Abuse-of-office convictions quashed and remanded for retrial due to non-specialized panel; CJEU suspension plea inadmissible

Asupra apelurilor de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin Rechizitoriul nr. x/2012 din data de 25 iunie 2015 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, printre altele, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârşirea:

- infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 309 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de Secretar al Consiliului Local al Municipiului Iaşi, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, - la data de 18.09.2007 a întocmit şi avizat pentru legalitate proiectul de hotărâre ce viza scutirea la plată pentru sumele datorate la bugetul local de către SC "B." S.A., înscrisul făcând parte din documentaţia pusă la dispoziţia membrilor Comisiei Economică, Buget, Finanţe şi respectiv Comisia juridică, dar şi consilierilor locali pentru şedinţa de plen din data de 19.09.2007, când a fost adoptată H.C.L. nr. 145/2007 prin care a fost scutită la plată, în mod nelegal, debitul pe care SC "B." S.A. îl avea faţă de bugetul local al Municipiului Paşcani în baza Contractului nr. x/06.10.1997; - la data de 19.09.2007 nu şi-a exercitat atribuţiile de serviciu în legătură cu obligaţia de a nu contrasemna Hotărârea nr. 145/19.09.2007, prin care s-a aprobat în mod ilegal "scutirea la plată pentru sumele datorate de SC "B." S.A. PAŞCANI, JUDEŢUL IAŞI bugetului local al municipiului Paşcani reprezentând chiria datorată pentru anii 2002, 2003, 2005 şi 2007 şi a tuturor majorărilor de întârziere datorate pentru neplata în termen a obligaţiilor din contractul de închiriere nr. x/1997". Ulterior exercitării controlului de legalitate de către Prefectul Judeţului Iaşi, în cunoştinţă de cauză, responsabilii Consiliului Local Paşcani nu au repus pe rol debitul pe care SC "B." S.A. PAŞCANI, JUDEŢUL IAŞI îl avea faţă de bugetul local, astfel încât, la data de 08.09.2011 (data intervenirii termenului de prescriere a dreptului la acţiune pentru recuperarea debitului) societatea amintită a obţinut un folos necuvenit în cuantum total de 2.045.950 RON (echivalentul sumei de 481.887,56 euro la un curs de 4,2457 RON/euro valabil la data de 08.09.2011), care constituie în acelaşi timp şi paguba adusă bugetului local Paşcani;

- participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 309 C. pen., constând în aceea că la data de 31.10.2007, în calitate de Secretar al Consiliului Local al Municipiului Paşcani, în şedinţa Consiliul Local, cu intenţie, a indus în eroare pe inculpatul C. (ordonator principal de credite şi funcţionar însărcinat cu urmărirea veniturilor unităţii administrativ teritoriale pe care o reprezenta) informându-l că a notificat Serviciul Finanţe Publice Locale (dar şi Serviciul Financiar, Buget, Contabilitate) cu privire la suspendarea de drept a dispoziţiilor cuprinse în HCL nr. 145/19.09.2007, deşi nu a făcut acest lucru, determinându-l astfel pe C. să nu dispună măsuri de urmărire a veniturilor pe care bugetul local al Municipiului Paşcani trebuia să le realizeze în baza Contractului nr. x/06.10.1997 încheiat cu SC "B." S.A.. Urmare a faptului că inculpatul A. nu a notificat Serviciul Finanţe Publice Locale cu privire la această situaţie de fapt, nu au fost dispuse măsuri de repunere pe rol şi de urmărire a debitului respectiv, iar la data de 08.09.2011 s-a împlinit termenul de prescripţie a dreptului la acţiune pe care îl avea Consiliul Local al Municipiului Paşcani faţă de debitorul SC "B." S.A. în baza Contractului nr. x/1997, astfel încât, pe de o parte, bugetul local al Municipiului Paşcani a fost păgubit cu suma de 2.045.950 RON, din care 15.000 reprezentând debit curent şi 2.030.950 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate conform contractului menţionat, iar, pe de altă parte, SC "B." S.A. a obţinut un folos corelativ patrimonial necuvenit;

- instigare la fals intelectual, faptă prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că în perioada aprilie - mai 2012, cu intenţie, a determinat pe inculpata D., inspector în cadrul Primăriei Municipiului Paşcani - Biroul Administraţie Publică - compartiment registratură să falsifice condica de evidenţă a corespondenţei Serviciului Finanţe Publice Locale Paşcani pentru a crea aparenţa comunicării către acest serviciu a Adresei nr. x din 31.10.2007, toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

II. Prin Sentinţa penală nr. 89 din 22 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2015 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, printre altele, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A., din infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 309 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 309 C. pen. şi instigare la fals intelectual, faptă prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. în infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată cu trimitere la art. 297 alin. (1) C. pen., şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale, faptă prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedepsele de:

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu trimitere la art. 248 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu trimitere la art. 248 alin. (1) C. pen. din 1969 şi aplic.art. 5 C. pen.

