Admissibility of accessory intervention based on personal interest in property nuisance litigation

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 14 decembrie 2018, în temeiul art. 64 alin. (4) noul C. proc. civ., a suspendat cauza privind pe apelanta - reclamantă SC D. SA, în contradictoriu intimaţii-pârâţi Primăria Mogoşoaia, A. SRL şi B. SRL, până la soluţionarea cererii de recurs exercitate de intervenientul accesoriu C.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond apelanta - reclamantă SC D. SA şi intervenientul E. au formulat recurs.

I. Recurenta SC D. SA, prin motivele de recurs formulate solicită repunerea pe rol a cauzei şi acordarea termenului de judecată susţinând că intervenientul C. a formulat recurs în nume propriu împotriva Încheierii de şedinţa din 14 decembrie 2018 şi tot în nume propriu a solicitat suspendarea cauzei până la soluţionarea cererii de recurs.

Recurenta precizează că a introdus în data de 7 august 2018 ordonanţă preşedinţială care face obiectul prezentului dosar şi care stagnează la Curtea de Apel Bucureşti, în timp ce pârâta B. SRL în loc să îşi retragă utilajele şi materiale de construcţie în zona de răsărit unde are loc suficient, îşi dezvoltă activitatea de industrie-construcţii între imobilele de locuit.

În opinia recurentei familia C. a avut interes să formuleze cerere de intervenţie, întrucât locuieşte pe str. x Com. x, pe un aliniament de 300 m împreună cu alte nouă imobile de locuit, gard în gard cu utilajele şi fiarele vechi ale pârâtei B. SRL.

Pe partea cealaltă a terenului deţinut de pârâta B. SRL este domeniul deţinut de D. SA cu cinci imobile (clădiri) de locuit construite cu aprobarea Primăriei Mogoşoaia, o clădire în 1993 şi celelalte patru după PUZ-ul nr. 58/2005.

În toata această perioadă, viaţa locuitorilor din zonă a devenit un calvar, poluarea fonică şi toxică depăşeşte cu mai mult de dublu limitele normale.

II. Intervenientul C., prin motivele de recurs formulate, susţine că SC D. SA în calitate de reclamantă a chemat în judecată pe B. SRL, A. SRL şi Primăria Comunei Mogoşoaia, solicitând instanţei ca, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să dispună suspendarea activităţilor economico-industriale de prelucrare şi depozitare de utilaje şi deşeuri rezultate din activitatea în domeniul construcţiilor, activităţi desfăşurate de către pârâte pe terenul aflat în imediata vecinătate a proprietăţii reclamantei.

Se mai arată că reclamanta SC D. SA este titulara dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafaţa totală de 21.000 mp în comuna Mogoşoaia, Sos. x nr. x, judeţul Ilfov teren pe care sunt situate mai multe construcţii având destinaţia de locuinţe şi case de vacanţă.

Pârâta B. SRL deţine în proprietate un teren situat în comuna Mogoşoaia, Sos. x nr. x, judeţul Ilfov şi desfăşoară la această adresă activităţi de depozitare şi manipulare a materialelor de construcţii, a deşeurilor rezultate din activităţi de demolare şi construire, depozitare utilaje şi echipamente folosite în construcţii.

Cauza se afla în stadiul procesual al judecăţii în recurs.

Recurentul arată că a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea reclamantei SC D. SA, învederând că este proprietarul imobilului situat în comuna Mogoşoaia, judeţul Ilfov, imobil situat în imediata apropriere a imobilelor ce aparţin părţilor principale din proces. Situaţia sa este similară celei prezentate de reclamantă, astfel încât înţelege să intervină în favoarea acesteia, sprijinind demersul întreprins.

Recurentul susţine că instanţa de fond în mod greşit a respins cererea de intervenţie, considerând că soluţia este dată cu încălcarea legii.

Persoana care formulează cererea de intervenţie voluntară trebuie să justifice întotdeauna un interes personal, indiferent dacă intervenţia este principală, când terţul pretinde pentru sine dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta, sau accesorie, când hotărârea ce s-ar putea pronunţa împotriva părţii în apărarea căreia intervine aduce un beneficiu, acestuia drepturilor şi intereselor sale.

Prin urmare, chiar şi în ipoteza cererii de intervenţie accesorie, terţul trebuie să justifice un interes personal, care constă în apărarea unui drept sau interes propriu, suplimentar dreptului părţii în folosul căreia a intervenit, putând fi un folos concret material sau moral.

