Pretrial detention extension upheld for two defendants; quashed as to third for lack of evidence, released.

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sesizarea adresată Curții de Apel București, secția I penală, înregistrată sub nr. 4109 din 21 noiembrie 2004, ora 12,30, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat prelungirea arestării preventive, pe timp de 21 de zile (de la 26 noiembrie 2004 la 16 decembrie 2004) a inculpaților C.M. zis N.T., B.I. zis B.C. și P.V.

În cuprinsul sesizării se arată că prin actele premergătoare efectuate în cauză, rezultă că în cursul anilor 2003 și 2004, grupul infracțional condus de B.I. zis N.C., din care făcea parte și C.M. zis N.T. au șantajat diferite persoane, prin amenințări și violențe, în scopul dobândirii, în mod injust a unor sume de bani.

S-a mai reținut că, în cursul lunii ianuarie 2003, în timp ce îndeplinea funcția de inspector în cadrul Serviciului Poliției Judiciare din cadrul D.G.P.M. București, inculpatul P.V. a primit spre soluționare plângerea prin care partea vătămată D.E. sesiza faptul că a fost sechestrat, amenințat și lovit de către P.C. zis C.B. și D.S. zis F. pentru a-l determina să le restituie o sumă de bani datorată.

Întrucât partea vătămată a refuzat să se prezinte la medicul legist pentru a fi examinat, dorind soluționarea conflictului pe cale amiabilă, ofițerul de poliție a procedat la audierea făptuitorilor după care a întocmit un raport cu propunerea de clasare a lucrării, favorizând astfel pe cei doi infractori.

Referitor la inculpatul B.I. zis B.C., s-a reținut că în perioada 2002 – iulie 2004, a îndemnat și înlesnit practicarea prostituției de către mai multe femei, în diferite localuri din municipiul București, în vederea obținerii unor foloase materiale.

În sesizarea parchetului se menționează că pentru soluționarea temeinică și legală a acestei cauze complexe se impune ca urmărirea penală se fie continuată cu inculpații în stare de arest preventiv.

Curtea de Apel București, admițând sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin încheierea nr. 9 din 22 noiembrie 2004, a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților C.M., B.I. și P.V. pe timp de 21 zile, de la 26 noiembrie 2004 la 16 decembrie 2004, pentru fiecare inculpat.

Totodată, a respins, ca nefondate, excepțiile ridicate de inculpatul C.M., privind nelegala compunere a completului de judecată, la lipsa competenței materiale a Curții de Apel București și nelegala sesizare a instanței.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că temeiurile arestării inculpaților și ale prelungirii până la acea dată nu s-au schimbat, iar probele ce urmează a fi administrate, se pot efectua în bune condiții cu inculpații în stare de arest preventiv, în scopul aflării adevărului.

Cu privire la excepțiile ridicate s-a arătat că instanța a fost legal compusă, deoarece potrivit art. 159 alin. (2) C. proc. pen., propunerea de prelungire a arestării se soluționează în Camera de consiliu, de un singur judecător, indiferent de natura infracțiunii, că cererea de disjungere a cauzei este inadmisibilă în această fază procesuală, urmând a fi analizată în faza de judecată, iar termenul de 5 zile pentru depunerea sesizării și a dosarului cauzei, prevăzut de art. 159 alin. (1) C. proc. pen., nu este un termen de decădere care să atragă nulitatea actelor îndeplinite.

Împotriva menționatei încheieri, au declarat recurs cei trei inculpați, solicitând punerea lor în libertate, întrucât nu există indicii temeinice de vinovăție și nici probe certe că lăsarea lor în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Totodată, recurenții au cerut desființarea încheierii atacate, motivând că instanța de fond nu a fost legal sesizată cu cererea de prelungire a arestării preventive, în sensul că propunerea parchetului nu a fost motivată și nu a fost trimisă instanței cu 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive și că în cauză competența de judecată a sesizării revenea Tribunalului București și nu Curții de Apel București, infracțiunile reținute în sarcina celor trei inculpați nefiind conexe.

Recursurile inculpaților C.M. și B.I. nu sunt fondate.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiunile pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta măsura arestării.

