Retrial denied where constitutional conflict ruling lacked unconstitutionality exception basis and predated finality

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 114/F din data de 24 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 102/F din 23 mai 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 300 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Curtea de apel a reţinut că, prin cererea înregistrată la data de 11 noiembrie 2019, persoana condamnată A. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 102 din 23 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 256 din 11 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

În motivarea cererii de revizuire, petentul a arătat, în esenţă, că, în data de 11 martie 2019, s-a dat publicităţii motivarea Deciziei nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Parchetul General din cauza protocoalelor secrete încheiate cu SRI, în perioada 2009 - 2016.

Astfel, revizuentul a arătat, în esenţă, că una din probele pe care s-a bazat acuzarea a fost interceptarea ambientală din 18 iunie 2015, dispusă prin Mandatul nr. x/25 mai 2015 al Curţii de Apel Bucureşti şi consemnată prin proces-verbal, care a fost efectuată de alte organe decât cele îndrituite de lege, în condiţiile statuate de Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale, prin aplicarea, în detrimentul prevederilor legale, a protocolului dintre PICCJ încheiat cu SRI, fapt amendat prin Decizia nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale.

A evidenţiat că, raportând prevederile legale referitoare la procesul-verbal întocmit în cadrul procedurii supravegherii tehnice la definiţiile noţiunilor de probă, mijloc de probă şi procedeu probator, Curtea Constituţională a conchis că procesul-verbal întocmit de procuror sau de organul de cercetare penală, conform art. 143 din C. proc. pen., în care sunt consemnate rezultatele activităţilor de supraveghere tehnică efectuate constituie un mijloc de probă. Prin urmare, având în vedere cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 383 din 27 mai 2015 (parag. 21), Curtea a constatat că nelegalitatea dispunerii, autorizării, consemnării sau administrării actului atrage sancţiunea nulităţii absolute sau relative, potrivit distincţiilor prevăzute la art. 281 şi art. 282 din C. proc. pen.. Aşa fiind, realizarea supravegherii tehnice, ca procedeu probator, cu încălcarea condiţiilor legale prevăzute la art. 138 - 146 din C. proc. pen., inclusiv a celor referitoare la organele abilitate să pună în executare mandatul de supraveghere, s-a arătat că are ca efect nulitatea probelor astfel obţinute şi, în consecinţă, imposibilitatea folosirii lor în procesul penal, conform art. 102 alin. (3) din C. proc. pen.

A solicitat să se remarce faptul stabilit de Curte, şi anume că, actele îndeplinite de organele prevăzute la art. 142 alin. (1) teza a doua din C. proc. pen. reprezintă procedee probatorii care stau la baza procesului-verbal de consemnare a activităţii de supraveghere tehnică, ce constituie un mijloc de probă. Pentru aceste motive, organele care pot participa la realizarea acestora sunt numai organele de urmărire penală, iar acestea sunt cele enumerate la art. 55 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv procurorul, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi organele de cercetare penală speciale.

Revizuentul a mai precizat că, prin Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale s-a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată în Dosarul nr. x/2011* al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi s-a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen.. este neconstituţională, fiind statuat că dispoziţiile art. 142 alin. (1) din C. proc. pen., în privinţa sintagmei "alte organe specializate ale statului", încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitoare la statul de drept în componenţa sa privind garantarea drepturilor cetăţenilor şi art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalităţii, deoarece au permis ca realizarea supravegherii tehnice să fie făcută de alte organe decât cele judiciare.

În consecinţă, a susţinut că se impune, potrivit prevederilor art. 346 alin. (4) şi (5) C. proc. pen., excluderea din probatoriu a celor consemnate în procesul-verbal de redare a convorbirilor ambientale din data de 18 iunie 2015, în temeiul Mandatului nr. x/25 mai 2016 dispus prin Încheierea nr. 80 din 25 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2015.

Raportând situaţia expusă la Decizia nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale, revizuentul a apreciat că nu mai este necesară dovedirea vătămării, în vederea anulării şi excluderii din probatoriu a convorbirilor ambientale din data de 18 iunie 2015, faţă de motivarea Deciziei nr. 26/2019 prin care s-a arătat că, din cauza acestor protocoale de colaborare, justiţiabilul a fost în situaţia "de a lupta pentru garantarea drepturilor sau libertăţilor sale în contra unei paradigme juridice neconstituţionale".

