Domestic-violence murder sentence upheld within legal limits after extraordinary appeal rejected

Asupra cauzei de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 177 din data de 2 decembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în baza art. 199 alin. (1) rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la 12 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) din C. pen.

În baza art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 2 ani a exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) C. pen.

În baza art. 65 alin. (3) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi s-a dispus a se executa după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În baza art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi s-a dispus a se executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a fost obligat inculpatul A. să se supună prelevării de probe biologice, în vederea introducerii pofilelor genetice în S.N.D.G.J., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., rap. la art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpat prin încheierea din 5 august 2019 a Tribunalului Mehedinţi.

În baza art. 25 rap. la art. 397 C. proc. pen., art. 1349 şi urm. C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de părţile civile B., C., D. şi s-a dispus obligarea inculpatului A. să plătească fiecăreia dintre aceste părţi civile, cu titlu de despăgubiri, câte 50.0000 RON reprezentând contravaloarea daunelor morale, precum şi câte 3.274 RON reprezentând contravaloarea daunelor materiale (cheltuieli de înmormântare şi pomeni ulterioare efectuate în mod egal de cele trei părţi civile).

S-a constatat că Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin şi Serviciul Judeţean de Urgenţă Mehedinţi nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.000 RON, din care suma de 760,66 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate de stat în cursul urmăririi penale, iar diferenţa reprezentând cheltuielile efectuate de stat în cursul judecăţii.

În baza art. 274 alin. (1) teza finală C. proc. pen., suma de 434 RON reprezentând parte din onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat a rămas în sarcina statului.

În baza art. 276 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 RON către partea civilă B., reprezentând onorariu avocat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul cu nr. x al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev. de art. 188 alin. (1) C. pen.

Prin Încheierea din data de 4 noiembrie 2019 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul în infracţiunea prev. de art. în art. 199 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen., întrucât din probele de la dosarul cauzei a reieşit că persoana vătămată era în relaţii de concubinaj cu inculpatul şi locuia împreună cu acesta.

În acest sens s-a reţinut că, potrivit art. 177 alin. (1) lit. b) C. pen., prin membru de familie se înţeleg şi persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi, în cazul în care convieţuiesc.

Astfel, s-a constatat în drept că fapta săvârşită de inculpat, constând în aceea că, în seara de 3 august 2019, în jurul orei 22:00, a agresat-o fizic pe concubina sa, E., în locuinţa tatălui autorului, din oraşul Strehaia, în urma unei altercaţii verbale care a degenerat într-un conflict fizic, bărbatul lovind-o pe femeie cu pumnii în cap şi peste faţă, în timp ce se aflau în pat, femeia retrăgându-se în colţul patului, după care autorul, sprijinindu-se cu mâinile pline de sânge de cele două ziduri din jurul patului, stând în picioare, a sărit cu picioarele pe victimă, vizând toracele şi abdomenul acesteia, producându-i leziuni extrem de grave, în urma cărora femeia a decedat în scurt timp, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor asupra unui membru de familie prev. de art. 188 alin. (1) C. pen. rap. la art. 199 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul prevăzut de lege, atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, cât şi inculpatul A..

Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, în motivele de apel dezvoltate în scris, depuse la dosar la 13 decembrie 2019, a criticat sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate, arătând că s-a omis deducerea reţinerii şi arestării preventive a inculpatului A., deşi instanţa de fond a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii de 12 ani închisoare, a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şi a menţinut această măsură preventivă, a omis să deducă reţinerea şi arestarea preventivă începând cu 4 august 2019 la zi.

De asemenea, hotărârea instanţei de fond a fost criticată pentru netemeinicie, întrucât pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă cu privire la durată, prin raportare la limitele de pedeapsă prevăzute de lege precum şi la dispoziţiile art. 74 C. pen.

Inculpatul A., în motivele dezvoltate în scris, depuse la dosar la data de 16 ianuarie 2020, a susţinut că sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Mehedinţi este criticabilă sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei principale ce i-a fost aplicată. Astfel, s-a arătat că durata pedepsei închisorii, aşa cum a fost stabilită de instanţa de fond, de 12 ani închisoare, nu a fost corect individualizată.