În baza art. 148 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, se arată că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile cuprinse în art. 143 din același cod și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață alternativ cu pedeapsa închisorii, sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Examinând încheierea atacată în raport de motivele de recurs invocate de cei doi inculpați, cât și din oficiu se constată că prelungirea arestării preventive pe timp de câte 21 zile (de la 26 noiembrie 2004 la 16 decembrie 2004) dispusă de Curtea de Apel București față de aceștia este legală și temeinică, din actele dosarului rezultând că cei doi inculpați au comis mai multe infracțiuni de tâlhărie, șantaj, lipsirea de libertate în mod ilegal și proxenetism, făcând parte din grupuri special organizate în scopul săvârșirii acestui gen de infracțiuni grave, situație în care lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Excepțiile ridicate de aceiași recurenți, referitoare la compunerea instanței de fond și la nelegalitatea sesizării acesteia cu cererea procurorului de prelungire a arestării preventive sunt, de asemenea, nefondate, în raport de dispozițiile art. 159 alin. (1) și (2) C. proc. pen., respingerea lor fiind pe deplin justificată.

Cu privire la recursul declarat de inculpatul P.V., se constată că acesta este fondat și urmează a fi admis, pentru următoarele considerente:

Deși în cuprinsul referatului de prelungire a măsurii arestării preventive se arată că inculpatul P.V. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, din actele dosarului nu rezultă dacă lucrătorul de poliție i-a ajutat pe P.C. și D.S. să comită infracțiunea de șantaj și lipsirea de libertate în mod ilegal și nici că prin propunerea de clasare a plângerii formulată de partea vătămată D.E., acesta a zădărnicit urmărirea penală pornită împotriva celor doi coinculpați, așa cum cere dispozițiile art. 264 C. pen.

Nici legătura între faptele inculpatului P.V. și faptele celorlalți coinculpați, respectiv, C.M. și B.I. nu este dovedită, în cuprinsul referatului de prelungire a arestării preventive, aflat la dosarul cauzei, folosindu-se descrieri generice de tipul „inculpații au săvârșit două sau mai multe infracțiuni, prin acte deferite, în același timp și în același loc” fără să se indice pentru fiecare inculpat, în parte faptele ce i se rețin în sarcină, probele cu care sunt dovedite și încadrarea juridică.

Prelungirea arestării preventive a inculpatului P.V. nu este justificată și pentru faptul că în perioada de peste trei luni de zile de când s-a luat împotriva acestuia măsura respectivă, organul de urmărire penală competent nu a administrat probele necesare pentru aflarea adevărului, deși inculpatul a formulat numeroase cereri, solicitând audierea unor martori, confruntarea cu partea vătămată și cu ceilalți coinculpați.

Totodată, se constată că motivarea cu privire la necesitatea și justificarea prelungirii duratei arestării preventive a inculpatului P.V. este neconvingătoare, instanța nefăcând referire la îndeplinirea condițiilor prevăzute în mod expres și limitativ de art. 143, art. 148, art. 1491 și art. 155 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora arestarea inculpatului poate fi prelungită, motivat, în caz de necesitate și numai dacă au intervenit elemente noi care se justifice privarea de libertate sau dacă cele ce au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea lui de libertate.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul P.V., fiind întemeiat, urmează a fi admis, în baza art. 38515 pct. 2 C. proc. pen., a se casa încheierea atacată privind prelungirea arestării preventive a acestui inculpat și a se dispune punerea lui, deîndată, în libertate, dacă nu este arestat în altă cauză.

Totodată, se va respinge, ca nefondate, recursurile inculpaților C.M. și B.I., cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva încheierii nr. 9 din 22 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosar nr. 4109/2004.

Casează încheierea atacată și respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind prelungirea arestării preventive a acestui inculpat.

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului P.V. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 13/ UP din 3 septembrie 2004 emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, dacă nu este arestat în altă cauză.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.M. și B.I. împotriva încheierii nr. 9 din 22 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă inculpatul C.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei, iar inculpatul B.I. la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 decembrie 2004.