Proxenetism typicity: facilitation requirements, habitual nature of acts, and sufficiency of proof for sexual relations with various persons

Deliberând asupra recursurilor în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 95 din 3 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au dispus, printre altele:

1. În baza art. 386 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul A., din infracţiunea prev. de art. 213 alin. (1), (2) şi 4 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 213 alin. (1) şi (4) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (persoane vătămate B., C., D. şi E.).

În baza art. 213 alin. (1) şi (4) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 2 ani şi 4 luni închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 1 an şi la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 2 ani şi 6 luni.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., a fost obligat inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, la Primăria mun. Drobeta-Turnu Severin, judeţul Mehedinţi.

2. În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul F., pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prev. de art. 213 alin. (1), (2) şi 4 C. pen. în raport cu persoanele vătămate G., H. şi E..

În baza art. 386 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul F. din infracţiunea prev. de art. 213 alin. (1), (2) şi 4 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 213 alin. (1) şi (4) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (persoane vătămate B. şi D.).

În baza art. 213 alin. (1) şi (4) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul F. la pedeapsa principală de 2 ani şi 2 luni închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 1 an şi la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 2 ani şi 6 luni.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., a fost obligat inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, la Primăria mun. Drobeta-Turnu Severin, judeţul Mehedinţi.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

3. În baza art. 386 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul I., din infracţiunea prevăzută de art. 213 alin. (1), (2) şi (4) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (4) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (persoane vătămate D. şi J.).

În baza art. 213 alin. (1) şi (4) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul I. la pedeapsa principală de 2 ani şi 2 luni închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 1 an şi la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 2 ani şi 6 luni.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., a fost obligat inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, la Primăria mun. Drobeta-Turnu Severin, judeţul Mehedinţi.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

S-a luat act că persoanele vătămate B., D., G., K., J., E., H., L., M., N., O., C. şi Q. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

Împotriva Sentinţei penale nr. 95 din 3 mai 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori au declarat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova şi inculpaţii A., F. şi I..

Prin Decizia penală nr. 230/A din 28 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015, s-a admis apelul formulat de inculpatul I. împotriva Sentinţei penale nr. 95 din 3 mai 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

I. S-a desfiinţat sentinţa penală atacată în ceea ce priveşte greşita încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului I. şi, judecând cauza în aceste limite, s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului I., în sensul înlăturării art. 35 C. pen.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu contravin deciziei.

II. S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova şi de inculpaţii A. şi F., împotriva aceleiaşi sentinţe penale atacate.

Împotriva acestei decizii penale, au formulat recurs în casaţie inculpaţii A., F. şi I., care au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 19 mai 2020, sub nr. x/2020.

Prin Încheierea din camera de consiliu din 1 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală au fost admise, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi A., F. şi I. împotriva Deciziei penale nr. 230/A din 28 iunie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015. S-a dispus trimiterea cauzei la completul competent pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Totodată, au fost respinse cererile de suspendare a executării hotărârii atacate formulate de recurenţii inculpaţii A. şi F..

Verificând condiţiile de admisibilitate în conformitate cu dispoziţiile art. 440 C. proc. pen., prin încheierea de admitere în principiu s-a reţinut, printre altele, că cererile de recurs în casaţie se întemeiază pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală") şi că motivele recursurilor în casaţie, în esenţă, vizează soluţia de condamnare pentru infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (4) din C. pen., recurenţii inculpaţi solicitând a se constata că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale acestei infracţiuni în varianta normativă a înlesnirii practicării prostituţiei (latura obiectivă şi latura subiectivă, după caz).

Astfel, prin cererile de recurs în casaţie şi concluziile formulate cu prilejul dezbaterilor, recurenţii inculpaţi A. şi F. au criticat decizia pronunţată în apel susţinând, în esenţă, că nu sunt indicate în concret condiţiile legale cumulative obligatorii pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 213 alin. (1) C. pen., în varianta înlesnirii practicării prostituţiei, respectiv datele comiterii faptelor infracţionale, contribuţia efectivă a inculpaţilor la înlesnirea practicării prostituţiei, autoarele practicării prostituţiei, consumarea raporturilor sexuale (tentativa nefiind incriminată), persoana clienţilor, neputându-se stabili în mod efectiv caracterul repetat al actelor sexuale şi existenţa unor clienţi diferiţi.

S-a arătat că, în fapt, inculpatului A. i s-a imputat fapta de a înlesni practicarea prostituţiei, în perioada 13 decembrie 2013 - ianuarie 2015, de către persoanele vătămate B., C., D. şi E., reţinându-se calitatea sa de autor al infracţiunii continuate de proxenetism, prevăzută şi pedepsită de art. 213 alin. (1) şi (4) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

De asemenea, în sarcina inculpatului F. s-a reţinut săvârşirea, în calitate de autor, a infracţiunii continuate de proxenetism, în varianta normativă a înlesnirii practicării prostituţiei prevăzute şi pedepsite de art. 213 alin. (1) şi (4) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., respectiv că, în perioada 27 decembrie 2013 - decembrie 2014 a înlesnit practicarea prostituţiei de către persoanele vătămate B. şi D..

