Criminal media liability: Principal liability under Art. 1373 Civil Code conditional on agent's illicit act

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2020

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, secţia civilă la 12 aprilie 2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. i-a chemat în judecată pe pârâţii B., C., D. şi S.C. E. S.A., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 200.000 euro fiecare, în solidar cu partea responsabilă civilmente, reprezentând daune morale provocate prin anunţurile calomnioase la adresa sa, prezentate în mass-media; obligarea părţii responsabile civilmente S.C. E. S.A. să facă corecţiile necesare, întrucât au fost date publicităţii informaţii inexacte; obligarea acesteia de a publica/difuza, în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, dreptul la replică - formă de reparare parţială a prejudiciului adus.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 192-526 C. proc. civ., art. 1349, 1373, 1357-1359, 1381-1382 C. civ.

Pârâtele S.C. E. S.A. şi B. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acţiunii.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa nr. 178 din 10 februarie 2016, Tribunalul Vaslui, secţia civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., S.C. E. S.A., C. şi D.; a respins cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată şi a luat act că pârâţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate sau desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În drept, cererea de apel a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 73, 74, 192, 253, 257, 282, 1349, 1373, 1357-1359, 1581-1382 C. civ., art. 241, 249, 251, 264, 270, 298, 307-308, 330, 478 C. proc. civ., art. 10 pct. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 30 din Constituţia României.

Intimata B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului şi păstrarea sentinţei atacate, întrucât este legală şi temeinică.

Prin decizia nr. 968 din 21 decembrie 2016, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 178 din 10 februarie 2016, pronunţate de Tribunalul Vaslui, secţia civilă, pe care a anulat-o în tot, şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

4. Hotărârea instanţei de fond, în rejudecare:

La data de 24.05.2017, sub nr. x/2014* a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, cauza trimisă spre rejudecare, iar prin sentinţa nr. 730 din 4 iulie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Vaslui, secţia civilă a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi partea responsabilă civilmente S.C. E. S.A. A obligat-o pe pârâta B. la plata către reclamantul A. a sumei de 2.000 euro, reprezentând despăgubiri civile, daune morale. A obligat-o pe pârâta C., în solidar cu partea responsabilă civilmente, S.C. E. S.A. a sumei de 2.000 euro, reprezentând despăgubiri civile, daune morale. A respins acţiunea civilă formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta D. A obligat-o pe partea responsabilă civilmente să difuzeze, în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a dreptului la replică al reclamantului.

A respins restul pretenţiilor formulate de reclamant. I-a obligat pe pârâţii B., C. şi pe partea responsabilă civilmente S.C. E. S.A. la plata către reclamant a sumei de 2.750 RON, reprezentând cheltuieli de judecată la prima judecată în fond şi apel, constând în onorariu de avocat şi taxă judiciară de timbru.

5. Hotărârea Curţii de Apel Iaşi:

Împotriva acestei hotărâri au declarat un apel, pârâtele S.C. E. S.A. şi C.

Prin decizia nr. 376 din 11 iulie 2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins apelurile formulate de reclamantul A. şi de pârâta B. împotriva sentinţei nr. 730 din 4 iulie 2017, pronunţate de Tribunalul Vaslui, secţia civilă. A admis apelul formulat de pârâţii S.C. E. S.A. şi C. împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu aceşti pârâţi. A păstrat dispoziţiile sentinţei care nu contravin deciziei. L-a obligat pe apelantul-intimat A. să-i plătească intimatei-apelante S.C. E. S.A. suma de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

5. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 376 din 11 iulie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a declarat recurs reclamantul A., la 17 octombrie 2019, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 9 noiembrie 2019.

Recurentul-reclamant consideră decizia recurată ca fiind nelegală, invocând motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., a apreciat că acesta este incident în cauză, întrucât hotărârea atacată cuprinde considerente contradictorii cu privire la modul în care instanţa de apel a interpretat dispoziţiile legale aplicabile în materia răspunderii civile delictuale.