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, faptă prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 288 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplic.art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplic.art. 5 C. pen. a contopit pedepsele de câte 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicate anterior, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

În baza art. 861 şi art. 862 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 6 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

În temeiul art. 863 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile care îi revin, astfel:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi, la datele fixate de acesta;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile;

c) să comunice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. din 1969 cu aplic.art. 5 C. pen. referitoare la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei în caz de săvârşire de noi infracţiuni sau de nerespectare a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor impuse de instanţă sau a neexecutării obligaţiilor civile.

În baza dispoziţiilor art. 397 C. proc. pen., a admis în parte acţiunea civilă formulată de U.A.T. Paşcani şi l-a obligat pe inculpatul A., la plata despăgubirilor civile în cuantum de 132.544 RON, sumă la care se adaugă dobânzi şi penalităţi, până la achitarea integrală a debitului.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a menţinut măsura asiguratorie instituită prin Ordonanţa nr. 71/P/2012 din 02.03.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Iaşi asupra pe numele inculpatului A. (proces-verbal de aplicare a sechestrului filele x) asupra unui teren intravilan, în suprafaţă de 1295 m.p., situat în municipiul Paşcani, strada x nr. 19, judeţul Iaşi, având număr cadastral x, înscris în CF x UAT Paşcani - valoarea de piaţă estimată 13.000 euro; precum şi măsura popririi pe conturile identificate pe numele aceluiaşi inculpat la SC "E.", S.A. F.

A obligat inculpatul la plata sumei de 20.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 276 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 17.716,67 RON reprezentând cheltuieli de judecată către partea civilă Unitatea Administrativ - Teritorială Municipiul Paşcani.

III. Prin Decizia penală nr. 119 din 04 iulie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, între altele, a admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 89 din data de 22 februarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare, în ceea ce îl priveşte pe acesta, a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, în pedepsele componente de:

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu trimitere la art. 248 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu trimitere la art. 248 alin. (1) C. pen. din 1969 şi aplic.art. 5 C. pen.

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, faptă prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 288 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu trimitere la art. 248 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969 a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicate prin sentinţa penală apelată, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

În baza art. 861 şi art. 862 C. pen. din 1969, a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei decizii.

În temeiul art. 863 C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare condamnatul trebuia să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune Iaşi;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. din 1969 referitoare la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de săvârşire de noi infracţiuni sau de neîndeplinire cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere impuse de instanţă sau a neexecutării obligaţiilor civile.

A redus cheltuielile judiciare la plata cărora a fost obligat inculpatul A. de la 20.000 RON la 2.000 RON.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu contraveneau deciziei pronunţate în apel.

Totodată, prin decizia penală antemenţionată au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, de inculpatul G. şi de partea civilă Unitatea Administrativ - Teritorială Municipiul Paşcani împotriva aceleiaşi sentinţe.

IV. Împotriva Deciziei penale nr. 119 din 04 iulie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2019 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători a formulat contestaţie în anulare contestatorul condamnat A., prin apărător ales, avocat H., la data de 4 noiembrie 2019, cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători Penal 2-2019 sub nr. x/2019, cu prim termen la data de 09 decembrie 2019.

În motivarea contestaţiei în anulare formulate contestatorul condamnat a invocat cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) teza I C. proc. pen. şi a susţinut, în esenţă, nelegala compunere a Completului de 5 judecători care a soluţionat cauza în apel, considerând că, în speţă, au fost încălcate dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 304/2004, în ceea ce priveşte modul de desemnare al unuia dintre membrii acestui complet, mai concret a preşedintelui de complet, care nu a fost desemnat aleatoriu prin tragere la sorţi, ci numit direct pe cale administrativă, în virtutea funcţiei administrative de conducere pe care o exercita.