În susţinerea recursurilor în casaţie, s-a menţionat că diferenţa majoră faţă de vechea reglementare (care prevedea prin art. 328 C. pen. anterior infracţiunea de prostituţie şi prin art. 329 C. pen. anterior infracţiunea de proxenetism), constă în aceea că fapta determinată sau înlesnită de către autorul infracţiunii de proxenetism ori de pe urma căreia acesta obţine foloase patrimoniale - şi anume prostituţia - nu mai reprezintă infracţiune potrivit noului C. pen. (Decizia Curţii Constituţionale nr. 874 din 15 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170/7.03.2016, parag. 13).

S-a indicat Decizia nr. 555/2017 a Curţii Constituţionale, fiind învederat că, în C. pen. din 1969, prostituţia era incriminată în dispoziţiile art. 328, ca fiind fapta persoanei care îşi procura mijloacele de existenţă sau principalele mijloace de existenţă, practicând în acest scop raporturi sexuale "cu diferite persoane", în sensul de mai mulţi clienţi. Noul C. pen. a preluat, în conţinutul constitutiv al infracţiunii de proxenetism, cerinţa ca subiectul pasiv, şi anume persoana vulnerabilă care practică prostituţia, să întreţină acte sexuale "cu diferite persoane", întrucât aceeaşi raţiune subzistă şi sub imperiul Noului C. pen., în condiţiile dezincriminării prostituţiei şi includerii proxenetismului în rândul infracţiunilor contra persoanei, având în vedere că proxenetismul este definit, în mod necesar, prin raportare la noţiunea de "practicare a prostituţiei".

A fost precizat că, prin decizia amintită, Curtea Constituţională a reţinut că sintagma "cu diferite persoane" din cuprinsul dispoziţiilor art. 213 alin. (4) din C. pen. reprezintă opţiunea legiuitorului, potrivit politicii sale penale, având în vedere rolul constituţional al Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Pe cale de consecinţă, Curtea Constituţională a concluzionat că noua normă de incriminare a infracţiunii de proxenetism conţine şi definiţia "practicării prostituţiei", noţiune la care face referire şi care constituie o condiţie esenţială ataşată elementului material, intrând, astfel, în conţinutul constitutiv al infracţiunii de proxenetism, devenind parte componentă a tipicităţii infracţiunii.

De asemenea, recurenţii inculpaţi A. şi F. au făcut trimitere la Decizia nr. 5/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în care s-a reţinut că definiţia "practicării prostituţiei" păstrează caracterul repetat al actelor ce conduc la prostituţie, precum şi necesitatea existenţei unor clienţi diferiţi.

Drept urmare, s-a considerat că şi înlesnirea la practicarea prostituţiei trebuie să vizeze o activitate de tipul celei descrise în conţinutul normei de incriminare, astfel cum este definită la art. 213 alin. (4) din C. pen.

Deopotrivă, s-a precizat că doctrina de specialitate a opinat că, în noua reglementare, se păstrează caracterul repetat al actelor sexuale ce conduc la prostituţie, precum şi necesitatea unor clienţi diferiţi, aşa încât, pentru a exista infracţiunea de prostituţie trebuie să existe cel puţin două acte sexuale cu două persoane diferite, în schimbul unui folos patrimonial.

Recurenţii inculpaţi A. şi F. au învederat că, din punct de vedere al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 213 C. pen. în varianta înlesnirii prostituţiei, existenţa autoratului presupune îndeplinirea cumulativă a trei acţiuni care trebuie dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă pe bază de probe legale, suficiente şi necesare conform art. 396 alin. (2) rap. la art. 103 alin. (2) C. proc. pen., respectiv: o acţiune de înlesnire a practicării prostituţiei în sensul art. 48 alin. (1) teza I rap. la art. 213 alin. (4) C. pen. comisă de către autor şi alte două acţiuni conjugate comise de făptuitorul practicării prostituţiei - acţiunea scop "obţinerea de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul" şi acţiunea mijloc "întreţinerea de relaţii sexuale cu diferite persoane".

Astfel, s-a menţionat că acţiunile indeterminate de înlesnire a practicării prostituţiei din perioada 13 decembrie 2013 - ianuarie 2015, pentru inculpatul A. şi din perioada 27 decembrie 2013 - decembrie 2014, pentru inculpatul F., sunt lipsite de tipicitate obiectivă, întrucât lipsesc cu desăvârşire statuări în concret cu privire la persoana şi identitatea clienţilor, consumarea actelor sexuale, individualizarea foloaselor materiale pentru a da o minimă credibilitate, astfel, realizării acţiunilor mijloc şi scop ale laturii obiective a infracţiunii de proxenetism.

În concluzie, în baza art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursurilor în casaţie, casarea deciziei atacate, iar în rejudecarea acţiunii penale, în fond, pronunţarea soluţiei de achitare în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b) C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casaţie şi concluziile formulate cu prilejul dezbaterii pe fond, recurentul inculpat I. a considerat că, în mod nelegal şi netemeinic, instanţa de apel a menţinut soluţia de condamnare dispusă prin Sentinţa penală nr. 95 din 3 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 213 alin. (1) şi (4) C. pen., în condiţiile în care, raportat la prevederile art. 147 din Constituţie, art. 16 alin. (1) lit. a) şi art. 396 alin. (5) C. proc. pen., efectele Deciziilor nr. 603/2015 şi nr. 412/2017 ale Curţii Constituţionale a României şi Decizia nr. 6/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi prevederile Legii nr. 193/2017, soluţia corectă era cea de achitare, în temeiul art. 396 alin. (5) şi art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., sub aspectul infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 alin. (1) şi (4) C. pen., învederând că a fost sancţionat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

S-a arătat că, prin Decizia penală nr. 230/A din 28 iunie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus condamnarea inculpatului I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism în varianta înlesnirii, reţinându-se că acesta "în mod cert, a plasat fetele la o petrecere pentru a întreţine relaţii sexuale contra cost cu persoanele de acolo".

