Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 568/2020 AI generated

Recognition of pre-transfer sentence reductions under Art. 166(16) Law 302/2004 and double jeopardy of execution appeals

Case Number Decizia nr. 568/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the prisoner's appeal, upholding the Court of Appeal of Craiova's rejection of his execution appeal and ordering him to pay 200 RON in judicial expenses. The dispute concerned the prisoner's request to further reduce his Romanian prison sentence by deducting days served in Italian detention under "improper conditions" and an alleged 235-day early release benefit, following his transfer from Italy for the execution of an 8-year, 8-month conviction for robbery and serious bodily harm. The court held that the issue was already resolved by a prior final judgment recognizing the specific 135-day Italian early release benefit granted before the transfer, and that no new evidence of additional deductions existed; the decisive legal basis comprised Article 598(1)(c) of the Romanian Code of Criminal Procedure regarding execution appeals and Article 166(16) of Law No. 302/2004, which mandates that the executing court's court of appeal recognizes pre-transfer sentence reductions transmitted by the issuing state.

Legislator headnote

AI generated

art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, art. 275 alin. (2) C. proc. pen, art. 275 alin. (6) C. proc. pen, art. 50 C. proc. pen, art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004; Recognition of pre-transfer sentence reductions under Art. 166(16) Law 302/2004 and double jeopardy of execution appeals: The dispute concerned the prisoner's request to further reduce his Romanian prison sentence by deducting days served in Italian detention under "improper conditions" and an alleged 235-day early release benefit, following his transfer from Italy for the execution of an 8-year, 8-month conviction for robbery and serious bodily harm. The court held that the issue was already resolved by a prior final judgment recognizing the specific 135-day Italian early release benefit granted before the transfer, and that no new evidence of additional deductions existed; the decisive legal basis comprised Article 598(1)(c) of the Romanian Code of Criminal Procedure regarding execution appeals and Article 166(16) of Law No. 302/2004, which mandates that the executing court's court of appeal recognizes pre-transfer sentence reductions transmitted by the issuing state.

Keywords

AI generated
transfer of prisoners transfer of evidence criminal sentence release from detention reduction of benefits reduction of sentence

Cited Legislation

AI generated
art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004
la art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 rep., s-a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A.
art. 275 alin. (2) C. proc. pen
Provision cited in the dispositive to impose the payment of judicial expenses to the state.
art. 275 alin. (6) C. proc. pen
Provision cited in the dispositive to rule that the appointed defender's fee remains at the state's expense.
art. 50 C. proc. pen
x/2020 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale invocate din oficiu de către instanţă şi, în baza art. 50 C. proc. pen..
art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004
La termenul de judecată din 12.05.2020, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Craiova în soluţionarea cererii formulate de către petentul condamnat, în raport de dispoziţiile art. 166 alin.
art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
S-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 rep.
art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004
şi, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 rep., s-a dispus recunoaşterea Sentinţei penale nr.
art. 194 C. pen
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Provision cited in the dispositive to impose the payment of judicial expenses to the state.

art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

Provision cited in the dispositive to rule that the appointed defender's fee remains at the state's expense.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 131 din data de 31 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen.. rap. la art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 rep., s-a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. deţinut în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, iar în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON şi onorariul traducătorului autorizat în sumă de 201,36 RON, au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 1109 pronunţată la data de 12.05.2020 de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. x/2020 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale invocate din oficiu de către instanţă şi, în baza art. 50 C. proc. pen.. rap. la art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect recunoaştere hotărâri penale sau a altor acte judiciare străine, formulată de petentul condamnat A., în favoarea Curţii de Apel Craiova.

De asemenea, s-a precizat că, prin cererea adresată Judecătoriei Craiova, la data de 26.03.2020 şi înregistrată sub nr. x/2020, petentul condamnat A. a solicitat instanţei deducerea zilelor executate în condiţii necorespunzătoare în mai multe penitenciare din Italia.

La termenul de judecată din 12.05.2020, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Craiova în soluţionarea cererii formulate de către petentul condamnat, în raport de dispoziţiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004.

Potrivit art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, instanţa examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului şi, în baza celor constatate, pronunţă una din următoarele soluţii: a) dispune, prin sentinţă, executarea în România a pedepsei aplicate de instanţa statului emitent; b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanţa străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiuni similare, adaptează, prin sentinţă, pedeapsa aplicată de instanţa statului emitent, potrivit alin. (8) şi (9) şi c) dispune, prin sentinţă, respingerea cererii de executare în România a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent.