Prin încheierea penală din 09 decembrie 2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Completul de 5 judecători din cadrul instanţei supreme a admis în principiu contestaţia în anulare formulată, apreciind că sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiţii de admisibilitate prevăzute de lege şi a fixat termen la data de 12 februarie 2020.

Prin Decizia penală nr. 17 din 10 februarie 2020, instanţa supremă, examinând calea extraordinară de atac cu care a fost învestită de condamnatul A., a constatat, cu majoritate, că aceasta este fondată, astfel că a admis-o şi a desfiinţat decizia penală contestată numai cu privire la contestatorul inculpat A.

A dispus rejudecarea apelurilor declarate de inculpatul A., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Paşcani împotriva Sentinţei penale nr. 89 din 22 februarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi a fixat termen la 9 martie 2020, ora 9:00 Sala secţiei penale.

Pentru a dispune astfel, instanţa, analizând pe fond motivele contestaţiei în anulare cu a cărei soluţionare a fost învestită, prin raportare la dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi la considerentele Deciziei nr. 685 din 2018 a Curţii Constituţionale, a reţinut că, în cauză, contestatorul a reclamat încălcarea dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 255/2013, în condiţiile în care doar patru din cei cinci membri ai completului de apel au fost desemnaţi prin tragere la sorţi, fiind astfel vorba despre încălcarea unor norme juridice de ordine publică sancţionate cu nulitatea absolută.

Decizia menţionată a fost pronunţată cu opinia separată a doamnelor judecător I. şi J., în sensul că se impunea suspendarea cauzei în baza art. 2 alin. (2) şi art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. până la pronunţarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele înregistrate sub nr. C-357/19 şi C-547/19, constatând că dezlegarea întrebărilor preliminare formulate este relevantă şi în prezenta cauză.

V. Procedura de rejudecare în apel după desfiinţarea deciziei penale contestate:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, la data de 9 martie 2020, primul termen stabilit pentru rejudecarea apelurilor formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpatul A. şi partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Paşcani, după admiterea contestaţiei în anulare, a admis cererea de amânare formulată de apelanta parte civilă, pentru pregătirea apărării şi a acordat termen la data de 11 mai 2020.

Prin rezoluţia din camera de consiliu din data de 29 aprilie 2020, având în vedere dispoziţiile art. 64 alin. (5) din cuprinsul Anexei 1 la Decretul Preşedintelui României nr. 240 din data de 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi Ordinul nr. 71 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 3 martie 2020, forma consolidată la data de 31 martie 2020, constatând existenţa unor motive obiective ce pun instanţa în imposibilitatea desfăşurării şedinţei de judecată la termenul din data de 11 mai 2020, s-a constatat suspendată de drept judecarea cauzei aflate pe rolul Completului de 5 Judecători Penal 2-2020 din şedinţa de judecată cu termen la data de 11 mai 2020.

Prin rezoluţia din camera de consiliu din data de 19 mai 2020, având în vedere încetarea, începând cu data de 15 mai 2020 a stării de urgenţă instituite pe o durată de 30 de zile pe întreg teritoriul României prin art. 1 din Decretul nr. 195 din data de 16 martie 2020 emis de Preşedintele României şi prelungită prin dispoziţiile art. 1 din Decretul Preşedintelui României nr. 240 din data de 14 aprilie 2020, art. 1 din Hotărârea nr. 24 din 14 mai 2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel naţional şi a măsurilor de prevenire şi control a infecţiilor, în contextul situaţiei epidemiologice generate de virusul SARS- Cov-2, emisă de Guvernul României- Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit cărora, începând cu data de 15 mai 2020 se declară Starea de alertă la nivel naţional, pentru o perioadă de 30 de zile, precum şi dispoziţiile art. 64 alin. (6) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240 din data de 14 aprilie 2020 emis de Preşedintele României, potrivit cărora, în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă vor fi luate măsuri pentru stabilirea termenului de judecată şi citarea părţilor, s-a stabilit termen la data de 22 iunie 2020.