Astfel, în acest sens, a făcut referire la Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17.07.2017, parag. 62.

A mai arătat că, datele problemei nu se schimbă, nici după publicarea deciziei menţionate din perspectiva presiunii asupra justiţiabilului, întrucât, chiar dacă în condiţiile art. 281 din C. proc. pen. vătămarea nu mai trebuie demonstrată, această presiune se menţine la un nivel ridicat în contextul raporturilor instituţionale stabilite prin "protocoalele de colaborare" şi a amplorii consecinţelor pe care acestea le-au produs în cadrul ordinii constituţionale.

Având în vedere cele precizate, în temeiul prevederilor art. 426 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., revizuentul a solicitat desfiinţarea Sentinţei penale nr. 102 din 23 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2016 şi, în rejudecarea fondului cauzei, în conformitate cu prevederile art. 280 - 282 C. proc. pen., a solicitat excluderea probei administrate cu încălcarea prevederilor legale, aşa cum rezultă şi din Decizia nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale.

Totodată, a solicitat şi suspendarea executării până la soluţionarea în fond a cauzei, în temeiul prevederilor art. 460 alin. (1) C. proc. pen.

Pentru a pronunţa Sentinţa penală nr. 114/F din data de 24 iunie 2020, curtea de apel a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 102/F din 23 mai 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.

În temeiul art. 67 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 66 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de magistrat) şi lit. k) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de magistrat) şi lit. k) C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În baza art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 66 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de magistrat) şi lit. k) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de magistrat) şi lit. k) C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În temeiul art. 38 alin. (2) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele principale, aplicând pedeapsa de 4 ani închisoare la care a adăugat o treime din pedeapsa închisorii de 3 ani, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa închisorii de 5 ani.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) teza I C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de magistrat) şi lit. k) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) teza I C. pen., cu referire la art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de magistrat) şi lit. k) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În baza art. 399 C. proc. pen., a menţinut măsura controlului judiciar faţă de inculpatul A..

În baza art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de 24 de ore din 22 iunie 2016 ora 16:25 la 23 iunie 2016 ora 16:25.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 6500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 5000 RON reprezintă cheltuieli judiciare din cursul urmăririi penale.

Instanţa de fond a reţinut, în fapt, că inculpatul A., în calitatea sa de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, la începutul lunii mai 2014, în contextul cercetării în stare de arest preventiv a lui B., în dosarul de urmărire penală nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, a acceptat oferta de mituire cu suma de 10.000 euro făcută de familia C., prin intermediul grefierei D., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea, promiţând că va da o soluţie favorabilă lui B., mai precis va schimba încadrarea juridică din infracţiunea de tentativă de omor într-una mai puţin gravă - vătămare corporală, ceea ce îi va permite declinarea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea.

S-a mai reţinut că, în aceleaşi împrejurări, inculpatul A. a pretins şi primit efectiv suma de 2.000 euro, de la membrii familiei C., prin intermediul aceleiaşi grefiere D., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea, afirmând că suma respectivă îi este necesară pentru a o remite medicului legist în vederea influenţării acestuia să elibereze un certificat medico-legal care să îl ajute în dispunerea soluţiei favorabile lui B..

Prin Decizia penală nr. 256/A din data de 11 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 102/F din data de 23 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În ceea ce priveşte cererea de revizuire, curtea de apel a precizat că reprezintă o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei de judecată să revină asupra propriei hotărâri, şi, în acelaşi timp, are caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

S-a arătat că motivul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. presupune întrunirea următoarelor condiţii:

1. să existe o decizie a Curţii Constituţionale prin care a fost declarată neconstituţională o normă legală, iar excepţia de neconstituţionalitate să fie ridicată în cauza a cărei revizuire se cere;

2. decizia Curţii Constituţionale să fi fost publicată în Monitorul Oficial ulterior rămânerii definitive a hotărârii;

3. hotărârea definitivă să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituţională;

4. consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale să continue să se producă şi să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

S-a reţinut că revizuentul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., arătând că, la data de 11 martie 2019, a fost publicată Decizia nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale.

Instanţa a reţinut că, prin Decizia nr. 26/2019 din 16 ianuarie 2019, Curtea Constituţională a statuat asupra conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parlamentul României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti (publicată în Monitorul Oficial nr. 193/12.03.2019), şi anume:

1. A admis sesizarea şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de-o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a Protocolului din 4 februarie 2009, precum şi de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii.

