Revision for contradictory judgments barred by lack of triple identity and prior adjudication of positive res judicata

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea ce formează obiectul recursului

Prin Decizia nr. 1753 din 15 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Sentinţei nr. 6757 din 19 octombrie 2017, pronunţată de Judecătoria Galaţi, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2015 şi a Deciziei nr. 1008 din 26 septembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, în acelaşi dosar. A fost obligată revizuenta la plata către intimatul Cabinet Medical Individual "Dr. B." a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 RON.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de revizuire a reţinut, în esenţă, că, în raport cu dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., nu sunt îndeplinite cerinţele referitoare la existenţa unor hotărâri contradictorii pronunţate în acelaşi litigiu şi la identitatea de părţi, obiect şi de cauză a litigiilor în care au fost pronunţate hotărârile criticate de revizuentă pentru contradictorialitate.

2. Cererea de recurs

Împotriva Deciziei nr. 1753 din 15 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2018, a declarat recurs revizuenta A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, la data de 19 decembrie 2019, sub nr. x/2019.

Recursul a fost formulat în temeiul art. 513 alin. (6) C. proc. civ., fiind invocare de către recurentă motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., în sensul celor expuse în continuare.

Recurenta susţine faptul că autoritatea de lucru judecat, astfel cum a fost consacrată prin dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acestea se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă în mod incidental, în cazul de faţă, chestiunea litigioasă fiind legată de starea de fapt privitoare la vânzarea spaţiului medical din speţă.

Astfel, raportat la datele speţei, atât Sentinţa civilă nr. 6757/2017 a Judecătorie Galaţi, cât şi Decizia nr. 1008/2018 a Tribunalului Galaţi, ambele pronunţate în Dosarul nr. x/2015, au nesocotit aspectul intrat în autoritate de lucru judecat prin statuările anterioare ale Curţii de Apel Galaţi din primul proces în legătură cu faptul că vânzarea spaţiului cu destinaţie de cabinet medical a fost încheiată în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 110/2005.

Recurenta susţine că inadmisibilitatea cererii de revizuire pe motiv că obiectul pricinii soluţionate prin Decizia nr. 1149/2011 este diferit de cel al judecăţii ulterioare, astfel cum a reţinut prin hotărârea recurată, are la bază o abordare eronată a principiului autorităţii de lucru judecat şi a modalităţii în care se manifestă efectele lucrului judecat, precum şi o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Autoritatea de lucru judecat nu se limitează la situaţia în care în cea de-a doua judecată există tripla identitate de părţi, obiect, cauză, pentru că aceasta ar însemna să se dea eficienţă numai efectului negativ al lucrului judecat, deşi autoritatea de lucru judecat cunoaşte şi o manifestare pozitivă, în sensul că aspectul litigios dezlegat de o instanţă în raporturile dintre anumite părţi se impune unei judecăţi ulterioare, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

În speţă, nu numai că este vorba de ignorarea autorităţii de lucru judecat a Deciziei nr. 1149/2011, ci de statuarea în sens contrar asupra unui aspect dezlegat în mod irevocabil, iar remediul oferit de legiuitor pentru încălcarea autorităţii de lucru judecat este dat de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., dispoziţii care trebuie aplicate şi în acord cu prevederile art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, reţinerea cauzei spre o nouă judecare, admiterea cererii de revizuire aşa cum a fost formulată, iar pe cale de consecinţă anularea celor două hotărâri atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei către Tribunalul Galaţi spre rejudecarea apelului în dosarul civil nr. x/2015, pentru a se respecta autoritatea de lucru judecat care a fost nesocotită la momentul adoptării soluţiei.

3. Procedura de filtrare a recursului

Întrucât recursul este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul îndeplineşte cerinţele de admisibilitate. De asemenea, s-a reţinut că prin întâmpinarea formulată de intimatul Cabinet Medical Individual "Dr. B."a fost invocată excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 30 martie 2020, completul de filtru a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Raportul a fost comunicat părţilor, conform dovezilor de comunicare ataşate la dosar.

Nu s-au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 25 mai 2020, Completul de filtru a a fost respinsă excepţia nulităţii recursului ca neîntemeiată, având în vedere faptul că motivele de recurs promovate pot fi încadrate în cazul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., a fost admis în principiu recursul şi a fost fixat termen de judecată la data de 22 iunie 2020, în şedinţă publică, pentru soluţionarea pe fond a acestui recurs, cu citarea părţilor.

4. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând recursul dedus judecăţii, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Criticile recurentei pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., deoarece recurenta susţine că instanţa de revizuire a aplicat/interpretat greşit cerinţele de admisibilitate a cererii de revizuire privind tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, încălcând astfel normele referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Recurenta consideră că instanţa de revizuire a nesocotit autoritatea de lucru judecat, astfel cum a fost consacrată prin dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că aceasta priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acestea se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă în mod incidental, în cazul de faţă, chestiunea litigioasă fiind legată de starea de fapt privitoare la vânzarea spaţiului medical din speţă.