În raport de aceste considerente ale deciziei, recurentul inculpat a susţinut că activitatea de transport a unor persoane, de la o locaţie la alta, fără să fie dovedit că avea cunoştinţă de scopul pentru care s-a realizat acest transport, nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de proxenetism. Astfel, recurentul a apreciat că fapta de transport a părţilor vătămate D. şi J., de la Drobeta- Turnu Severin până la Cetate, ce s-a apreciat că ar fi rezultat din probatoriul administrat, în lipsa existenţei scopului pentru care s-a realizat această activitate, face ca acest context faptic să nu se poată suprapune peste o reală şi asumată manoperă de "înlesnire a practicării prostituţiei", aşa cum prevăd dispoziţiile art. 213 C. pen.

În motivarea recursului în casaţie s-a precizat că infracţiunea de proxenetism are profilul unei infracţiuni de obicei, iar proxenetul este acea persoană care cu titlu uzual, înlesneşte practicarea prostituţiei de către o persoană, ceea ce în prezenta cauză nu s-a întâmplat, fiind vorba de o acţiune izolată, care nu caracterizează infracţiunea de proxenetism în forma în care a fost incriminată de art. 213 alin. (1) C. pen.

Referindu-se la norma de incriminare, a susţinut că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de proxenetism se poate realiza prin una dintre următoarele trei acţiuni distincte prevăzute de art. 213 alin. (1) din C. pen., şi anume determinarea practicării prostituţiei, înlesnirea practicării prostituţiei şi obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane.

Prin urmare, s-a considerat că acţiunea de determinare reprezintă, în fapt, o instigare, în sensul art. 47 din Noul C. pen., iar acţiunea de înlesnire constituie, la rândul ei, o modalitate a complicităţii, potrivit art. 48 din acelaşi cod, cu diferenţa majoră faţă de vechea reglementare că fapta determinată sau înlesnită, şi anume prostituţia - care era incriminată în art. 328 din C. pen. din 1969 - nu mai reprezintă infracţiune potrivit noii legislaţii. Astfel, art. 213 alin. (4) din Noul C. pen. a definit "practicarea prostituţiei", ca fiind întreţinerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obţinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.

Recurentul inculpat I. a menţionat că, pentru existenţa elementului material al infracţiunii de proxenetism, în varianta înlesnirii, trebuie îndeplinite condiţiile complicităţii, ce se desprind din dispoziţiile art. 48 C. pen., care definesc noţiunea de complice ca fiind "persoana care cu intenţie înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală".

Aşadar, s-a indicat că pentru a exista complicitate şi pentru ca o persoană să fie considerată complice trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii:

- să se fi săvârşit în mod nemijlocit de către o altă persoană (autorul) o faptă prevăzută de legea penală (condiţia de bază);

- să fi efectuat acte de natură să sprijine săvârşirea faptei prevăzute de legea penală comisă nemijlocit de o altă persoană (condiţie obiectivă), deoarece contribuţia de sprijinire trebuie să fie efectivă;

- să existe vinovăţie în forma intenţiei, calificată de scop, adică contribuţia aceluia care înlesneşte sau ajută la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală să fie dată cu intenţie, adică să-şi fi dat seama că, prin acele acte, contribuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, înţelegând că devine participant la fapta săvârşită pentru obţinerea scopului urmărit de autor (condiţie subiectivă).

Transpunând aceste condiţii, din perspectiva normei de incriminare, în ceea ce priveşte infracţiunea de proxenetism, recurentul inculpat a rezumat că, pentru a fi în prezenţa acestei infracţiuni, în varianta prezentată de acuzare şi însuşită de instanţa de judecată, trebuie dovedite următoarele elemente de tipicitate:

a) părţile civile D. şi J. să fi practicat prostituţia, în înţelesul art. 213 alin. (4) C. pen. respectiv "întreţinere de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obţinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul".

b) inculpatul trebuia să fi efectuat acte de natură să sprijine efectiv practicarea prostituţiei de către părţile civile D. şi J.;

c) contribuţia sa de înlesnire să fie dată cu intenţie, adică să-şi fi dat seama că, prin acele acte, contribuie la practicarea prostituţiei.

În ceea ce priveşte condiţia de bază, a practicării prostituţiei de către părţile civile D. şi J., s-a precizat că, aşa cum rezultă din interpretarea coroborată a probelor administrate în cauză, este atipică, în raport de elementele constitutive ale infracţiunii de practicare a prostituţiei, nefiind îndeplinite criteriile prev. de art. 213 alin. (4) C. pen., întrucât acestea nu au întreţinut relaţii sexuale cu diferite persoane, în scopul obţinerii de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, fiind vorba mai degrabă de un comportament juvenil deplasat. În concret, inculpatul a precizat că acestea au avut, de regulă, iniţiativa identificării eventualilor clienţi, folosindu-se de cunoştinţele inculpatului R., recomandându-se şi prezentându-se ca dansatoare. Din această perspectivă, s-a arătat că infracţiunea de proxenetism a fost săvârşită în raport de o persoană vătămată necunoscută, în condiţiile în care abordarea de efectuare a transportului nu a fost solicitată de părţile vătămate şi nici nu s-a realizat urmare iniţiativei inculpatului I..

