Revision request inadmissible over contradictory rulings in same litigation; appeal rejected

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea ce formează obiectul recursului

Prin Decizia nr. 636 din 21 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A., în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., împotriva Deciziei nr. 57/A din 11 ianuarie 2019 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, pentru considerentele arătate în continuare.

Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătoreşti să fie pronunţate în dosare diferite; să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

În cauza dedusă judecăţii, revizuenta a solicitat anularea Deciziei nr. 57/A/11.01.2019 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, susţinând că aceasta este potrivnică Sentinţei civile nr. 82/23.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin Decizia nr. 57/A/11.01.2019 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, s-a soluţionat apelul declarat de B., C. şi A. împotriva Sentinţei civile nr. 2057/20.03.2018 a Judecătoriei Cluj Napoca, prin care s-a respins contestaţia la executare formulată de apelanţi.

Prin hotărârea invocată ca pretins potrivnică, respectiv Sentinţa civilă nr. 82/23.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, s-a soluţionat conflictul de competenţă ivit între două secţii ale Tribunalului Cluj, în legătură cu soluţionarea apelului declarat împotriva Deciziei nr. 57/A/11.01.2019 a Tribunalului Cluj, secţia civilă.

Hotărârile invocate ca fiind contradictorii sunt date în aceeaşi cauză, astfel că nu sunt întrunite condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2. Recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate în revizuire

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1 a declarat recurs revizuenta A., în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., invocând motivele prevăzute de ar. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 din C. proc. civ.

2.1. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât, în considerentele deciziei atacate, a reţinut că una dintre condiţiile de admisibilitate rezidă în faptul că hotărârile potrivnice trebuie să fi fost pronunţate în dosare diferite, fiind adăugată astfel o condiţie suplimentară pentru admisibilitatea revizuirii.

Din economia dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., rezultă că trebuie întrunite numai două condiţii de admisibilitate, şi anume: hotărârea ce se cere a fi revizuită să evoce fondul, condiţie îndeplinită în speţă, fiind vorba de o decizie dată în apel, şi să încalce autoritatea de lucru judecat a altei hotărâri, condiţie îndeplinită în speţă, întrucât regulatorul de competenţă nu este supus niciunei căi de atac.

2.2. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În raport cu dispoziţiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., chiar dacă, de regulă, două hotărâri definitive potrivnice se presupune că sunt pronunţate în dosare diferite, legiuitorul nu prevede această limitare când reglementează motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Situaţia din speţă este atipică, întrucât în acelaşi dosar există două hotărâri care se bucură de autoritate de lucru judecat, şi anume: Sentinţa nr. 82/2018 a Curţii de Apel Cluj, prin care a fost pronunţat regulatorul de competenţă şi care, prin considerente, statuează asupra naturii civile a titlului în baza căruia s-a realizat executarea silită, şi Decizia civilă nr. 57/A/2019 a Tribunalului Cluj, învestit cu soluţionarea cauzei prin regulatorul de competenţă, care a ignorat autoritatea de lucru judecat a considerentelor Sentinţei nr. 82/2018, în sensul că nu a reţinut caracterul civil al creanţei ce a format obiectul executării silite.

Având în vedere aceste considerente, analiza cererii de revizuire se impunea a se face inclusiv din perspectiva considerentelor hotărârilor menţionate, aceasta cu atât mai mult cu cât în revizuire s-a insistat asupra acestui aspect.

2.3. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În raport cu dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ., hotărârea recurată nu este motivată, întrucât instanţa de revizuire nu a reţinut şi nici nu a înlăturat susţinerile referitoare la autoritatea de lucru judecat a considerentelor Sentinţei nr. 82/2018 şi nu a explicat convingător raţionamentul juridic care stă la baza soluţiei pronunţate.

În continuare, sunt reiterate argumentele din cererea de revizuire cu referire la caracterul potrivnic al hotărârilor ce au format obiectul cererii respective. În esenţă, se arată că natura titlului executoriu este esenţială în soluţionarea litigiului, întrucât regimul juridic este diferit, în sensul că termenul de prescripţie în cazul creanţei civile este de 3 ani, iar în cazul creanţei fiscale este de 5 ani.

Totodată, recurenta susţine că Decizia civilă nr. 57/A/2019 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, în urma stabilirii competenţei acesteia prin Sentinţa civilă nr. 82/2018, este nelegală, întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 82/2018 sub aspectul considerentelor referitoare la natura juridică a titlului executoriu.

II. Derularea procedurii judiciare în recurs

1. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare" (iii) prezentul dosar a fost început la 3 noiembrie 2017, astfel că îi sunt aplicabile dispoziţiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.

2. Procedura de filtrare a recursului

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a concluzionat în sensul că: (i) în situaţia în care recurenta nu-şi va îndeplini obligaţia de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, datorată conform art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, completul de filtru are posibilitatea de a anula recursul, în temeiul art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac; (ii) în măsura în care recurenta va face dovada achitării taxei judiciare de timbru, recursul este admisibil în principiu, situaţie în care, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., completul de filtru urmează să pronunţe, fără citarea părţilor, o încheiere de admitere în principiu a recursului şi să fixeze termen de judecată pe fond, cu citarea părţilor.

Prin încheierea din 21 ianuarie 2020, completul de filtru a dispus comunicarea raportului, acesta fiind comunicat părţilor, conform dovezilor de comunicare ataşate la dosarul cauzei.

Părţile nu au depus punct de vedere asupra raportului.

Recurenta a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 de RON.

Prin încheierea din 16 martie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului în şedinţă publică la 18 mai 2020, cu citarea părţilor.

III. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate în susţinerea motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Cu titlu prealabil, în ceea ce priveşte admisibilitatea revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor menţionate, se poate cere revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, atunci când "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Intenţia legiuitorului în edictarea acestei norme a fost, pe de o parte, de a interzice reluarea aceloraşi judecăţi, dar şi de a accelera cursul justiţiei, câtă vreme într-un proces ulterior partea se poate prevala de ceea ce a statuat o primă instanţă, chiar dacă a făcut-o pe cale incidentală, toate acestea prin conservarea autorităţii lucrului deja judecat, aspectele litigioase deja tranşate nemaiputând fi contestate şi puse în discuţie în raporturile dintre aceleaşi părţi.

Art. 431 din C. proc. civ. dă expresie modalităţii în care se produc efectele lucrului judecat şi consacră cele două forme de manifestare a acestuia, respectiv, efectul negativ sau extinctiv, care presupune că o acţiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio) şi cel pozitiv, conform căruia o soluţie dată raporturilor deduse judecăţii nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, indiferent că soluţia s-ar regăsi în dispozitiv sau în considerente cu valoare decizională, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).

În ceea ce priveşte efectul extinctiv al autorităţii de lucru judecat, care vine să preîntâmpine contrazicerile între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti, reglementarea face referire la tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).

În privinţa efectului pozitiv, acesta este reglementat prin dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. ("oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă").

Prin urmare, fundamentul motivului de revizuire reglementat de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. îl reprezintă instituţia autorităţii de lucru judecat.

Prin critica subsumată motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât a adăugat la dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin instituirea condiţiei nereglementate de lege ca hotărârile potrivnice să fie pronunţate în dosare diferite.

Este adevărat că art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu prevede expres faptul că hotărârile potenţial potrivnice este necesar să fie pronunţate în litigii diferite în cazul cărora să se verifice identitatea de cauză, obiect şi părţi.

Însă, această cerinţă de admisibilitate a revizuirii derivă din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 431 din C. proc. civ.

Art. 431 din C. proc. civ. dispune în sensul că:

"Art. 431 - (1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

(2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."

Or, analizând coroborat dispoziţiile menţionate, instanţa de revizuire, în limitele competenţei conferite puterii judecătoreşti, de interpretare şi aplicare a legii în cauza dedusă judecăţii, a reţinut întemeiat că hotărârile potenţial potrivnice trebuie să fie pronunţate în cauze diferite, iar nu în unul şi acelaşi litigiu, aşa cum este cazul în dosarul de faţă.

Raţiunea acestei cerinţe de admisibilitate rezidă în faptul că, subsumat motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de revizuire nu examinează legalitatea ori temeinicia hotărârilor potenţial potrivnice în opinia revizuentului pentru a decide care este cea corectă, întrucât scopul acestui motiv de revizuire nu este cel al corectării unor eventuale greşeli de judecată, ci de a asigura respectarea autorităţii de lucru judecat.

În consecinţă, se reţine că, prin decelarea acestei cerinţe de admisibilitate a revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, ci a efectuat o activitate de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor incidente cauzei deduse judecăţii, astfel că nu este întemeiat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Pentru aceleaşi argumente nu pot fi primite nici criticile subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de revizuire reţinând în mod corect că, din interpretarea coroborată a art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 430 şi art. 431 din C. proc. civ., hotărârile potrivnice trebuie să fie pronunţate în litigii diferite, ca una dintre cerinţele de admisibilitate a revizuiri pentru hotărâri potrivnice.

Sub acest aspect, se cuvine a fi reiterat faptul că revizuirea pentru hotărâri potrivnice nu conferă instanţei de revizuire competenţa de a examina considerentele hotărârilor pronunţate în unul şi acelaşi litigiu, în stadii procesuale diferite - cum este, în speţă, regulatorul de competenţă şi hotărârea pronunţată în apel - considerente care îl nemulţumesc pe revizuent prin invocata lipsă de convergenţă în privinţa naturii juridice a creanţei în litigiu.

În realitate, prin criticile formulate, recurenta-revizuentă tinde la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, sub aspectul naturii juridice a creanţei în litigiu, ceea ce ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea revizuirii să nu presupună o nouă judecată a cauzei.

Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care consacră, printre altele, preeminenţa dreptului ca parte a moştenirii comune a părţilor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Brumărescu, citată mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat (...). O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

Criticile formulate în susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt neîntemeiate, întrucât, în condiţiile în care a reţinut neîndeplinirea cerinţei de admisibilitate ca hotărârile potrivnice în opinia revizuentei să fie pronunţate în dosare diferite, în mod corect instanţa de revizuire nu a mai procedat la analiza în concret a susţinerilor din revizuire referitoare la lipsa de convergenţă invocată cu privire la considerentele asupra naturii juridice a creanţei în litigiu.

Pentru aceleaşi raţiuni nu pot forma obiectul analizei nici în prezentul recurs argumentele reluate de recurentă cu privire la chestiunea de drept menţionată.

Nu pot fi primite nici criticile vizând încălcarea art. 425 din C. proc. civ., întrucât hotărârea recurată satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în cuprinsul acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumentele fiind prezentate într-o manieră concisă şi clară în raport cu circumstanţele cauzei şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Motivarea clară şi accesibilă a instanţei răspunde şi exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligaţiei de motivare putând să varieze în funcţie de natura deciziei şi trebuind analizată în lumina circumstanţelor fiecărei speţe (Hotărârea din 9 decembrie 1994, în cauza Ruiz Torja contra Spaniei, Hotărârea din 28 iulie 2005, în cauza Albina contra României).

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul dedus judecăţii în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 636 din 21 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 mai 2020.

GGC - GV