În condiţiile în care este proprietar al unui imobil cu destinaţie de locuinţă situat în vecinătatea părţilor principale din proces, iar litigiul care are ca obiect suspendarea unor activităţi producătoare de zgomot şi praf, fiind proprietar vecin al cărui imobil este afectat prin desfăşurarea activităţilor poluante, recurentul apreciază că are interes în formulare cererii de intervenţie accesorie în favoarea reclamantei, obţinând un folos propriu prin pronunţarea unei soluţii favorabile acesteia.

Reclamanta SC D. SA acţionează în calitate de proprietar, căruia îi sunt încălcate prerogativele prin activităţi ce aduc atingere bunei vecinătăţi. Prin demersul întreprins urmăreşte stoparea respectivelor activităţi.

3. Soluţia instanţei de recurs

Analizând încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de C. este întemeiat, iar cel formulat de SC D. SA este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere următoarele considerente.

În ceea ce priveşte recursul formulat de C.

Potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.:

"(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare.

(2) Intervenţia este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta.

(3) Intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi".

Deci, cererea de intervenţie principală este cererea prin care terţul care intervine din proprie iniţiativă într-un litigiu ce se poartă între alte părţi, pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta.

Ca natură juridică, intervenţia principală este o veritabilă cerere de chemare în judecată formulată împotriva părţilor iniţiale, deci atât a reclamantului, cât şi a pârâtului.

Cu alte cuvinte, terţul intervenient ar putea să formuleze aceeaşi pretenţie pe cale principală, declanşând un proces distinct, în care el ar figura ca reclamant, iar părţile din celălalt proces ar fi pârâte.

Înalta Curte apreciază că în cazul intervenţiei accesorii, terţul intervenient trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu. Chiar dacă nu pretinde un drept propriu, terţul trebuie să urmărească obţinerea unui interes pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziţie o susţine, deoarece activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acţiunii ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce investeşte o instanţă de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut şi actual.

Alături de afirmarea unui drept, capacitatea procesuală şi calitatea procesuală, una dintre condiţiile cumulative de exerciţiu ale acţiunii civile este existenţa unui interes în promovarea cererii de chemare în judecată.

Deşi, C. proc. civ. nu defineşte această condiţie de exerciţiu a acţiunii, în doctrină s-a arătat că prin interes se înţelege folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă.

Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obţine prin promovarea acţiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamantului.

Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă ordonanţa preşedinţială formulată de SC D. SA prin care a solicitat instanţei să dispună suspendarea activităţilor economico-industriale de prelucrare şi depozitare de utilaje şi deşeuri rezultate din activitatea în domeniul construcţiilor, activităţi desfăşurate de pârâtele B. SRL, A. SRL şi Primăria Mogoşoaia pe terenul aflat în imediata vecinătate a proprietăţii reclamantei.

Prin urmare, instanţa de control judiciar apreciază că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că, faţă de obiectul cererii, intervenientul C. nu justifică niciun interes propriu, drepturile sale nefiind în niciun fel afectate prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, în sensul că nu s-ar expune unui prejudiciu dacă nu ar formula această cerere de intervenţie.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o soluţie nelegală, motiv pentru care va admite recursul, va casa încheierea atacată şi, rejudecând cauza, va admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul C.

În ceea ce priveşte recursul formulat de SC D. SA

Prin cererea de recurs recurenta-reclamantă a solicitat repunerea pe rol şi acordarea termenului de judecată.

Înalta Curte constată că instanţa nu a suspendat cauza pe un motiv facultativ ci a unuia imperativ prevăzut de art. 64 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit căruia:

"încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este numai apelul, dacă încheierea a fost dată în prima instanţă, respectiv numai recursul la instanţa ierarhic superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunţată în apel dosarul se înaintează, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, instanţei competente să soluţioneze calea de atac în 24 de ore de la expirarea termenului. Întâmpinarea nu este obligatorie. Apelul sau, după caz, recursul se judeca în termen de cel mult 10 zile de la înregistrare. Judecarea cererii principale se suspendă până la soluţionarea căii de atac exercitate împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie".

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei sunt neîntemeiate iar instanţa în mod corect a dispus suspendarea cauzei, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat.

4. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-intervenient C., va casa încheierea atacată şi, rejudecând cauza, va admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul C. şi va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC D. SA, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-intervenient C. împotriva Încheierii din 14 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea atacată şi, rejudecând cauza, admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul C.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC D. SA împotriva Încheierii din 14 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2019.

GGC - CP