Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 86/2020 AI generated

Extraordinary appeal in annulment against definitive penal decision declared inadmissible

Case Number Decizia nr. 86/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, within the Five-Judge Bench, rejected as inadmissible the complaint filed by a private appellant against a definitive penal decision, upholding the lower criminal division's ruling and ordering the appellant to pay 100 RON in judicial costs. The dispute concerned the admissibility of an extraordinary appeal in annulment lodged against a penal decision that had already definitively resolved the matter by rejecting a prior, similarly flawed extraordinary appeal, with the appellant attempting to challenge a final judgment that was not subject to any further ordinary or extraordinary remedy under the law. The court ruled that the legal framework mandates a strict, coherent system of appeals where the admissibility of a complaint is conditioned by explicit statutory provisions, citing the principle of legality and the prohibition on challenging decisions that are not susceptible to further judicial review; specifically relying on Article 4251 of the Code of Criminal Procedure, the court determined that since the law does not provide for an appeal against a decision rendered in the context of a complaint that has already become final, the current appeal violated the principle of the uniqueness of legally regulated appeals and was therefore inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 426 din C. proc. pen, art. 4251 din C. proc. pen, art. 275 alin. (2) din C. proc. pen, art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen; Extraordinary appeal in annulment against definitive penal decision declared inadmissible: The dispute concerned the admissibility of an extraordinary appeal in annulment lodged against a penal decision that had already definitively resolved the matter by rejecting a prior, similarly flawed extraordinary appeal, with the appellant attempting to challenge a final judgment that was not subject to any further ordinary or extraordinary remedy under the law. The court ruled that the legal framework mandates a strict, coherent system of appeals where the admissibility of a complaint is conditioned by explicit statutory provisions, citing the principle of legality and the prohibition on challenging decisions that are not susceptible to further judicial review; specifically relying on Article 4251 of the Code of Criminal Procedure, the court determined that since the law does not provide for an appeal against a decision rendered in the context of a complaint that has already become final, the current appeal violated the principle of the uniqueness of legally regulated appeals and was therefore inadmissible.

Keywords

AI generated
principle of legality annulment proceedings judicial law exhaustion of remedies statutory prohibition matter in dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 426 din C. proc. pen
art. 4251 din C. proc. pen
Astfel, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispoziţiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen
Provision cited in the dispositive to impose the payment of judicial costs to the state.
art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen
Legal basis cited in the dispositive for rejecting the complaint as inadmissible against a definitive penal decision.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen.

Legal basis cited in the dispositive for rejecting the complaint as inadmissible against a definitive penal decision.

art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Provision cited in the dispositive to impose the payment of judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin Decizia penală nr. 116 din 18 februarie 2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 524 din data de 24 octombrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, împotriva căreia contestatorul a formulat contestaţie în anulare, nefiind o hotărâre pronunţată în apel sau o hotărâre prin care s-a soluţionat fondul cauzei (în sensul de soluţionare a acţiunii penale/civile), nu se încadrează în categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate exercita, potrivit art. 426 din C. proc. pen., această cale extraordinară de atac.

Prin urmare, constatând că hotărârea atacată nu a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca instanţă de apel, respectiv că, în cuprinsul căii extraordinare de atac formulate, contestatorul A. nu a arătat cazurile de contestaţie pe care le invocă, precum şi motivele aduse în sprijinul acestora, contestaţia în anulare formulată împotriva Deciziei penale nr. 524 din data de 24 octombrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019 a respins, ca inadmisibilă contestaţia formulată.

II. Împotriva deciziei penale Deciziei penale nr. 116 din 18 februarie 2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, petentul A. a exercitat calea de atac prezentă, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi, Completul de 5 judecători, sub nr. x/2020, primul termen fiind stabilit în mod aleatoriu la data de 15 iunie 2020, termen la care reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac.

Examinând calea de atac formulată, cu prioritate în ceea ce priveşte admisibilitatea acesteia, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, dar şi prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători-P1-2020 constată că este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestaţiei este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispoziţiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

Prin urmare, această cale de atac poate fi exercitată doar dacă legea o prevede expres, or, decizia pronunţată în contestaţie nu este supusă niciunei căi de atac, neputând fi cenzurată într-o altă cale de atac neprevăzută de lege.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători, examinând actele şi lucrările dosarului prin raportare la dispoziţiile legale incidente în speţa dedusă judecăţii, constată că în speţă, petentul A. a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva unei decizii definitive, hotărâre nesusceptibilă de a face obiectul unei noi căi de atac ordinare sau extraordinare.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, a principiului unicităţii căilor de atac reglementate de lege şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, şi din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 116 din 18 februarie 2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 116 din 18 februarie 2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2020.

GGC - GV