Susţine că, într-un prim raţionament (paragraful 1 şi paragraful 9 de la pagina 10 a hotărârii) instanţa de apel reţine că modul în care a fost formulat subiectul emisiunii, diversele anunţuri prezentate în cuprinsul emisiunii şi difuzarea filmării efectuate cu camera ascunsă, nu pot fi imputate moderatorului emisiunii şi reporterului acesteia, ci poate fi imputată producătorului, realizatorului şi reprezentanţilor postului de televiziune.

În contradicţie cu acest raţionament, aceeaşi instanţă consideră că simpla calitate de moderator al unei emisiuni de televiziune nu presupune şi asumarea responsabilităţii juridice pentru aspecte ce depăşesc acţiunile acestuia (paragraful nr. 5 de la pagina 10 din hotărâre).

Având în vedere că instanţa de apel apreciază că poate fi reţinută răspunderea civilă delictuală a reprezentanţilor postului de televiziune, acest raţionament vine în contradicţie cu faptul că aceeaşi răspundere civilă delictuală nu mai poate fi reţinută când este vorba despre moderator şi reporterul emisiunii.

Se precizează că o emisiune TV nu poate fi redată şi difuzată numai de producător sau realizator, fără ca la acea emisiune să îşi aducă aportul în mod efectiv reporterul şi moderatorul. Toate aceste funcţii în cadrul unei emisiuni, sunt interdependente, iar moderatorul unei emisiuni, împreună cu reporterul acesteia sunt reprezentanţi ai postului de televiziune, contribuind la informaţiile ce ajung la public, prin interacţiunea cu acesta în mod direct.

Apreciază recurentul că, în mod greşit, instanţa de apel a stabilit că în cauză nu poate fi reţinută răspunderea civilă a moderatorului şi a reporterului care au calitatea de reprezentanţi ai postului de televiziune în viziunea publicului şi totuşi să reţină că această răspundere civilă delictuală poate fi imputată reprezentanţilor postului de televiziune.

Aceeaşi contradicţie apare şi în modul în care a fost reţinută de către instanţa de apel lipsa prezentării opiniilor proprii de către moderatorul emisiunii, în contextul în care transcriptul emisiunii depus de către apelantul-reclamant A., cuprinde păreri proprii ale moderatorului emisiunii şi încurajarea minorului în vârstă de 8 ani de a-şi exprima opinii publice.

Se susţine că acest transcript trebuia să fie supus analizei instanţei de apel, întrucât aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 13.06.2017 a Tribunalului Vaslui, însuşi apărătorul intimaţilor SC.E. S.A, C. şi D., a solicitat să fie analizat transcriptul depus de către reclamant întrucât acesta este cel complet şi corect. Transcriptul analizat de către instanţă este cel depus de către intimaţi şi nu e cel complet, motiv pentru care motivarea instanţei este în contradicţie cu probele ce trebuiau supuse analizei.

Ca atare se apreciază că ne aflăm în prezenţa unei contradicţii în motivarea hotărârii instanţei de apel, care trebuie să fie sancţionată cu casarea hotărârii, în cauză fiind incident art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul consideră că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 1373 din C. civ. care reglementează răspunderea civilă a comitenţilor pentru fapta prepuşilor.

Se reţine în motivarea hotărârii de către instanţa de apel (paragraf 10, pagina 10) că S.C. E. S.A, nu poate răspunde în calitate de comitent pentru moderator şi reporter, atâta vreme cât nu se reţine de către instanţă răspunderea civilă delictuală a celor din urmă.

Instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 1373 din C. civ., întrucât exonerarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului nu poate să aibă loc decât în condiţiile aliniatului 3 al acestui articol care stipulează:

"comitentul nu răspunde dacă dovedeşte că victima cunoştea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârşirii faptei prejudiciabile că prepusul a acţionat fără nicio legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate."

Aşadar, înlăturarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului nu putea să aibă loc decât în cazul îndeplinirii condiţiilor art. 1373 alin. (3) din C. civ. şi nu în condiţiile reţinute de către instanţa de apel.

Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului se fundamentează pe ideea de garanţie, luând în considerare că garanţia comitentului pentru fapta proprie a prepusului derivă din împrejurarea că, în virtutea raportului de prepuşenie, comitentul exercită supravegherea, îndrumarea şi controlul activităţii prepusului.

