Execution of European Arrest Warrant; refusal of substitution with house arrest due to inapplicability of Art. 102 Law 302/2004

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 173/F din data de 09 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 09.03.2020 de către autorităţile judiciare din Austria - Parchetul de pe lângă Tribunalul Innsbruck, pe numele persoanei solicitate A..

S-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 09.09.2020 la data de 08.10.2020, inclusiv, şi predarea acestuia în stare de arest către autorităţile judiciare austriece, cu respectarea regulii specialităţii.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea mandatului de arestare în vederea predării.

S-a constatat că faţă de persoana solicitată a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, la data de 09.09.2020.

În baza art. 109 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus comunicarea hotărârii autorităţii judiciare emitente, Ministerului Justiţiei şi Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:

La data de 09.09.2020 a fost înregistrată pe rolul instanţei, sub nr. x/2020, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 09.03.2020 de către autorităţile judiciare austriece faţă de persoana solicitată A..

Prin procesul-verbal nr. x/II-5/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a reţinut că se înaintează dosarul care are ca obiect procedura de punere în executare a mandatului european de arestare emis la data de 09.03.2020 de către autorităţile judiciare din Republica Austria faţă de A., urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunilor de furt organizat sau armat şi participare la un grup infracţional, prev. de art. 127, 128, 129, 130 din C. pen. austriac şi sancţionate cu închisoarea de până la 10 ani, cu privire la luarea măsurii arestării în vederea predării persoanei solicitate A..

Prin Ordonanţa nr. 96/2020 din 09.09.2020 s-a dispus reţinerea acestuia pe o durată de 24 de ore, de la 09.09.2020, ora 10:46 la 10.09.2020, ora 10:46.

Examinând solicitarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, instanţa a reţinut următoarele:

Sub un prim aspect, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că persoana solicitată nu a avut obiecţiuni cu privire la identitatea sa, aşa cum a declarat în faţa procurorului şi a instanţei şi i-a fost înmânată personal o copie a mandatului european de arestare. Persoana solicitată nu a fost de acord cu predarea sa către autorităţile austriece, a înţeles să se prevaleze de drepturile conferite de regula specialităţii şi i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, fiind audiată în şedinţa din 09.09.2020, în prezenţa avocatului ales.

Referitor la condiţiile de formă ale mandatului european de arestare, instanţa a respins cererea formulată de persoana solicitată, constatând că la dosarul cauzei se află ataşat mandatul european de arestare, atât în limba germană, semnat, cât şi mandatul european de arestare, tradus în limba română. S-a reţinut că dispoziţiile legale nu impun ataşarea la dosar în format letric a mandatului european, în original.

În continuare, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că în cuprinsul mandatului european de arestare se reţine, în fapt, că persoana solicitată, împreună cu alte persoane, ar fi comis faptele la data de 13.10.2018 în Mayrhofen, la data de 05.03.2019 în B. şi la data de 24.05.2019 în Kufstein, drept membri ai unei asociaţii criminale prin colaborarea cu alţi membri ai aceleiaşi asociaţii criminale, în sensul că ar fi sustras, respectiv în cazul magazinului de modă C. ar fi încercat să sustragă, proprietarului de drept al magazinului articole sportive D. şi proprietarului de drept al magazinului de modă C. bunuri mobile, şi anume îmbrăcăminte de iarnă la preţuri ridicate, ochelari de soare, bani în numerar şi alte obiecte în valoare cu mult peste 600.000 euro în total, prin faptul că au pătruns prin spargerea uşilor de la intrare, deci prin efracţie, cu intenţia ca prin împroprietărirea pe nedrept cu acestea, prin comiterea în mod repetat de astfel de furturi pe o durată îndelungată, să obţină o sursă de venituri nu tocmai nesemnificativă.

În drept, s-a arătat că faptele săvârşite de persoana solicitată sunt prevăzute de art. 127, art. 128 [alin. (2)], art. 129 [alin. (1), cifrele 1, 2 şi 3], art. 130 [alin. (1)], primul şi al doilea caz, alin. (2) din C. pen. austriac.

Mandatul european se întemeiază pe ordonanţa de arestare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Innsbruck, nr. de dosar 7 St 108/19v, aprobată de instanţă.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este întemeiată, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 104 din Legea nr. 302/2004, nefiind incident vreun motiv de neexecutare a mandatului european de arestare dintre cele prevăzute de art. 99 din acelaşi act normativ. De asemenea, faptele care dau loc la predare au corespondenţă în infracţiunile de furt calificat (art. 228 - 229 din C. pen.) şi de constituirea unui grup infracţional organizat (art. 367 din C. pen.), prevăzute în dreptul intern.

