Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 681/2020 AI generated

European Arrest Warrant execution upheld and provisional detention confirmed against request for substitution with non-custodial measures

Case Number Decizia nr. 681/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the requested person, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to execute a European Arrest Warrant (EAW) issued by French authorities and confirming the 30-day provisional detention order pending surrender. The case involved the execution of an EAW for offenses including organized human trafficking, proxenetism within an organized group, money laundering, and association of criminals, based on allegations that the suspect coerced a partner into prostitution via an online network operating in France and Luxembourg between 2017 and 2019; the appellant sought to replace provisional detention with judicial control or house arrest, arguing family reasons, but the court rejected this, holding that such personal circumstances did not constitute "special circumstances" warranting a deferral of surrender under Article 58(2)(c) of Law No. 302/2004. Legally, the court affirmed that the EAW met all formal and substantive requirements under Framework Decision 2002/584/JA and Romanian Law No. 302/2004, noting that the double criminality requirement was waived for certain offenses under Article 97(1) given the potential penalty of ten years' imprisonment, and determined that the inherent custody required for the physical transfer of the suspect to the issuing state precluded the substitution of provisional detention with non-custodial measures.

Legislator headnote

AI generated

art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, art. 275 alin. (3) C. proc. pen, art. 367 alin. (1) C. pen, art. 77 lit. a) C. pen, art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen, art. 84 din Legea nr. 302/2004; European Arrest Warrant execution upheld and provisional detention confirmed against request for substitution with non-custodial measures: În baza art. 12 din Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene şi art. 103 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A., pe o durată de 30 de zile, de la data de 14 octombrie 2020 şi până la data de 12 noiembrie 2020, inclusiv.

Keywords

AI generated
European arrest warrant detention for transfer enforcement decision physical custody framework decision judicial law

Cited Legislation

AI generated
art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004
5 din Decizia Cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 - 2002/584/JAI, precum şi în art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
art. 275 alin. (3) C. proc. pen
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
art. 367 alin. (1) C. pen
au corespondent în legea penală română în infracţiunea de constituirea unui grup organizat infracţional prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art.
art. 77 lit. a) C. pen
pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani; trafic de persoane prevăzută de art.
art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen
pen., pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani; trafic de persoane prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani; proxenetism prevăzută de art.
art. 84 din Legea nr. 302/2004
Verificând mandatul european de arestare, Curtea a constatat că acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 84 din Legea nr.
art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004
De asemenea, a mai constatat că unele dintre infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate sunt prevăzute de art. 97 alin.
art. 99 din Legea nr. 302/2004
Din actele dosarului nu a rezultat existenţa niciunui motiv de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 din Legea nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 166/F din 14 octombrie 2020, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis cererea autorităţilor judiciare din Franţa şi a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Parchetul de pe lângă Jurisdicţia Inter-Regională Specializată (JIRS) din Nancy - Franţa la data de 13 octombrie 2020 pe numele persoanei solicitate A., în dosarul de referinţă nr. x.

S-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Franţa.

În baza art. 12 din Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene şi art. 103 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările ulterioare, a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A., pe o durată de 30 de zile, de la data de 14 octombrie 2020 şi până la data de 12 noiembrie 2020, inclusiv.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea 302/2004 a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare provizorie, în baza prezentei sentinţe.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută provizoriu pentru 24 de ore, în perioada 13 octombrie 2020, ora 19:05 - 14 octombrie 2020, ora 19:05 (în baza Ordonanţei nr. 47 din 13 octombrie 2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi).

S-a solicitat autorităţii judiciare din Franţa respectarea garanţiilor prevăzute în art. 5 din Decizia Cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 - 2002/584/JAI, precum şi în art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

S-a luat act că persoana solicitată A. nu a renunţat la regula specialităţii.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 13 octombrie 2020 autorităţile judiciare franceze, respectiv Parchetul de pe lângă Jurisdicţia Inter - Regională Specializată (JIRS) din Nancy - Franţa, au emis mandatul european de arestare pe numele persoanei solicitate A. ce a avut la bază mandatul naţional de arestare emis la data de 22 mai 2020 de Judecătorul de Instrucţie de la Tribunalul Judiciar din Nancy - Franţa în dosarul de referinţă x.

