s-a pronunţat apreciind că "Imixtiunile în viaţa şi conştiinţa persoanelor, în timpul regimului comunist ... încalcă dreptul la viaţa privată a individului, dreptul oricărei persoane de a nu expune altora aspectele cele mai intime ale fiinţei sale, despre elementele care privesc modul nostru de a gândi şi care trebuie să rămână inaccesibile." (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 447 din 31 ianuarie 2012).

8. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este întemeiat, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, raportat şi la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat de reclamantă, va casa hotărârea atacată şi, rejudecând cauza, va admite acţiunea reclamantului şi va constata calitatea pârâtului intimat de lucrător al Securităţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva Sentinţei nr. 3340 din 14 decembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează Sentinţa recurată şi rejudecând:

Admite acţiunea reclamantului şi constată calitatea pârâtului A. de lucrător al Securităţii.

Definitivă

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2019.

GGC - CL