Admissibility of unconstitutionality exception lacking direct link to retrial admissibility and sanctions treatment

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 264/Ap din data de 24 iunie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, printre altele, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 şi art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. invocată de revizuentul A..

În esenţă, pentru a dispune astfel cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, Curtea de Apel Braşov a avut în vedere dispoziţiile legale criticate prevăzute de art. 10 din Legea nr. 187/2012 şi de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., precum şi dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Instanţa a menţionat că potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]". Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea dispoziţiilor de lege criticate în cauza dedusă judecăţii, cât şi pertinenţa excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele impuse de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, condiţia incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificată, în primul rând, prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate.

Or, Curtea de Apel Braşov a constatat că în situaţia de faţă se invocă neconstituţionalitatea dispoziţiilor din legi în vigoare, respectiv art. 10 din Legea nr. 187/2012 care nu au legătură cu soluţionarea cauzei de faţă care are ca obiect: apel împotriva sentinţei penale prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată împotriva unei hotărâri de condamnare. S-a menţionat că obiectul prezentei cauze nu priveşte aplicarea tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni conform art. 10 din Legea nr. 187/2012.

Totodată, s-a reţinut că invocarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor din legi în vigoare, privind chiar dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., în raport de formularea tardivă a cererii de revizuire, precum şi faţă de situaţia existenţei unei autorităţi de lucru judecat privind soluţionarea anterioară a unei cereri de revizuire identice, conduce la constatarea că nu sunt direct aplicabile dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. în cauza dedusă judecăţii şi nici pertinentă excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele impuse de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Prin urmare, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa a respins cererea revizuentului A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 şi art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Împotriva dispoziţiei privind respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate cuprinsă în Decizia penală nr. 264/Ap din data de 24 iunie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, în termen legal, a declarat recurs recurentul revizuent A..

Calea de atac a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 14 octombrie 2020, când s-a stabilit termen în cauză în vederea soluţionării recursului la data de 23 octombrie 2020.

Prin motivele de recurs formulate în cauză, în esenţă, recurentul revizuent A. a arătat că a fost condamnat în dosarul nr. x/2016 în urma refuzului instanţelor naţionale de a face aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2016 prin care s-a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. este neconstituţională. A menţionat recurentul că aşa cum rezultă din adresa ce se regăseşte la dosarul cauzei, interceptările în cauză au fost efectuate de către persoane care nu aveau avizul de poliţie judiciară şi astfel, deşi a solicitat instanţelor să facă aplicarea deciziei Curţii Constituţionale şi să elimine probele obţinute în mod ilegal, în mod nejustificat i s-a respins această solicitare.

Recurentul a arătat că instanţa de apel era obligată să analizeze efectele Deciziei nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale care se aplică în mod obligatoriu pentru toate cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată.

Cu prilejul dezbaterilor de la acest termen, recurentul a solicitat admiterea recursului formulat privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile invocate în cauză, susţinându-se, în esenţă, că instanţele au nesocotit Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2016, cu privire la interceptarea convorbirilor telefonice şi nu au fost excluse probele nelegale, astfel că în mod nelegal s-a dispus condamnarea sa în baza unei prevederi care a fost declarată neconstituţională.

Examinând recursul formulat în cauză de recurentul revizuent A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevăd următoarele:

"Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale."

Similar primei instanţe, în raport de aceste dispoziţii legale, se constată că este incontestabil că, în speţă, excepţia a fost invocată de către părţi - revizuentul A., în faţa unei instanţe judecătoreşti şi vizează dispoziţii din legi în vigoare, care nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Totodată, instanţa de control judiciar are în vedere că admisibilitatea cererii impune îndeplinirea cumulativă şi a cerinţei ca excepţia invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, legătură ce trebuie să aibă semnificaţie cu privire la soluţia ce ar putea fi dată fondului litigiului, inclusiv din perspectiva interesului pe care partea îl justifică.

Excepţia de neconstituţionalitate fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, înseamnă că invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca, decizia Curţii Constituţionale, în soluţionarea excepţiei, să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se invocă prevăd următoarele:

Art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., prevede că tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.

Art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. stabileşte că revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: [...] f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

În cadrul apelului declarat de către revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 2072 din data de 6 noiembrie 2019 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul penal nr. x/2019, revizuentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 şi art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., prin decizia ce face obiectul prezentei căi de atac, Curtea de Apel Braşov respingând cererea revizuentului de sesizare a Curţii Constituţionale cu această excepţie, motivat de faptul că excepţia nu are legătură cu cauza.

Instanţelor de judecată le revine, în faza admisibilităţii condiţiilor de sesizare a Curţii Constituţionale şi competenţa de a verifica dacă excepţia a fost invocată în scopul prevăzut de lege, adică pentru controlul constituţionalităţii unei dispoziţii legale, dar care întotdeauna trebuie să aibă legătură cu cauza.

Aşa cum s-a arătat, legătura cu soluţionarea cauzei priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa în procesul aflat pe rolul instanţei de judecată.

Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul penal, ceea ce presupune existenta unei legături directe între norma legală contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauză.

Pe calea excepţiei în discuţie, recurentul A. a criticat faptul că a fost condamnat nelegal în baza unor prevederi care au fost declarate neconstituţionale, întrucât instanţele au nesocotit Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale, cu privire la interceptarea convorbirilor telefonice şi nu au exclus astfel aceste probe obţinute nelegal.

Având în vedere cuprinsul dispoziţiilor a căror neconstituţionalitate se cere a fi verificată, în raport de cadrul procesual şi stadiul concret al cauzei în cadrul căreia s-a invocat excepţia, se constată că excepţia de neconstituţionalitate ridicată de revizuentul A. nu are legătură cu cauza, întrucât decizia Curţii Constituţionale asupra excepţiei invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra apelului formulat împotriva sentinţei prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuent.

Astfel, referitor la dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 ce vizează aplicabilitatea tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, acestea nu au incidenţă în cauză, fiind analizată în speţă doar îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii de revizuire.

De asemenea, aşa cum în mod corect a reţinut şi Curtea de Apel Braşov, o eventuală constatare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. nu ar avea niciun efect asupra soluţiei din prezentul dosar având în vedere cele constatate în cauză prin Decizia nr. 264/Ap/2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în sensul că, în speţă, cererea de revizuire a fost formulată tardiv şi totodată au fost reţinute şi dispoziţiile art. 464 C. proc. pen., potrivit cărora în cazul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată, nu va putea fi formulată o nouă cerere pentru aceleaşi motive, constatându-se că anterior a mai fost formulată o cerere de revizuire identică.

Concluzionând, Înalta Curte constată că în mod judicios prima instanţă, examinând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a se constata admisibilitatea cererii de sesizare invocată în cauză de revizuentul A., a constatat că în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 şi art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. aceasta respectă condiţiile reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, mai puţin condiţia privind legătura excepţiei cu soluţionarea cauzei, având în vedere conţinutul dispoziţiilor legale criticate, precum şi obiectul cauzei în care a fost ridicată excepţia, respectiv apel împotriva sentinţei penale prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată împotriva unei hotărâri de condamnare, fiind astfel în mod corect respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei penale nr. 264/Ap din data de 24 iunie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Faţă de soluţia dispusă, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) din acelaşi cod, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cuprinsă în Decizia penală nr. 264/Ap din data de 24 iunie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2020.

GGC - CL