Referitor la susţinerile persoanei solicitate, care a arătat că nu a fost în Austria şi nu ar fi comis nicio infracţiune, Curtea de Apel Bucureşti a subliniat că în procedura de punere în executare a unui mandat european de arestare nu se pot analiza aspecte care ţin de fondul cauzei şi nu se pot administra probe privind situaţia de fapt, acestea fiind de competenţa autorităţilor statului emitent care desfăşoară cercetările.

Totodată, Curtea de Apel Bucureşti nu a constatat existenţa unor impedimente la executare din cele prevăzute la art. 99 din Legea nr. 302/2004. S-a reţinut, de asemenea, că nu se impune ca statul emitent să ataşeze dovezi concrete privind efectuarea procedurii de citare, cu atât mai mult cu cât art. 99 lit. i) din Legea nr. 302/2004 se referă la persoana condamnată, ceea ce nu este cazul de faţă.

Potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, iar acesta se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, neexistând niciunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării, prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată şi art. 2 şi art. 3 din Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI.

Decizia cadru 2002/584, astfel cum reiese mai ales din articolul 1 alin. (1) şi (2), precum şi din considerentele (5) şi (7) ale acesteia, are ca obiect înlocuirea sistemului multilateral de extrădare între statele membre cu un sistem de predare între autorităţile judiciare a persoanelor condamnate sau bănuite în scopul executării sentinţelor de condamnare sau a urmăririlor, acest din urmă sistem fiind bazat pe principiul recunoaşterii reciproce (Hotărârea din 5 septembrie 2012, Lopes Da Silva Jorge, C 42/11, pct. 28 şi jurisprudenţa citată). Decizia cadru 2002/584 vizează astfel, prin introducerea unui nou sistem simplificat şi mai eficient de predare a persoanelor condamnate sau bănuite că au încălcat legea penală, să faciliteze şi să accelereze cooperarea judiciară în scopul de a contribui la realizarea obiectivului atribuit Uniunii de a deveni un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, întemeindu-se pe gradul ridicat de încredere care trebuie să existe între statele membre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 iunie 2012, West, C 192/12 PPU, pct. 53 şi jurisprudenţa citată). Totodată, în temeiul articolului 1 alin. (2) din Decizia cadru 2002/584, statele membre sunt, în principiu, obligate să dea curs unui mandat european de arestare.

Faţă de aceste considerente, constatându-se că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004, republicată, Curtea de Apel Bucureşti a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 09.03.2020 de către autorităţile judiciare din Austria - Parchetul de pe lângă Tribunalul Innsbruck, pe numele persoanei solicitate A..

Împotriva Sentinţei penale nr. 173/F din data de 09 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020, a formulat contestaţie persoana solicitată A..

În susţinerea căii de atac, în esenţă, contestatorul persoană solicitată A. a arătat că se opune la predare, motivat de faptul că poate dovedi că s-a aflat pe teritoriul statului francez sau pe teritoriul României în perioadele menţionate în mandatul european de arestare, în care se presupune că s-a aflat pe teritoriul Austriei. Consideră că, prin punerea sa la dispoziţia autorităţilor judiciare austriece ar fi privat de posibilitatea de a se apăra, în sensul de a procura documentele care să ateste că, într-adevăr, nu a fost pe teritoriul Austriei la datele menţionate în mandatul european de arestare

Contestatorul a susţinut că persoanele care sunt, de asemenea, urmărite penal pentru infracţiuni de furt şi constituirea unei grupări organizate sunt cunoştinţe vagi, din cartier şi nu a participat împreună cu acestea la comiterea vreunei infracţiuni.

S-a solicitat să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 102 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 302/2004, care permit luarea unei alte măsuri restrictive de libertate (măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cea a controlului judiciar). În acest sens, contestatorul a arătat că este integrat social, are profesia de tehnician dentar, are un loc de muncă, nu are antecedente penale, nu prezintă un pericol de dispariţie, doreşte să participe la proceduri şi are serioase probleme de sănătate.

Totodată, contestatorul a arătat că doreşte să participe la procedura judiciară aflându-se pe teritoriul României, existând posibilitatea să fie audiat prin comisie rogatorie sau videoconferinţă, mai ales în condiţiile pandemice date.

Analizând hotărârea contestată, în raport cu conţinutul actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Persoana solicitată A. este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de furt organizat sau armat şi participare la un grup infracţional, prev. de art. 127, 128, 129, 130 din C. pen. austriac şi sancţionate cu închisoarea de până la 10 ani.

Infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate sunt prevăzute în art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind infracţiuni care, indiferent de denumirea pe care o au în legislaţia statului emitent, dacă sunt sancţionate de legea statului emitent cu o pedeapsă sau cu o măsură de siguranţă privativă de libertate a cărei durată maximă este de cel puţin 3 ani, nu mai sunt supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări.

