Cassation inadmissibility for penal individualization claims: limits of Article 438(1)(12) on custody-to-fine substitution requests

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 224 din 25 februarie 2020, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. x/2019, în baza art. 335 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în modalitatea normativă a conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce autoturisme i-a fost suspendată.

Conform art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pe durata executării pedepsei sus precizate pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

S-a interzis inculpatului pe o perioadă de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 88 alin. (3) C. pen. s-a dispus revocarea amânării aplicării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului A. prin Sentinţa penală nr. 411 din 13 martie 2018 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin neapelare.

S-a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 1 an închisoare aplicate inculpatului A. prin Sentinţa penală nr. 411 din 13 martie 2018 pronunţată de Judecătoria Piteşti, definitivă prin neapelare şi repunerea pedepselor în individualitatea acestora; s-a înlăturat sporul de 3 luni. În baza art. 88 alin. (3), teza ultimă, art. 38 - 39 lit. b) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 9 luni închisoare şi 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, aplicată prin prezenta sentinţă penală şi: - pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 334 alin. (1) C. pen. cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. - pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 334 alin. (2) C. pen. cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., ambele pedepse fiind aplicate prin Sentinţa penală nr. 411 din 13 martie 2018 pronunţată de Judecătoria Piteşti, definitivă prin neapelare; S-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 9 luni închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, la care s-a adăugat un spor de 6 luni, reprezentând 1/3 din cuantumul celorlalte pedepse, în total de executat: - pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare în condiţiile art. 60 C. pen.; - pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani; - pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), C. proc. pen. durata executării pedepsei principale rezultante.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. rap. art. 215 C. proc. pen. s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar şi obligaţiile stabilite prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti nr. 5632/P/2019 din data de 5 octombrie 2019. În baza art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii de 24 ore din data de 4 octombrie 2019 ora 19:00 până la data de 5 octombrie 2019, ora 19:00. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 RON reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale.

S-a reţinut, în esenţă, că la data de 3 octombrie 2019, în jurul orelor 14:30, inculpatul A. a condus autoturismul marca x cu număr de înmatriculare x pe strada x şi strada x, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

II. Prin Decizia penală nr. 179/A din 12 mai 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul penal declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 224 din data de 25 februarie 2020, pronunţată de Judecătoria Piteşti, în dosarul nr. x/2019.

S-a constatat încetată de drept măsura controlului judiciar luată faţă de inculpat.

III. Împotriva deciziei penale anterior menţionate, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casaţie inculpatul A..

Prin Încheierea din 2 septembrie 2020, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., s-a admis în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 179/A din data de 12 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi s-a dispus trimiterea cauzei Completului C 8, în vederea judecării cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. cu citarea inculpatului, pentru termenul din 14 octombrie 2020.

S-a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării pedepsei formulată de recurentul inculpat.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen., în sensul că a fost formulat în scris, în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele, prenumele şi domiciliul recurentului inculpat, hotărârea atacată, cazul de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivele ce stau la baza promovării căii de atac.

Condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. rezultă din indicarea temeiului de drept pe care se întemeiază recursul în casaţie, respectiv dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., respectiv faptul că, s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În susţinerea cererii de recurs în casaţie formulată, recurentul a criticat decizia atacată, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, raportat la lipsa pronunţării şi neînlăturarea apărării pe capătul de cerere privind aplicarea amenzii). Critica de nelegalitate vizează încălcarea dreptului la apărare de către Curtea de Apel Piteşti, prin faptul că nu a analizat, nu s-a pronunţat şi nu a înlăturat motivat capătul de cerere privind cererea de aplicare a unei amenzi, sens în care singura concluzie ce se desprinde este aceea că nu poate fi vorba de legalitate într-o decizie penală în care nu sunt analizate şi înlăturate motivat apărările, fără nici cel puţin o referire la probele, practica şi argumentaţia adusă în sprijinul cererii în apel.

Recurentul a solicitat şi suspendarea executării deciziei recurate până la soluţionarea recursului în casaţie cu stabilirea obligaţiilor pentru inculpat impuse de instanţă.

Cu privire la cererea de suspendare a executării deciziei recurate, formulată de către recurentul inculpat, instanţa a constatat că în speţa de faţă nu se impune luarea acestei măsuri.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 441 din C. proc. pen., "(1) Instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completul care judecă recursul în casaţie poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a unora dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2).

(2) În cazul în care persoana condamnată nu respectă obligaţiile impuse prin încheiere, completul care va judeca recursul în casaţie, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune revocarea măsurii suspendării şi reluarea executării pedepsei.

(3) Aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor de suspendare a executării hotărârii şi supravegherea respectării obligaţiilor impuse se fac prin instanţa de executare."

Aşadar, din conţinutul textelor de lege anterior evocate, rezultă fără echivoc că suspendarea executării deciziei este una facultativă şi nu obligatorie, iar din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că se impune o astfel de soluţie.

IV. Prioritar analizei motivelor invocate de către recurent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază necesară expunerea unor consideraţii teoretice privind natura căii extraordinare de atac exercitată în prezenta cauză.

Potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aşadar, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pe cale de consecinţă, recursul în casaţie nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, aşa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator şi să stabilească o situaţie de fapt diferită de cea menţionată în hotărârile atacate.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

Aceste consideraţii sunt aplicabile şi cazului de casare prev. de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen. invocat de către recurentul inculpat în susţinerea recursului în casaţie.

Examinând, pe fond, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înţelesul expresiei "în condiţiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casaţie şi ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casaţie.

Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită sau aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare. Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi cu cauzele de atenuare sau agravare ale pedepsei ale căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

În speţa de faţă inculpatul A. a invocat ca temei cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", susţinând că pedeapsă stabilită, în opinia sa, este în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 224 din 25 februarie 2020, pronunţată de Judecătoria Piteşti, menţinută prin decizia recurată la o pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare în condiţiile art. 60 C. pen. - pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani; - pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), C. pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În ceea ce priveşte faptul că instanţa de apel nu a înlăturat capătul de cerere privind cererea de aplicare a unei amenzi si înlocuirea pedepsei închisorii cu pedeapsa amenzii, instanţa de recurs arată că aceasta priveşte individualizarea pedepsei şi nu poate fi analizată în prezentul cadru procesual întrucât numai instanţa de fond, respectiv instanţa de apel au prerogative în acest sens.

În consecinţă, întrucât aspectele invocate de recurent referitoare la capătul de cerere privind aplicarea unei amenzi, exced cazul de casare invocat în cauză, instanţa reaminteşte faptul că aceste aspecte privesc fondul cauzei, iar instanţa de recurs nu poate face o nouă reindividualizarea pedepsei, astfel cum solicită recurentul prin motivele de recurs în casaţie.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din acelaşi cod, va respinge, ca nefondat recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 179/A din data de 12 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 157 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 179/A din data de 12 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2020.

GGC - CL