Inadmissibility of cassation appeal against decision rejecting plea for annulment of final criminal judgment

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 242/RC din data de 23 iulie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă cererea de recurs în casaţie formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 448/2020 din 16 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:

Prin Decizia penală nr. 448/2020 din 16 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2020, în baza art. 431 din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, în principiu contestaţia în anulare formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 31 din 14 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bacău, pronunţată în dosarul x/2019.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Bacău a reţinut că, pe rolul instanţei, a fost înregistrată, sub nr. x/2020, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. privind Decizia penală nr. 31 din 14 ianuarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019 de către Curtea de Apel Bacău. În motivarea contestaţiei, contestatorul nu a arătat, în concret, care sunt cazurile prev. de art. 426 din C. proc. pen. pe care se întemeiază contestaţia în anulare formulată, arătând, în esenţă, în motivarea căii de atac şi prin concluziile formulate de apărătorul său, că soluţia de condamnare la pedeapsa de 3 ani închisoare este greşită, întrucât nu se face vinovat nici de săvârşirea faptei de ultraj pentru care a fost trimis în judecată, nici de de cea lovire sau alte violenţe pentru care a fost condamnat definitiv.

Examinând admisibilitatea căii de atac extraordinare formulate în cauză, Curtea de Apel Bacău a constatat că în cauză, contestaţia în anulare formulată de contestator este inadmisibilă în principiu pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 426 lit. a) - i) din C. proc. pen. prevăd cazurile pentru care se poate formula contestaţie în anulare împotriva hotărârilor penale definitive.

Contestaţia în anulare este mijlocul procesual prin care, în anumite cazuri prevăzute de lege, se poate cere unei instanţe care a pronunţat o hotărâre definitivă să rejudece cauza penală şi să revină în total sau în parte asupra soluţiilor date acesteia. Contestaţia în anulare este, aşadar, o cale de atac îndreptată împotriva unei hotărâri definitive, deci o cale de atac extraordinară care nu devine folosibilă decât atunci când o cauză penală a fost definitiv judecată. Ca orice cale de atac, contestaţia în anulare provoacă o amplificare în desfăşurarea procesului penal, dincolo de limita ordinară a acestui proces, dar în vederea readucerii lui înăuntrul acestei limite prin eventuala rejudecare a cauzei penale.

Această cale extraordinară de atac se adresează instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă pentru a provoca un autocontrol judecătoresc, care poate duce la o rejudecare a cauzei de către aceeaşi instanţă, aşa încât, contestaţia în anulare are caracterul de cale de atac de retractare.

În cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiei în anulare, instanţa este obligată, potrivit art. 431 din C. proc. pen., să examineze mai întâi admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie, respectiv dacă cererea este formulată în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi dacă în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Curtea de Apel Bacău a constatat că cererea de contestaţie în anulare a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 428 alin. (1) din C. proc. pen., pe de o parte, însă motivele de contestaţie invocate nu se încadrează în nici unul din cazurile prev. de art. 426 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia în anulare neconstituind o cale de prelungire a probatoriilor administrate ori de reapreciere a acestora.

În consecinţă, Curtea de Apel Bacău, a respins ca inadmisibilă în principiu contestaţia formulată de condamnatul contestator.

Împotriva acestei decizii contestatorul A. a declarat recurs în casaţie la data de 26 iunie 2020.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17 iulie 2020, sub nr. x/2020, stabilindu-se termen pentru data de 23 iulie 2020 pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie.

Recurentul contestator, prin cererea de recurs formulată, a criticat Decizia penală nr. 448/2020 din 16 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020, sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor judiciare, solicitând totodată şi suspendarea deciziei recurate.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, instanţa a constatat următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen., instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

Examinând cererea de recurs în casaţie, sub aspectul întrunirii condiţiilor de admisibilitate impuse de legiuitor, Înalta Curte constată că aceasta nu întruneşte cumulativ cerinţele legale prevăzute de textul art. 434 - 438 din C. proc. pen.

Din actele dosarului, s-a constatat că cererea de recurs în casaţie este formulată de contestatorul A. în termenul legal de 30 zile, prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., însă nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de lege.

Cererea de recurs în casaţie formulată nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 lit. a), b), c), d) şi art. 438 din C. proc. pen., prevăzute de lege pentru admiterea în principiu.

Astfel, cererea de recurs în casaţie nu îndeplineşte cerinţa prioritară pentru admiterea în principiu, prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., în sensul că a fost atacată o decizie pronunţată de curtea de apel, însă nu ca instanţă de apel, aşa cum prevede textul alin. (1) al art. 434 din C. proc. pen., ci o decizie pronunţată în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A., care nu vizează fondul cauzei.

Împrejurarea că decizia atacată trebuie să vizeze fondul cauzei, deci o eventuală soluţie de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, rezultă şi din faptul că persoanele care, în conformitate cu dispoziţiile art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., pot declara recurs în casaţie sunt procurorul, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. Or, recurentul a avut în faţa Curţii de Apel Bacău calitatea de contestator, obiectul dosarului fiind reprezentat de o contestaţie în anulare.

Ca atare, constatând că nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 434 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa a apreciat că nu se mai impune analiza criticilor formulate de recurentul contestator, care oricum nu au fost circumscrise vreunui caz de casare prevăzut de art. 438 din C. proc. pen.

Aşadar, constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de contestator nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., instanţa, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., a respins cererea de recurs în casaţie formulată de contestatorul A.. Cum, în această situaţie, nu s-a depăşit etapa admisibilităţii în principiu, s-a constatat că cererea de suspendare a executării deciziei recurate formulată a rămas fără obiect.

Împotriva Încheierii nr. 242/RC din data de 23 iulie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, a formulat contestaţie A..

La termenul din data de 13 octombrie 2020, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac, având în vedere că hotărârea împotriva căreia a fost formulată contestaţia este definitivă.

Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii căii de atac invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte reţine următoarele:

Dând eficienţă principiului stabilit prin dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolele III, III1, V din C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În cauza de faţă, contestatorul A. a formulat contestaţie împotriva Încheierii nr. 242/RC din data de 23 iulie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă cererea de recurs în casaţie formulată de contestatorul împotriva Deciziei penale nr. 448/2020 din 16 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Dispoziţiile art. 440 din C. proc. pen. reglementează admiterea în principiu a recursului în casaţie. Astfel, potrivit alin. (1) şi (2) ale articolului menţionat anterior, "(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.

(2) Dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie."

Aşa cum rezultă din cuprinsul dispoziţiilor redate anterior, încheierea prin care se respinge cererea de recurs în casaţie, în procedura admisibilităţii în principiu (dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen.), este definitivă.

Drept urmare, în privinţa Încheierii nr. 242/RC din data de 23 iulie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020, care este definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării căii ordinare de atac a contestaţiei.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 242/RC din data de 23 iulie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 242/RC din data de 23 iulie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului de Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 octombrie 2020.

GGC - CL