În fapt, s-a reţinut în sarcina persoanei solicitate A. că, împreună cu alte persoane, ar fi comis faptele la data de 13.10.2018 în Mayrhofen, la data de 05.03.2019 în B. şi la data de 24.05.2019 în Kufstein, ca membru al unei asociaţii criminale prin colaborarea cu alţi membri ai aceleiaşi asociaţii criminale, în sensul că ar fi sustras, respectiv în cazul magazinului de modă C. ar fi încercat să sustragă, proprietarului de drept al magazinului articole sportive D. şi proprietarului de drept al magazinului de modă C. bunuri mobile, şi anume îmbrăcăminte de iarnă la preţuri ridicate, ochelari de soare, bani în numerar şi alte obiecte în valoare cu mult peste 600.000 euro în total, pătrunzând prin spargerea uşilor de la intrare, deci prin efracţie, cu intenţia ca prin împroprietărirea pe nedrept cu bunurile menţionate, prin comiterea în mod repetat de astfel de furturi pe o durată îndelungată, să obţină o sursă de venituri nu tocmai nesemnificativă.

În drept, s-a arătat că faptele săvârşite de persoana solicitată sunt prevăzute de art. 127, art. 128 [alin. (2)], art. 129 [alin. (1), cifrele 1, 2 şi 3], art. 130 [alin. (1)], primul şi al doilea caz, alin. (2) din C. pen. austriac.

Conform dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate. În alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002.

Aşa cum rezultă din prevederile cuprinse în Legea nr. 302/2004 - art. 86 şi următoarele - care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la verificarea incidenţei motivelor de refuz a predării.

Înalta Curte constată că mandatul european de arestare emis la data de 09.03.2020 de către autorităţile judiciare din Austria - Parchetul de pe lângă Tribunalul Innsbruck, faţă de persoana solicitată A., are forma şi conţinutul prevăzute la art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi că persoana solicitată nu a ridicat obiecţiuni cu privire la identitatea sa, aşa încât nu era necesar să se solicite informaţii suplimentare.

Dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 302/2004 prevăd că, în scopul luării unei hotărâri, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare.

Referitor la apărarea formulată de persoana solicitată, în sensul că nu s-a aflat pe teritoriul Austriei la datele menţionate în mandatul european de arestare şi că persoanele care sunt, de asemenea, urmărite penal pentru infracţiuni de furt şi constituirea unei grupări organizate sunt cunoştinţe vagi, din cartier şi nu a participat împreună cu acestea la comiterea vreunei infracţiuni, Înalta Curte constată că aceste susţineri privesc fondul cauzei, urmând a fi lămurite de autorităţile judiciare din Austria. Autorităţile judiciare române, învestite exclusiv cu punerea în executare a mandatului european de arestare, nu se pot pronunţa în nici un mod asupra acestei cereri. Astfel cum s-a menţionat anterior, mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autorităţile judiciare competente ale unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, acesta executându-se pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, instanţele naţionale neputându-se pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanei solicitate.

Nici cererea contestatorului persoană solicitată A., privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau cea a controlului judiciar, nu poate fi primită.

În acest sens, Înalta Curte reţine că predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecinţă directă a admiterii solicitării privind mandatul european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, menţinerea sa în custodia statului, căci numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii pot proceda la remiterea acesteia către autorităţile judiciare ale statului solicitant.

Contestatorul persoană solicitată A. a invocat dispoziţiile art. 102 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 302/2004, însă prevederile art. 102 din lege reglementează reţinerea şi arestarea în baza semnalării introduse în Sistemul de Informaţii Schengen şi nu au nicio legătură cu actualul stadiu procesual, în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 09.03.2020 de către autorităţile judiciare din Austria - Parchetul de pe lângă Tribunalul Innsbruck, pe numele persoanei solicitate A..

În ceea ce priveşte susţinerea că persoana solicitată că poate să fie audiată prin videoconferinţă sau prin comisie rogatorie, Înalta Curte constată că autorităţile judiciare române nu pot să cenzureze forma de cooperare internaţională aleasă de către statul solicitant. Statul solicitat poate doar să admită sau, în condiţiile în care constată existenţa vreunui motiv obligatoriu sau facultativ din cele prevăzute de art. 99 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004, să respingă cererea de punere în executare a mandatului european de arestare. Totodată, este de menţionat faptul că această împrejurare invocată de apărare nu se circumscrie niciuneia dintre situaţiile care pot constitui motive de neexecutare obligatorie sau facultativă a mandatului european de arestare, prevăzute de art. 99 alin. (1) şi (2) din legea nr. 302/2014, republicată.

Drept urmare, constatând că nu există niciun impediment privind punerea în executare şi predarea către autorităţile austriece a persoanei solicitate, neexistând niciunul dintre motivele de refuz obligatorii prevăzute de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 sau facultative enumerate la art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 173/F din data de 09 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 173/F din data de 09 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 septembrie 2020.

GGC - GV