În ceea ce priveşte condiţia obiectivă, s-a apreciat că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că probele administrate în cauză confirmă acuzaţia adusă inculpatului, că acesta "a comandat" în data de 4 februarie 2014 (nu în vara-toamna anului 2013 sau vara anului 2014, cum din eroare s-a menţionat în rechizitoriu), de la inculpatul R. şase fete pentru o petrecere, ce a avut loc la un hotel din localitatea Cetate, jud. Dolj, aparţinând martorului S., fete care au fost luate de la domiciliul inculpatului R. cu două autoturisme, unul dintre ele condus de inculpatul I..

Practic, inculpatul a apreciat că acuzaţia se bazează pe simple speculaţii, generate de incertitudinea împrejurărilor relatate de părţile civile, cu privire atât la scopul deplasării, cât şi la circumstanţele, datele şi persoanele cu care au întreţinut relaţii sexuale, cărora li se pot da orice fel de conotaţii, însă în lipsă de probe privind desfăşurarea unei activităţi de înlesnire în scopul practicării prostituţiei, nu se justifică reţinea infracţiunii de proxenetism.

În concluzie, inculpatul a considerat că proxenetul trebuie să aibă o contribuţie reală şi efectivă şi să fi fost folosită de persoana care practică prostituţia, deoarece în condiţiile în care contribuţia oferită de acesta nu a servit şi nu a fost integrată în procesul dinamic şi cauzal al practicării prostituţiei, activitatea desfăşurată nu se poate circumscrie ilicitului penal.

Din perspectiva condiţiei subiective, anterior ori concomitent practicării prostituţiei, s-a considerat că proxenetul trebuie să îşi dea seama că ceea ce el face contribuie, în orice fel, la practicarea prostituţiei.

Or, inculpatul a arătat că nu poate fi susţinută argumentaţia acuzaţiei că a acţionat cu intenţie directă în vederea înlesnirii practicării prostituţiei, în condiţiile în care nu există probe că ar fi făcut "comanda" de fete, iar participarea sa la cheful de la Cetate, limitată la activitatea de transport, este susţinută exclusiv de depoziţiile părţilor civile, ale căror declaraţii nu se coroborează.

În apărarea recurentului inculpat I. s-a mai arătat că intenţia de a contribui la practicarea prostituţiei trebuie să fie manifestată şi direcţionată în scopul sprijinirii sau înlesnirii părţilor civile, condiţie care nu este îndeplinită în cauză.

Inculpatul a apreciat că un astfel de context faptic nu este prevăzut de legea penală, întrucât nu îndeplineşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de proxenetism care are profilul unei infracţiuni de obicei, proxenetul fiind cel care, cu titlu uzual, înlesneşte practicarea prostituţiei de către o persoană. În concluzie, a susţinut că, în prezenta cauză, se regăseşte o acţiune izolată care nu caracterizează infracţiunea de proxenetism în forma în care este incriminată la art. 213 alin. (1) şi (4) C. pen.

Pentru aceste considerente, urmare inexistenţei normei de incriminare, inculpatul a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale atacate şi, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea sa pentru fapta prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (4) C. pen.

Examinând recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., F. şi I., în baza dispoziţiilor art. 447 şi art. 442 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele următoare:

Recursul în casaţie este conceput ca un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor.

Prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept aplicabile. Practic, recursul în casaţie reprezintă un mijloc de a repara ilegalităţile, în scopul respectării legislaţiei şi uniformizării jurisprudenţei şi nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Înalta Curte reiterează că nu pot face obiectul recursului în casaţie reinterpretarea conţinutului mijloacelor de probă administrate în cauză pentru stabilirea unei alte situaţii de fapt sau a vinovăţiei inculpatului, schimbarea încadrării juridice, stabilirea legii penale mai favorabile, suficienţa sau relevanţa probelor şi niciun alt motiv care nu se circumscrie cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

În speţa de faţă, inculpaţii A., F. şi I. au invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. are în vedere situaţia în care s-a săvârşit o faptă de către inculpat - persoana fizică sau persoană juridică - pe care instanţa de apel a considerat-o infracţiune, când în realitate, fapta nu se regăseşte în niciuna din prevederile legii penale ca infracţiune.

Constatarea prevederii faptei în legea penală presupune existenţa unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă, existenţa unei fapte concrete şi tipicitatea (corespondenţa dintre trăsăturile faptei concrete şi modelul de incriminare). Prin urmare, orice infracţiune trebuie să fie prevăzută de legea penală, ca atare, dar nu orice faptă prevăzută de legea penală este şi infracţiune. Este situaţia faptelor care au un caracter civil, comercial, administrativ sau disciplinar, pe care legea penală nu le-a prevăzut ca infracţiuni, dar şi cazul faptei care a fost prevăzută ca infracţiune de legea penală, dar între timp a fost dezincriminată (inclusiv prin modificări a unor elemente din conţinutul constitutiv al infracţiunii).

