Relevance of constitutional exception where main claim rejected for admissibility without merits review

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Soluţia instanţei de fond

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea de şedinţă din 7 mai 2019, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 488 şi 496 C. proc. civ., a prevederilor Legii nr. 200/2004 şi a art. 149 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, ca inadmisibilă.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva Încheierii din 7 mai 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În motivarea recursului se arată că instanţa în faţa căreia s-au ridicat excepţiile de neconstituţionalitate nu a respectat limitele impuse de dispoziţiile Deciziei RIL nr. XXXVI/2006 prevederilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ. obligatorii instanţelor din România, cu privire la invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate, solicitând admiterea recursului în conformitate cu prevederile dispoziţiilor art. 13 din CEDO şi art. 47 alin. (1) din CDFUE.

Constatând o diversitate de motivaţii în respingerea invocării excepţiilor de neconstituţionalitate, unele desconsideră obligativitatea întocmirii unei încheieri de şedinţă, alte motive sunt emise "in abstracto", altele sunt evident împotriva prevederilor din alin. (1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 în permisiunea acordată de către prevederile art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, "în orice fază a litigiului" desluşită prin dispoziţiile Deciziei RIL nr. XXXVI/2006 ca fiind limitată "numai de către reglementările legale specifice organizării judiciare existente, cum ar fi, în materie penală, Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ":

Recurentul invocă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 488 şi prevederilor art. 496 din C. proc. civ., aplicate materiei de drept administrativ raportate la dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Constituţia României, dispoziţiile art. 13 din CEDO cu privire la un recurs efectiv şi dispoziţiile art. 47 parag. 1 din CDFUE cu privire la o cale de atac eficientă şi practică după cum urmează:

- prevederile art. 488 şi prevederile art. 496 din C. proc. civ. sunt în vigoare;

- prevederile art. 488 şi prevederile art. 496 din C. proc. civ. au legătură cu soluţionarea cauzei întrucât instanţa de recurs a respins recursul în temeiul acestor prevederi;

- prevederile art. 488 şi prevederile art. 496 din C. proc. civ. nu au fost constate ca neconstituţionale raportate la dispoziţiile art. 13 din CEDO şi dispoziţiile art. 47 parag. 1 din CDFUE.

Deoarece prima instanţa a respins nelegal invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate fără a se întocmi o încheiere obligatorie conform prevederilor art. 29 din Legea 47/1992, instanţa de recurs a respins nelegal aceste invocări, prin omisiunea prevederilor Deciziei RIL a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XXXVI/2006 şi limitarea nelegală a invocărilor prin solicitarea precizării dispoziţiilor din lege, motivele instanţei care a soluţionat contestaţia în anulare nu se cunosc, deoarece Legea 47/1992 nu limitează numărul invocărilor acestor excepţii în caz de nelegalitate, condiţia obligatorie fiind acea numai de a fi în faţa unei instanţe.

Recurentul consideră că este obligat a reitera în temeiul dreptului la apărare, garantat prin prevederile art. 24 alin. (1) din Constituţia României, instituite prin prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, care permit justiţiabilului de a invoca în faţa instanţelor judecătoreşti neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia şi nu impune nici o restricţie cu privire la numărul invocărilor deoarece o instanţă de drept comun nu poate aprecia decât limitat la prevederile art. 29 alin. (1), (2) sau (3) din Legea nr. 47/1992, invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate. Inadmisibilitatea nelegală reţinută din oficiu prin hotărâre în loc de încheiere ca accesoriu al cererii principale, ignorarea invocării sau limitarea abuzivă, nu au autoritate de lucru judecat întrucât nu respectă prevederile art. 6 alin. (1) din CEDO prin care accesul la justiţie nu trebuie confundat cu dreptul de a fi judecat.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul Avocatul Poporului a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că atât excepţiile invocate de intimat, cât şi recursul formulat sunt neîntemeiate.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii recursului

Conform art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992:

"dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile".

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă fără putinţă de tăgadă că încheierea atacată a fost pronunţată la data de 7 mai 2019, iar recursul a fost înregistrat la data de 9 mai 2019, prin poştă, potrivit plicului aflat la dosarului. Aşadar, termenul legal de 48 de ore de la pronunţare, prevăzut de textul legal sus citat, nu a fost depăşit, motiv pentru care excepţia tardivităţii recursului va fi respinsă.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului

Înalta Curte apreciază că motivele invocate în cuprinsul recursului se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Din lecturarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului din recurs pot fi subsumate motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"). Cât priveşte susţinerea intimatului, în sensul că recurentul nu aduce critici de nelegalitate concrete cu privire la încheierea recurată, ci acestea sunt practic o reiterare parţială a argumentelor prezentate în fondul cauzei, acest aspect urmează a fi evaluat pe fondul recursului. Atâta timp cât există şi critici privind nelegalitatea încheierii, formularea şi a unor referiri privind netemeinicia încheierii nu poate duce la anularea recursului.

Astfel fiind, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului.

În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva încheierii din 7 mai 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal,

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin încheierea de şedinţă din 7 mai 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 488 şi 496 C. proc. civ., a prevederilor Legii nr. 200/2004 şi a art. 149 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, ca inadmisibilă.

Înalta Curte constată că înainte de a sesiza Curtea Constituţională, instanţa trebuia să analizeze dacă excepţia îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, printre acestea regăsindu-se şi condiţia ca dispoziţia din lege sau ordonanţă criticată pe motiv de neconstituţionalitate, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Analizând această condiţie de admisibilitate, instanţa, motivat şi argumentat, a apreciat că această condiţie nu este îndeplinită în cauză.

Înalta Curte constată că partea care pretinde încălcarea legii fundamentale, trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispoziţiilor normative criticate, întrucât doar în ipoteza existenţei acestei legături, neconstituţionalitatea ar determina soluţia ce urmează a fi pronunţată de instanţa de judecată.

Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii în procesul principal.

Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu cauza în condiţiile în care cererea de chemare în judecată a fost respinsă, în baza unei excepţii prealabile respectiv excepţia inadmisibilităţii.

În acest context, întrucât acţiunea recurentului-reclamant a fost respinsă ca inadmisibilă, fără ca instanţa să se pronunţe pe fondul cauzei, devine evident faptul că lipseşte interesul şi în ceea ce priveşte sesizarea Curţii Constituţionale.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului, invocate de intimatul Avocatul Poporului.

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva Încheierii din 7 mai 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2019.

GGC - CP