Appeal over insolvency report and constitutional ruling as review grounds rejected; conviction stands with costs

Asupra apelului de faţă;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 21/CC din data de 7 august 2020, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 459 alin. (2) şi (5) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., cu privire la Sentinţa penală nr. 21 din 15 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul nr. x/2011.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat revizuentul condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Târgu Mureş a reţinut, în esenţă, că prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 14 iulie 2020 sub nr. x/2020, condamnatul A. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 21 din data de 15 mai 2014, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, definitivă prin Decizia penală nr. 391 din 29 octombrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care i s-a aplicat o pedeapsă de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică.

În conformitate cu art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) din vechiul C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Va face aplicarea dispoziţiilor art. 71-64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) din vechiul C. pen.

În motivarea cererii de revizuire petentul A., a arătat că au fost descoperite atât fapte, de fapt înscrisuri, ce nu au putut fi prezentate în faţa instanţei de fond sau în apel, întrucât au fost constatări ştiinţifice ulterioare efectuate în cadrul procedurii de insolvenţă a societăţii B., a cărei de fapt era şi persoana vătămată în cadrul procedurii de urmărire penală, în care s-a dispus hotărârea atacată.

A mai precizat revizuentul că la data de 1 mai 2019 a fost pronunţată Decizia Curţii Constituţionale nr. 72, prin care s-a desfiinţat norma legală, care la momentul pronunţării hotărârii de condamnare permitea condamnarea doar în baza acelor constatări arătate anterior. Prin stabilirea unei metode de aplicare a legii în timp, prin raportare implicit la neprivarea revizuentului de o cale de atac doar prin raportare eronată a acestei legi penale în timp, urmează instanţa să observe că la data la care a fost pronunţată hotărârea, norma legală permitea formularea unei cereri de revizuire, în urma desfiinţării pe cale constituţională a unor norme, ce au stat la baza pronunţării respectivei hotărâri atacate, şi mai mult, implicit normele europene şi jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie obligă instanţele naţionale să aprecieze întocmai sub aspectul principiului legii penale mai favorabile .

În drept s-au invocat: art. 453 alin. (1) lit. a) şi f) si art. 460 din C. proc. pen.,

Cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulate de revizuentul A., în conformitate cu art. 459 C. proc. pen. raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) şi f) din acelaşi cod, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a constatat următoarele:

În cauză, cu privire la aplicabilitatea cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. s-a reţinut că acesta nu este aplicabil pentru că nu se invocă împrejurări noi care nu ar fi fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care nu au fost avute în vedere de instanţă. Astfel, s-a avut în vedere că presupusa diferenţă de prejudiciu faţă de suma stabilită de instanţele penale nu înlătură temeinicia soluţiei de condamnare cu atât mai mult cu cât aceste argumente au fost analizate atât de prima instanţă cât şi de instanţa de apel.

Cu privire la cazul de revizuire prev. de art. 453 lit. f) C. proc. pen., s-a reţinut că nici acesta nu este aplicabil pentru că potrivit paragrafului 25 din Decizia nr. 126/2016 a Curţii Constituţionale: "O decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile - indiferent de invocarea excepţiei până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării deciziei Curţii este ca raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat.

În acest mod efectele deciziei de admitere a instanţei de Contencios constituţional se produc ergo omnes. În privinţa cauzelor care nu se află pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a Curţii nu poate constitui temei legal pentru o acţiune în justiţie, în caz contrar consecinţa fiind întindere efectelor deciziei Curţii pentru trecut."

Pe de altă parte Curtea a constatat că hotărârea de condamnare nu se întemeiază exclusiv pe raportul de inspecţie fiscală ci se întemeiază şi pe declaraţiile coinculpaţilor, ale martorilor şi pe înscrisurile aflate la dosar.

Împotriva acestei sentinţe, revizuentul A., prin apărător ales, avocat C. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, fixându-se prim termen de judecată la data de 14 octombrie 2020, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi, pe fond, admiterea cererii de revizuire.