Astfel, raportat la datele speţei, revizuenta susţine că, atât Sentinţa civilă nr. 6757/2017 a Judecătorie Galaţi, cât şi Decizia nr. 1008/2018 a Tribunalului Galaţi, ambele pronunţate în Dosarul nr. x/2015, au nesocotit aspectul intrat în autoritate de lucru judecat prin statuările anterioare ale Curţii de Apel Galaţi din primul proces în legătură cu faptul că vânzarea spaţiului cu destinaţie de cabinet medical a fost încheiată în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 110/2005.

Trebuie subliniat că, în cauză, nu sunt aplicabile modificările aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018 din 17 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18 decembrie 2018, deci nici forma modificată a art. 513 alin. (4) C. proc. civ. referitoare la încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 C. proc. civ., hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Or, în cauză, este evident că procesul a început anterior modificărilor legislative prin care a fost extinsă sfera de aplicare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Susţinerea în sensul că instanţa de revizuire a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 431 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 430 alin. (2) şi raportate la cele ale art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reţinută.

Legiuitorul a urmărit ca, prin reglementarea cuprinsă în art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că: "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă", să concretizeze şi pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior.

În acest caz, nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă dezlegată anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi nesocotită.

Reglementarea ipotezei de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a impus, de asemenea, pentru a înlătura încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat.

În ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Din interpretarea logică, teleologică şi sistematică a celor două norme procedurale, rezultă că, pentru admisibilitatea revizuirii în temeiul textului menţionat, cele două hotărâri pretins potrivnice trebuie să fie pronunţate în cauze identice (identitate stabilită cumulativ pe baza celor trei elemente: părţi, obiect şi cauză).

Examinând prin prisma acestor consideraţii teoretice speţa, se constată, contrar susţinerilor recurentei, că instanţa de revizuire, analizând condiţiile autorităţii de lucru judecat, în mod corect a reţinut că, în ceea ce priveşte hotărârile potenţial potrivnice în opinia revizuentei, nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanţei de revizuire, Înalta Curte reţine la rândul său că, în litigiile soluţionate prin deciziile potenţial potrivnice în opinia revizuentei, părţile, obiectul, şi cauza sunt diferite: în primul litigiu, reclamantele A. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Galaţi, prin Primarul municipiului Galaţi, au solicitat să se constate cu caracter autentic vânzarea-cumpărarea spaţiului medical în suprafaţă totală de 67,18 mp situat în Galaţi, şi a terenului aferent de 43,53 mp, iar în cadrul celui de-al doilea litigiu, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii C., D. şi CMI "Dr. B.", a solicitat instanţei prin hotărârea ce o va pronunţa să constate că este titulara unui drept de preemţiune cu privire la cota-parte aparţinând pârâtei din dreptul de proprietate asupra cabinetului medical situat în municipiul Galaţi, str. x 11 Siret nr. 1, jud. Galaţi; să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.01.2015 de BNP E., încheiat între pârâţi, întrucât a fost încheiat cu încălcarea dreptului său de preemţiune.

Aşadar, se constată că nu există identitate de părţi, obiect şi cauză, între cele două litigii,singurul element de identitate fiind unele dintre părţile cauzei - revizuenta reclamantă A. şi intimata C..

Pe lângă lipsa triplei identităţi în raport cu hotărârile anterioare, de referinţă, instanţa de revizuire a constatat că în cauza soluţionată de Judecătoria Galaţi prin Sentinţa civilă nr. 6757/19.10.2017, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1008 din 26.09.2018 a Tribunalului Galaţi, secţia I civilă, (a căror anulare se cere pe calea prezentei revizuiri), a fost invocată şi analizată autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 1149/2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, cea din urmă instanţă reţinând, în esenţă, că nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat, iar din perspectiva efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a reţinut că instanţa anterioară s-a raportat la dispoziţiile art. 1295 C. civ. de la 1864, iar nu la cele din legile speciale succesive - O.U.G. nr. 110/2005 sau O.U.G. nr. 68/2008.

Ceea ce invocă autoarea recursului este efectul pozitiv al lucrului judecat, care se manifestă ca prezumţie, de natură a proba aspecte în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, tinzând să demonstreze modalitatea în care, prin prima soluţie, au fost dezlegate anterior anumite chestiuni litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit în următoarele hotărâri.

Este adevărat că această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Prezumţia, însă, nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.

Dar, aşa cum s-a expus în cele ce preced, raţiunea reglementării remediului juridic prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat şi conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.

Prin urmare, în acord cu raţionamentul instanţei de revizuire, Completul de 5 judecători reţine că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe textul menţionat nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost dată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat şi, în caz afirmativ, procedează la anularea acestei din urmă hotărâri.