La termenul din 22 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, a pus în discuţie, din oficiu, suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea cauzelor C-811/2019 şi C-840/2019, aflate pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cu termen la data de 8 septembrie 2020, precum şi, în virtutea considerentelor Deciziei nr. 417/2019, pronunţată de Curtea Constituţională, vizând lipsa completelor specializate la secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie, trimiterea cauzei spre rejudecare. Concluziile reprezentantului Ministerului Public şi ale apărătorului ales al apelantului inculpat A. au fost detaliate, în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

VI. Cu titlu preliminar, Înalta Curte, Completul de 5 judecători va analiza cererea de suspendare a soluţionării cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., prevăd că instanţa poate suspenda judecata:

"când, într-o cauză similară, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară."

Totodată, art. 2 alin. (2) C. proc. civ. prevede că: "(…) dispoziţiile prezentului cod se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare."

Pentru ca dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. să fie aplicabile în cadrul unui proces penal este necesar ca situaţia ce ar impune suspendarea să fie compatibilă cu dispoziţiile procesual penale şi C. proc. pen. să nu cuprindă reglementari în materie.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători reţine că instituţia suspendării este reglementată în C. proc. pen., cazurile de suspendare fiind expres şi limitativ reglementate de dispoziţiile art. 367.

Astfel, potrivit art. 367 C. proc. pen. suspendare judecăţii intervine "(1) Când se constată pe baza unei expertize medico-legale că inculpatul suferă de o boală gravă, care îl împiedică să participe la judecată, instanţa dispune, prin încheiere, suspendarea judecăţii până când starea sănătăţii inculpatului va permite participarea acestuia la judecată. (…) (3) Suspendarea judecăţii se dispune şi pe perioada desfăşurării procedurii de mediere, potrivit legii." Totodată, potrivit art. 51 C. proc. pen. "Până la soluţionarea conflictului pozitiv de competenţă, judecata se suspendă."

Ca atare, dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. care institute cazuri de suspendare facultativă a judecăţii sunt incompatibile cu fizionomia procesului penal. De altfel, dispoziţiile enunţate relevă intenţia legiuitorului ca în procesul penal, suspendarea judecaţii să nu se producă decât în cazurile expres prevăzute, tocmai pentru a se evita tergiversarea soluţionării cauzei.

Completul de 5 judecători din cadrul instanţei supreme aminteşte şi că instanţa de contencios constituţional învestită cu analizarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (9) C. proc. pen. a constatat, prin Decizia nr. 676 din 2019, (publicată în M. Of. nr. 36/20.01.2020) că, " prin adoptarea Legii nr. 177/2010, voinţa legiuitorului a fost aceea de a elimina invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în alt scop decât cel prevăzut de Constituţie şi lege, preîntâmpinând, pentru viitor, exercitarea abuzivă de către părţi a acestui drept procesual. De asemenea, Curtea a reţinut că intervenţia legiuitorului, prin care a fost abrogată măsura suspendării de drept a cauzelor în care se invocă excepţii de neconstituţionalitate, constituie tocmai expresia asumării şi respectării obligaţiei ce revine statului cu privire la crearea cadrului legislativ corespunzător prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Noua reglementare asigură accesul persoanei la justiţie, atât la instanţa de drept comun, cât şi la instanţa constituţională, părţile beneficiind în continuare de toate mijloacele de apărare care le sunt recunoscute prin lege şi, implicit, de posibilitatea de a-şi realiza, în mod real, drepturile şi a-şi satisface interesele în faţa justiţiei. Abrogarea măsurii suspendării de drept a cauzelor nu impietează asupra efectivităţii dreptului de acces la un tribunal, neconstituind un obstacol în valorificarea acestui drept, de natură a-i pune în discuţie însăşi substanţa. Mai mult, măsura adoptată asigură echilibrul procesual între persoane cu interese contrare, fiind menită să garanteze egalitatea de arme a acestora, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime (parag. 19).

Totodată, instanţa de control constituţional a reţinut în considerente că abrogarea măsurii suspendării de drept a cauzelor a fost însoţită de reglementarea unor noi cauze de revizuire în materie civilă, respectiv penală, de natură să asigure părţilor garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil. (parag. 20)

În acelaşi sens sunt şi Deciziile Curţii Constituţionale nr. 814 din 7 decembrie 2017, (publicată în M. Of. nr. 169/22.02.2018), respectiv nr. 449 din 22 iunie 2017, (publicată în M. Of. nr. 872/6.11.2017), în considerente cărora s-a reţinut că raţiunea pentru care legiuitorul a abrogat măsura se întemeia pe faptul că invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate de către părţi era folosită de multe ori ca modalitate de a întârzia judecarea cauzelor.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, în majoritate, va respinge, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a judecării cauzei formulată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