Recurentul apreciază că această fundamentare justifică răspunderea comitentului pentru fapta prepusului pornind de la premise care să instituie o garanţie a comitentului, în solidar cu prepusul, faţă de victima prejudiciului, garanţie care este menită să ofere victimei asigurarea de a fi despăgubită.

Se susţine în continuare că este greşită interpretarea instanţei de apel de a considera răspunderea comitentului pentru fapta prepusului ca fiind o răspundere accesorie, indirectă pentru fapta altei persoane care este condiţionată de întrunirea elementelor răspunderii prepusului, fiind grefată pe răspunderea acestuia, întrucât în noua reglementare a C. civ. culpabilitatea comportamentului prepusului nu este o condiţie esenţială pentru angajarea obligaţiei de reparare a prejudiciului, ci se are în vedere doar situaţia obiectivă, cea privind prejudiciul cauzat de acesta.

În cauza existentă prejudiciul, ca şi condiţie a răspunderii civile delictuale, nu a fost contestat de către instanţa de apel întrucât au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii Tribunalului Vaslui, care stabilesc existenţa unui prejudiciu cert.

Prevederile legale în vigoare se raportează numai la existenţa raportului de prepuşenie şi a unei legături de cauzalitate între fapta acestuia şi atribuţiile sale sau scopul funcţiilor încredinţate. Se deduce astfel că răspunderea comitentului poate fi angajată chiar şi în situaţia în care prepusul său a acţionat fără a fi vinovat de prejudiciul produs. Privită din această perspectivă, răspunderea comitentului este o ipoteză de răspundere directă şi autonomă, justificată de considerente de natură economică privind necesitatea restabilirii echilibrului social distrus prin comiterea unei fapte prejudiciabile, iar nu pentru sancţionarea vinovăţiei celui responsabil.

Aşadar, în contextul în care instanţa de apel consideră că există un prejudiciu care se impune să fie reparat, în mod evident repararea acestuia trebuia să fie reţinută în sarcina comitentului, nefiind întrunite în cauză dispoziţiile art. 1373 alin. (3) din C. civ., privitoare la exonerarea răspunderii.

Recurentul susţine că această manieră de interpretare şi aplicare a normelor de drept material a instanţei de apel, nu se circumscrie voinţei legiuitorului pe care acesta a avut-o în vedere la reglementarea răspunderii civile a comitentului pentru fapta prepusului.

Se mai arată că, pentru a obţine despăgubirile, victima trebuie să facă dovada prejudiciului pe care l-a suferit şi a faptului că acesta a fost cauzat de un prepus în legătură cu atribuţiile sale sau cu scopul funcţiilor încredinţate, iar aceste aspecte au fost dovedite în cauză, existenţa raportului de prepuşenie dintre S.C. E. S.A şi moderatorul şi reporterul emisiunii nefiind contestată de către instanţa de apel, care însă, în mod eronat, a considerat că răspunderea comitentului este în strânsă legătură cu culpa prepusului.

Orientarea constantă a doctrinei şi jurisprudenţei către fundamentarea obiectivă a răspunderii comitentului a avut în vedere faptul că prin exercitarea puterii de direcţie, control şi supraveghere a unei activităţi desfăşurate de prepusul său, comitentul îşi asumă şi riscul de a suporta eventualele consecinţe prejudiciabile.

Pentru considerentele învederate, solicită casarea hotărârii şi trimiterea acesteia spre rejudecare instanţei de apel, în temeiul art. 497 din C. proc. civ.

6. Apărările formulate în cauză:

La 19 decembrie 2019, pârâta S.C. E. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului promovat de A., ca nefondat, dat fiind faptul ca decizia recurată nu conţine motive contradictorii pe care să se întemeieze, iar, pe de altă parte, normele de drept material reţinute au fost aplicate în mod corect.

Pârâţii B., C. şi D. nu au depus întâmpinare.

7. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 2 iulie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 376 din 11 iulie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă apreciind că recursul este admisibil în principiu, iar motivele de nelegalitate pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., motiv pentru care a fixat termen de judecată la 24 septembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când a rămas în pronunţare asupra cauzei.

8. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Sub un prim aspect, recurentul a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la motivul de nelegalitate ce poate fi invocat în calea extraordinară de atac a recursului ce impune casarea când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei.