2. A admis sesizarea şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de-o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a Protocolului din 8 decembrie 2016, doar cu privire la dispoziţiile art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 9, precum şi de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii.

Curtea de apel a reţinut că, prin cererea de revizuire, se susţine că una din probele pe care s-a bazat acuzarea a fost interceptarea ambientală din 18 iunie 2015, dispusă prin mandatul nr. x/25 mai 2015 al Curţii de Apel Bucureşti, care a fost efectuată de alte organe decât cele îndrituite de lege, în condiţiile statuate de Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale. A fost reţinut şi argumentul că, raportând situaţia expusă la Decizia nr. 26/2019, nu mai este necesară dovedirea vătămării în vederea anulării şi excluderii din probatoriu a convorbirilor ambientale din data de 18 iunie 2015.

Faţă de împrejurarea că revizuentul a făcut referire şi la Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale, în primul rând, prin sentinţa penală atacată s-a arătat că aceasta a fost avută în vedere de instanţele care au soluţionat cauza în fond/apel.

A fost specificat că, prin Decizia nr. 51/2016 din 16 februarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 190/14.03.2016, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de E., F. şi G. în dosarul nr. x/2011* al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. este neconstituţională.

Or, a remarcat Curtea, dosarul nr. x/2016 a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 26 iulie 2016, iar prin încheierea din data de 25 octombrie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016/a1, judecătorul de cameră preliminară a analizat aspectele invocate privind supravegherea tehnică raportat la Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale.

De asemenea, s-a considerat că nu este admisibil ca pe calea revizuirii să se obţină o reinterpretare/prelungire a probaţiunii pentru fapte deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza, deoarece s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii de condamnare, legalitatea şi temeinicia administrării probelor în cursul urmăririi penale, interpretarea probatoriului, fiind deja analizate în procedura de cameră preliminară, respectiv în cursul judecăţii, de către instanţa de fond şi instanţa de apel învestite cu soluţionarea cauzei.

În al doilea rând, s-a subliniat că, pentru a constata admisibilitatea cererii de revizuire întemeiate pe cazul de la art. 453 lit. f) C. proc. pen., este necesar ca excepţia de neconstituţionalitate să fie ridicată în cauza a cărei revizuire se cere.

S-a făcut trimitere la Decizia nr. 126/2016 din 3 martie 2016 a Curţii Constituţionale, potrivit căreia soluţia legislativă cuprinsă iniţial în art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., care nu limita cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională, motiv pentru care textul de lege a fost modificat prin O.U.G. nr. 18/2016.

În speţa de faţă, s-a observat cu evidenţă că nu a fost admisă o excepţie de neconstituţionalitate ridicată în cauză cu privire la o prevedere legală pe care să se întemeieze hotărârea, astfel încât cererea de revizuire a fost considerată inadmisibilă.

Totodată, s-a constatat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140 alin. (5) lit. h) din C. proc. pen., formulată de apelant, a fost respinsă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin încheierea din data de 21 septembrie 2018, reţinându-se că, în realitate, nu au fost aduse critici de neconstituţionalitate, ci a fost vizat modul de interpretare a dispoziţiilor legale iar soluţionarea excepţiei nu poate avea o înrâurire cu privire la soluţia ce se pronunţă în cauză.

În plus, raportat la Decizia nr. 26/2019 (parag. 210 - 213) invocată de revizuent, s-a reţinut că, în jurisprudenţa sa, instanţa de contencios constituţional a statuat că, în ceea ce priveşte cauzele soluţionate până la publicarea unei decizii a Curţii Constituţionale, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv şi irevocabil soluţionată. Curtea a reţinut că, din momentul introducerii cererii în instanţă şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumţie de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv litigiul. S-a amintit faptul că instanţa de contencios constituţional a constatat că incidenţa deciziei de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive. Cu acelaşi prilej, Curtea, având în vedere efectele exercitării căilor extraordinare de atac asupra hotărârilor judecătoreşti care reprezintă actul final şi de dispoziţie al instanţei prin care se soluţionează cu autoritate de lucru judecat cauza, a reţinut că opţiunea legiuitorului în reglementarea unei căi de atac ce urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie să se realizeze în limite constituţionale (Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185/11.03.2016, parag. 27 şi 30).

