Pre-trial detention appeal held inadmissible as final ruling; defendant ordered to pay costs.

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 189/C din data de 11 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare declarată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 175 din 30 iulie 2020 a Curţii de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2019/a6.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, prin Decizia penală nr. 175 din 30 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2019/a6 a fost admisă contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi împotriva Încheierii din 28 iulie 2020 a Tribunalului Galaţi, dosar nr. x/2019/a6 privind pe inculpatul A..

A fost desfiinţată în totalitate, încheierea contestată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă, respectiv Tribunalul Galaţi.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Galaţi a avut în vedere că, prin Încheierea din 28 iulie 2020 a Tribunalului Galaţi, în temeiul art. 208 şi art. 362 din C. proc. pen., s-a menţinut ca legală şi temeinică măsura arestării preventive dispuse în privinţa inculpatului A..

S-a reţinut că, prin Rechizitoriul nr. x/2019, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 195 alin. (1) C. pen. şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 371 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen.

În ceea ce priveşte legalitatea şi temeinicia măsurii preventive dispuse în cauză, Tribunalul a reţinut, în esenţă, că se menţin în continuare temeiurile prevăzute de lege pentru luarea şi respectiv menţinerea măsurii arestării preventive.

Împotriva încheierii menţionate a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, arătând în esenţă că, judecătorul care a participat la verificarea măsurii preventive din 28 iulie 2020, a avut anterior calitatea de judecător de drepturi şi libertăţi în soluţionarea contestaţiei inculpatului A., fiind un caz de nulitate absolută prev. de art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. în referire la art. 64 alin. (4) din C. proc. pen.

Contestaţia parchetului a fost apreciată ca fiind fondată.

Curtea a reţinut că, potrivit art. 64 alin. (4) din C. proc. pen., judecătorul de drepturi şi libertăţi nu poate participa, în aceeaşi cauză, la procedura de cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac, fiind vorba de un caz de incompatibilitate a judecătorului.

S-a mai reţinut că, potrivit art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., un caz de nulitate absolută este reprezentat de încălcarea dispoziţiilor privind compunerea completului de judecată.

Prin urmare, s-a apreciat că situaţia de incompatibilitate menţionată vizează compunerea completului de judecată şi atrage nulitatea absolută a încheierii de şedinţă contestate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Împotriva Deciziei penale nr. 175 din 30 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2019/a6, inculpatul A. a formulat contestaţie în anulare.

Curtea a reţinut ca fiind inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de inculpatul A..

În acest sens, s-a reţinut că art. 426 C. proc. pen. impune, pentru a se putea exercita o asemenea cale de atac, să fie vorba despre o hotărâre judecătorească definitivă, care să fie susceptibilă de executare, respectiv să se fi pronunţat o soluţie ce priveşte fondul cauzei (condamnare, achitare etc.).

Curtea a apreciat că hotărârea judecătorească atacată cu contestaţie în anulare de către inculpat, deşi definitivă, nu întruneşte cerinţa amintită şi anume aceea de a fi soluţionat fondul unei cauze, ci se referă la o activitate cu caracter incidental ivit în timpul judecăţii, şi anume menţinerea ori înlocuirea unei măsuri, în speţă a arestării preventive.

Neîndeplinind cerinţele referitoare la caracterul definitiv, s-a apreciat că o astfel de hotărâre este relativă, deoarece, ulterior, în timpul judecăţii, până la pronunţarea unei hotărâri definitive, aspectele legate de măsurile preventive se pot schimba în sensul că se poate constata că menţinerea acestora nu se mai impune din cvasi motive, fără însă a se putea invoca existenţa autorităţii de lucru judecat, ca în cazul hotărârilor definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei.

În consecinţă, Curtea a reţinut că hotărârea judecătorească rămasă definitivă prin care s-a judecat o contestaţie ce priveşte o măsură preventivă nu este susceptibilă a fi atacată pe calea unei căi de atac extraordinare, iar în cazul în care aceasta a fost uzitată, soluţia ce se impune este respingerea ei ca inadmisibilă.

