Refusal of biological sampling for alcohol testing: Cassation scope excludes re-individualization of penalty quantum within statutory limits

Asupra cauzei de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 85 din 18 februarie 2020 a Judecătoriei Vişeu de Sus în baza art. 396 alin. (4) C. proc. pen., a fost stabilită o pedeapsă de 2 ani închisoare în sarcina inculpatului A., pentru comiterea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prev. şi ped. de art. 337 C. pen.

Conform art. 83 şi 84 C. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei de 2 ani închisoare, sens în care s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să respecte pe durata termenului de supraveghere următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 274 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 RON (200 RON în faza de judecată şi 400 RON în faza de urmărire penală) cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că la data de 23 iulie 2017, organele de poliţie din cadrul P.P. Vişeu de Sus - Serviciul Rutier, în timp ce efectuau serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier pe DN 18, strada 22 decembrie, din oraşul Vişeu de Sus, în dreptul "B.", au oprit pentru control autoutilitară marca x, cu nr. de înmatriculare x, serie şasiu x, la volanul căreia se afla numitul A., domiciliat în jud. Maramureş, CNP x.

Întrucât sus-numitul emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, acesta refuzând, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Orăşenesc Vişeu de Sus în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, însă, în prezenţa personalului medical, inculpatul a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cu ocazia aducerii la cunoştinţă a calităţii de suspect, respectiv a celei de inculpat, sus-numitul a refuzat să dea declaraţii cu privire la învinuirea care i se aduce, însă a depus la dosarul cauzei un raport de evaluare psihologică şi a solicitat audierea soţiei, învederând că aceasta are cunoştinţă de fobia acestuia pentru ace.

În faţa instanţei, la termenul de judecată din data de 5 iunie 2019, inculpatul a arătat că nu înţelege să uzeze de procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii şi că se prevalează de dreptul la tăcere.

La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 C. pen., respectiv: pericolul social concret al faptei, limitele speciale prevăzute de lege pentru fapta comisă (pentru infracţiunea de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 C. pen., închisoare de la 1 la 5 ani), circumstanţele în care a fost săvârşită fapta (noaptea), precum şi lipsa antecedenţei infracţionale a inculpatului.

Împotriva mai sus menţionatei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus solicitând desfiinţarea în parte a sentinţei penale atacate şi, în consecinţă, condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere, conform art. 91 şi urm. C. pen.

În motivarea apelului s-a arătat că hotărârea instanţei de fond este netemeinică sub aspectul modalităţii de individualizare a pedepsei aplicate de instanţa de fond, întrucât, pe de-o parte, infracţiunea săvârşită de inculpat este una de pericol, iar, pe de altă parte, acesta nu a recunoscut fapta comisă şi a refuzat prelevarea de mostre biologice, manifestând dezinteres pentru valorile sociale ocrotite de lege.

Prin Decizia penală nr. 756/A din data de 15 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus împotriva Sentinţei penale nr. 85 din 18 februarie 2020 a Judecătoriei Vişeu de Sus, pe care a desfiinţat-o cu privire la latura penală a cauzei şi judecând:

A fost condamnat inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prev. şi ped. de art. 337 C. pen. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., inculpatul a fost obligat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., inculpatul a fost obligat ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Moisei sau a unei instituţii de cult, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., a fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Au fost menţinute dispoziţiile hotărârii atacate cu privire la cheltuielile judiciare la care a fost obligat inculpatul la instanţa de fond.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul Parchetului au rămas în sarcina statului.

Împotriva Deciziei penale nr. 756/A din data de 15 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, la data de 12 august 2020 (data poştei fila x), inculpatul A., prin avocat C. a declarat recurs în casaţie.

În motivarea cererii sale inculpatul a invocat ca temei de drept cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.:

"s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

S-a arătat că hotărârea pronunţată de către Curtea de Apel cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei sau există o contradicţie între considerentele şi dispozitivul hotărârii aplicându-se alte pedepse decât cele prevăzute de lege în cazul în care inculpatul a beneficiat de circumstanţele atenuante.

Totodată există motive străine de natura cauzei întrucât Curtea de Apel a reţinut în mod greşit faptul că, inculpatul A. a înţeles să apeleze la procedura recunoaşterii învinuirii şi să beneficieze de efectele acesteia astfel cum sunt ele indicate de art. 374 C. proc. pen., anume reducerea cu 1/3 a limitelor pedepsei, efect material, iar judecata să se desfăşoare pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, însă acest fapt nu a avut loc, inculpatul nu a recunoscut fapta şi s-au administrat şi alte probe decât cele administrate în faza de urmărire penală, astfel efectele procedurii recunoaşterii învinuirii nu s-au produs.

În cererea de apel formulată de Ministerul Public se indică nerecunoaşterea faptei de către inculpat, aspect neglijat în motivarea şi redactarea hotărârii Curţii de Apel.