Prin Decizia penală nr. 260 din data de 12 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 177 din data de 2 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/2019.

A fost admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, declarat împotriva Sentinţei penale nr. 177 din data de 2 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/2019.

A fost desfiinţată în parte, pe latură penală, sentinţa apelată şi a fost majorată pedeapsa principală aplicată inculpatului la 16 ani şi 8 luni închisoare.

Au fost menţinute pedepsele complementare şi accesorii stabilite de prima instanţă şi s-a interzis inculpatului şi dreptul de a alege prev. de art. 66 alin. (1) lit. d) C. pen. ca pedeapsă complementară ce s-a dispus a se executa pe durata stabilită prin sentinţa penală conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. şi ca pedeapsă accesorie, ce se va executa pe durata prev. de art. 65 alin. (3) C. pen.

A fost dedusă din pedeapsa principală de mai sus perioada detenţiei preventive de la 4 august 2019 la 2 decembrie 2019.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

A fost dedusă în continuare detenţia preventivă a inculpatului de la 2 decembrie 2019, la zi.

Inculpatul a fost obligat la 300 RON cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor judiciare în apel au rămas în sarcina statului, inclusiv cheltuielile privind asistenţa juridică din oficiu.

Împotriva Deciziei penale nr. 260 din data de 12 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori inculpatul A., prin avocat F., a declarat recurs în casaţie la data de 13 aprilie 2020.

În motivarea cererii sale inculpatul a invocat ca temei de drept cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.:

"s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Apărătorul a arătat că în faza de judecată prima instanţa a reţinut arbitrar alte împrejurări ale faptei decât cele recunoscute de către inculpat şi expuse în rechizitoriu şi, fără a prezenta probe noi (apte să răstoarne probele administrate în cursul urmăririi penale din care rezultă inexistenţa între inculpat şi victimă a relaţiilor asemănătoare dintre soţi în cazul convieţuirii), a dispus nelegal schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de violenţă în familie prev. de art. 199 alin. (1) C. pen.

S-a arătat că inculpatul a recunoscut fapta sub încadrarea prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen., uciderea unei persoane şi că nu s-a aflat cu victima în relaţii de convieţuire astfel cum acestea sunt menţionate la art. 177 alin. (1) lit. c) C. pen.

Procedând astfel, inculpatul apreciază că instanţa de judecată a nesocotit disp. art. 103 alin. (2) C. proc. pen. şi a pronunţat o hotărâre de condamnare nedovedită în faza de judecată, aflată în contradicţie cu probele administrate în cursul urmăririi penale.

Ulterior, Curtea de Apel Craiova nu numai că a acoperit nelegalitatea hotărârii pronunţate de prima instanţă, dar chiar a agravat pedeapsa (fără apune în discuţie şi evalua, de exemplu, la dezbateri, încercarea inculpatului de a salva viaţa victimei atât prin manevre proprii de acordare de ajutor cât şi prin apelarea telefonică a nr. 112 împrejurare consemnată în dosarul de urmărire penală anexat).

În esenţă, apărătorul inculpatului arată că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 396 alin. (10) teza a II-a C. proc. pen. privind reducerea cu o treime a limitelor speciale de pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen.. Prin urmare, pedeapsa de 16 ani şi 8 luni închisoare dispusă pentru infracţiunea prev. de art. 188 alin. (1) C. pen. faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi reţinută în rechizitoriu depăşeşte maximul de 20 ani redus cu o treime.

Prin Încheierea din data de 16 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019 a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 260 din data de 12 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosar nr. x/2019.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie la Completul 8 şi s-a fixat termen la data de 28 octombrie 2020, dispunându-se citarea recurentul inculpat la locul de deţinere.

Dezbaterile asupra recursului în casaţie au avut loc în şedinţa publică din data de 28 octombrie 2020, susţinerile părţilor fiind redate pe larg în partea introductivă a prezentei hotărâri, nemaifiind reluate.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 260 din data de 12 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosar nr. x/2019, Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înţelesul expresiei "în condiţiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casaţie şi ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casaţie.

