Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 257/A/2020 AI generated

Appeal against final order on admissibility of extraordinary motion for annulment declared inadmissible

Case Number Decizia nr. 257/A/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice rejected the appellant's appeal as inadmissible, leaving in force the lower court's decision that had dismissed the underlying extraordinary motion for annulment, and ordered the appellant to pay 200 RON in judicial costs. The dispute concerned the admissibility of an appeal filed against a final interlocutory order issued by the Court of Appeal during the preliminary phase of examining an extraordinary motion for annulment (contestație în anulare) directed at a prior final order dismissing a complaint against a prosecutor’s case closure decision. Relying on Article 16(2) of Law No. 304/2004 and Articles 426–432 of the Code of Criminal Procedure, specifically interpreting them in light of Decision No. 5/2015 of the High Court’s Plenary Bench, the court held that orders rendered during the preliminary admissibility stage of an extraordinary motion are final and not subject to ordinary appeal, as the legal framework restricts appeals to judgments delivered after the principal phase of the extraordinary review; consequently, exercising a statutory right of appeal against such a definitive ruling violates the principle of legality of remedies established by Article 129 of the Constitution.

Legislator headnote

AI generated

art. 431 C. proc. pen, art. 275 alin. (2) din C. proc. pen, art. 408 C. proc. pen, art. 431 din C. proc. pen, art. 432 din C. proc. pen, art. 432 alin. (4) din C. proc. pen; Appeal against final order on admissibility of extraordinary motion for annulment declared inadmissible: The dispute concerned the admissibility of an appeal filed against a final interlocutory order issued by the Court of Appeal during the preliminary phase of examining an extraordinary motion for annulment (contestație în anulare) directed at a prior final order dismissing a complaint against a prosecutor’s case closure decision. Relying on Article 16(2) of Law No. 304/2004 and Articles 426–432 of the Code of Criminal Procedure, specifically interpreting them in light of Decision No. 5/2015 of the High Court’s Plenary Bench, the court held that orders rendered during the preliminary admissibility stage of an extraordinary motion are final and not subject to ordinary appeal, as the legal framework restricts appeals to judgments delivered after the principal phase of the extraordinary review; consequently, exercising a statutory right of appeal against such a definitive ruling violates the principle of legality of remedies established by Article 129 of the Constitution.

Keywords

AI generated
preliminary ruling procedure preliminary decision interlocutory decision judicial review code of criminal procedure action for annulment

Cited Legislation

AI generated
art. 431 C. proc. pen
x/2019, în baza art. 431 C. proc. pen.
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.
art. 408 C. proc. pen
În condiţiile în care, potrivit art. 408 C.
art. 431 din C. proc. pen
a) dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen.
art. 432 din C. proc. pen
431 şi ale art. 432 din C. proc. pen.:
art. 432 alin. (4) din C. proc. pen
Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu."
art. 341 alin. (8) C. proc. pen
x/2019, încheiere definitivă în raport cu dispoziţiile art. 341 alin. (8) C. proc. pen..
art. 341 C. proc. pen
pen., referitoare la calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, cu trimitere la art. 341 C. proc. pen.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a

Main ground for rejecting the appeal as inadmissible.

art. 275 alin. (2) şi (6)

Basis for imposing judicial costs on the appellant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra apelului de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019, în baza art. 431 C. proc. pen. a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii din 20 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat contestatorul A. la plata sumei de 800 RON către stat, cu titlu de cheltuielile judiciare.

Pentru a dispune astfel, instanţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a reţinut următoarele:

S-a constatat că la data de 18 octombrie 2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a înregistrat cauza nr. 5869/2/2019, prin care contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Încheierii penale F/CP din 20 septembrie 2019 prin care a fost respinsă ca nefondată contestaţia în anulare formulată cu privire la Încheierea din data de 3 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2019. Petentul nu a arătat temeiul pe care cererea se întemeiază.

Examinând admisibilitatea în principiu a acestei cereri de contestaţie în anulare, Curtea de Apel a reţinut că prin încheierea F/CP din data de 3 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei din data de 8 noiembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, şi a Ordonanţei nr. 63/II/2/2019 din data de 1 aprilie 2019 a procurorului general din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Având în vedere faptul că ordonanţa menţionată în cererea formulată de petent a fost menţinută prin Încheierea din data de 3 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, dar şi obiectul cererii de faţă, astfel cum acesta a fost precizat de petent - contestaţie în anulare, Curtea de Apel a constatat că obiectul prezentei cauze îl reprezintă o contestaţie în anulare împotriva încheierii anterior menţionate a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Procedând la verificarea admisibilităţii contestaţiei în anulare, s-a arătat că pentru ca aceasta să fie admisibilă, potrivit art. 431 C. proc. pen., instanţa trebuie să constate că "cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar".

