Disciplinary liability for press release disclosing unauthenticated police recordings; absence of confidential procedural status and lack of prejudice to ongoing investigation

Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 5P din 24 iunie 2019, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, a respins acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (în prezent procuror şef al Parchetului European) pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, ca neîntemeiată.

În motivare, s-a reţinut că, sub aspectul existenţei laturii obiective a abaterii disciplinare reţinute în sarcina pârâtei din perspectiva caracterului confidenţial al informaţiilor inserate în comunicatul de presă din 12 februarie 2018, prin raportare atât la împrejurările în care acestea au fost obţinute, cât şi la momentul la care acestea au fost valorificate în dosarul penal înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală, sub nr. x/2017, acestea nu reprezentau probă în cauza anterior menţionată în modalitatea strict reglementată de dispoziţiile legale.

Totodată, în cauză nu s-a făcut dovada existenţei unui act procedural care să ateste redarea înregistrărilor conform exigenţelor legale, anterior redării acestora la 15 februarie 2018, de către ofiţerii de poliţie din cadrul Serviciul Tehnic delegaţi în acest sens de procurori.

De asemenea, cunoaşterea în detaliu de către pârâta procuror a noilor acte de şantaj ce reieşeau din înregistrări, precum şi a legăturii acestora cu fapte similare ce făceau obiectul cercetărilor în Dosarul nr. x/2017 nu poate reprezenta un argument suficient în susţinerea caracterului confidenţial, în condiţiile în care simpla aptitudine de a deveni probe nu atrage caracterul confidenţial al unor informaţii, ţinând seama că valorificarea acestora ca probă revine procurorului învestit cu soluţionarea cauzei, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile procedurale, iar menţiunea din finalul comunicatului de presă, în care se precizează că informaţiile inserate în comunicatul de presă fac parte dintr-un dosar de şantaj nu constituie dovada caracterului confidenţial al acestora, în condiţiile în care succesiunea actelor procedurale efectuate în dosarul penal nr. x/2017 dovedeşte contrariul.

Din perspectiva urmării specifice abaterii disciplinare, s-a constatat că, prin inserarea în comunicatul de presă a informaţiilor extrase din înregistrările efectuate la sediul Serviciului Teritorial Ploieşti, nu a fost afectată desfăşurarea urmăririi penale în cauza în care, ulterior, acestea au fost valorificate ca probe, percepţia procurorului de şedinţă fiind în sensul că emiterea comunicatului a avut un efect pozitiv, de natură a reda încrederea procurorilor în realizarea unor anchete efective, indiferent de rezultatul acestora.

În ceea ce priveşte latura subiectivă a abaterii reţinute, s-a avut în vedere contextul concret în care a avut loc emiterea comunicatului de presă şi anume difuzarea în cadrul unei emisiuni televizate a unor înregistrări ce induceau ideea unui mod de lucru contrar dispoziţiilor legale al procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pe fondul unei mediatizări negative mai ample vizând activitatea acestei structuri de parchet în general.

Mai mult, raportat la probatoriul administrat, nu s-a putut reţine că pârâta procuror a prevăzut că, prin modul de redactare a comunicatului de presă din 12 februarie 2018, poate fi afectată încrederea opiniei publice în obiectivitatea şi imparţialitatea unor magistraţi de rang înalt, cu consecinţa periclitării bunei desfăşurări a urmăririi penale.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs Inspecţia Judiciară, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii instanţei disciplinare, reţinerea cauzei spre rejudecare şi, pe fond, admiterea acţiunii disciplinare şi aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În susţinerea motivelor de recurs, s-a arătat că secţia pentru procurori a restrâns în mod artificial analiza la stabilirea caracterului de "probă" a respectivelor înregistrări, în condiţiile în care abaterea disciplinară, astfel cum este ea definită de lege, nu condiţionează un astfel de caracter informaţiilor divulgate.

