Inadmissibility of successive objections to enforcement challenging a definitive revision ruling
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice, in a panel of five judges, dismissed as inadmissible the objection to enforcement filed by the appellant against the February 10, 2020 decision, ordering the appellant to pay 200 RON in judicial costs to the state, thereby affirming the lower panel’s ruling that previously rejected the same objection. The dispute involved a criminal enforcement proceeding where the appellant attempted to challenge a definitive decision rejecting her request for revision by successively filing objections to enforcement, arguing that new facts demonstrated the falsity of prior judgments. The court held that the objection was inadmissible because the appealed decision resolving a prior objection to enforcement was not subject to any further appeal, a principle rooted in the constitutional rule that judicial remedies must be strictly provided by law (Article 129 of the Constitution), and because the appellant’s grounds did not fall within the limited statutory categories for objections to enforcement under Article 598(1)(c) and (d) of the Code of Criminal Procedure, which are intended solely to resolve execution incidents without modifying the final judgment.
Legislator headnote
AI generatedart. 458 din C. proc. pen, art. 598 C. proc. pen, art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen; Inadmissibility of successive objections to enforcement challenging a definitive revision ruling: The dispute involved a criminal enforcement proceeding where the appellant attempted to challenge a definitive decision rejecting her request for revision by successively filing objections to enforcement, arguing that new facts demonstrated the falsity of prior judgments. The court held that the objection was inadmissible because the appealed decision resolving a prior objection to enforcement was not subject to any further appeal, a principle rooted in the constitutional rule that judicial remedies must be strictly provided by law (Article 129 of the Constitution), and because the appellant’s grounds did not fall within the limited statutory categories for objections to enforcement under Article 598(1)(c) and (d) of the Code of Criminal Procedure, which are intended solely to resolve execution incidents without modifying the final judgment.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the dispositive to impose the obligation on the appellant to pay 200 RON as judicial costs to the state.
Full text
Asupra contestaţiei la executare de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Prin Decizia penală nr. 111 din data de 16 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2019, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta-contestatoare A. împotriva Deciziei penale nr. 111 din data de 25 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2018.
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut, în esenţă, că, prin cererea înregistrată la data de 10 decembrie 2018, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, contestatoarea A. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 111 din 25 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2018, arătând, în esenţă, că s-au descoperit fapte şi împrejurări noi necunoscute de instanţele de judecată, care demonstrează caracterul fals şi nul al hotărârilor pronunţate în cauză.
Prin Încheierea nr. 110 din 12 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei penale nr. 111 din 25 iunie 2018 a instanţei supreme a fost trimisă spre competentă soluţionare Completului de 5 Judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie, în temeiul dispoziţiilor art. 458 din C. proc. pen.
Prin decizia penală 205 din data de 30 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatoarea-revizuentă A. împotriva Deciziei penale nr. 111 din data de 16 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2019.
Pentru a dispune astfel, instanţa reţinut că revizuenta a invocat formal cazurile de revizuire prevăzute de art. dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. a), c) şi d) C. proc. pen.
Nemulţumită de soluţia dispusă, revizuenta A. a formulat contestaţie la executare, cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători la data de 07 octombrie 2019 sub nr. x/2019, primul termen fiind stabilit în mod aleatoriu la data de 11 decembrie 2019.
Prin Decizia penală nr. 15 din data de 10 februarie 2020 pronunţată de Completul de 5 Judecători - Penal 2 - 2019 în Dosarul nr. x/2019 a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei penale antemenţionate.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că în cauză, contestatoarea a formulat succesiv cereri de contestaţie la executare împotriva unei decizii prin care s-a statuat cu titlu definitiv, asupra unei cereri de revizuire formulată de aceasta.
II. Împotriva acestei decizii, a formulat contestaţie la executare contestatoarea A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curţi, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, fiind stabilit aleatoriu prim termen la data de 27 aprilie 2020.