În cauză, prin motivele de recurs în casaţie se solicită a se constata că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 alin. (1) şi (4) din C. pen., în varianta normativă a înlesnirii practicării prostituţiei.

Ca atare, Înalta Curte urmează să analizeze dacă faptele reţinute în sarcina recurenţilor inculpaţi, prin decizia pronunţată de instanţa de apel care a dispus soluţia definitivă de condamnare a recurenţilor inculpaţi pentru infracţiunea de proxenetism în varianta înlesnirii prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (4) C. pen., întrunesc elementele de tipicitate ale normei de incriminare, respectiv dacă se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii.

În esenţă, pornind de la cazul de casare invocat, se constată că motivele recurenţilor inculpaţi A. şi F. se referă la faptul că acţiunile de înlesnire a practicării prostituţiei, astfel cum au fost reţinute de instanţa de apel, nu ar întruni elementele de tipicitate obiectivă a infracţiunii de proxenetism întrucât lipsesc statuări în concret cu privire la persoana şi identitatea clienţilor, consumarea actelor sexuale şi individualizarea foloaselor materiale pentru a da o minimă credibilitate realizării acţiunii mijloc - "întreţinerea de relaţii sexuale cu diferite persoane" şi acţiunii scop - "obţinerea de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul" ale laturii obiective a infracţiunii de proxenetism. Totodată, recurentul inculpat I. a susţinut că, în ceea ce-l priveşte, se regăseşte o acţiune izolată care nu caracterizează infracţiunea de proxenetism în forma în care este incriminată prin art. 213 alin. (1) şi (4) C. pen. şi, în aceste condiţii, nu ar fi îndeplinită latura obiectivă a infracţiunii de proxenetism care are profilul unei infracţiuni de obicei, proxenetul fiind cel care, cu titlu uzual, înlesneşte practicarea prostituţiei de către o persoană.

Prin Sentinţa penală nr. 95 din 3 mai 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, definitivă prin Decizia penală nr. 230/A din 28 iunie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus, printre altele, condamnarea la pedeapsa închisorii a inculpaţilor A., F. şi I. pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism prevăzute de art. 213 alin. (1) şi (4) C. pen., cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (pentru primii doi inculpaţi reţinându-se forma continuată a infracţiunii).

Potrivit art. 213 alin. (1) C. pen., determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Legiuitorul a statuat la art. 213 alin. (4) C. pen. că, prin practicarea prostituţiei se înţelege întreţinerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obţinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.

Infracţiunea de proxenetism era prevăzută la art. 329 din vechiul C. pen. şi făcea parte din Titlul IX - Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială, Cap. IV - Alte infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială.

În prezent, incriminarea infracţiunii de proxenetism se regăseşte în art. 213 C. pen., în titlul destinat protecţiei persoanei, care este Titlul I - "Infracţiuni contra persoanei", şi care a preluat varianta tip din vechiul C. pen., cu unele modificări de natură semantică: determinarea în loc de îndemnul, obţinerea de foloase patrimoniale în loc de tragerea de foloase, una sau mai multe persoane în loc de o persoană - cu referire la practicarea prostituţiei.

Ca şi în vechea reglementare, elementul material al laturii obiective constă într-o acţiune care se poate realiza în una din cele trei modalităţi distincte: determinarea practicării prostituţiei, înlesnirea practicării prostituţiei şi obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane. Textul legal reliefează că aceste variante normative sunt separate prin conjuncţii disjunctive (sau/ori), astfel că, sintagma "foloase patrimoniale" din cuprinsul art. 213 alin. (1) C. pen., nu se referă la variantele normative ale determinării sau înlesnirii practicării prostituţiei, ci la cea de a treia modalitate alternativă de comitere a infracţiunii de proxenetism constând în obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei.

În speţa de faţă, elementul material al laturii obiective a infracţiunii de proxenetism reţinute în sarcina recurenţilor inculpaţi a fost cea a înlesnirii practicării prostituţiei, iar infracţiunea de prostituţie a fost scoasă din sfera ilicitului penal odată cu intrarea în vigoare, la 1 februarie 2014, a C. pen.

Având în vedere necesitatea reprimării proxenetismului şi ţinând cont de faptul că acesta este legat, în mod indisolubil, de comerţul sexual, a fost necesară, însă, şi definirea "practicării prostituţiei", în art. 213 alin. (4) din noul C. pen., ca fiind întreţinerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obţinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.

În consecinţă, din interpretarea teleologică a dispoziţiilor alin. (1) şi alin. (4) ale art. 213 C. pen., norma de incriminare a infracţiunii de proxenetism include şi elementele definitorii ale practicării prostituţiei, noţiune la care face referire şi care constituie o condiţie esenţială ataşată elementului material, intrând, astfel, în conţinutul constitutiv al infracţiunii, devenind parte componentă a tipicităţii infracţiunii de proxenetism (Decizia nr. 5/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală, Decizia nr. 555/2017 a Curţii Constituţionale).

Referirea la practicarea prostituţiei se regăseşte, aşadar, în art. 213 alin. (4) C. pen. şi înseamnă întreţinerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obţinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul.

