Judicial control of classification of administrative act as preparatory and admissibility of constitutional exception for lack of relevance

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei civile nr. 1715/2018 a Curţii de Apel Iaşi.

Prin Decizia nr. 1715/2018 a Curţii de Apel Iaşi a fost respins ca neîntemeiat recursul formulat de A. împotriva Sentinţei nr. 51/2018 a Tribunalului Iaşi.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 757 din 7 mai 2019, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia în anulare formulată de A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi împotriva Deciziei 1715 din 5 septembrie 2018 şi a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva Deciziei nr. 757/2019 din 7 mai 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, A. a declarat recurs în ceea ce priveşte respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În motivarea recursului se arată că instanţa de judecată a schimbat sensul şi semnificaţia actului a cărei anulare a solicitat-o, transformându-l din act administrativ, cu toate caracteristicile unui act administrativ care a produs efecte juridice în sensul întregirii drepturilor de pensie pentru 9 ani (aprilie 2001- decembrie 2010) urmare a neplăţii obligaţiilor către stat de către angajator, în act preparator cu intenţia clară de a absolvi de responsabilitate intimaţii care prin natura obligaţiilor impuse de legea fiscală aveau obligaţia să determine angajatorul la plata obligaţiilor reţinute din drepturile salariale şi nicidecum să determine acoperirea unui abuz.

Schimbarea sensului şi semnificaţiei actului administrativ nr. 475 din 13 ianuarie 2017 a cărui anulare se solicită constituie evidentă greşeală materială. Atribuindu-i statutul de act preparator instanţa a determinat absolvirea de responsabilitate a intimaţilor cu întregirea drepturilor de pensie.

Prin raportare la art. 16 alin. 1 din Constituţie, recurenta susţine că nu a beneficiat de egalitate în faţa legii, atâta timp cât, susţinerile sale au fost ignorate de instanţă pentru a face loc scenariilor false şi mincinoase ale intimaţilor şi aceasta cu scopul de a ascunde neimplicarea acestora în îndeplinirea unei atribuţii legale - plata obligaţiilor către stat de către angajator.

Recurenta susţine că, prin raportare la art. 21 alin. (1) din Constituţie, nu i-au fost apărate drepturile şi interesele atât timp cât, deşi a dovedit că aceste obligaţii i-au fost reţinute din drepturile salariale pentru 9 ani dar nu au fost achitate de angajator, instanţa a căutat să absolve de vinovăţie intimaţii şi a recurs la a transforma un act administrativ într-un act preparator pentru a acoperi abuzurile intimaţilor.

Recurenta mai arată că prin raportare la art. 21 alin. (3) din Constituţie, nu a avut parte de un proces echitabil atât timp cât toate argumentele sale privind neplata obligaţiilor pentru cei 9 ani au fost ignorate de instanţă, fiind imparţială.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Înalta Curte apreciază că instanţa în mod corect a constatat că, în cauză, criticile aduse art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. nu vizează textul respectiv în sine şi condiţiile în care poate fi exercitată calea extraordinară de atac, ci doar modul în care prima instanţă a stabilit definitiv natura juridică a actului contestat.

Aşadar, în mod temeinic s-a reţinut că, în cauză, criticile nu vizează o situaţie actuală, care să aibă relevanţă în prezentul dosar ci vizează doar procedura şi echitatea acesteia din cauza soluţionată definitiv.

Înainte de a sesiza Curtea Constituţională, instanţa trebuie să analizeze dacă excepţia îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, printre acestea regăsindu-se şi condiţia ca dispoziţia din lege sau ordonanţă criticată pe motiv de neconstituţionalitate, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Analizând această condiţie de admisibilitate, instanţa de fond motivat şi argumentat a apreciat că această condiţie nu este îndeplinită în cauză.

Înalta Curte constată că partea care pretinde încălcarea legii fundamentale, trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispoziţiilor normative criticate, întrucât doar în ipoteza existenţei acestei legături, neconstituţionalitatea ar determina soluţia ce urmează a fi pronunţată de instanţa de judecată.

Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii în procesul principal.

Prin urmare, instanţa de control judiciar apreciază că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva Deciziei nr. 757/2019 din 7 mai 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2019.

GGC - CP