Prin urmare, având în vedere art. 197 alin. (2) din C. proc. pen. din 1968 şi art. 281 din C. proc. pen., acest din urmă text coroborat cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 302 din 4 mai 2017, prin care s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională, revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi celorlalte instanţe judecătoreşti, precum şi Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi unităţilor subordonate să verifice în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, şi să dispună măsurile legale corespunzătoare.

Curtea a constatat că decizia nu aduce niciun element de noutate faţă de cadrul normativ primar, existent la data pronunţării ei, întrucât, în baza deciziilor Curţii Constituţionale nr. 51 din 16 februarie 2016 şi nr. 302 din 4 mai 2017, decizii care, pe măsura publicării, fac parte din ordinea normativă naţională [Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 14 august 2008 şi Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, parag. 451, nepublicată la data pronunţării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I], erau/sunt incidente prevederile art. 102 din C. proc. pen. - Excluderea probelor obţinute în mod nelegal şi ale art. 281 - Nulităţile absolute.

S-a considerat că prezenta decizie sancţionează un comportament instituţional care a încălcat ordinea constituţională şi obligă autorităţile publice implicate în conflictul juridic de natură constituţională să îşi respecte şi să îşi exercite competenţele în limitele prevăzute de lege şi Constituţie.

Curtea a reiterat faptul că autoritatea de lucru judecat, ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta [a se vedea în acest sens Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16/26.01.1995, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291/4.05.2010 sau Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504/30.06.2017, parag. 52]. De asemenea, s-a notat că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României şi, de la data publicării, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, având aceleaşi efecte pentru toate autorităţile publice şi toate subiectele individuale de drept (a se vedea Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, parag. 51).

În consecinţă, s-a concluzionat că, pe lângă faptul că nu sunt întrunite condiţiile impuse de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., se impune a se reţine că decizia invocată are putere numai pentru viitor, cauza în care a fost condamnat revizuentul fiind soluţionată definitiv la data de 11 octombrie 2018, astfel încât cererea de revizuire nu poate fi analizată pe fond nici din această perspectivă.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat apel revizuentul A. care a fost înregistrat pe rolul instanţei supreme.

Prin motivele de apel, revizuentul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii de fond - revizuire şi, în rejudecare, admiterea în principiu a revizuirii şi suspendarea executării până la soluţionarea în fond a cauzei, în temeiul art. 460 alin. (1) C. proc. pen.

În esenţă, revizuentul a învederat că a formulat cererea de revizuire în temeiul art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu aplicarea art. 460 din acelaşi cod, deoarece la data de 11 martie 2019 s-a dat publicităţii motivarea Deciziei nr. 26/2019 pronunţată de Curtea Constituţională prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Parchetul General din cauza protocoalelor secrete încheiate cu SRI, în perioada 2009 - 2016.

A susţinut că primul palier al apelului formulat vizează aspecte de nelegalitate ale sentinţei atacate, respectiv:

- încălcarea prevederilor art. 403 C. proc. pen. cu privire la neconcordanţa dintre partea expozitivă - motivare şi dispozitiv - prin care s-a respins ca inadmisibilă revizuirea, deşi a fost antamat şi fondul cauzei, pe care instanţa a încercat să îl motiveze trunchiat. În opinia revizuentului, antamarea fondului ar fi fost posibilă numai după admiterea în principiu a cererii, inadmisibilitatea susţinută în dispozitiv fiind de natură să înlăture orice alt comentariu privind fondul cererii;

- considerentele nelegale avute în vedere de instanţă atunci când a motivat neîntrunirea condiţiilor de admisibilitate din art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., modificat prin O.U.G. nr. 18/2016.

Revizuentul a criticat interpretarea dată de prima instanţă sintagmei "neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză", cu referire la care a considerat că se referă exclusiv la cauza dedusă judecăţii, revizuentul susţinând că nu puţine au fost situaţiile în care chiar Curtea Constituţională a indicat, în mod clar, utilizarea admiterii neconstituţionalităţii în toate cauzele în care excepţia a fost ridicată, dar din cauza unor conjuncturi nefavorabile instanţa a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

A mai arătat că Decizia nr. 51/2016 se aplică în cazul proceselor penale în curs de soluţionare şi în procesele penale soluţionate definitiv, situaţia fiind similară prezentei cauze.