Din interpretarea dispoziţiilor mai sus menţionate rezultă că motivul de recurs reglementat la punctul 6 al art. 488 C. proc. civ., este incident în situaţia în care hotărârea atacată cuprinde în considerentele sale constatări distincte, contradictorii sau confuze, astfel că instanţa de recurs nu poate determina în ce măsură o anumită normă juridică a fost sau nu corect aplicată.

Recurentul a susţinut nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva faptului că hotărârea atacată cuprinde considerente contradictorii cu ocazia interpretării dispoziţiilor legale care reglementează răspunderea civilă delictuală.

Astfel, a arătat că "într-un prim raţionament instanţa de apel a reţinut că modul în care a fost formulat subiectul emisiunii, diversele anunţuri prezentate pe parcursul acesteia şi difuzarea filmării efectuate cu camera ascunsă nu pot fi imputate moderatorului emisiunii şi reporterului acesteia, ci producătorului, realizatorului şi reprezentanţilor postului de televiziune" şi în contradicţie a apreciat că "simpla calitate de moderator al unei emisiuni de televiziune nu presupune asumarea responsabilităţii juridice pentru aspecte ce depăşesc acţiunile acestuia".

Considerentele pretins contradictorii ale hotărârii puse în discuţie de către recurent sunt următoarele: paragraful 1, pagina 10: De aceea, modul în care a fost formulat subiectul emisiunii ("G., băgat în comă de medic, la 4 ani!") sau diversele anunţuri ale crainicului ("voiceover") nu pot fi imputate pârâtei-apelante ci producătorului sau realizatorului; paragraful 5, pagina 10: Contrar susţinerilor Tribunalului, instanţa de apel consideră că pârâta-apelantă C. nu poate fi ţinută răspunzătoare pentru faptele persoanelor participante la emisiune întrucât simpla calitate de moderator nu presupune şi asumarea responsabilităţii juridice pentru aspecte ce depăşesc acţiunile acestuia şi paragraful 9, pagina 10: Având în vedere că S.C. E. S.A. a fost introdusă în proces exclusiv în calitate de comitent al pârâtelor C. şi D., respingerea cererii reclamantului în privinţa acestor pârâte ca fiind neîntemeiată va atrage în mod consecvent şi respingerea acţiunii împotriva comitentului pârât.

Din studierea acestor considerente nu se poate reţine existenţa unei contradicţii în logica instanţei, câtă vreme aceasta a arătat în mod clar că pârâta C.

nu poate fi ţinută răspunzătoare pentru faptele altor persoane participante la emisiune, ci doar pentru fapta proprie.

Or, instanţa de apel a arătat în mod clar, referitor la conduita pârâtei-apelante pe parcursul emisiunii, că moderatoarea nu a prezentat opinii sau aprecieri proprii referitoare la calitatea prestaţiei profesionale a reclamantului şi, mai mult, aceasta a avut mai multe intervenţii în încercarea de a cenzura comportamentul persoanelor invitate în platoul emisiunii pentru a da posibilitatea şi numitei H. de a-şi exprima punctul de vedere favorabil reclamantului.

Faptul că la paragraful 1, pagina 10 din hotărârea atacată s-a menţionat că modul în care a fost formulat subiectul emisiunii sau diversele anunţuri ale crainicului nu pot fi imputate pârâtei-apelante (în cadrul răspunderii pentru fapta proprie), ci producătorului sau realizatorului, nu vine în contradicţie cu concluzia instanţei în sensul că fapta imputată moderatorului emisiunii nu a fost de natură de a leza onoarea şi reputaţia reclamantului şi cu restul afirmaţiilor ce au condus la concluzia că nu poate fi angajată nici răspunderea comitentului S.C. E. S.A. pentru fapta ilicită a prepuşilor săi.

Astfel, s-a arătat în mod expres că S.C. E. S.A. a fost introdusă în proces exclusiv în calitate de comitent al pârâtelor C. - moderator şi D.- reporter, iar în privinţa acestor două persoane s-a dispus respingerea cererii reclamantului ca fiind neîntemeiată.