Într-o altă ordine de idei, Curtea a menţionat că, potrivit art. 4251 alin. (7) din C. proc. pen., contestaţia - calea de atac ordinară în materia măsurilor preventive - "se soluţionează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac". Ca urmare, despre exercitarea căii de atac a contestaţiei în anulare în materia măsurilor preventive nu s-ar putea discuta referitor la încheierile definitive pronunţate în urma exercitării căii de atac a contestaţiei.

Totodată, în ceea ce priveşte cazurile prevăzute de art. 426 alin. (1) lit. a), c), d), e), f), g) şi h) C. proc. pen., dată fiind referirea explicită la calea de atac a apelului din cuprinsul acestui text (judecata în apel, hotărârea din apel, instanţa de apel, şedinţa de judecată în apel), în opinia Curţii, nu se pune problema declarării contestaţiei în anulare în materia măsurilor preventive.

Mai mult decât atât, Curtea a reţinut că, potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen., sentinţa prin care se soluţionează contestaţia în anulare este supusă apelului, regulă dificil de conciliat cu specificul materiei măsurilor preventive.

Nemulţumit fiind de soluţie, inculpatul A. a formulat apel împotriva Deciziei penale nr. 189/C din data de 11 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Motivele de apel formulate în scris de către inculpatul A. au fost susţinute oral de către apărătorul acestuia cu prilejul dezbaterilor în cauză şi redate pe larg în partea introductivă a prezentei decizii astfel că nu vor mai fi reluate.

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte constată că apelul formulat este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte notează că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia în care se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea apelului exercitat de contestatorul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 189/C din data de 11 august 2020, prin care, în procedura verificării admisibilităţii în principiu prevăzută de art. 431 din C. proc. pen., Curtea de Apel Galaţi a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de acelaşi inculpat împotriva Deciziei penale nr. 175 din 30 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2019/a6.

Aşadar, Înalta Curte notează că, pe calea apelului formulat de către contestatorul inculpat A., se atacă decizia penală prin care s-a soluţionat procedura admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, reglementată de art. 431 C. proc. pen.

Astfel, prin considerentele Deciziei penale nr. 189/C din data de 11 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, s-a constatat că cererea de contestaţie în anulare nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate în principiu.

În concepţia C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere şi Decizia nr. 5/2015, publicată în M. Of. nr. 248/10.04.2015, obligatorie pentru instanţe de la data publicării, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin care a statuat că "hotărârea pronunţată în procedura examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, împotriva unei sentinţe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului."

Astfel, din interpretarea dată dispoziţiilor art. 431 C. proc. pen. rezultă, cu evidenţă, că hotărârea prin care se constată inadmisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, este definitivă.

În acelaşi sens, atât după intrarea în vigoare a C. proc. pen., cât şi anterior acestui moment, doctrina a subliniat caracterul definitiv al hotărârii prin care instanţa respinge în principiu contestaţia în anulare.

Totodată, în sistemul nostru de drept, mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul acestora.

Astfel, dacă s-ar recunoaşte exercitarea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, s-ar produce o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, consacrat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate si Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

De asemenea, legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

În consecinţă, indiferent de soluţia dispusă, hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, reglementată distinct în dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive, nefiind susceptibile a fi atacate prin căi ordinare de atac.

În materia apelului, inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situaţii, respectiv când apelul este îndreptat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel şi când a fost declarat de o persoană care nu are calitatea procesuală de a apela. Acestora li se adaugă şi cazurile în care titularul dreptului de apel depăşeşte limitele în care i se recunoaşte dreptul său de apel, precum şi cele în care se declară apel împotriva unei hotărâri pe care aceeaşi parte o atacase anterior printr-un alt apel.

În speţă, apelul formulat de contestatorul inculpat A. nu este obiectiv încuviinţat de lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu apel sau nu sunt supuse niciunei căi de atac.

Înalta Curte constată că decizia supusă controlului judiciar este definitivă astfel că demersul iniţiat de către contestatorul inculpat A. este inadmisibil şi, prin urmare, acestuia nu îi este recunoscută calea de atac a apelului împotriva Deciziei penale nr. 189/C din data de 11 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi.

Pentru argumentele prezentate, constatând că, în speţă, contestatorul inculpat A. a formulat apel împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de reformare prin promovarea unei căi ordinare de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 189/C din data de 11 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 189/C din data de 11 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2020.

GGC - CL