Appeal against inadmissibility of annulment appeal dismissed as inadmissible

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 462 din 17 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 431 C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 1111 din 16 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 150 RON către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a reţinut că pe rolul instanţei a fost înregistrată sub nr. x/2019 contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. privind Decizia penală nr. 1111/16 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bacău, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

În drept, contestatorul nu a invocat un caz expres prevăzut de art. 426 alin. (1) C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 426 C. proc. pen., contestaţia în anulare împotriva hotărârilor penale definitive poate fi făcută numai în cazurile anume prevăzute în aceste dispoziţii.

În cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiei în anulare, instanţa este obligată, potrivit art. 431 C. proc. pen., să examineze mai întâi admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie, în sensul în care cererea este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Potrivit dispoziţiilor art. 426 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

Curtea a constatat că prezenta contestaţie în anulare a fost introdusă cu nerespectarea condiţiilor de formă, anume cu nesocotirea termenului procedural imperativ, prevăzut de art. 428 alin. (1) C. proc. pen., potrivit căruia "Contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. a), c)-h) C. proc. pen. poate fi introdusă în 30 zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel. Contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. b) şi i) poate fi introdusă oricând."

Din verificarea lucrărilor dosarului de fond, Curtea a constatat că decizia penală 1111/16 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2016, a fost comunicată contestatorului A. la data de 17 noiembrie 2017, iar prezenta contestaţie în anulare a fost formulată la data de 25.02.2020, deci cu mult peste termenul prevăzut de lege, care s-a împlinit la data de 19.12.2017, privitor la cazurile de contestaţie reglementate de art. 426 lit. a), d), g) C. proc. pen., invocate de către contestator.

Pe de altă parte, raportând motivele invocate de contestator în cuprinsul cererii, precum şi cu prilejul susţinerii contestaţiei în anulare în faţa instanţei de judecată la cerinţele prevederilor legale incidente, Curtea de apel a constatat că, în drept, calea de atac a contestatorului nu poate fi încadrată nici în dispoziţiile art. 426 lit. b) C. proc. pen. sau dispoziţiile art. 426 lit. i) C. proc. pen., singurele cazuri de contestaţie care pot fi invocate oricând, potrivit art. 428 C. proc. pen.

Referitor la motivul contestaţiei în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., aşa cum este cunoscut, pentru a se invoca acest motiv trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) când există un caz care pune în discuţie o greşeală a instanţei de apel în aplicarea dispoziţiilor art. 16 lit. e)-j) C. proc. pen.

b) la dosar există probe din care rezultă incidenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 16 lit. e)-j) C. proc. pen. şi;

c) instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la acest caz de încetare a procesului penal şi nu i-a dat eficienţa prevăzută de lege.

Acest caz tinde să rezolve cauza în sensul încetării procesului penal, în temeiul unei cauze existente şi dovedite în momentul pronunţării deciziei de instanţa de apel. Dacă instanţa de apel s-a pronunţat asupra cazului invocat, în sensul că nu există sau nu este dovedit, fiind o rezolvare definitivă a acestei chestiuni, cu autoritate de lucru judecat, nu se poate invoca pe calea contestaţiei în anulare.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, în raport şi de aspectele invocate de contestator, Curtea a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile enumerate şi analizate mai sus deoarece în concret contestatorul nu a făcut referire la o cauză de încetare a procesului penal, aşa cum prevede art. 426 lit. b) C. proc. pen., şi nici nu a indicat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă pronunţate faţă de contestator - cum prevede art. 426 lit. i) C. proc. pen.

Soluţionarea contestaţiei în anulare implică parcurgerea unei proceduri în doua etape. Mai întâi instanţa este datoare sa examineze admisibilitatea în principiu a contestaţiei, mai precis îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege în acest sens, prima dintre ele fiind cea referitoare la respectarea termenului de introducere a contestaţiei, apoi cazurile de contestaţie pe care le invocă, precum şi motivele aduse în sprijinul acestora, iar în situaţia neîndeplinirii oricărei din respectivele condiţii contestaţia va fi respinsă ca inadmisibila.

Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a formulat apel, solicitând admiterea contestaţiei în anulare, întemeiate pe art. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Examinând apelul declarat în cauză, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu susţinerile formulate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Preliminar analizării apelului formulat de contestatorul-apelant A., Înalta Curte învederează că în concepţia C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse vreunei căi de atac.

Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 431 şi ale art. 432 din C. proc. pen.:

a) dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare şi, în cadrul acestor dispoziţii cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate;

b) spre deosebire de dispoziţiile legale menţionate, prin art. 432 din C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestaţiei în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispoziţiile alin. (4) potrivit cărora "Sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă" sunt integrate în economia acestui text de lege.

Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu.

În doctrina relevantă în această materie, autorii se referă numai la decizie, ca unic tip de hotărâre prin care se dispune respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă, în etapa admiterii în principiu, însă argumentele care stau la baza stabilirii caracterului definitiv al hotărârii prin care se dispune respingerea în principiu a contestaţiei în anulare privesc atât sentinţa, cât şi decizia.

Pentru considerentele arătate, hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, etapă reglementată distinct în dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive. (Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Decizia nr. 5/2015).

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că contestatorul-apelant A. a formulat apel împotriva Deciziei penale nr. 462 din 17 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 1111 din 16 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2016.

În raport de dispoziţiile legale aplicabile, precum şi în raport de circumstanţele cauzei, Înalta Curte constată că apelantul contestator a declarat o cale de atac împotriva unei soluţii nesusceptibile de reformare, astfel că, prin promovarea acesteia, a încălcat principiul unicităţii căii de atac prevăzut de lege. Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordine de drept.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Drept urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curtea urmează să respingă, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 462 din 17 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 462 din 17 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2020.

GGC - CL