În conformitate cu dispoziţiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispoziţiile din C. proc. pen. referitoare la contestaţia la executare se aplică în mod corespunzător.

Raportând aceste dispoziţii legale la cererea formulată de către petentul condamnat, instanţa a constatat că acesta se află în executarea unei pedepse ce a fost aplicată de către Curtea de Apel Craiova ca urmare a recunoaşterii unei sentinţe pronunţate de Tribunalul din Bergamo, Italia.

Faţă de această stare de fapt, instanţa a constatat că cererii petentului condamnat îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, astfel că instanţa competentă să soluţioneze această cerere este curtea de apel care a recunoscut hotărârea de condamnare.

Ca urmare a declinării competenţei, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, la data de 25.06.2020, sub nr. x/2020.

Prin încheierea nr. 56 din 28.07.2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/2020 s-a dispus reunirea dosarului nr. x/2020 la Dosarul nr. x/2019, ambele cauze având acelaşi obiect.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut că, prin cererea înregistrată la data de 26.03.2020, condamnatul A. a formulat contestaţie la executare, prin care a solicitat deducerea zilelor executate în condiţii necorespunzătoare în mai multe penitenciare din Italia.

S-a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 173 din 26 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/2019, s-a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Italia.

S-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 rep. şi, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 rep., s-a dispus recunoaşterea Sentinţei penale nr. 1173/2018 SIEP-10242/2015 RGNR pronunţate de Tribunalul din Bergamo, la data de 15.05.2017, definitivă la data de 14.05.2018, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni: tâlhărie şi vătămare corporală gravă, prevăzute de art. 110, 81 cpv., 628 alin. (2) şi (3) C. pen. italian, art. 110, 81 cpv, 582-583 alin. (1) n.1, 585 alin. (2) n.2 C. pen. italian şi art. 110, 61 n.2, 81 cpv, 56, 575 C. pen. italian, care au corespondent în legislaţia română în două infracţiuni, respectiv tâlhărie calificată prevăzută de art. 233 rap. la art. 234 şi art. 194 C. pen. român şi tâlhărie prevăzută de art. 233 C. pen. român.

S-a dispus transferarea condamnatului A. pentru continuarea executării pedepsei de 8 ani şi 8 luni închisoare într-un penitenciar din România.

Totodată, s-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 20.01.2016 la zi şi s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a sentinţei penale.

A fost precizat că Sentinţa penală nr. 173 din 26 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2019 a rămas definitivă prin neapelare la data de 6 august 2019, fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 182 din 05.09.2019 pentru pedeapsa de 8 ani şi 8 luni închisoare pe numele condamnatului A..

S-a menţionat că persoana condamnată a fost transferată în România, la data de 08.11.2019 şi predată escortei Penitenciarului Rahova în vederea încarcerării, transferul realizându-se în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 182/2019 emis de Curtea de Apel Craiova la data de 05.09.2019.

Curtea a reţinut că, la data de 01.10.2019, autorităţile italiene au transmis certificatul privind stadiul executării Sentinţei nr. SIEP 1173/2018 emis la data de 24.09.2019 de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Bergamo, din care rezultă acordarea a 135 de zile cu titlu de beneficiu eliberare anticipată condamnatului A. anterior transferării sale în România.

Prin Sentinţa penală nr. 286 din 24.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin necontestare la data de 27.11.2019, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen.., s-a admis contestaţia la executare privind Sentinţa penală nr. 173 din 26.06.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin neapelare la data de 06.08.2019, prin care a fost recunoscută Sentinţa penală nr. 1173/2018 SIEP-10242/2015 RGNR pronunţată de Tribunalul din Bergamo la data de 15.05.2017, definitivă la 14.05.2018, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani şi 8 luni închisoare şi s-a dispus transferarea condamnatului în vederea continuării executării acestei pedepse într-un penitenciar din România.

În baza art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 rep., a fost recunoscută ordonanţa emisă de Biroul de Supraveghere din Pavia la 20.08.2019, aşa cum rezultă din certificatul de stadiu al executării nr. SIEP 1173/2018 emis la data de 24.09.2019 de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Bergamo - Biroul Executări Penale.

S-a constatat că statul italian a acordat condamnatului A. beneficiul de 135 zile câştigate cu titlu de eliberare anticipată cu privire la perioadele: 28.12.2015 - 27.06.2016, 28.06.2017 - 27.12.2017 şi 28.06.2018 - 27.12.2018, executate în regim de detenţie pe teritoriul Italiei.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale nr. 173 din 26.06.2019 pronunţate de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin neapelare, la data de 06.08.2019.