Prin decizia recurată, s-a reţinut în sarcina inculpatului A. fapta de a înlesni practicarea prostituţiei, în perioada 13 decembrie 2013 - ianuarie 2015, de către persoanele vătămate B., C., D. şi E., în sarcina inculpatului F. fapta de a înlesni practicarea prostituţiei, în perioada 27.12.2013 - decembrie 2014, de către persoanele vătămate B. şi D., iar în cazul inculpatului I. fapta de a înlesni prostituţia, în data de 4 februarie 2014, de către D. şi J..

Stabilirea de către instanţa de apel, în sarcina recurenţilor inculpaţi, a acţiunii de înlesnire a practicării prostituţiei de către persoanele vătămate mai sus enunţate, semnifică faptul că, pe baza interpretării probatoriului administrat în cauză (enunţat şi evaluat prin considerentele deciziei pronunţate - declaraţii persoane vătămate, martori, inculpaţi, interceptări), instanţa de apel a apreciat că persoanele vătămate au întreţinut acte sexuale cu diferite persoane în scopul obţinerii de foloase pentru sine sau pentru altul, faptele fiind incriminate de legiuitor, ca infracţiune de proxenetism, în modalitatea faptică pentru care inculpaţii au fost condamnaţi prin decizia pronunţată în apel.

Particularizând, fără ca instanţa de recurs în casaţie să realizeze o interpretare sau ierarhie a probelor, se observă, în ceea ce priveşte recurentul inculpat A., că instanţa de apel a reţinut în sarcina acestuia, în baza probelor administrate, fapta de a înlesni practicarea prostituţiei, în perioada 13 decembrie 2013 - ianuarie 2015, persoanelor vătămate B., C., D. şi E..

În acest sens, prin considerentele deciziei din apel s-au reţinut, printre altele:

"Chiar dacă persoana vătămată B. la urmărirea penală a menţionat că de fiecare dată a fost sunată de T. pentru a merge la chefurile de pe ponton, în primă instanţă aceasta a menţionat că era sunată şi de A. şi de T..

Persoana vătămată D., la urmărirea penală a declarat:

"M-a sunat T. sau un angajat de-al său să merg la diverse chefuri care au avut loc pe ponton. Aici, au fost situaţii când aveam relaţii sexuale contra cost cu trei-patru clienţi la o singură comandă", iar la instanţă, deşi a menţionat că nu-şi mai aduce aminte dacă inculpatul A. a sunat-o sau nu, fiind la multe petreceri în port, îşi menţine declaraţiile de la urmărirea penală. Tot în instanţă menţionează:

"Pot preciza că am întreţinut relaţii sexuale cu A., cu fiul acestuia T. şi cu unul dintre angajaţii acestuia atunci când am fost sunată de A. să vin până în port".

Persoana vătămată E. la urmărirea penală a declarat:

"Am fost sunată de T. şi m-a invitat la ponton, unde am întreţinut relaţii sexuale, de fiecare dată cu doi, trei clienţi contra cost".

Deşi în primă instanţă spune că este posibil să fi fost şi la petreceri organizate de ponton, dar nu-şi mai aduce aminte, spune că declaraţia de la urmărirea penală reprezintă adevărul şi nu au fost presiuni asupra sa să spună altceva decât ceea ce este real.

Persoana vătămată C. la urmărirea penală declară: "În port, de foarte multe ori, fie trimisă de R., fie sunată de T. sau pur şi simplu de fete care erau acolo la chefuri am fost invitată, uneori doar pentru a întreţine atmosfera, alteori pentru a întreţine relaţii sexuale cu A. şi alţi prieteni de-ai lui invitaţi la chefurile respective. Banii îi primeam fie înainte, fie după, dar e foarte greu să spun persoana care mă plătea. Regula fiind de peste 200 RON de prezenţă".

Cu ocazia declaraţiei din faţa primei instanţei, confirmă cele relatate la urmărirea penală precizând:

"Îl cunosc pe inculpatul A. întrucât am fost invitată de către acesta la diferite chefuri la ponton şi am întreţinut relaţii sexuale şi cu inculpatul şi cu alţi invitaţi de la chefurile respective. Eu eram invitată fie de A., fie de fiul acestuia, T., iar uneori am fost trimisă de R.".

În ceea ce îl priveşte pe recurentul inculpat F., instanţa de apel a arătat că acesta a înlesnit practicarea prostituţiei, precizând, printre alte considerente:

"Inculpatului F. i se impută fapta de a înlesni practicarea prostituţiei, în perioada 27 decembrie 2013 - decembrie 2014, persoanelor vătămate G., H., E., B. şi D.. (...)

Nu este necesară stabilirea tuturor persoanelor vătămate care au întreţinut relaţii sexuale, ci este suficientă dovedirea faptului că s-au întreţinut relaţii sexuale cu mai mult de două persoane, precum şi faptul că s-au primit sume de bani, aspecte învederate în sentinţa instanţei de fond, arătându-se atât suma de bani, cât şi numărul persoanelor cu privire la care s-a reţinut săvârşirea prostituţiei şi favorizarea din partea unor persoane. (...)

Cu privire la fapta inculpatului în raport cu persoanele vătămate G., H. şi E., este de constatat că există dubii cu privire la persoana care a săvârşit-o (...).

Celelalte fapte imputate inculpatului în raport cu persoanele vătămate B. şi D. au fost dovedite în cauză.