Câtă vreme reclamantul nu a înţeles să se îndrepte împotriva altor persoane considerate responsabile, printre care producătorul sau realizatorul emisiunii, iar conduita acestora nu a făcut obiectul analizei instanţelor de fond care nu au fost învestite cu o asemenea solicitare, în mod corect s-a constatat că neexistând fapta ilicită a prepuşilor chemaţi în judecată nu poate fi atrasă nici răspunderea comitentului pentru fapta acestor prepuşi.

Pe de altă parte, se susţine că prin raportare la aportul pe care îl aduc efectiv la realizarea emisiunii reporterul şi moderatorul şi la faptul că aceasta nu poate fi redată şi difuzată numai de producător sau realizator, moderatorul şi reporterul sunt reprezentanţi ai postului de televiziune, contribuind la informaţiile ce ajung la public, prin interacţiunea cu acesta în mod direct, astfel încât în mod greşit instanţa de apel a apreciat că nu poate fi reţinută răspunderea civilă delictuală a acestora, care au calitatea de reprezentanţi ai postului de televiziune, în viziunea publicului.

Cu privire la această susţinere se observă că, în mod corect, instanţa de apel a constatat că nu există în cauză dovezi care să demonstreze că pârâta-apelantă C. a avut vreo responsabilitate sau implicare în realizarea emisiunii de televiziune, alta decât cea de prezentator/moderator, iar difuzarea filmării efectuate cu camera ascunsă nu poate fi atribuită reporterului D., ci realizatorilor emisiunii şi reprezentanţilor postului de televiziune.

În argumentarea acestei concluzii, instanţa a arătat că, "chiar la finalul emisiunii (începând cu minutul: 1:41:30 al înregistrării video depuse la dosar)

sunt menţionate persoanele ce au avut calitatea de redactor, director producţie, regizor emisie, producător conţinut etc. iar pârâta C. nu figurează printre acestea", iar în condiţiile în care "nu este demonstrată autoritatea formală a acestei pârâte asupra conţinutului integral şi asupra modului de prezentare ale produsului de televiziune", ea nu poate fi sancţionată civil decât pentru propriile sale abordări, exprimări sau atitudini expuse în cursul emisiunii tv.

Rezultând din aceste considerente în mod expres faptul că instanţa de apel a avut în vedere la pronunţarea soluţiei chiar înregistrarea video a emisiunii depusă la dosar în format electronic, apar ca fiind lipsite de relevanţă susţinerile referitoare la analizarea unui transcript incomplet.

Instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt care deja a fost constatată, deoarece modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ.

Aşa fiind, criticile care vizează situaţia de fapt sau aprecierea probelor, nu vor fi supuse analizei instanţei de recurs care, în calea de atac extraordinară a recursului, nu poate proceda la o devoluţiune a fondului cauzei, ceea ce poate constitui obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

În aceste condiţii, faptul că din analiza probelor depuse la dosar instanţa de apel în constatarea situaţiei de fapt nu a reţinut că moderatorul emisiunii ar fi exprimat păreri proprii şi că ar fi încurajat minorul în vârsta de 8 ani să îşi exprime public opiniile.

O reinterpretare a probatoriilor administrate în cauză nu mai este posibilă în calea de atac a recursului, aşa cum s-a arătat anterior, astfel încât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu mai poate reanaliza înscrisurile depuse la dosar, aşa cum solicită recurentul, pentru a schimba datele referitoare la situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de către instanţele anterioare.

Faţă de considerentele expuse anterior se observă că, susţinerile recurentului nu sunt fondate, hotărârea atacată fiind corect argumentată în fapt şi în drept, neexistând nicio contradictorialitate în motivarea soluţiei, dezlegarea dată de instanţa de apel problemelor de drept deduse judecăţii, fiind pe deplin şi coerent susţinută de considerente ce nu se contrazic şi care conduc la soluţia din dispozitiv.

Este cert, raportat la cele arătate mai sus şi consemnate în considerentele hotărârii atacate, că instanţa şi-a motivat în mod corespunzător soluţia adoptată, aceasta fiind în concordanţă cu actele şi lucrările dosarului şi textele legale incidente în cauză.