Apărătorul a arătat că inculpatul a uzitat de dreptul său de a păstra tăcerea, un drept esenţial al procedurii penale. Prin exercitarea acestui drept, inculpatul a înţeles să nu contribuie la propria incriminare, fapt care nu ar trebui să producă consecinţe negative asupra sa, deoarece exercitarea dreptului de a păstra tăcerea reprezintă o manifestare a dreptului la apărare şi, implicit, a efectelor prezumţiei de nevinovăţie.

De asemenea, s-a reţinut ca un criteriu la individualizarea pedepsei că inculpatul a condus un autovehicul după ce a consumat băuturi alcoolice, faptă prin care a adus atingere valorii sociale protejate de către art. 337 C. pen., anume siguranţa traficului rutier, însă a fost omisă trimiterea, în motivarea instanţei de apel, către anumite circumstanţe de fapt ale cauzei cu privire la acest criteriu de individualizare a pedepsei. Starea de pericol pentru valoarea ocrotită, siguranţa traficului rutier, a fost una redusă datorită orei săvârşirii faptei (ora 2), fapt care nu a fost reţinut în luarea deciziei de către Curtea de Apel.

Pe lângă cele expuse anterior, un alt criteriu avut în vedere în motivarea deciziei Curţii de Apel este că soluţia preconizată este în acord cu practica judiciară a Curţii, aspect care ar trebui să fie irelevant în luarea hotărârii de către instanţă deoarece practica judiciară, în sistemul de drept aplicat în limitele statului nostru, nu este considerată izvor de drept, fiind în contradicţie cu principiul separaţiei puterilor în stat.

S-a mai precizat că dispozitivul instanţei de apel este formulat în contradictoriu cu considerentele cauzei, anume s-a dispus condamnarea la pedeapsa închisorii executarea fiind suspendată sub supraveghere pe o durata de 3 ani, cu toate că s-a reţinut absenţa antecedentelor penale, atitudinea sinceră a inculpatului în procesul penal, argumente care sugerează că scopul procesului penal, educativ, preventiv, care urmăreşte reintegrarea în societate a inculpatului poate ti atins prin aplicarea instituţiei de drept a amânării aplicării pedepsei.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei şi în rejudecare, menţinerea sentinţei pronunţate de Judecătoria Vişeu de Sus.

Prin încheierea din data de 16 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019 a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 756/A din data de 15 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2019.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie la Completul 8 şi s-a fixat termen la data de 28 octombrie 2020.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Dezbaterile asupra recursului în casaţie au avut loc în şedinţa publică din data de 28 octombrie 2020, susţinerile părţilor fiind redate pe larg în partea introductivă a prezentei hotărâri, nemaifiind reluate.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 756/A din data de 15 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2019 Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înţelesul expresiei "în condiţiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casaţie şi ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casaţie.

Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 C. pen. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pedeapsă care a fost suspendată potrivit art. 91 C. pen.

Atât în motivarea scrisă a cerii de recurs în casaţie, cât şi cu ocazia dezbaterilor, inculpatul, prin apărător, invocând ca temei de drept cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei şi în rejudecare, menţinerea sentinţei pronunţate de Judecătoria Vişeu de Sus, sentinţă prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei de 2 ani închisoare.

Infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută art. 337 C. pen. este pedepsită cu închisoare de la unu la 5 ani.

Prin urmare, pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită inculpatului A. de instanţa de apel este legală, cazul de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., nefiind incident în speţă.

Înalta Curte reaminteşte că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sunt incidente atunci când se procedează la aplicarea unei alte pedepse principale decât cea prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită sau aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte limitele generale ale pedepsei prevăzute de art. 60 C. pen. ori care se situează sub aceste limite, aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită.

Înalta Curte constată că inculpatul critică modul de individualizare a pedepsei aplicate de instanţa de apel, solicitând în esenţă amânarea aplicării pedepsei închisorii, aşa cum hotărâse instanţa de fond.

Înalta Curte reaminteşte că aceste solicitări nu pot fi invocate în calea de atac a recursului în casaţie, întrucât în această cale extraordinară de atac, nu se poate reindividualiza cuantumul pedepsei, această operaţiune judiciară fiind de esenţa căii ordinare de atac, ce are caracter devolutiv, în timp ce pe calea recursului în casaţie se verifică numai erori de drept.

Totodată inculpatul critică modul greşit al Curţii de Apel de a reţine în considerentele deciziei împrejurarea că a recunoscut săvârşirea faptei şi că au fost aplicate dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., critici ce nu pot fi analizate de Înalta Curte deoarece excedă căii extraordinare a recursului în casaţie.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 756/A din data de 15 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori pronunţate în dosarul nr. x/2019.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 756/A din data de 15 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţate în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2020.

GGC - CL