Astfel, persoana vătămată B. la urmărirea penală a declarat:

"Atât la comanda lui R., cât şi la cea a lui F., m-am dus de 5 - 6 ori la U. unde am întreţinut relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi, identificaţi de F.. Concret eram aşteptată de F., care avea deja bărbaţii cazaţi, iar eu mă duceam în camerele indicate de el, unde întreţineam relaţii sexuale".

În primă instanţă, confirmă cele relatate, declarând:

"Inculpatul F. mi-a făcut rost de mai mulţi clienţi. (...)

Persoana vătămată D. la urmărirea penală a declarat:

"Tot în anul 2014 am fost la Baia de Aramă împreună cu V. la o pensiune, posibil W.. Am avut trei clienţi în trei camere diferite. Printre clienţi, am recunoscut pe X., care s-a recomandat că este primar la Baia de Aramă. Aici l-am văzut pe F. al cărui autoturism era parcat în incinta localului, însă nu pot preciza cu exactitate, dacă el este cel care ne-a aşteptat.

În primă instanţă, deşi spune că F. nu i-a făcut rost de vreun client, precizează că-şi menţine declaraţiile de la urmărirea penală. (...)

De asemenea, prin decizia din apel, s-a arătat că "în cazul numiţilor I. (...), atâta vreme cât infracţiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituţiei, se săvârşeşte asupra a două sau mai multe persoane vătămate majore şi minore, în aceeaşi împrejurare, este de reţinut o singură infracţiune de proxenetism (...) este de admis apelul inculpatului I. (...) şi operarea unei schimbări de încadrare juridică în sensul înlăturării art. 35 C. pen.."

"Probele administrate în cauză confirmă acuzaţia adusă inculpatului că acesta "a comandat" în data de 4 februarie 2014 (nu în vara-toamna anului 2013 sau vara anului 2014, cum din eroare s-a menţionat în rechizitoriu), de la inculpatul R. şase fete pentru o petrecere ce a avut loc la un hotel din localitatea Cetate, jud. Dolj, aparţinând martorului S., fete care au fost luate de la domiciliul inculpatului R. cu 2 autoturisme, unul dintre ele condus de inculpatul I.. De fapt, martorul S. serba naşterea fiului său în propriul restaurant la care au fost invitate persoanele "sus puse de la Craiova", precum şi primarul de la Cetate - Y. şi învinuiţii Z. şi AA..

Dintre aceste fete nu au fost identificate decât două, respectiv cele 2 persoane vătămate D. şi J.."

Din cuprinsul deciziei pronunţate, rezultă că instanţa de apel a reţinut, printre altele, că "Persoana vătămată D., la urmărirea penală a declarat: "I. a venit acasă la R. cu o maşină de teren a lui Z., în care ne-am urcat eu împreună cu Q. şi V.. Cred că celelalte fete au plecat cu o altă maşină a lui Z., fiind luate tot de la R., dar după ce am plecat noi. Cert este că la restaurantul respectiv ele au venit după circa 10 minute. Alături de noi, cele 5 fete, la restaurantul respectiv erau prezenţi Z., cât şi I., ne-am aşezat la masă. La masă erau mai multe persoane, în jur de 20, despre care am înţeles că erau din Craiova (...) În timp ce dansam, ne-am cuplat fiecare cu câte un bărbat, după care ne-am dus în camerele acestora, întreţinând relaţii sexuale contracost. Eu am întreţinut relaţii sexuale cu un bărbat care mi-a spus că este din Craiova primind suma de 300 RON. După ce am terminat treaba fiecare, noi fetele i-am spus lui I. să mergem acasă şi să ne dea câte 100 euro pentru fiecare, ce ne-a fost promisă la plecarea din Turnu Severin. Eu, V. şi BB. ne-am urcat în maşina de teren a lui Z. condusă de acesta. La întoarcere, Z., care se afla la volanul maşinii, a oprit pe marginea drumului şi ne-a pus pe toate trei să-i facem sex oral, fiind foarte băut şi fără permis (...) Înainte de a coborî din maşină, Z. mi-a dat mie 400 RON, BB. tot 400, iar V. nu ştiu pentru că nu eram de faţă. Revin şi arăt că înainte de plecarea din Turnu Severin, R. ne-a promis la toate fetele că Z. ne va da la fiecare câte 100 euro doar că mergem acolo în localitatea Cetate. În situaţia în care vom întreţine relaţii sexuale acolo vom fi plătite separat de fiecare bărbat. Aşa se explică faptul de ce înainte de a coborî din maşina condusă de Z., acesta ne-a dat sumele de bani arătate mai sus.

În faţa primei instanţe a confirmat cele relatate, precizând:

"Îl cunosc pe I. întrucât cu el am plecat la petrecerea de la Cetate. Nu ştiu cine a făcut comanda pentru fete pentru acea petrecere. Am plecat 5 sau 6 fete".

Persoana vătămată J. la urmărirea penală a declarat:

"Cred că în anul 2014 am fost sunată de R. să merg la el acasă. Am mers acolo împreună cu CC., am stat 15 minute după care a venit un domn cu o maşină neagră x, cu geamuri fumurii care ne-a dus la DD. şi a luat-o pe cea de-a treia fată. Am recunoscut în planşele fotografice pe I.. Acolo, am întreţinut relaţii sexuale cu doi bărbaţi, unul dintre aceştia fiind mai în vârstă".