În cauza de faţă, hotărârea vizată de contestaţia în anulare este Încheierea din data de 3 mai 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei din data de 8 noiembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, şi a Ordonanţei nr. 63/II/2/2019 din data de 1 aprilie 2019 a procurorului general din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Curtea a apreciat ca prin modificările aduse cazurilor de contestaţie în anulare prin O.U.G. nr. 18/2016, legiuitorul a limitat exercitarea acestei cai de atac extraordinare la hotărârile care privesc fondul unei cauze penale - prin care instanţa penală hotărăşte asupra temeiniciei unei acuzaţii în materie penală, nu şi în cazul cererilor accesorii sau conexe acestor cauze. Aceasta concluzie se impune ca urmare interpretării gramaticale şi semantice a textului de lege: astfel textul legal se referă la "judecata în apel" (art. 426 lit. a), e), f), g)), condamnarea inculpatului (art. 426 lit. b), i)), "instanţa de apel" (art. 426 lit. c), h)), "judecata în apel" (art. 426 lit. d)). În condiţiile în care, potrivit art. 408 C. proc. pen., calea de atac a apelului este prevăzută împotriva hotărârilor care soluţionează fondul cauzei penale (în cazul cererilor accesorii, calea de atac este contestaţia), contestaţia în anulare poate fi exercitată fie împotriva deciziilor pronunţate de instanţa de apel (cum expres indică textul de lege), fie împotriva sentinţelor primei instanţe care au stabilit definitiv răspunderea penală a unui inculpat pentru săvârşirea unei fapte penale (art. 426 lit. b), i) C. proc. pen.), excluzând celelalte hotărâri pronunţate de judecători sau de instanţe.

În raport de aceste elemente, Curtea a apreciat ca împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară a soluţionat contestaţia în anulare împotriva unei hotărâri prin care s-a respins o plângerea formulată împotriva ordonanţei de clasare a procurorului, contestaţia în anulare este inadmisibila, nefiind vorba de o hotărâre a unei instanţe de apel sau a primei instanţe (în cazul prev. de art. 426 lit. b), i) C. proc. pen.) prin care se statuează asupra temeinicei acuzaţiei în materie penală.

Prin urmare, în condiţiile în care petentul a folosit o cale neprevăzută de dispoziţiile legale în faţa judecătorului care a respins ca inadmisibilă prima contestaţie în anulare, nu are nici cale de atac împotriva hotărârii acestei instanţe, calea de atac exercitată fiind, la rândul sau, inadmisibilă.

Totodată, Curtea a avut în vedere şi Decizia nr. 5/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - CCDCD în considerentele căreia s-au reţinut următoarele:

"În concepţia C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.

Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 431 şi ale art. 432 din C. proc. pen.:

a) dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare şi, în cadrul acestor dispoziţii cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate;

b) spre deosebire de dispoziţiile legale menţionate, prin art. 432 din C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestaţiei în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispoziţiile alin. (4) potrivit cărora "Sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă" sunt integrate în economia acestui text de lege.

Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu."

Împotriva Încheierii penale mai sus menţionate a formulat apel contestatorul A., solicitând în esenţă admiterea acestuia.

Examinând apelul declarat de contestatorul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Conform art. 16 (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, "Hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale."

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că petentul contestator a formulat calea de atac împotriva unei hotărâri pronunţate într-o contestaţie în anulare, cale extraordinară de atac.

În cauză, demersul juridic este reprezentat de contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii din 10 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019, prin care, în baza art. 431 C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestator împotriva Încheierii din 20 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2019, încheiere definitivă în raport cu dispoziţiile art. 341 alin. (8) C. proc. pen.. Aşadar, dispoziţiile legale incidente în cauză sunt cele prevăzute de art. 426 - 432 C. proc. pen., referitoare la calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, cu trimitere la art. 341 C. proc. pen.

Analizând dispoziţiile cuprinse în Secţiunea 1 a Capitolului V din Titlul III din C. proc. pen., se constată că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în cazurile menţionate la art. 426 C. proc. pen., iar dispoziţiile art. 431 C. proc. pen. nu prevăd nicio cale de atac împotriva soluţiei pronunţate în faza examinării în principiu a admisibilităţii acestei căi extraordinare de atac. Mai mult, potrivit art. 432 alin. (1) C. proc. pen., după ce a fost depăşită faza admisibilităţii în principiu, dacă găseşte întemeiată contestaţia în anulare, instanţa desfiinţează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere şi procedează de îndată la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desfiinţare. Totodată, dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. prevăd că sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 5 din 4 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 248 din 10 aprilie 2015, a stabilit că hotărârea pronunţată în procedura examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, împotriva unei sentinţe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului. În acest sens, s-a reţinut că aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare ulterioară admiterii în principiu, precum şi că prevederile art. 408 alin. (1) C. proc. pen. (ce reglementează calea de atac a apelului) vizează doar sentinţele nedefinitive, pronunţate în cursul judecăţii, iar nu în procedura specifică unei căi extraordinare de atac.

Aceste argumente sunt valabile şi în ceea ce priveşte decizia pronunţată în etapa admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, cum este cazul în speţă, care, în conformitate cu dispoziţiile art. 552 C. proc. pen., a rămas definitivă la data pronunţării acesteia şi, ca atare, nu este susceptibilă a fi atacată cu apel.

În aceste condiţii, raportat la prevederile legale anterior menţionate şi la aspectele statuate prin Decizia nr. 5 din 4 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 248 din 10 aprilie 2015, se constată că numitul A. a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive (încheiere definitivă, prin care s-a soluţionat contestaţia în anulare îndreptată împotriva unei alte încheieri definitive dată în temeiul art. 341 alin. (6) C. proc. pen.), învestind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acesteia, deşi nu întruneşte cerinţele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căilor de atac şi împotriva hotărârilor definitive pronunţate în etapa examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile… pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". În consecinţă, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Încheierii din 10 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi (6) din C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Încheierii din 10 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2020.

GGC - CL