Prin comunicatul de presă emis, procurorul şef D.N.A. a adus la cunoştinţa opiniei publice pasaje din înregistrările unor convorbiri purtate de persoane din anturajul unor inculpaţi în referire la activitatea unor procurori din subordine şi ofiţeri de poliţie judiciară, confirmând expressis verbis existenţa unui dosar de şantaj care are ca obiect stabilirea adevărului legat de sensul şi conţinutul acestor convorbiri.

Astfel, dincolo de justificările neplauzibile (confirmarea existenţei unui dosar de şantaj în finalul comunicatului de presă a fost o eroare, etc.) potenţialul puternic probator al înregistrărilor a fost elementul definitoriu care a determinat conduita intimatei-pârâte, ce nu poate prevala în detrimentul prezervării caracterului nepublic al urmăririi penale, iar existenţa unei campanii mediatice susţinute ce inducea opiniei publice ideea unor practici de anchetă nelegale ale D.N.A. nu poate justifica divulgarea unor informaţii cu caracter confidenţial, ce erau în strânsă legătură cu un dosar penal deja aflat în curs de urmărire penală şi care puteau servi la probarea faptului contrar, favorabil imaginii D.N.A.

De asemenea, în mod eronat, instanţa disciplinară a condiţionat afectarea desfăşurării anchetei penale, ca element al urmării imediate a abaterii disciplinare, de percepţia procurorilor de caz asupra limitei de încredere şi sprijin a procurorului ierarhic superior în desfăşurarea unei anchete efective în contextul în care acel procuror de caz a cărui declaraţie a fost apreciată ca fiind relevantă nu a efectuat în concret nicio anchetă, participând conform propriilor declaraţii la semnarea unor acte procedurale întocmite de celălalt procuror, iar ulterior formulând cerere de abţinere.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta procuror A., a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esenţă, că nu a făcut publice înregistrări care făceau obiectul urmăririi penale în Dosarul nr. x/2018 şi a respectat toate dispoziţiile legale în vigoare cu privire la comunicarea publică, fiind dovedit prin probele administrate în cauză că a existat un interes public major.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele şi criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la cererea de suspendare de drept a prezentei cauze în temeiul art. 412 alin. (1), 415 pct. 4, 418 alin. (3) şi 494 din C. proc. civ. formulată de recurentă verbal în şedinţa publică din 25 mai 2020, Înalta Curte va dispune respingerea acesteia, întrucât în actele normative care reglementează instituţia procurorului european nu a fost identificată o ipoteză legală specială de suspendare de drept, susceptibilă de încadrare în dispoziţiile art. 412 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. De asemenea, nu a fost identificată vreo astfel de ipoteză legală specială de suspendare de drept în cazul în care persoana vizată de acţiunea disciplinară îşi pierde calitatea de procuror al statului român în timpul procesului, conform motivării cererii de către reprezentantul Inspecţiei Judiciare.

Cu privire la recursul declarat, se reţine că, potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, judecătorii şi procurorii răspund pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei.

Angajarea răspunderii disciplinare cere, şi în cazul magistraţilor, întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, anume: latura obiectivă, cu referire la faptă, înfrângând o obligaţie specifică; latura subiectivă, constând în vinovăţie; producerea unui rezultat vătămător şi existenţa unei legături de cauzalitate.

Ca atare, numai îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare şi inexistenţa unor cauze de exonerare legitimează angajarea răspunderii disciplinare.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, constând în "nerespectarea caracterului secret sau confidenţial al altor informaţii de care magistratul a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei", Înalta Curte reţine că, pentru existenţa acesteia, sunt necesare, sub aspectul elementului material al laturii obiective, existenţa unor informaţii de care magistratul a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei şi o nerespectare a caracterului secret sau confidenţial al acestora.