În primă instanţă, deşi spune că pe I. nu-l cunoaşte, arată că a fost într-o locaţie unde erau mai mulţi bărbaţi şi a întreţinut relaţii cu un bărbat, însă nu mai ştie cu ce fete a fost şi cine le-a luat de la domiciliul lui R.. Este posibil să fi avut relaţii cu 2 bărbaţi, nu cu unul, însă nu-şi mai aduce aminte bine, întrucât a băut 2 pahare de coniac şi s-a îmbătat. Este posibil ca inculpatul I. să le fi dus în acel loc, dar nu-şi mai aduce aminte."

Instanţa de apel a conchis:

"Coroborând probele enunţate şi cu interceptările din cauză, apărarea inculpatului I. nu poate fi primită, este cert că acesta a plasat fetele la o petrecere pentru a întreţine relaţii sexuale contra cost cu persoanele de acolo, motiv pentru care soluţia de condamnare a sa este legală şi temeinică."

În varianta normativă a înlesnirii practicării prostituţiei, ajutorul acordat are legătură directă cu practicarea prostituţiei, iar caracterul de obicei reliefat de sintagma acte sexuale, cu diferite persoane vizează actele ce definesc prostituţia, iar nu acţiunea de facilitare a acestei activităţi, cum în mod evident rezultă din dispoziţiile art. 213 alin. (4) C. pen.

Aşadar, nu se poate admite opinia exprimată în apărare de recurentul inculpat I. că lipseşte tipicitatea infracţiunii de proxenetism dacă acţiunea de înlesnire a practicării prostituţiei (variantă normativă ce interesează cauza) nu se realizează în mod uzual, repetat. După cum s-a menţionat în cele ce preced, repetabilitatea este condiţie necesară şi obligatorie pentru întreţinerea actelor sexuale, cu diferite persoane, în scopul obţinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul, aspecte ce sunt specifice practicării prostituţiei, iar nu pentru acţiunea desfăşurată de subiectul activ al infracţiunii de proxenetism. Nu este vorba de una şi aceeaşi faptă, la care să participe persoana care se prostituează, cât şi cel care înlesneşte practicarea prostituţiei, proxenetul fiind autorul unei infracţiuni de sine-stătătoare. Valorile sociale puse în pericol sunt diferite în cazul prostituţiei, respectiv al proxenetismului, acesta din urmă fiind incriminat ca infracţiune autonomă, aşa încât autorul faptei de proxenetism nu se află în aceeaşi situaţie cu persoana care practică prostituţia.

Deopotrivă, este de subliniat că, în varianta înlesnirii practicării prostituţiei elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism sunt întrunite independent de realizarea, în mod efectiv, a unor foloase patrimoniale, fiind suficient ca întreţinerea actelor sexuale pe care inculpatul le-a înlesnit să fie realizate de persoana pe care a ajutat-o în scopul obţinerii unor foloase materiale (pentru sine sau pentru altul).

Aşadar, reglementarea infracţiunii de proxenetism în modalitatea înlesnirii prostituţiei, nu condiţionează existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de realizarea efectivă a unor foloase materiale prin practicarea prostituţiei, faţă de dispoziţiile art. 213 alin. (4) C. pen. care foloseşte sintagma "în scopul" obţinerii de foloase materiale, care evidenţiază mobilul activităţii de prostituţie.

Simplul sprijin acordat este suficient pentru a se reţine elementul material al laturii obiective a infracţiunii de proxenetism în varianta înlesnirii. Înlesnirea practicării prostituţiei presupune facilitarea, ajutorul dat persoanei care practică prostituţia pentru uşurarea activităţii acesteia, iar actul de înlesnire poate fi realizat prin orice mijloace.

Prin urmare, motivul de recurs referitor la lipsa individualizării foloaselor materiale, în raport de actele sexuale cu beneficiarii acestora, nu poate conduce la constatarea neîntrunirii elementelor de tipicitate ale infracţiunii de proxenetism. Prin situaţia de fapt reţinută cu caracter definitiv, instanţa de apel a reliefat, în acord cu norma de incriminare a infracţiunii de proxenetism, că scopul în care a fost practicată prostituţia a fost acela al obţinerii unor foloase materiale de către persoanele pe care inculpaţii le-au ajutat.

În ceea ce priveşte condiţia identificării beneficiarilor de acte sexuale, se impune precizarea că textul legal nu prevede această cerinţă ca element de tipicitate al infracţiunii de proxenetism, iar stabilirea întreţinerii actelor sexuale cu diferite persoane ţine de interpretarea materialului probator, care nu poate fi făcută pe calea recursului în casaţie, având caracter definitiv aprecierea instanţei de apel că recurenţii inculpaţi au înlesnit practicarea prostituţiei (ceea ce reliefează că instanţa de apel a considerat dovedită întreţinerea actelor sexuale, cu diferite persoane).

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., pentru niciunul dintre motivele susţinute de recurenţii inculpaţi.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., F. şi I. împotriva Deciziei penale nr. 230/A din 28 iunie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat I., în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului, iar onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi A. şi F., în sumă de câte 300 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., F. şi I. împotriva Deciziei penale nr. 230/A din 28 iunie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat I., în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi A. şi F., în sumă de câte 300 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2020.

GGC - CL