În ceea ce priveşte al doilea palier al motivării apelului, revizuentul a precizat că vizează aspectele de netemeinicie regăsite în hotărârea instanţei de fond, care cu toate că nu avea cum să analizeze fondul, a făcut referire directă la Decizia nr. 26/2009 a Curţii Constituţionale.

Din această perspectivă, a criticat modul în care instanţa de fond - revizuire a analizat prevederile Deciziei nr. 26/2019, şi anume, în mod trunchiat, în favoarea parchetului, fără să analizeze şi punctul 3 al deciziei:

"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi unităţile subordonate vor verifica, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei, a organelor de urmărire penală şi vor dispune măsurile legale corespunzătoare".

Apelantul revizuent a precizat că tocmai acest aspect a fost vizat prin cererea de revizuire. Raportând situaţia expusă la Decizia nr. 26/2016 a Curţii Constituţionale, a susţinut că nici nu mai este necesară dovedirea vătămării în vederea anulării şi excluderii din probatoriu a convorbirilor ambientale din data de 18 iunie 2015. A solicitat a se observa că, prin considerentele deciziei instanţei de contencios constituţional, s-a făcut referire la greutatea probaţiunii în dovedirea unei vătămări şi transformarea într-o veritabilă probatio diabolica, ceea ce implicit determină încălcarea dreptului fundamental la un proces echitabil.

Apelantul revizuent a considerat că datele problemei nu se schimbă nici după publicarea deciziei, din perspectiva presiunii asupra justiţiabilului, întrucât, chiar dacă, în condiţiile art. 281 C. proc. pen., vătămarea nu mai trebuie demonstrată, această presiune se menţine la un nivel ridicat în contextul raporturilor instituţionale stabilite prin "protocoalele de colaborare" şi a amplorii consecinţelor pe care acestea le-au produs în cadrul ordinii constituţionale.

A fost specificat că, potrivit motivării deciziei, s-a conturat, în aceste condiţii, în materia strângerii şi administrării probelor şi chiar a desfăşurării urmăririi penale, o paradigmă juridică ce acordă un rol prevalent "protocoalelor de colaborare" în raport cu legea, aspect ce se exprimă prin posibilitatea efectuării de acte procesuale în cadrul procesului penal de către serviciile secrete.

Totodată, a învederat că decizia a stabilit, cu referire la protocolul din 2009, că s-au creat premisele normative pentru Serviciul Român de Informaţii să exercite atribuţii de cercetare penală în orice domeniu, ceea ce conduce la încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., a solicitat desfiinţarea Sentinţei penale nr. 102 din 23 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi, în rejudecarea fondului, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 - 282 C. proc. pen.., excluderea probei administrate cu încălcarea prevederilor legale, aşa cum rezultă şi din Decizia nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale.

Examinând apelul formulat de revizuentul condamnat A. prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor care disciplinează materia revizuirii, Înalta Curte consideră că este neîntemeiat, pentru motivele care vor fi expuse în continuare:

Potrivit art. 452 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.

În conformitate cu art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. reglementează un caz de revizuire sui generis care presupune întrunirea următoarelor condiţii: să existe o decizie a Curţii Constituţionale prin care a fost declarată neconstituţională o normă legală; decizia Curţii Constituţionale să fi fost publicată în Monitorul Oficial, ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti; hotărârea definitivă să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituţională; excepţia de neconstituţionalitate să fi fost invocată în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere; consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale să continue să se producă şi să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

La nivel teoretic, se menţionează că excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc de apărare, prin care părţile diligente îşi valorifică drepturile şi interesele legitime, aşa încât decizia de admitere a Curţii Constituţionale trebuie să profite acestora.

Prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, Curtea Constituţională a statuat că "o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine şi stabilitate juridică" (parag. 33).

Raţionamentul dezvoltat de Curtea Constituţională rămâne pe deplin aplicabil în ipoteza exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii şi priveşte orice decizie de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate referitoare la norme de procedură penală ori de drept material penal, dar care nu au ca efect dezincriminarea faptei sau micşorarea limitei maxime a pedepsei (Decizia nr. 633/2018 a Curţii Constituţionale, parag. 1014).

Înalta Curte constată că, în cauză, apelantul revizuent a invocat cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. faţă de Decizia nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale prin care s-a statuat:

"Admite sesizarea şi constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de-o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a Protocolului din 4 februarie 2009, precum şi de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii.