VII. Examinând actele dosarului şi sentinţa penală apelată, prin prisma aspectelor puse în discuţie din oficiu de instanţă la termenul din 22 iunie 2020 şi invocate şi în cuprinsul motivelor de apel (dosar), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în majoritate, va admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpatul A. şi partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Paşcani împotriva Sentinţei penale nr. 89 din data de 22 februarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015, va desfiinţa sentinţa apelată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare secţiei penale a Înaltei Curţi, pentru următoarele considerente:

Instanţa supremă reţine că prin Decizia penală nr. 119 din 04 iulie 2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, între altele, a admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 89 din data de 22 februarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, în pedepsele componente de:

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu trimitere la art. 248 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.

- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu trimitere la art. 248 alin. (1) C. pen. din 1969 şi aplic. art. 5 C. pen.

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, faptă prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 288 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu trimitere la art. 248 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969 a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicate prin sentinţa penală apelată, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

În baza art. 861 şi art. 862 C. pen. din 1969, a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei decizii.

În temeiul art. 863 C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare condamnatul trebuia să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune Iaşi;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. din 1969 referitoare la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de săvârşire de noi infracţiuni sau de neîndeplinire cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere impuse de instanţă sau a neexecutării obligaţiilor civile.

În timpul scurs de la pronunţarea Deciziei penale nr. 119 din 04 iulie 2018 şi până la data comunicării acesteia, 14 octombrie 2019, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 417/2019 din 03 iulie 2019 (publicată în M. Of. nr. 825/10.10.2019) prin care, cu majoritate, a admis sesizarea formulată de preşedintele Camerei Deputaţilor şi a constatat că "a existat un conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, contrar celor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003", apreciind că "pentru perioada 21 aprilie 2003 - 22 ianuarie 2019 nu pot fi considerate toate completurile de 3 judecători ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca fiind specializate în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 astfel cum se acreditează prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019. Această hotărâre, prevăzând faptul că "aprobă funcţionarea în continuare a completurilor specializate", nu face altceva decât să înfiinţeze pentru viitor completuri specializate; în schimb, această hotărâre este de natură a induce în eroare justiţiabilii prin faptul că acreditează ideea potrivit căreia ar fi existat o constituire anterioară a acestor completuri pentru a susţine ideea de continuitate a lor, mai exact că ele ar fi existat şi în trecut, ceea ce, în mod evident, este fals (parag. 158), or "o asemenea poziţionare instituţională a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie afectează rolul şi competenţa Parlamentului, fiind contrară art. 61 alin. (1) şi art. 126 alin. (1), (2) şi (4) din Constituţie" (parag. 155).

Totodată, instanţa de control constituţional a reţinut în considerente, cu referire la aceeaşi perioadă, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "a nesocotit prevederile constituţionale ale art. 61 alin. (1) şi ale art. 126 alin. (1), (2) şi (4) şi implicit, ale art. 1 alin. (4), iar modul atipic de poziţionare a instanţei supreme faţă de Parlament denotă o nesocotire atât a obligaţiei de respectare a legilor, prevăzută de art. 1 alin. (5) din Constituţie, cât şi a exigenţelor statului de drept, reglementate de art. 1 alin. (3) din Constituţie, mai exact a loialităţii constituţionale - element intrinsec al acestuia - de care instanţa supremă trebuie să dea dovadă" (parag. 161) şi (…) prin neconstituirea completurilor specializate în domeniul judecării, în primă instanţă, a infracţiunilor reglementate de Legea nr. 78/2000 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încălcat prevederile art. 29 din Legea nr. 78/2000, astfel încât completurile care s-au considerat competente să judece astfel de cauze nu au fost constituite potrivit legii, nesocotindu-şi misiunea constituţională prevăzută de art. 126 alin. (4) din Constituţie, ceea ce în planul drepturilor fundamentale echivalează cu o încălcare a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, sens în care devin aplicabile cele statuate de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, cu privire la reglementarea prin lege a instanţei judecătoreşti. În consecinţă, judecarea în primă instanţă a cauzelor subsumate Legii nr. 78/2000 aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către completuri de judecată nespecializate prin translarea proprio motu de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a acestei competenţe de judecată către completurile cu competenţă generală reprezintă, în principal, un act de opunere la lege, ceea ce înseamnă că, sub aspectul judecării în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000, completul astfel rezultat nu a fost stabilit prin lege, ci prin voinţa contra legii a puterii judecătoreşti, reprezentată, în cazul de faţă, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie." (parag. 167).