În motivarea scrisă a cerii de recurs în casaţie inculpatul, prin apărător a arătat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 396 alin. (10) teza a II-a C. proc. pen. privind reducerea cu o treime a limitelor speciale de pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen.. Prin urmare, pedeapsa de 16 ani şi 8 luni închisoare dispusă pentru infracţiunea prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen. faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi reţinută în rechizitoriu depăşeşte maximul de 20 ani redus cu o treime.

Totodată, atât cu ocazia dezbaterilor cât şi în concluziile scrise depuse la dosar inculpatul, prin apărător, critică schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor, prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de violenţă în familie prevăzută de art. 199 alin. (1) rap. la art. 188 alin. (1) C. pen., care în opinia sa, a fost făcută în mod nelegal, cu încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil.

Înalta Curte reaminteşte că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege. Cazurile în care se poate exercita recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea hotărârii şi nu chestiuni de fapt, înlăturând astfel, rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel.

Susţinerile inculpatului vizează reaprecierea probatoriului administrat în cauză, cu consecinţa stabilirii unei situaţii de fapt contrară celei deja stabilite de instanţele anterioare care să aibă drept consecinţă pronunţarea unei soluţii de condamnare a inculpatul A. pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, respectiv, infracţiunea de omor prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen., ceea ce nu este posibil în calea extraordinară a recursului în casaţie.

Criticile inculpatului, potrivit cu care instanţa de fond a pus în discuţie cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei fără ca în prealabil să acorde inculpatului timp în vederea pregătirii apărări, nu pot fi analizate de instanţa de recurs în casaţie. Totodată, inculpatul a mai arătat că nu i-au fost acordate circumstanţe atenuante, iar în apel, s-a procedat la majorarea pedepsei, pronunţându-se o hotărâre în contradicţie cu probele administrare în cursul urmăririi penale.

Înalta Curte reaminteşte că aceste solicitări nu pot fi invocate în calea de atac a recursului în casaţie, întrucât în această cale extraordinară de atac, nu se poate reindividualiza cuantumul pedepsei, această operaţiune judiciară fiind de esenţa căii ordinare de atac, ce are caracter devolutiv, în timp ce pe calea recursului în casaţie se verifică numai erori de drept.

Referitor la cazul de casare invocat de inculpat - art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Se constată că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, art. 199 alin. (1) rap. la art. 188 alin. (1) C. pen., iar pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este închisoarea de la 10 ani la 25 ani (întrucât potrivit art. 199 alin. (1) C. pen., "daca faptele prevăzute în art. 188 sunt săvârşite asupra unui membru al familiei, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime").

Din actele dosarului rezultă că la data de 4 noiembrie 2019, cu ocazia audierii în faţa instanţei de fond, inculpatul a solicitat să fie judecat în baza dispoziţiilor art. 375 C. proc. pen., procedura recunoaşterii învinuirii, cu consecinţa aplicării dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., adică a reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii.

Contrar susţinerilor apărării, care atât în motivele scrise de recurs, cât şi în concluziile scrise depuse cu ocazia dezbaterilor, face referire la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de omor (art. 188 alin. (1) C. pen.), Înalta Curte constată că limitele de pedeapsă reduse cu o treime pentru infracţiunea de violenţă în familie săvârşită de inculpatul A. se situează între 6 ani şi 8 luni închisoare şi 16 ani şi 8 luni închisoare.

Prin urmare, pedeapsa de 16 ani şi 8 luni închisoare, stabilită inculpatul A. de instanţa de apel este legală, cazul de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., nu este incident.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. este incident atunci când se procedează la aplicarea unei alte pedepse principale decât cea prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită sau aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte limitele generale ale pedepsei prevăzute de art. 60 C. pen. ori care se situează sub aceste limite, aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 260 din data de 12 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosar nr. x/2019.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 260 din data de 12 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosar nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2020.

GGC - CL