Examinând apelul revizuentului A., în conformitate cu dispoziţiile art. 463 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, având caracterul unei căi de atac de retractare, care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri, şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Potrivit dispoziţiilor art. 459 alin. (3) C. proc. pen., în etapa admisibilităţii în principiu, instanţa examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3); c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

Conform dispoziţiilor art. 453 C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi solicitată când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Astfel, s-a arătat că, ulterior condamnării sale prin hotărârea anterior menţionată, a apărut un înscris nou ce a fost depus la dosar şi anume, raportul de expertiză întocmit în cadrul dosarului de insolvenţă al părţii civile SC B. SA, efectuat de expertul D., în care s-a reţinut că prejudiciul suferit în urma săvârşirii infracţiunii de delapidare este total diferit de cel stabilit de către instanţă în hotărârea de condamnare.

În speţă, revizuentul A. a invocat cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., care priveşte situaţia când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

Aşadar, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanţă la data judecării cauzei care să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, ceea ce presupune pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Prin urmare, potrivit temeiului de drept invocat de condamnatul revizuent A., trebuie să fie noi faptele sau împrejurările invocate, de natură a stabili existenţa unei erori judiciare şi de a conduce la o altă soluţionare a cauzei.

Înalta Curte constată că prin motivele invocate, apelantul revizuent nu a prezentat fapte sau împrejurări necunoscute instanţei, în sensul la care se referă art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. conform acestei norme, este necesar ca împrejurarea invocată (ca element de fapt) să fie nouă, iar nu mijlocul de probă prin care se urmăreşte a fi dovedită, în speţă observându-se că nu se invocă împrejurări noi care nu ar fi fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care nu au fost avute în vedere de instanţă. Drept urmare, presupusa diferenţă de prejudiciu faţă de suma stabilită de instanţele penale nu înlătură temeinicia soluţiei de condamnare cu atât mai mult cu cât aceste argumente au fost analizate atât de prima instanţă cât şi de instanţa de apel.

Or, cazul de revizuire invocat, art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., constituie o excepţie de la dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României, care prevăd că Deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, cu condiţia însă ca în cauzele în care decizia Curţii Constituţionale de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate este invocată ca şi temei al revizuirii, să fi fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a textelor de lege declarate neconstituţionale, până la data publicării.

Or, astfel cum se poate reţine în cauză, aspectele invocate de revizuentul A. prin motivul cererii sale de revizuire, se referă la înscrisul nou ce a fost depus la dosar şi anume, raportul de expertiză ataşat care contrazice reţinerile eronate ale comisarilor de Garda Financiară, care însă nu constituie o împrejurare de fapt descoperită după pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.

În Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 Curtea Constituţională a decis că în mod excepţional, aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează şi cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, indiferent dacă până la momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, acestea au fost soluţionate definitiv şi irevocabil, de vreme ce, prin exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, decizia Curţii Constituţionale se va aplica acestor cauze. De asemenea, Curtea Constituţională a stabilit că o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică şi în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data publicării, altele decât cea în care a fost pronunţată decizia Curţii Constituţionale, soluţionate definitiv prin hotărâre judecătorească, ipoteză ultimă în care decizia de admitere constituie motiv de revizuire.

În schimb, Curtea Constituţională a reţinut, în aceeaşi decizie, că, în ceea ce priveşte cauzele soluţionate până la publicarea deciziei Curţii Constituţionale şi în care nu a fost dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie având ca obiect o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă declarată neconstituţională, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv şi irevocabil soluţionată. Curtea reţine că, din momentul introducerii cererii în instanţă şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumţie de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv litigiul. Aşa încât, Curtea a constatat că incidenţa deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive.

Aceste argumente au stat de altfel şi la baza admiterii prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 a Curţi Constituţionale a excepţiei de neconstituţionalitate a soluţiei legislative cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. în vigoare începând cu data de 27 ianuarie 2016, care nu limita cazul de revizuire menţionat la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. Urmare a acestei decizii, legiuitorul a intervenit, modificând textul de lege (art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.) în forma existentă în prezent.

