Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 82/2020 AI generated

Finality of High Court suspension orders as absolute bar to appeal under the old filter procedure

Case Number Decizia nr. 82/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Completul de 5 judecători) dismissed as inadmissible the appeal filed by the appellant against a suspension order, ruling that no further appeals are permitted. The dispute concerned the procedural admissibility of an appeal against a previous High Court decision that suspended the hearing of a revision request due to the absence of parties, where the appellant challenged the form of service of that decision. The court held that under Article 414 paragraph (1) of the Code of Civil Procedure, decisions suspending the hearing of proceedings by the High Court of Cassation and Justice are final and definitive, and therefore not subject to appeal under the filter procedure or other legal provisions.

Legislator headnote

AI generated

art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ, art. 493 din C. proc. civ, art. 24 din C. proc. civ, art. 493 alin. (3) din C. proc. civ, art. 414 alin. (1) din C. proc. civ, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ; Finality of High Court suspension orders as absolute bar to appeal under the old filter procedure: The dispute concerned the procedural admissibility of an appeal against a previous High Court decision that suspended the hearing of a revision request due to the absence of parties, where the appellant challenged the form of service of that decision. The court held that under Article 414 paragraph (1) of the Code of Civil Procedure, decisions suspending the hearing of proceedings by the High Court of Cassation and Justice are final and definitive, and therefore not subject to appeal under the filter procedure or other legal provisions.

Keywords

AI generated
article of civil procedure procedural orders revision proceedings hearing of the parties suspended sentence appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ
x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., suspendarea judecării cererii de revizuire, constatând că niciuna dintre părţi nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii şi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
art. 493 din C. proc. civ
Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr.
art. 24 din C. proc. civ
din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ.
art. 493 alin. (3) din C. proc. civ
Înainte de a proceda la verificarea îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezentul recurs este inadmisibil, pentru argumentele arătate în continuare.
art. 414 alin. (1) din C. proc. civ
În cauză, recursul a fost declarat împotriva unei încheieri de suspendare a judecării cauzei, în privinţa căreia sunt incidente dispoziţiile art. 414 alin.
art. 483 alin. (1) din C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor citate, încheierea ce formează obiectul prezentului recurs, este o hotărâre definitivă, care nu este supusă recursului în sensul art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., art.
art. 24 din Legea nr. 304/2004
civ., art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau altor dispoziţii legale.
art. 493 alin. (5) din C. proc. civ
The provision cited in the dispositive as the legal basis for dismissing the appeal as inadmissible and establishing that no further appeals are permitted.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

The provision cited in the dispositive as the legal basis for dismissing the appeal as inadmissible and establishing that no further appeals are permitted.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Recursul ce formează obiectul prezentei cauze

Prin încheierea din 18 februarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., suspendarea judecării cererii de revizuire, constatând că niciuna dintre părţi nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii şi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Împotriva încheierii menţionate a declarat recurs revizuentul A., criticând faptul că încheierea i-a fost comunicată nesemnată. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, sub nr. x/2020.

II. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare" (iii) prezentul dosar a fost început la 3 noiembrie 2016, astfel că îi sunt aplicabile dispoziţiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018 începând cu 21 decembrie 2018.

III. Procedura de filtrare

Recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi, au fost urmate procedura de pregătire a dosarului şi procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ.

Prin încheierea din 11 mai 2020, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. şi a dispus comunicarea acestuia către părţi.

Raportul a fost comunicat părţilor, conform dovezilor de comunicare ataşate la dosar. Recurentul a depus punct de vedere asupra raportului, înregistrat la dosar la 19 mai 2020.

IV. Considerentele Înaltei Curţi

Înainte de a proceda la verificarea îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezentul recurs este inadmisibil, pentru argumentele arătate în continuare.

În cauză, recursul a fost declarat împotriva unei încheieri de suspendare a judecării cauzei, în privinţa căreia sunt incidente dispoziţiile art. 414 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora: "Asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă."

Potrivit dispoziţiilor citate, încheierea ce formează obiectul prezentului recurs, este o hotărâre definitivă, care nu este supusă recursului în sensul art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau altor dispoziţii legale.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva încheierii din 18 februarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2020.

Fără cale de atac, potrivit art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2020.

GGC - GV