În cuprinsul motivelor de apel (depuse la data de 22 iunie 2020) inculpatul A. a solicitat, în esenţă, să se constate că Decizia nr. 417/2019 din 03 iulie 2019 a Curţii Constituţionale este obligatorie şi produce efecte asupra hotărârii apelate, întrucât completul de trei judecători care a pronunţat Sentinţa penală nr. 89 din 22 februarie 2017 în Dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curţi, secţia penală nu a fost specializat în materie de corupţie, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, ceea ce atrage, în interpretarea dată de Curtea Constituţională, sancţiunea nulităţii absolute a sentinţei atacate.

Instanţa supremă reţine că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Textul constituţional nu distinge în funcţie de tipul de decizie sau în funcţie de atribuţia în exercitarea căreia a fost pronunţată.

Ca urmare, şi deciziile prin care Curtea Constituţională soluţionează un conflict juridic de natură constituţională au acelaşi regim juridic stabilit de norma juridică mai sus enunţată.

Aşadar, în raport de considerentele şi dispozitivul deciziei instanţei de control constituţional mai sus menţionate, în opinie majoritară, se constată că Sentinţa penală nr. 89 din 22 februarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015 a fost dată de un complet nespecializat, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători Penal 2-2019, în majoritate, apreciază necesară iterarea câtorva consideraţii teoretice cu privire la natura şi efectele juridice pe care le produce decizia penală de trimitere spre rejudecare pronunţată de instanţa de control judiciar.

Astfel, potrivit art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., instanţa, admiţând apelul, dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată şi atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepţia cazului de necompetenţă, când se dispune rejudecarea de către instanţa competentă. Din redactarea normei anterior menţionate, precum şi din interpretările doctrinare reiese că nulitatea absolută, prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. a) - d) din C. proc. pen., poate fi invocată ca motiv de apel numai dacă încălcările acestor dispoziţii au avut loc în faţa instanţei de judecată, după ce s-a parcurs procedura camerei preliminare.

Potrivit dispoziţiilor art. 424 alin. (4) C. proc. pen., "când s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie să indice care este ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să îşi reia cursul, în caz contrar toate actele procedurale fiind desfiinţate de drept", prin urmare, se constată că în urma desfiinţării hotărârii atacate în integralitatea sa, au fost desfiinţate de drept şi toate actele procedurale întocmite, precum şi actele şi măsurile procesuale pe care acestea le reflectau, inclusiv măsura procesuală a citirii actului de sesizare a instanţei.

În acest context, rejudecarea cauzei va începe de la faza procesuală imediat următoare finalizării camerei preliminare, această din urmă etapă fiind epuizată prin rămânerea definitivă a Încheierii penale nr. 646 din data de 07 septembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015, ca urmare a admiterii, prin Încheierea nr. 248 din 20 noiembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 2 judecători de cameră preliminară în Dosarul nr. x/2015 a contestaţiilor formulate de inculpaţii K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., C., U., SC "B." S.A. Paşcani, V., W., X. şi A. împotriva Încheierii nr. 646 din 7 septembrie 2015 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015, desfiinţării, în parte, a încheierii atacate şi anulării procesului-verbal de îndreptare a erorii materiale din 14.08.2015 orele 13:00, întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi în Dosarul nr. x/2012.

În plus, procedura de cameră preliminară este o fază distinctă a procesului penal şi nu o etapă a judecăţii, astfel că rejudecarea nu va putea avea în vedere decât reluarea acestei din urmă faze procesuale. Funcţiile judiciare distincte (funcţia de verificare a legalităţii trimiterii în judecată şi funcţia de judecată) corespund unor faze procesuale separate, finalizate cu hotărârile subsumate dublului grad de jurisdicţie, ce intră în puterea lucrului judecat.

Cu ocazia reluării judecării cauzei în fond, cercetarea judecătorească se va efectua cu respectarea principiilor oralităţii, nemijlocirii şi contradictorialităţii şi în urma exercitării rolului activ.