Conform art. 12 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 544/2001 privind accesul liber la informaţiile de interes public, se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor (...) informaţiile privind procedura în timpul unei anchete penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare, iar potrivit art. 285 alin. (2) din C. proc. pen., procedura în cursul urmăririi penale este nepublică.

Împrejurările cercetate au vizat inserarea în comunicatul de presă nr. x/2018 din 12 februarie 2018 a unor pasaje din înregistrările unor discuţii purtate la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti de către un procuror şi un ofiţer de poliţie judiciară cu persoane din anturajul unor părţi trimise în judecată de structura de pachet, în cadrul dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, despre care pârâta, la data faptei procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei.

În raport cu momentul şi circumstanţele în care acestea au fost valorificate, precum şi în lipsa identificării de către recurentă a normei de drept material sau procesual încălcate, care să pună în discuţie însăşi valabilitatea actului întocmit de către pârâta procuror şi pentru care un observator rezonabil nu poate găsi o justificare, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de disciplină a reţinut faptul că, în sarcina intimatului magistrat, nu se poate stabili săvârşirea respectivei abateri.

Aşa cum rezultă din probele aflate la dosar, rapoartele întocmite de comisarul-şef din cadrul Serviciului Teritorial Ploieşti la 9 februarie 2018, la care au fost ataşate două D.V.D.-uri conţinând discuţiile înregistrate la cabinetul procurorului şef al D.N.A., au fost transmise la secţia de Combatere a Infracţiunilor, după publicarea comunicatului de presă, prin ordin al intimatei.

Ulterior, în urma analizării documentatelor înaintate, organele abilitate au întocmit un proces-verbal de sesizare din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de şantaj prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 şi presiuni asupra justiţiei reglementată de art. 276 din C. pen. şi, constatând că există legătură cu fapte instrumentate în Dosarul nr. x/2017, s-a procedat la înregistrarea acestuia la acelaşi dosar.

Este de menţionat că înregistrările, a căror transcriere a fost preluată parţial, au fost efectuate de un ofiţer de poliţie judiciară, fără a fi autorizate într-un proces penal în condiţiile C. proc. pen., astfel încât la momentul comunicatului de presă nu aveau potenţialul de a influenţa o anchetă efectuată sau în curs de efectuare.

Raportat la prevederile art. 285 alin. (2) din C. proc. pen., anterior menţionate, în lipsa existenţei unui cadru legal în baza căruia să poată fi definit ca atare, caracterul confidenţial al înregistrărilor nu poate fi reţinut.

Nu pot fi reţinute ca întemeiate susţinerile recurentei în sensul că instanţa disciplinară ar fi analizat în mod greşit caracterul confidenţial al informaţiilor inserate în cuprinsul comunicatului de presă prin raportare în mod exclusiv doar la noţiunea de probă din cadrul procesului penal, atâta timp cât nu sunt justificate decât cu argumentul că o astfel de interpretare ar duce la consecinţe absurde.

Or, pentru a-şi justifica criticile recurenta trebuia să se raporteze la situaţia de fapt existentă în speţă.

Recurenta pârâtă a mai susţinut că în mod eronat secţia pentru procurori şi-a restrâns în mod artificial analiza la stabilirea caracterului de probă a respectivelor înregistrări la ora emiterii comunicatului de presă, în condiţiile în care abaterea disciplinară cum este definită în lege nu condiţionează un astfel de caracter informaţiilor divulgate, trebuind să se verifice de fapt dacă în acel moment aveau strânsă legătură cu alte informaţii ce făceau obiectul unui dosar deja înregistrat pe rolul DNA.

Este nefondată şi această susţinere, având în vedere că ceea ce trebuia să se verifice, referitor la existenţa abaterii disciplinare în cauză prin raportare la prevederile art. 12 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 544/2001 şi ale art. 285 alin. (2) din C. proc. pen., era faptul dacă, prin dezvăluirea eventualelor informaţii privind procedura în timpul unei anchete penale, se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare, iar ca prim element trebuia să se stabilească dacă acele informaţii privesc procedura din timpul unei anchete penale.