În speţă, s-a reţinut faptul că persoana condamnată a solicitat deducerea zilelor executate în condiţii necorespunzătoare în mai multe penitenciare din Italia.

Conform art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., contestaţia la executare se poate formula atunci când există o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, iar în cazul prevăzut 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, prin orice altă cauză de stingere sau micşorare a pedepsei, înţelegându-se, potrivit jurisprudenţei naţionale, orice situaţie ivită după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, care produce acest efect şi care, de principiu, nu se analizează în cadrul altei proceduri, expres reglementate de legiuitor.

Dispoziţiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 rep. prevăd că: "În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispoziţiile din C. proc. pen. referitoare la contestaţia la executare se aplică în mod corespunzător."

S-a precizat că regula generală în cazul recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti şi transferarea persoanelor condamnate este că executarea pedepsei va fi efectuată în conformitate cu prevederile statului de executare, autorităţile competente ale statului de executare fiind singurele abilitate să decidă cu privire la procedurile de executare şi să stabilească toate măsurile aferente, inclusiv temeiurile pentru eliberarea înainte de termen sau condiţionată. De asemenea, s-a arătat că aceeaşi autoritate, va deduce întreaga perioadă privativă de libertate deja executată în statul de emitere din durata totală a pedepsei privative de libertate care trebuie executată.

Referitor la beneficiul constând în acordarea de zile cu titlu de eliberare anticipată de către statul italian persoanelor condamnate s-a apreciat că reprezintă un drept câştigat de acestea în perioada când s-au aflat în custodia exclusivă a autorităţilor italiene, executarea pedepsei fiind guvernată de legea internă a statului italian. Astfel, s-a precizat că persoana condamnată la pedeapsa închisorii care dovedeşte că a participat la activitatea de reintegrare, poate beneficia, ca o recunoaştere a acestei participări, în scopul reintegrării sale eficiente în societate, de o reducere a pedepsei cu 45 de zile pentru fiecare semestru de pedeapsă executată.

S-a reţinut că realizarea ulterioară a transferării condamnatului într-un loc de deţinere din ţara de origine nu poate determina încetarea acelui drept câştigat, întrucât odată născut, el trebuie să producă efecte identice în ambele ordini juridice, atât a statului de condamnare, cât şi a statului de executare, neexistând nicio normă internă sau internaţională care să prevadă contrariul.

A fost precizat că s-a emis adresă către autoritatea din Italia - Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Bergamo pentru a comunica dacă persoana condamnată A. a beneficiat de cauze de deducere sau de reducere a pedepsei aplicate anterior transferării sale în România. Relaţiile au fost comunicate la data de 21.07.2020 şi, în adresa înaintată, autorităţile italiene au transmis certificatul de stadiu al executării nr. SIEP 1173/2018 emis la data de 20.07.2020 de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar Bergamo - Biroul Executări Penale, din care rezultă că, prin ordonanţa emisă de Biroul de supraveghere din Pavia la 20.08.2019, condamnatului i-au fost acordate 135 zile cu titlu de eliberare anticipată cu privire la perioadele: 28.12.2015 - 27.06.2016, 28.06.2017 - 27.12.2017 şi 28.06.2018 - 27.12.2018, sfârşitul pedepsei fiind anticipat la data de 14.04.2024.

S-a constatat că ordonanţa emisă de Biroul de Supraveghere din Pavia la 20.08.2019 a fost recunoscută prin Sentinţa penală nr. 286 din 24.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin necontestare la data de 27.11.2019.

Astfel, s-a precizat că, din răspunsul autorităţilor italiene a rezultat că persoana condamnată nu a beneficiat de altă deducere sau de reducere a pedepsei în urma unor beneficii acordate cu vreun titlu până la data transferării sale în România.

Împotriva Sentinţei penale nr. 131 din data de 31 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat contestaţie condamnatul A..

Prin motivele de contestaţie precizate cu prilejul dezbaterilor pe fond, condamnatul A. a solicitat diminuarea cuantumului pedepsei de 8 ani şi 8 luni închisoare, pe care o execută, cu 135 de zile acordate de autorităţile judiciare italiene cu titlu de beneficiu eliberare anticipată, precizând, totodată, că a fost arestat în luna decembrie 2015.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 14.08.2020, sub nr. x/2020.

Examinând contestaţia formulată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Contestaţia la executare analizată de prima instanţă se întemeiază pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., în conformitate cu care contestaţia la executare se poate formula atunci când există o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută.