Totodată, instanţa de fond va avea în vedere împrejurarea că împotriva Deciziei penale nr. 119 din 04 iulie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2018 a formulat contestaţie în anulare doar inculpatul A., astfel că soluţiile dispuse cu privire la inculpaţii Y., G., Z., K., L., AA., M., N., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., O., P., Q., R., S., T., C., JJ., U., S.C. B. S.A. Paşcani, V., W., KK., X. şi LL. au intrat în puterea lucrului judecat, dispoziţiile menţionate fiind definitive.

Principiul autorităţii de lucru judecat, astfel cum se desprinde din prevederile legii procesual-penale şi din jurisprudenţa constituţională, cu trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, se opune ca hotărârea care se bucură de asemenea autoritate să facă obiectul oricăror rectificări din partea judecătorului în cadrul judecăţii în primă instanţă sau al căilor ordinare de atac.

Astfel, prin Decizia nr. 365/25.06.2014 (parag. 38 - 40), Curtea Constituţională a reţinut că:

"rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti produce un efect pozitiv care constituie temeiul juridic al executării dispozitivului hotărârii şi poartă denumirea de puterea lucrului judecat. De asemenea, tot ca urmare a pronunţării unei hotărâri definitive, se produce un efect negativ, în sensul că împiedică o nouă urmărire şi judecată pentru faptele şi pretenţiile astfel soluţionate, fapt care a consacrat regula non bis in idem, cunoscută sub denumirea de autoritatea lucrului judecat."

Prin urmare, judecarea cauzei în fond va privi exclusiv faptele reţinute în sarcina inculpatului A., astfel cum au fost descrise prin Rechizitoriul nr. x din data de 25 iunie 2015 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi.

Referitor la competenţa după calitatea persoanei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în opinie majoritară, consideră că stabilirea instanţei competente, în funcţie de dispoziţiile art. 38, art. 40, art. 41 şi art. 48 C. proc. pen., presupune analizarea unor împrejurări suplimentare cu privire la competenţa primei instanţe, inclusiv din perspectiva calităţii inculpatului, survenite ulterior judecării cauzei în primul ciclu procesual, urmând a fi analizate de completul specializat căruia îi va fi repartizată cauză spre rejudecare, acesta având obligaţia de a îşi verifica propria competenţă.

Pentru considerentele mai sus menţionate, prin raportare şi la jurisprudenţa relevantă a instanţei de control constituţional referitoare la procedura prealabilă a camerei preliminare, ale căror efecte nu sunt incidente în prezenta cauză, în raport cu conduita de urmat stabilită prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 417 din 03.07.2019 (publicată la 10.10.2019 în Monitorul Oficial nr. 825, partea I), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, în majoritate, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpatul A. şi partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Paşcani împotriva Sentinţei penale nr. 89 din data de 22 februarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015.

Va desfiinţa în parte sentinţa penală apelată şi va trimite cauza spre rejudecare secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la inculpatul menţionat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei cauze vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

I. Respinge ca inadmisibilă cerere de suspendare a judecării prezentei cauze până la soluţionarea cauzelor preliminare conexate înregistrate pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sub nr. C-811/19 şi C-840/19, invocată din oficiu.

II. În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpatul A. şi partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Paşcani împotriva Sentinţei penale nr. 89 din data de 22 februarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015.

Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi trimite cauza spre rejudecare secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la inculpatul menţionat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentei cauze rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2020.

Opinia Separată

Cu opinia separată a doamnelor judecător J., Preşedintele completului şi I. în sensul suspendării judecării prezentei cauze, în baza art. 2 alin. (2) şi art. 413 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. până la pronunţarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele preliminare conexate înregistrate sub nr. C-811/19 şi C-840/19.

În dezacord cu soluţia pronunţată în majoritate, considerăm că instanţa de apel ar fi trebuit să dispună suspendarea judecării prezentei cauze până la soluţionarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a cauzelor înregistrate sub înregistrate sub nr. x/2019 şi y/2019, constatând că dezlegarea întrebărilor preliminare formulate este relevantă şi în prezenta cauză.

Astfel, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. "Instanţa poate suspenda judecata: (...) când, într-o cauză similară, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară".

De asemenea, consacrând aplicabilitatea generală a C. proc. civ., art. 2 alin. (2) din acest act normativ prevede că "(...) dispoziţiile prezentului cod se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare".