Altfel spus, Înalta Curte, analizând actele aflate la dosar, în raport de considerentele Deciziei nr. 126 din 3 martie 2016 a Curţii Constituţionale prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională, constată că activitatea desfăşurată în ciclul ordinar al procesului penal, în măsura în care a fost legală şi temeinică, se finalizează cu pronunţarea unei hotărâri penale definitive în care faptele reţinute exprimă adevărul, iar legea penală şi legea civilă au fost aplicate corect. Practica învederează însă şi cazuri de hotărâri definitive, având autoritate de lucru judecat, care cuprind grave erori de fapt şi de drept ce pot să persiste şi în căile ordinare de atac şi, cu atât mai mult, dacă nu au fost exercitate căile de atac ordinare. Într-o astfel de ipoteză rezidă raţiunea pentru care legiuitorul a instituit căile de atac extraordinare, ca mijloace procesual penale de desfiinţare a hotărârilor cu autoritate de lucru judecat, dar care nu corespund legii şi adevărului. Instituirea unor astfel de mijloace procesuale aduce atingere autorităţii de lucru judecat, aşadar stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, menite a da încredere în activitatea justiţiei, însă numai în cazurile şi în condiţiile strict reglementate de legiuitor, în vederea restabilirii ordinii juridice. Aşa încât, având în vedere efectele exercitării căilor extraordinare de atac asupra hotărârilor judecătoreşti care reprezintă actul final şi de dispoziţie al instanţei prin care se soluţionează cu autoritate de lucru judecat cauza, se reţine că opţiunea legiuitorului în reglementarea unei căi de atac ce urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie să se realizeze în limite constituţionale.

În această ordine de idei, Înalta Curte, în considerarea motivării Deciziei nr. 126/2016 a Curţii Constituţionale, constată că instanţa de contencios constituţional a stabilit că o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică şi în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data publicării, altele decât cea în care a fost pronunţată decizia Curţii Constituţionale, soluţionate definitiv prin hotărâre judecătorească, ipoteză ultimă în care decizia de admitere constituie motiv de revizuire.

În acelaşi timp însă, mai arată Curtea Constituţională că, în ceea ce priveşte cauzele soluţionate până la publicarea deciziei Curţii Constituţionale şi în care nu a fost dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie având ca obiect o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă declarată neconstituţională, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv şi irevocabil soluţionată.

Se reţine aşadar că, din momentul introducerii cererii în instanţă şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumţie de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv litigiul.

Pe cale de consecinţă, se constată că incidenţa deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii Constituţionale, cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive.

În considerarea argumentelor de fapt şi de drept evocate de Curtea Constituţională, Înalta Curte constată că instanţele superioare nu trebuie să îşi folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare, şi nu pentru a proceda la o nouă analiză a cauzei.

Achiesând la motivele expuse în considerentele Deciziei nr. 126/2016 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că în reglementarea cazului de revizuire examinat - art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., deşi intenţia legiuitorului actual a fost de a da în continuare eficienţă controlului de constituţionalitate, posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curţii este necesar a fi circumscrisă sferei persoanelor care au declanşat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condiţiile prevăzute de lege. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, întrucât şi-ar pierde caracterul concret". În aceste condiţii, având în vedere importanţa principiului autorităţii de lucru judecat, Curtea constată că, pentru a garanta atât stabilitatea raporturilor juridice, cât şi o bună administrare a justiţiei, este necesar ca ceea ce a stabilit instanţa de contencios constituţional, pe cale jurisprudenţială, cu privire la condiţiile în care se poate formula revizuire, în temeiul unei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, să se transpună în cuprinsul normelor procesual penale examinate în prezenta cauză. Aşadar, Curtea reţine că o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine şi stabilitate juridică.

Din analiza actelor aflate la dosar coroborate cu susţinerile apărării, astfel cum au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri când, apărătorul ales al revizuentului a susţinut că la data de 1 mai 2019 a fost pronunţată Decizia Curţii Constituţionale nr. 72, prin care s-a desfiinţat norma legală, care la momentul pronunţării hotărârii de condamnare permitea condamnarea apelantului numai în baza unui raport de constatare tehnico-ştiinţifice întocmit de Garda Financiară la momentul iniţial, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite exigenţele deciziei sus-menţionate pentru ca aceasta să-şi poată produce efectele şi în prezenta cauza.

În considerarea argumentelor logico-juridice anterior evocate, se constată că în materia deciziilor Curţii Constituţionale aplicabilitatea pentru viitor este statuată în dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, de la această regulă fiind prevăzută în legislaţia penală o singură excepţie, şi anume atunci când deciziile Curţii Constituţionale se aplică pentru situaţiile facto praeterita, doar în cazul în care partea a invocat respectiva excepţie în cauza sa.

Având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele impuse cumulativ de art. 459 C. proc. pen., apreciază că, în mod corect, instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuent.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 21/CC din data de 7 august 2020 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 21/CC din data de 7 august 2020 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 octombrie 2020.

GGC - CL