Prin rezoluţia din camera de consiliu din data de 16 aprilie 2020, având în vedere dispoziţiile art. 64 alin. (5) din cuprinsul Anexei 1 la Decretul Preşedintelui României nr. 240 din data de 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi Ordinul nr. 71 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 3 martie 2020, forma consolidată la data de 31 martie 2020, constatând existenţa unor motive obiective ce pun instanţa în imposibilitatea desfăşurării şedinţei de judecată la termenul din data de 27 aprilie 2020, s-a constatat suspendată de drept judecarea cauzei aflate pe rolul Completului de 5 Judecători Penal 2-2020 din şedinţa de judecată cu termen la data de 27 aprilie 2020.
Prin rezoluţia din camera de consiliu din data de 18 mai 2020, având în vedere încetarea, începând cu data de 15 mai 2020, a stării de urgenţă instituite pe o durată de 30 de zile pe întreg teritoriul României prin art. 1 din Decretul nr. 195 din data de 16 martie 2020 emis de Preşedintele României şi prelungită prin dispoziţiile art. 1 din Decretul Preşedintelui României nr. 240 din data de 14 aprilie 2020, art. 1 din Hotărârea nr. 24 din 14 mai 2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel naţional şi a măsurilor de prevenire şi control a infecţiilor, în contextul situaţiei epidemiologice generate de virusul SARS- Cov-2, emisă de Guvernul României - Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit cărora, începând cu data de 15 mai 2020 se declară Starea de alertă la nivel naţional, pentru o perioadă de 30 de zile, precum şi dispoziţiile art. 64 alin. (6) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240 din data de 14 aprilie 2020 emis de Preşedintele României, potrivit cărora, în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă vor fi luate măsuri pentru stabilirea termenului de judecată şi citarea părţilor, s-a stabilit termen la data de 29 iunie 2020, termen la care instanţa a pus în discuţie, din oficiu, admisibilitatea contestaţiei la executare.
Cu prilejul dezbaterilor în cauză, susţinerile contestatoarei şi ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
III. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea contestaţiei la executare promovate de contestatoare, constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Decizia nr. 111 din 25 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2018, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatoarea A. nu este supusă vreunei căi de atac. Per a contrario, nici deciziile penale prin care s-au respins, succesiv, ca inadmisibile, contestaţiile la executare formulate de contestatoarea A. împotriva acestei decizii penale, nu sunt supuse vreunei căi de atac.
Pe cale de consecinţă, contestatoarei nu îi este recunoscută nici calea de atac a contestaţiei la executare împotriva deciziei penale 15 din data de 10 februarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători.
Înalta Curte, Completul de 5 judecători aminteşte că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.
Nu în ultimul rând, instanţa supremă reţine că în cuprinsul contestaţiei la executare, contestatoarea A. a invocat dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen.
Contestaţia la executare este un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea, art. 598 C. proc. pen. prevăzând expres cazurile în care poate fi folosită contestaţia la executare, iar prin limitarea acestora, legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive, putând fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce priveşte soluţia.
Potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestaţia la executare se poate face, "când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare", iar potrivit lit. d) a aceluiaşi text legal, "când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei".
Potrivit dispoziţiilor art. 597 alin. (7) şi (8) C. proc. pen.:
"hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării, potrivit prezentului titlu, pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară’’, iar "judecarea contestaţiei la hotărârea primei instanţe se face în şedinţă publică, cu citarea persoanei condamnate. Condamnatul aflat în stare de detenţie sau internat într-un centru educativ este adus la judecată. Participarea procurorului este obligatorie. Decizia instanţei prin care se soluţionează contestaţia este definitivă. Prevederile alin. (5) se aplică în mod corespunzător".
În prezenta cauză, se constată că motivele noi invocate de contestatoarea A., referitoare la modul de soluţionare a plângerilor penale şi a cererilor civile formulate de aceasta în perioada 2011 - 2014, precum şi a contestaţiilor la executare formulate succesiv la instanţa supremă, nu se circumscriu cazurilor de contestaţie la executare prevăzute de C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, urmează a respinge, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 15 din data de 10 februarie 2020, pronunţată de Completul de 5 Judecători - Penal 2 - 2019 în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 15 din data de 10 februarie 2020, pronunţată de Completul de 5 Judecători - Penal 2 - 2019 în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 iunie 2020.
GGC - NN