Mandatul european de arestare a fost emis de către autorităţile judiciare franceze, pe numele persoanei solicitate A., în vederea efectuării de cercetări pentru comiterea infracţiunilor de: proxenetism săvârşit în cadrul unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 225-8, art. 225-7, art. 225-5, art. 132-71, din C. pen. francez şi sancţionată de art. 225-8, 225-20, art. 225-21, art. 225-24, art. 225-25, art. 131-26-2, din C. pen. francez; comerţ cu fiinţe umane săvârşită în cadrul unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 225-4-3, art. 225-4-1, art. 132-71, din C. pen. francez şi sancţionată de art. 225-4-3, art. 225-20, art. 225-21, art. 225-24, art. 225-25, art. 131-26-2, din C. pen. francez; participarea la o asociere de infractori întemeiată cu scopul pregătirii unei crime, prevăzută de art. 450-1 alin. (1), alin. (2), din C. pen. francez şi sancţionată de art. 450-1 alin. (2), art. 450-3, art. 450-5, din C. pen. francez; participarea la o asociere de infractori, întemeiată cu scopul pregătirii unui delict ce se pedepseşte cu 10 ani închisoare, prevăzută de art. 450-1 alin. (1), alin. (2), din C. pen. francez şi sancţionată de art. 450-1 alin. (2), art. 450-3, art. 450-5, din C. pen. francez; spălarea sub formă calificată a produselor unei infracţiuni: contribuţia săvârşită în cadrul unui grup infracţional organizat la o operaţiune de plasare, de ascundere sau de conversiune a produsului unui delict, prevăzută de art. 324-2, P.2, art. 324-1 alin. (2), art. 324-1-1, art. 132-71, din C. pen. francez şi sancţionată de art. 324-2 alin. (1), art. 324-3, art. 324-7, art. 324-8, din C. pen. francez.

În fapt, autorităţile judiciare din Franţa au reţinut că faţă de persoana solicitată există suspiciunea rezonabilă că a acţionat, prin constrângerea partenerei de viaţă la practicarea prostituţiei şi prin gestionarea activităţilor de prostituţie ale numitei B., în cadrul unei reţele de prostituţie, coordonată de mai mulţi proxeneţi care au acţionat, prin intermediul anunţurilor de pe internet, în perioada 1 octombrie 2017-30 septembrie 2019, pe teritoriul Franţei, precum şi al Marelui Ducat de Luxemburg.

Infracţiunile comise de persoana solicitată A. au corespondent în legea penală română în infracţiunea de constituirea unui grup organizat infracţional prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani; trafic de persoane prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani; proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (2) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

Verificând mandatul european de arestare, Curtea a constatat că acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 84 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, republicată, în sensul că mandatul european de arestare a fost emis de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, respectiv Parchetul de pe lângă Jurisdicţia Inter - Regională Specializată (JIRS) din Nancy - Franţa, în vederea efectuării de cercetări penale pentru infracţiunile arătate mai sus, precum şi condiţiile de conţinut şi formă prevăzute de art. 87 din aceeaşi lege.

De asemenea, a mai constatat că unele dintre infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate sunt prevăzute de art. 97 alin. (1) pct. 1 (infracţiunea de constituirea unui grup organizat infracţional, trafic de persoane) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, nefiind necesară verificarea condiţiei dublei incriminări, dar şi de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv sunt fapte incriminate şi în legislaţia penală română, respectiv în infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (2) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

Din actele dosarului nu a rezultat existenţa niciunui motiv de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea 300/2013, neexistând date că persoana solicitată ar fi fost judecată definitiv pentru aceeaşi faptă în alt stat membru, în România ori într-un stat terţ, infracţiunea nu este acoperită de amnistie, persoana solicitată răspunde penal din punct de vedere al vârstei (are 38 de ani), fapta nu este comisă pe teritoriul României iar legea naţională permite urmărirea acesteia, răspunderea penală nu s-a prescris, nu există date că autorităţile judiciare române ar fi decis o soluţie de neurmărire penală, şi, prin urmare, cererea formulată de autorităţile judiciare franceze, de punere în executare a mandatului european de arestare, este pe deplin justificată.

De asemenea, Curtea a reţinut că persoana solicitată a precizat că nu renunţă la regula specialităţii prevăzută în art. 117 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, situaţie în care predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare franceze va fi condiţionată de faptul că aceasta nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară predării.

În consecinţă, având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă ale mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare franceze şi că nu există niciun motiv de refuz al executării, Curtea a admis cererea autorităţilor judiciare franceze, Parchetul de pe lângă Jurisdicţia Inter - Regională Specializată (JIRS) din Nancy - Franţa în dosarul de referinţă nr. x şi a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 13 octombrie 2020 pe numele persoanei solicitate A..

Cu privire la cererea persoanei solicitate A. de a se amâna predarea pentru a-şi rezolva anumite probleme familiale, Curtea a constatat că motivele personale şi familiale invocate de persoana solicitată nu atrag nici incidenţa art. 112 în referire la art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, deoarece, în concret, problemele existente în familia persoanei solicitate, nu pot echivala cu "împrejurări speciale" care ar produce "consecinţe grave" şi care ar putea fi remediate pe acea perioadă de 3 luni, pentru care s-ar putea dispune amânarea predării, ci sunt de durată.