Admite sesizarea şi constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de-o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a Protocolului din 8 decembrie 2016, doar cu privire la dispoziţiile art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 9, precum şi de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, precum şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi unităţile subordonate vor verifica, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială sau după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, şi vor dispune măsurile legale corespunzătoare."

În acest context, se remarcă, cu prioritate, că nu este întrunită cerinţa ca exercitarea controlului de constituţionalitate realizat prin Decizia nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale să fie rezultatul soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate invocate de revizuentul A. în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere. Altfel spus, Curtea Constituţională nu a pronunţat Decizia nr. 26/2019 în exercitarea atribuţiei prevăzute de art. 11 alin. (1) pct. A lit. d) din Legea nr. 47/1992 (hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, precum şi a celor ridicate de Avocatul Poporului), în conformitate cu procedura prev. de art. 29 din aceeaşi lege.

Dimpotrivă, instanţa de contencios constituţional a pronunţat Decizia nr. 26/2019 în soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională dintre autorităţi publice, la cererea formulată de Preşedintele Camerei Deputaţilor, în conformitate cu art. 11 alin. (1) pct. A lit. e) din Legea nr. 47/1992.

Ca atare, nu este întrunită una dintre condiţiile cumulative prevăzute de lege pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care devine aplicabil numai în ipoteza în care Curtea Constituţională pronunţă o decizie prin care admite o excepţie de neconstituţionalitate (invocată în cauza a cărei revizuire se cere).

Nefiind în prezenţa unui control de constituţionalitate fundamentat pe o excepţie de neconstituţionalitate care, implicit, nici nu a fost invocată în cauză, nu se poate considera că Decizia nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale ar avea efectele statuate prin Decizia nr. 126/2016 ("o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine şi stabilitate juridică" - parag. 33).

De altfel, prin Decizia nr. 26/2019, Curtea Constituţională a stabilit expres care sunt efectele acestei decizii:

"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, precum şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi unităţile subordonate vor verifica, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială sau după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, şi vor dispune măsurile legale corespunzătoare."

Or, sentinţa a cărei revizuire se solicită, şi anume Sentinţa penală nr. 102/F din 23 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 256/A din data de 11 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, adică anterior publicării Deciziei nr. 26/2019 în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 193/12.03.2019.

Dispoziţia privind aplicarea în cauzele pendinte a Deciziei nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale reflectă, de altfel, regula instituită prin art. 147 alin. (4) din Constituţie care stabileşte că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte pentru viitor, de la publicarea în Monitorul Oficial şi, cum la data publicării acestei decizii, în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 193/12.03.2019, cauza în care fusese cercetat apelantul revizuent A. nu se mai afla pe rolul instanţei (nu era cauză pendinte), fiind pronunţată hotărârea definitivă, nu se poate admite că decizia mai putea produce efecte în cauză.

Deopotrivă, instanţa supremă reţine că, în mod corect, a constatat prima instanţă că, în cauză, nu a fost admisă o excepţie de neconstituţionalitate ridicată cu privire la o prevedere legală pe care să se întemeieze hotărârea.

Ţinând seama însă de argumentele prezentate în apel, în susţinerea cererii de revizuire, Înalta Curte mai precizează că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. nu pot fi aplicabile în raport de Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 sau Decizia nr. 302 din 4 mai 2017 ale Curţii Constituţionale, pentru motivul că au fost publicate în Monitorul Oficial înainte ca hotărârea împotriva căreia s-a formulat revizuire să devină definitivă. După cum s-a menţionat, Sentinţa penală nr. 102/F din 23 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 256/A din 11 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, iar Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 190/14.03.2017 şi Decizia nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 566/17.07.2017.

Faţă de această situaţie, se constată că nu este întrunită cerinţa impusă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., şi anume ca dispoziţia legală să fi fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă.

Înalta Curte mai precizează că modalitatea în care instanţele de fond au dat eficienţă Deciziilor nr. 51/2016 şi nr. 302/2017 ale Curţii Constituţionale, în prezenta cauză, nu se circumscrie cazului de revizuire invocat de apelantul revizuent, prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse şi achiesând, totodată, la motivele sentinţei apelate, în temeiul art. 459 alin. (7) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 114/F din data de 24 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 114/F din data de 24 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.

Obligă apelantul revizuent A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 noiembrie 2020.

GGC - CL