În acest context, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată şi de împrejurarea ca, în cadrul celui de-al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe în legătură cu existenţa acelei hotărâri.

În speţă, chiar dacă obiectul litigiilor ar fi absolut identic, situaţie ce nu este incidentă, este de observat că, prin decizia a cărei anulare s-a solicitat, a fost analizată existenţa altor hotărâri judecătoreşti anterioare, prin care s-ar fi dezlegat aceleaşi chestiuni litigioase dintre părţi, sens în care, în mod legal, instanţa de revizuire a reţinut că în prezentul litigiu revizuenta a fost cea care a pus în discuţie puterea lucrului judecat, încă din motivarea cererii de chemare în judecată în cadrul acestui al doilea litigiu, iar instanţa de apel s-a pronunţat, înlăturând-o argumentat.

Astfel, autoritatea de lucru judecat invocată de revizuentă a fost analizată prin Decizia civilă nr. 1008 din 26.09.2018 a Tribunalului Galaţi, secţia I civilă, în cadrul examinării motivelor de apel şi apărărilor formulate în cauză, instanţa de control judiciar indicând, in extenso, argumentele pentru care a apreciat a nu fi incidentă autoritatea/prezumţia de lucru judecat invocată de reclamanta A. (revizuentă în prezenta cauză).

Prin urmare, în speţă, contrar susţinerilor recurentei-revizuente, instanţa de recurs a analizat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Însă, împrejurarea că instanţa învestită cu al doilea litigiu nu a dat eficienţă prezumţiei lucrului judecat, ce ar putea constitui, eventual, o greşeală de judecată, nu poate fi cenzurată pe calea revizuirii.

Soluţia se impune pe considerentul că, dacă revizuirea ar fi admisibilă, ar însemna ca instanţa sesizată cu cererea de revizuire să nu se limiteze doar la anularea celei din urmă hotărâri.

O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii, privitoare la raţionamente sau soluţii pretins eronate este exclusă, în raport cu dispoziţiile procedurale incidente şi cu principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

În consecinţă, nu intră în puterea de cenzură a instanţei învestită cu judecarea cererii de revizuire întemeiată pe art. 509 pct. 8 C. proc. civ. modalitatea în care cea de-a doua instanţă a valorificat puterea de lucru judecat a primei hotărâri, căci astfel s-ar deschide calea recursului la recurs, ceea ce este inadmisibil în raport de caracterul definitiv al deciziei atacate.

Prin urmare, dacă în cel de-al doilea litigiu au fost analizate efectele lucrului judecat ale deciziei invocată ca fiind contrară, partea în cauză nu o mai poate reitera pe calea revizuirii, pentru că se opune principiul autorităţii lucrului judecat, care garantează respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un apel deghizat, de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi chestiuni", constantă a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, afirmată de exemplu în Cauza Stanca Popescu împotriva României din 7 iulie 2009.

Pe de altă parte, în noua reglementare a C. proc. civ., în art. 430 alin. (2) se prevede că autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acestea se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Această nouă prevedere legală nu permite însă ca o hotărâre judecătorească să fie revizuită pentru motivul că anumite considerente contravin dispozitivului unei hotărâri anterioare, dacă cele două hotărâri sunt date în procese diferite, între care nu există identitate de părţi, obiect şi de cauză.

O eventuală asemenea contrarietate ar putea fi invocată doar pe cale de apărare, prin prevalarea de dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. în cadrul celui de-al doilea proces, astfel cum este şi cazul în speţa de faţă, în al doilea proces fiind însă cercetate efectele lucrului anterior judecat.

În raport cu cele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecăţii în cauză.

Având în vedere soluţia de respingere a recursului, conform dispoziţiilor art. 435 alin. (1) din C. proc. civ., recurenta a pierdut procesul şi, aflându-se în culpă procesuală, urmează a fi obligată, la cererea intimatului Cabinet Medical Individual "Dr. B.", la cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, în justificarea cărora, intimatul a depus la dosar chitanţa de plată pentru suma 6.000 RON .

În considerarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., raportate la circumstanţele cauzei, respectiv faţă de complexitatea redusă a cauzei, dedusă din faptul că recursul examinat vizează o hotărâre prin care cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, nefiind analizată pe fond, de împrejurarea că, în recurs, litigiul a avut un singur termen de judecată în şedinţă publică şi întrucât activitatea reprezentantei intimatului a constat în formularea întâmpinării şi apărarea părţii la un singur termen de judecată, Înalta Curte apreciază că există o disproporţie în ceea ce priveşte criteriile stabilite prin acest text legal şi cuantumul onorariului avocaţial stabilit, care urmează a fi redus.

Prin urmare, se va admite cererea intimatului şi va fi obligat recurenta, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.000 RON, către această parte, care a câştigat procesul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1753 din 15 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă pe recurenta A. la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul Cabinet Medical Individual "Dr. B.", reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2020.

GGC - GV