Revizuire for contrary judgments denied due to lack of triple identity in parties, object, and cause

Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3495 din 20 septembrie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., cu motivarea că nu sunt întrunite condiţiile privind tripla identitate de părţi, obiect şi cauză între cele două litigii, necesară pentru a se reţine autoritatea de lucru judecat şi, subsecvent acesteia, incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. în ceea ce priveşte soluţia pronunţată în cel de-al doilea litigiu.

Împotriva acestei decizii, revizuentul A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi admiterea cererii de revizuire, invocând drept motive de casare art. 488 alin. (6) şi (8) din C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (6) din C. proc. civ., s-a arătat că, faţă de considerentele instanţei, rezultă că nu a fost analizată autoritatea de lucru judecat, ci doar puterea de lucru judecat, discuţia privind analiza efectelor pozitive şi negative ale autorităţii de lucru judecat neputând opera câtă vreme o asemenea analiză nu este realizată în Decizia nr. 374/2017 a Curţii de Apel Bucureşti.

Totodată, s-a arătat că o altă contradicţie a deciziei recurate provine din interpretarea dată de către instanţa de fond a efectului revizuirii, prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Referitor la art. 488 alin. (8) din C. proc. civ., revizuentul a susţinut că atât sub regimul Legii nr. 85/2006, cât şi sub regimul codului de procedură fiscală, efectul celor două proceduri este reprezentat de acoperirea pasivului societăţii comerciale gestionate de persoana răspunzătoare, ambele proceduri fiind cu reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun, iar identitatea de părţi rezidă din faptul că, în cele două cauze, Statul Român prin A.N.A.F. a avut calitatea de creditor al debitoarei supuse reorganizării.

Preliminar, faţă de cererea formulată de B. SPRL, Înalta Curte va dispune respingerea acesteia, având în vedere că instanţa este ţinută de limitele învestirii sale iniţiale, conform prevederilor art. 22 din C. proc. civ., iar demersul întreprins de intimată nu mai are finalitate practică faţă de stadiul procesual al cauzei.

Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate de revizuentul A. şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că se impune respingerea acestuia pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În conformitate cu art. 431 din C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

Astfel, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă numai dacă sunt întrunite cumulativ mai multe condiţii, una din acestea fiind aceea ca hotărârea potrivnică, a cărei anulare se solicită, să fi nesocotit autoritatea lucrului judecat dată de o altă hotărâre, ceea ce presupune o triplă identitate, respectiv hotărârile să aibă aceleaşi părţi, obiect şi cauză.

Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având aceeaşi cauză, obiect şi aceleaşi părţi. Legiuitorul a avut în vedere hotărâri ale căror dispozitive sunt ireconciliabile, fapt ce ar face imposibilă executarea simultană a acestora.

Este de menţionat că prima hotărâre indicată în susţinerea revizuirii - Decizia nr. 1310/2013 din 13 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2008* este pronunţată în baza reglementărilor C. proc. civ. din 1865 când se opera cu sintagma "puterea lucrului judecat" în loc de "autoritatea lucrului judecat".

În speţă, însă, se constată că decizia a cărei anulare se cere prin cererea de revizuire nu încalcă autoritatea (puterea) lucrului judecat, în raport cu hotărârea judecătorească invocată de recurentul-revizuent ca fiind potrivnică celei ce face obiectul revizuirii.

Astfel, prin prima hotărâre indicată în susţinerea revizuirii - Decizia nr. 1310/2013 din 13 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2008*, s-a soluţionat cererea de angajare a răspunderii patrimoniale a administratorului societăţii debitoare, în speţă revizuentul A., formulată de reclamanta B. SPRL, lichidator judiciar al SC C. SRL în temeiul art. 138 alin. (1) lit. a), c) şi e) din Legea nr. 85/2006.

Cea de a doua hotărâre indicată şi a cărei retractare se solicită, anume Decizia nr. 374 din 25 aprilie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti a soluţionat cererea de obligare a revizuentului la plata sumelor reprezentând impozite şi contribuţii reţinute la sursă, dar nevirate bugetului de stat, inclusiv a obligaţiilor fiscale accesorii formulată de Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în temeiul art. 1349, 1357 - 1359 din C. civ.

Privite comparativ, contrar susţinerilor recurentului, cele două litigii au părţi, obiect şi cauză diferite, prin aceasta din urmă înţelegându-se situaţia de fapt calificată juridic.

Nefiind îndeplinită condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză între litigiile în care au fost pronunţate hotărârile în discuţie, în mod corect a reţinut instanţa de revizuire că cele două decizii nu pot fi considerate potrivnice şi nu este încălcată autoritatea (puterea) de lucru judecat a primei hotărâri, în sensul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Împrejurarea că litigiile au privit, în esenţă, acelaşi debitor, anume SC C. SRL nu reprezintă o condiţie suficientă pentru a se putea tranşa asupra îndeplinirii condiţiei identităţii de părţi, obiect şi cauză între cele două litigii, necesară pentru a se reţine autoritatea de lucru judecat, şi deci a dispoziţiilor art. 509 pct. 8 din C. proc. civ.

Toate aceste argumente, pentru care cererea de revizuire a fost respinsă, se regăsesc, expuse amplu, în considerentele deciziei atacate, instanţa de revizuire analizând temeinic condiţiile de admisibilitate a cererii şi prezentând pe larg, în mod clar şi detaliat motivele pentru care acestea nu sunt îndeplinite în cauză.

În această situaţie, Înalta Curte va respinge ca nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.,

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de recurs constată că nu pot fi primite criticile recurentului nici sub aspectul interpretării eronate a argumentelor expuse în susţinerea cererii de revizuire.

Recurentul susţine că instanţa de revizuire nu ar fi observat chestiunea litigioasă dezlegată definitiv în Dosarul nr. x/2008* al Curţii de Apel Bucureşti cu privire la angajarea răspunderii patrimoniale a administratorului societăţii debitoare A. în exercitarea mandatului, cu luarea în considerare a condiţiilor de angajare a răspunderii, care s-ar fi impus cu autoritate de lucru judecat şi, de asemenea, în ceea ce priveşte nerespectarea de către revizuent, în calitate de administrator al societăţii comerciale, a obligaţiilor impuse de normele legislaţiei fiscale în Dosarul nr. x/2016, întrucât efectul urmărit de ambele acţiuni a fost acoperirea pasivului societăţii comerciale gestionate de persoana răspunzătoare.

Acest motiv nu poate fi primit, deoarece hotărârea a cărei autoritate (putere) de lucru judecat se pretinde a fi fost încălcată a fost pronunţată într-un litigiu guvernat de dispoziţiile C. proc. civ. din 1865 şi nu poate produce alte efecte decât cele prevăzute de legea în vigoare la data pronunţării sale.

Ca atare, nu se pune problema verificării existenţei vreunei chestiuni litigioase dezlegată definitiv şi irevocabil în Dosarul nr. x/2008* al Curţii de Apel Bucureşti, care să fi intrat în puterea lucrului judecat, atât timp cât nu există identitate de obiect, cauză şi părţi între cele două litigii (art. 1201 din C. civ. de la 1864).

Faţă de cele prezentate, constatând că nu sunt întemeiate motivele şi criticile formulate de recurent, decizia atacată fiind legală, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 3495 din 20 septembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 mai 2020.

GGC - GV