Finality of pre-admission decisions in criminal annulment proceedings: inadmissibility of appeal against rejection of extraordinară remedy for lack of proper defense.

Asupra cauzei de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 556/A din 24 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2018, s-a dispus, în baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen., respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare formulată contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 394/A/22.03.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2018.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 131/F/30. I.2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2018, s-a dispus, printre altele, condamnarea, în procedura simplificată, a contestatorului A. la pedeapsa rezultantă de 2 ani, 11 luni şi 10 zile închisoare.

S-a reţinut că motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426, lit. f) C. proc. pen., invocat în cauză de contestator, se referă la judecata apelului în lipsa apărătorului, atunci când asistenţa juridică a inculpatului este obligatorie, potrivit legii.

Conform art. 90 lit. a) - c) C. proc. pen., asistenţa juridică este obligatorie, printre altele, în cazul în care inculpatul este arestat preventiv sau arestat în altă cauză sau când legea penală prevede, pentru infracţiunea comisă, pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani. În acest caz, contestatorul a beneficiat de asistenţă juridică din oficiu pe toată durata desfăşurării cercetării judecătoreşti a apelurilor.

De asemenea, Curtea a reţinut că, în dezbateri, ambii apelanţi - intimaţi-inculpaţi au beneficiat de serviciile aceluiaşi apărător din oficiu, care i-a substituit pe cei doi apărători din oficiu desemnaţi în cauză, însă respectiva împrejurare nu se încadrează în cazul de contestaţie în anulare invocat, care presupune inexistenţa apărării, ca motiv de ordine publică, sub sancţiunea nulităţii absolute, potrivit art. 281 alin. (1), lit. f), C. proc. pen.

Prin urmare, s-a concluzionat că situaţia procedurală invocată de contestatorul A. nu se încadrează în cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. f), C. proc. pen., care în speţă a fost invocat în mod formal.

Împotriva acestei decizii penale, contestatorul A. a formulat apel.

Examinând apelul formulat, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu susţinerile formulate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Preliminar analizării apelului formulat de contestatorul-apelant A., Înalta Curte învederează că în concepţia C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse vreunei căi de atac.

Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 431 şi ale art. 432 din C. proc. pen.:

a) dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare şi, în cadrul acestor dispoziţii cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate;

b) spre deosebire de dispoziţiile legale menţionate, prin art. 432 din C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestaţiei în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispoziţiile alin. (4) potrivit cărora "Sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă" sunt integrate în economia acestui text de lege.

Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu.

În doctrina relevantă în această materie, autorii se referă numai la decizie, ca unic tip de hotărâre prin care se dispune respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă, în etapa admiterii în principiu, însă argumentele care stau la baza stabilirii caracterului definitiv al hotărârii prin care se dispune respingerea în principiu a contestaţiei în anulare privesc atât sentinţa, cât şi decizia.

Pentru considerentele arătate, hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, etapă reglementată distinct în dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive. (Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Decizia nr. 5/2015).

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că contestatorul-apelant A. a formulat apel împotriva Deciziei penale nr. 556/A din 24 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2018, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de către contestator împotriva Deciziei penale nr. 394/A/22. III.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, din dosarul nr. x/2018.

În raport de dispoziţiile legale aplicabile, precum şi în raport de circumstanţele cauzei, Înalta Curte constată că apelantul contestator a declarat o cale de atac împotriva unei soluţii nesusceptibile de reformare, astfel că, prin promovarea acesteia, a încălcat principiul unicităţii căii de atac prevăzut de lege.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordine de drept.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 556/A din 24 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 556/A din 24 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2018.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator în sumă de 627 RON, conform art. 5 alin. (1) lit. e) din Protocolul privind stabilirea onorariile cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă judiciară în materie penală, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2020.

GGC - CL