Pe de altă parte, recurentul a arătat că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1373 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală a comitenţilor pentru fapta prepuşilor, întrucât exonerarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului nu se poate face decât în condiţiile prevăzute de alin. (3) al acestui articol, iar nu conform celor reţinute de instanţa de apel.

În susţinerea acestui motiv de recurs au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, respectiv când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", fie prin nesocotirea unei asemenea norme, fie prin interpretarea ei eronată.

Acest caz de casare priveşte în mod exclusiv aplicarea greşită a normelor de drept material şi are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă, prea restrânsă sau cu totul eronată.

Sub aspectul răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, cu putere de lucru judecat, prin decizia civilă nr. 968/21 decembrie 2016, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, admiţând, într-un ciclu procesual anterior, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 178/2016 din 10 februarie 2016 pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia civilă, pe care a anulat-o în tot, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe a statuat: "Sub aspectul celei de-a doua forme de răspundere, imputată postului de televiziune pârât, anume răspunderea indirectă, obiectivă, a comitentului pentru fapta prepusului, care nu a fost însă analizată în considerentele sentinţei apelate, Curtea are în vedere că pentru a fi antrenată o atare formă a răspunderii delictuale trebuie îndeplinite cumulativ atât condiţiile generale amintite mai sus, cât şi condiţiile speciale, proprii acestui tip de răspundere, respectiv: existenţa, la data săvârşirii faptei, a raportului de prepuşenie şi săvârşirea faptei de către prepus în legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor ce i-au fost încredinţate de comitent. Sarcina probei revine, în aceleaşi condiţii, reclamantului care se consideră îndreptăţit să obţină repararea prejudiciului".

Aceste concluzii nu au format obiectul unei căi de atac, condiţiile răspunderii răspunderii civile delictuale a comitentului pentru fapta prepusului prezentate de instanţa de trimitere fiind, de altfel, în concordanţă cu dispoziţiile art. 1373 C. civ.

Potrivit acestui articol, (1)Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate. (2)Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcţia, supravegherea şi controlul asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în interesul său ori al altuia. (3)Comitentul nu răspunde dacă dovedeşte că victima cunoştea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârşirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acţionat fără nicio legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.

Trebuie observat că aceste dispoziţii fac parte din Titlul II, Capitolului IV al C. civ., Secţiunea a 4-a ce poartă titlul Răspunderea pentru fapta altuia.

Or, chiar aliniatul 1 al art. 1373 C. civ., face referire la fapta săvârşită de prepuşi, faptă care trebuie să aibă caracter ilicit pentru a angaja răspunderea civilă.

Este adevărat că această răspundere obiectivă a comitentului se fundamentează pe ideea de garanţie pentru fapta proprie a prepusului şi derivă din împrejurarea că, în baza raportului de prepuşenie, comitentul exercită supravegherea, îndrumarea şi controlul activităţii prepusului, dar ea nu poate subzista decât în condiţiile existenţei unei fapte ilicite, faptul juridic licit fiind de altfel reglementat în mod distinct în Capitolul III din Titlul II al C. civ.

Ca atare, nu pot fi primite susţinerile recurentului în sensul că prevederile legale enunţate anterior se raportează numai la existenţa raportului de prepuşenie şi a unei legături de cauzalitate între fapta acestuia şi atribuţiile sale sau scopul funcţiilor încredinţate, iar pentru a obţine despăgubirile solicitate, victima trebuie sa facă dovada prejudiciului suferit şi a faptului că acesta a fost cauzat de un prepus în legătură cu atribuţiile sale sau scopul funcţiilor încredinţate.

Trebuie precizat că recurentul se află în eroare atunci când susţine că instanţa de apel, a considerat că răspunderea comitentului este în strânsă legătură cu culpa prepusului întrucât, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, respingerea acţiunii faţă de prepuşii chemaţi în judecată s-a făcut pentru lipsa faptei ilicite şi nu pentru lipsa vinovăţiei, condiţii distincte ale răspunderii civile delictuale.

În consecinţă, dispoziţiile art. 1373 C. civ. au fost interpretate şi aplicate în mod corect de către instanţa de apel, nefiind incident motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte, potrivit art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 376 din 11 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 376 din 11 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2020.