Referitor la verificarea condiţiei periclitării rezultatului anchetei, recurenta a criticat hotărârea atacată pe motivul că s-ar fi raportat în mod greşit la percepţia procurorilor de caz asupra limitei de încredere şi sprijin a procurorului ierarhic superior în desfăşurarea unei anchete efective şi că ar fi ţinut cont de părerea unui procuror de caz care nu a efectuat în concret nicio anchetă, în realitate afectarea rezultatelor anchetei fiind legată de posibilitatea creată persoanelor vizate de ancheta penală, prin divulgarea unor informaţii cu caracter confidenţial, de a-şi adapta conduita în aşa manieră încât să se ajungă la distorsionarea adevărului juridic.

Legat de verificarea îndeplinirii acestei condiţii, secţia pentru procurori a avut în vedere în principal declaraţiile procurorilor care au avut repartizată spre soluţionare cauza şi care au arătat că modul în care a fost conceput comunicatul de presă nu a influenţat în niciun fel ancheta. Declaraţia doamnei procuror B., privind redarea încrederii procurorilor în realizarea unei anchete efective ca urmare a emiterii comunicatului, a fost menţionată doar ca un argument subsidiar, nedeterminant pentru concluzia la care s-a ajuns.

Sub ultimul aspect menţionat de către recurentă, este de reţinut că nu este suficientă afirmarea acestei posibilităţi creată persoanelor vizate de ancheta penală pentru a se constata existenţa abaterii disciplinare, ci recurenta trebuia să argumenteze îndeplinirea acestei condiţii raportat la circumstanţele specifice fiecărei cauze, în speţă raportat la conţinutul concret al informaţiilor, că dezvăluirea acestora este de natură să pericliteze rezultatul anchetei, ceea ce recurenta nu a făcut în mod concret, aşa cum de altfel s-a reţinut şi în hotărârea atacată.

Astfel, din probele administrate a rezultat că informaţiile inserate în comunicatul de presă nu constituiau probe într-o cauză penală, nu făceau obiectul urmăririi penale şi nu au afectat în niciun fel dosarul care s-a constituit ulterior la Direcţia Naţională Anticorupţie, existând, totodată, un interes public ridicat, încât se impunea emiterea unei poziţii oficiale printr-un comunicat de presă, ce s-a realizat în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 544/2001 şi ale Ghidului privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi mass media.

În consecinţă, intimata nu a făcut altceva decât să-şi îndeplinească atribuţiile, oferind informaţii reale în ceea ce priveşte evenimentele care, la acel moment, atrăgeau atenţia publicului.

Prin modul de redactare al comunicatului, nu a fost încălcată nici Recomandarea (2003) 13 a Comitetului de Miniştri către statele membre ale Consiliului Europei, potrivit căreia autorităţile judiciare trebuie să informeze mass-media despre actele lor esenţiale, atât timp cât acest lucru nu prejudiciază secretul investigaţiilor ori împiedică sau întârzie rezultatul proceselor.

De altfel, potrivit reglementărilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, jurnaliştii trebuie să poată relata liber cu privire la modul de funcţionare a sistemului justiţiei penale, fiind datori să se supună însă limitelor impuse de respectarea principiului nevinovăţiei, al protecţiei vieţii private etc.

Sub aspectul laturii subiective, vinovăţia magistratului trebuie apreciată şi în raport cu impactul acţiunilor întreprinse, or, în urma evaluării acestuia, în acord cu instanţa de disciplină, se observă că acuzaţia de dezvăluire a unei anchete penale în curs nu se justifică.

În concluzie, se observă că secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a realizat o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, reţinând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei disciplinare este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de Inspecţia Judiciară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare formulată de recurenta Inspecţia Judiciară.

Respinge recursul formulat de recurenta Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 5P din 24 iunie 2019, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 iunie 2020.

GGC - GV