Totodată, se reţine că Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. nu cuprinde dispoziţii derogatorii sub aspectul suspendării judecării unei cauze penale, în situaţia sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o cerere de decizie preliminară, astfel că normele de procedură civilă antereferite se aplică în mod corespunzător şi în materie penală.

C. proc. pen., la art. 367 alin. (1) şi (3) reglementează cazurile de suspendare a judecării unei cauze penale ce ţin de situaţia medicală sau procesuală a unui inculpat, iar art. 368 reglementează suspendarea judecării unei cauze penale, ce poate interveni datorită unor impedimente juridice, în cazul formulării unei cereri de extrădare. De asemenea, la art. 476 alin. (2) şi (4) din C. proc. pen. este prevăzută posibilitatea suspendării unei cauze în situaţia declanşării unor mecanisme de unificare a practicii judiciare, caracteristica tuturor acestor impedimente temporare la desfăşurarea procesului fiind aceea că prerogativa cenzurării şi valorificării lor aparţine exclusiv autorităţilor judiciare române.

Spre deosebire de aceste situaţii, ipoteza sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o cerere de decizie preliminară constituie un eveniment procesual a cărui soluţionare transgresează limitele procesului penal, aparţinând domeniului distinct al dreptului comunitar.

Soluţionarea acestei chestiuni prejudiciale implică întotdeauna, indiferent de ramura de drept în care se produce, intervenţia instanţei comunitare exclusiv competentă să se pronunţe asupra validităţii sau interpretării uniforme a dreptului uniunii. Tocmai de aceea, regulile aplicabile în ipoteza sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de către instanţele naţionale sunt prevăzute de o lege specială (Legea nr. 340/2009) care se completează, pentru restul situaţiilor generate de formularea sesizării şi în măsura în care nu există dispoziţii contrare, cu reglementarea de drept comun general aplicabilă, respectiv C. proc. civ.

Aşadar, în lipsa unei prevederi exprese aplicabile în procesul penal în situaţia sesizării Curţii de Justiţie cu o trimitere preliminară a cărei rezolvare ar avea înrâurire în cauza pendinte, considerăm aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., dispoziţii ce nu sunt contrare vreunei prevederi procesual penale. O diferenţă de tratament în cazul sesizării instanţei europene de o instanţă care judecă în materie penală nu poate fi justificată în mod rezonabil, de vreme ce finalitatea trimiterii preliminare este identică indiferent de natura procedurii interne aflate în derulare în faţa instanţei naţionale de trimitere.

Curtea de Justiţie a subliniat, în cauza C-106/77, Amministrazione delle Finanze dello Stato şi Simmenthal S.A., hotărârea din 09.03.1978, că "(...) faptul de a recunoaşte o anumită eficienţă juridică unor acte normative naţionale care încalcă domeniul în cadrul căruia Comunitatea îşi exercită atribuţia legislativă sau care sunt incompatibile într-un alt mod cu dispoziţiile de drept comunitar, ar echivala cu negarea, în această privinţă, a caracterului efectiv al angajamentelor asumate în mod necondiţionat şi irevocabil de către statele membre, în temeiul tratatului, şi ar pune astfel în discuţie înseşi fundamentele Comunităţii".

Imposibilitatea suspendării judecării cauzei în care este aplicabil dreptul Uniunii până la pronunţarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a unei decizii preliminare prin care se interpretează normele comunitare pertinente ar reprezenta o negare a supremaţiei dreptului Uniunii şi o încălcare a dispoziţiilor art. 148 alin. (2) din Constituţie referitoare la imperativul aplicării prioritare a acestuia, care reclamă, în speţă, evitarea pronunţării unei hotărâri aflată într-o posibilă contradicţie cu dreptul comunitar, astfel cum urmează a fi interpretat.

În plus, în măsura în care hotărârea instanţei naţionale ar contraveni dreptului comunitar, în interpretarea ulterioară a Curţii de Justiţie, şi s-ar cauza, astfel, prejudicii persoanelor particulare - având în vedere, mai ales, garanţia soluţionării cauzei într-un termen rezonabil - devine aplicabil şi principiul răspunderii statului membru, care este "valabil în orice ipoteză de încălcare a dreptului comunitar şi oricare ar fi organul din statul membru a cărui acţiune sau omisiune a determinat încălcarea" (cauza C-224/01, Gerhard Kobler împotriva Republicii Osterreich, hotărârea din 30.09.2003).

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR,

J. I.

GGC - NN