De asemenea, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, urmează a se verifica dacă au incidenţă dispoziţiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 rep., care prevăd că: "În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispoziţiile din C. proc. pen. referitoare la contestaţia la executare se aplică în mod corespunzător."

Înalta Curte consideră că prima instanţă a constatat, în mod corect, că, prin răspunsul autorităţilor italiene din 21.07.2020, s-a transmis certificatul de stadiu al executării nr. SIEP 1173/2018 emis la data de 20.07.2020 de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar Bergamo-Biroul Executări Penale, din care rezultă că, prin prin ordonanţa emisă de Biroul de supraveghere din Pavia la 20.08.2019, condamnatului i-au fost acordate 135 zile cu titlu de eliberare anticipată cu privire la perioadele: 28.12.2015 - 27.06.2016, 28.06.2017 - 27.12.2017 şi 28.06.2018 - 27.12.2018.

Această situaţie a fost constatată anterior, prin Sentinţa penală nr. 286 din 24.10.2019 a Curţii de Apel Craiova pronunţată în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin necontestare la data de 27.11.2019, prin care, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen.., s-a admis contestaţia la executare privind Sentinţa penală nr. 173 din 26.06.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin neapelare la data de 06.08.2019 (prin care contestatorul a fost transferat în România pentru executarea unei pedepse de 8 ani şi 8 luni închisoare), a fost recunoscută ordonanţa emisă de Biroul de Supraveghere din Pavia la 20.08.2019 şi a constatat că statul italian a acordat condamnatului A. beneficiul de 135 zile câştigate cu titlu de eliberare anticipată cu privire la perioadele: 28.12.2015 - 27.06.2016, 28.06.2017 - 27.12.2017 şi 28.06.2018 - 27.12.2018, executate în regim de detenţie pe teritoriul Italiei.

În aceste condiţii, rezultă că, ulterior transferării persoanei condamnate şi pronunţării Sentinţei penale nr. 286 din 24.10.2019 a Curţii de Apel Craiova, persoana condamnată nu a beneficiat de altă deducere sau de reducere a pedepsei în urma unor beneficii acordate cu vreun titlu până la data transferării sale în România (08.11.2019), numărul de zile acordate cu titlu de eliberare anticipată fiind doar cel de 135 (iar nu mai mare, cum a susţinut condamnatul prin contestaţia scrisă - 235 zile, aspect pe care nici nu l-a mai susţinut cu ocazia dezbaterilor orale şi cu referire la care nici nu a indicat existenţa vreunui document).

Aspectul invocat în apărare de contestator că, beneficiul celor 135 de zile acordate cu titlu de eliberare anticipată de autorităţile judiciare italiene trebuia să se reflecte în pedeapsa de 8 ani şi 8 luni închisoare, pe care o execută, prin diminuarea cuantumului acestei pedepse, cu cele 135 de zile, a fost deja examinat prin Sentinţa penală nr. 286 din 24.10.2019 a Curţii de Apel Craiova, definitivă la 27.11.2019, care a atestat beneficiul eliberării anticipate, efectul fiind acela al devansării termenului de executare a pedepsei cu 135 de zile acordate cu titlu de eliberare anticipată.

Faţă de motivele contestaţiei prin care condamnatul a precizat că a fost arestat în decembrie 2015, Înalta Curte mai precizează că, prin aceeaşi sentinţă penală nr. 286 din 24.10.2019 a Curţii de Apel Craiova, a fost constatat că, beneficiul de 135 zile câştigate cu titlu de eliberare anticipată corespunde perioadelor "28.12.2015 - 27.06.2016, 28.06.2017 - 27.12.2017 şi 28.06.2018 - 27.12.2018, executate în regim de detenţie pe teritoriul Italiei", astfel, fiind clarificată şi atestată data arestării contestatorului condamnat pe teritoriul Italiei şi perioada de timp executată în arest pe teritoriul statului de condamnare căreia îi corespund cele 135 de zile acordate cu titlu de eliberare anticipată de autorităţile judiciare străine.

Obiectul prezentei cauze nu îl pot forma chestiuni care au fost lămurite şi valorificate prin sentinţă penală nr. 286 din 24.10.2019 a Curţii de Apel Craiova, iar cum din informaţiile comunicate de autorităţile judiciare străine nu au apărut elemente noi privind situaţia executării pedepsei anterior transferării condamnatului A., într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei, în mod legal şi temeinic prima instanţă a respins contestaţia la executare formulată de acesta.

Pentru aceste considerente, în baza art. 597 alin. (7) C. proc. pen.., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 131 din data de 31 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 131 din data de 31 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2020.

GGC - GV