Cu privire la arestarea provizorie s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 223 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate sunt de 5 ani închisoare sau mai mari şi, având în vedere natura şi urmările faptelor reţinute în sarcina acesteia, privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări pericol pentru ordinea publică şi pentru a se asigura predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare belgiene.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie persoană solicitată A., solicitând înlocuirea măsurii arestării provizorii, în principal, cu măsura controlului judiciar şi în subsidiar, cu măsura arestului la domiciliu.

Examinând hotărârea contestată prin prisma criticilor invocate, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că nu este fondată contestaţia formulată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

În cauză, se constată că a fost emis mandat european de arestare de către Parchetul de pe lângă Jurisdicţia Inter - Regională Specializată (JIRS) din Nancy - Franţa, la data de 13 octombrie 2020, în baza mandatului de arestare emis la data de 22 mai 2020 de către Judecătorul de Instrucţie de la Tribunalul Judiciar din Nancy - Franţa, în vederea efectuării urmăririi penale, în dosarul de referinţă x, sub aspectul comiterii infracţiunilor de proxenetism săvârşit în cadrul unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 225-8, art. 225-7, art. 225-5, art. 132-71, din C. pen. francez şi sancţionată de art. 225-8, 225-20, art. 225-21, art. 225-24, art. 225-25, art. 131-26-2, din C. pen. francez; comerţ cu fiinţe umane săvârşită în cadrul unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 225-4-3, art. 225-4-1, art. 132-71, din C. pen. francez şi sancţionată de art. 225-4-3, art. 225-20, art. 225-21, art. 225-24, art. 225-25, art. 131-26-2, din C. pen. francez; participarea la o asociere de infractori întemeiată cu scopul pregătirii unei crime, prevăzută de art. 450-1 alin. (1), alin. (2), din C. pen. francez şi sancţionată de art. 450-1 alin. (2), 450-3, art. 450-5, din C. pen. francez; participarea la o asociere de infractori, întemeiată cu scopul pregătirii unui delict ce se pedepseşte cu 10 ani închisoare, prevăzută de art. 450-1 alin. (1), alin. (2), din C. pen. francez şi sancţionată de art. 450-1 alin. (2), 450-3, art. 450-5, din C. pen. francez; spălarea sub formă calificată a produselor unei infracţiuni: contribuţia săvârşită în cadrul unui grup infracţional organizat la o operaţiune de plasare, de ascundere sau de conversiune a produsului unui delict, prevăzută de art. 324-2, P.2, art. 324-1 alin. (2), art. 324-1-1, art. 132-71, din C. pen. francez şi sancţionată de art. 324-2 alin. (1), art. 324-3, art. 324-7, art. 324-8, din C. pen. francez.

În fapt, s-a reţinut că faţă de persoana solicitată există suspiciunea rezonabilă că a acţionat, prin constrângerea partenerei de viaţă la practicarea prostituţiei şi prin gestionarea activităţilor de prostituţie ale numitei B., în cadrul unei reţele de prostituţie, coordonată de mai mulţi proxeneţi care au acţionat, prin intermediul anunţurilor de pe internet, în perioada 1 octombrie 2017-30 septembrie 2019, pe teritoriul Franţei, precum şi al Marelui Ducat de Luxemburg.

Infracţiunile au corespondent în legea penală română în infracţiunile de constituirea unui grup organizat infracţional prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., trafic de persoane prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., şi proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (2) C. pen.

Înalta Curte constată că, faptele pentru care se solicită predarea sunt sancţionate de legea statului francez cu pedepse privative de libertate a căror durată este de 10 ani închisoare, astfel că nu sunt supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Înalta Curte constată că mandatul european emis de autorităţile judiciare franceze îndeplineşte toate condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege, şi nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate.

Solicitarea contestatorului de a se înlocui măsura arestării provizorii cu măsura controlului judiciar sau cu măsura arestului la domiciliu este neîntemeiată.

În acest sens, Înalta Curte reţine că predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecinţă directă a admiterii solicitării privind mandatul european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, menţinerea sa în custodia statului, căci numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii pot proceda la remiterea acesteia către autorităţile judiciare ale statului solicitant. Ca atare, nu este legal posibilă înlocuirea măsura arestării cu cea a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 166/F din 14 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Contestatorul persoana solicitată va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 166/F din 14 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 78 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 octombrie 2020.

GGC - CL