Mayoral signature of mandatory local council resolutions as fulfillment of legal obligation rather than abuse of office for personal favor

Asupra recursului în casaţie de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

1. Sesizarea instanţei

La data de 07 martie 2018, pe rolul Judecătoriei Rupea a fost înregistrat rechizitorul nr. x al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov prin care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului A. sub acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 alin. (1) C. pen. (două fapte) cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., referitoare la concursul de infracţiuni.

Potrivit rechizitoriului, activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului A. consta în aceea că, în calitate de primar al comunei (...), judeţ Braşov, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a încheiat contractul din data de 12.06.2015 cu B., reprezentată de fiul său, C., având ca obiect atribuirea pajiştii în suprafaţă de 69,11 ha, situată în blocurile fizice 567, 531, 372, 491, 1020, pentru o perioadă de 7 ani, la un preţ de 210 RON/ha/an, ceea ce a determinat obţinerea, în mod indirect, a unui folos patrimonial de către C., respectiv dreptul de folosinţă asupra terenului - obiect al contractului menţionat.

De asemenea, s-a reţinut în sarcina inculpatului A. că la aceeaşi dată şi în aceleaşi circumstanţe a procedat şi la încheierea contractului cu sine însuşi, având ca obiect atribuirea pajiştii în suprafaţă de 14,26 ha, aflată în blocurile fizice 1020 şi 949, pentru o perioadă de 7 ani, la un preţ de 210 RON/ha/an, ceea ce a avut ca urmare obţinerea, în mod indirect, a unui folos patrimonial pentru sine, respectiv dreptul de folosinţă asupra terenului - obiect al contractului menţionat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Rupea sub nr. x/2018 din 07 martie 2018.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa penală nr. 223 din 10 decembrie 2018 a Judecătoriei Rupea a fost respinsă cererea inculpatului A., privind schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu, din infracţiunile prevăzute de art. 301 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 301 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 75 alin. (2) pct. b) C. pen.

I. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. şi 301 alin. (1) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane - contract încheiat cu B..

II. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. şi 301 alin. (1) C. pen. s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane - contract încheiat cu A..

În temeiul art. 85 alin. (1) C. pen. s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicată inculpatului A. prin Decizia penală nr. 501/Ap din 09.06.2017 a Curţii de Apel Braşov, în Dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 498/RC din 15.12.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen. au fost contopite cele trei pedepse aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare.

În temeiul art. 97 alin. (2) C. pen. şi art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului A., pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, calculat cu începere de la data de 15.12.2017.

S-a prevăzut ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte măsurile prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. f) - j) C. pen., iar în temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a impus în sarcina inculpatului obligaţia de a urma un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probaţiune Braşov sau organizate în colaborare cu instituţiile din comunitate. În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul să presteze 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Homorod.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (4) C. pen., privitoare la revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 301 alin. (1) C. pen. rap. la art. 67 alin. (2) C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, calculată după executarea pedepsei închisorii sau considerarea ei ca executată.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, cu începere de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, conform art. 274 alin. (1) C. proc. pen.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

Prin HCL nr. 2/27.02.2015 a Consiliului Local al comunei (...) s-a aprobat atribuirea directă, în condiţiile legii, a păşunii comunale, aflată în proprietatea privată a comunei (...) şi în administrarea Consiliului local, prin închiriere, pentru o perioadă de 7 ani, stabilindu-se taxa de închiriere la suma de 210 RON/ha/an, precum şi condiţiile de închiriere, fiind împuternicit, pe această cale, inculpatul A., primar al UAT (...), pentru aducerea la îndeplinire a respectivei hotărâri a Consiliului local.

Această hotărâre a Consiliului local avea la bază Legea nr. 72/2002, dispoziţiile art. 9 alin. (3) şi (4) din O.U.G. nr. 34/2013, Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2013, precum şi proiectul de hotărâre întocmit de primarul comunei (...) şi avizul Comisiei de specialitate.

În baza acestei hotărâri, la data de 12.06.2015, între comuna (...), reprezentată prin primar A., în calitate de locator, şi numitul C., reprezentant legal al B., în calitate de locatar, s-a încheiat un contract având ca obiect atribuirea pajiştii în suprafaţă de 69,11 ha, aflată în blocurile fizice 567, 531, 372, 491, 1020, pentru o perioadă de 7 ani, la un preţ de 210 RON/ha/an.

La data de 19.06.2015, la Centrul Judeţean APIA Braşov a fost depusă cererea B. referitoare la acordarea de subvenţii APIA pentru suprafaţa agricolă de 69,11 ha.

Cererea B., reprezentată de C. - fiul primarului A., a fost însoţită de adeverinţa nr. x/12.06.2015 emisă de Primăria (...), din care rezulta dreptul de folosinţă asupra unei suprafeţe de 69,11 ha teren, amplasată pe raza comunei (...), cât şi de contractul din data de 12.06.2015 privind atribuirea respectivei suprafeţe de teren.

S-a mai reţinut de către instanţă că în baza aceleiaşi hotărâri de consiliu local, la data de 12.06.2015, între comuna (...), reprezentată de primar A., în calitate de locator, şi A., aceeaşi persoană, în calitate de locatar, s-a încheiat contractul având ca obiect atribuirea pajiştii în suprafaţă de 14,26 ha, aflată în blocurile fizice 1020 şi 949, pentru o perioadă de 7 ani, la un preţ de 210 RON/ha/an, actul fiind semnat în dublă calitate de către inculpatul A..

La data de 19.06.2015, la Centrul Judeţean APIA Braşov a fost depusă cererea inculpatului A. prin care se solicita acordarea de subvenţii APIA pentru o suprafaţă agricolă de 74,96 ha, situată pe raza comunelor (...) şi (...).

Dreptul de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 14,26 ha, situat pe raza comunei (...) a fost dovedit cu adeverinţa nr. x/09.06.2016 emisă de Primăria (...) din care rezulta deţinerea respectivei suprafeţe agricole, şi contractul privind atribuirea în folosinţă a terenului, încheiat la data de 12.06.2015.

În raport de aceste aspecte, instanţa de fond a reţinut - circumstanţiat acuzaţiilor formulate în cauză, că primarul deţine calitatea de funcţionar public în înţelesul art. 175 din C. pen., făcând trimitere în acest sens la argumentele exprimate în literatura juridică de specialitate.

În ceea ce priveşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane, prevăzută de art. 301 C. pen., prima instanţă a constatat că acestea erau îndeplinite în cauză.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii consta în acţiunea inculpatului A. de a fi încheiat cu sine însuşi şi cu fiul său, C., contractele din data de 12.06.2015, având ca obiect atribuirea pajiştii în suprafaţă de 14,26 ha şi, respectiv în suprafaţă de 69,11 ha, actele îndeplinite de primar, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, generând foloase materiale pentru persoanele avute în vedere de norma de incriminare.

Instanţa a înlăturat susţinerile în apărare ale inculpatului, care - declarându-se nevinovat, a arătat că încheierea contractelor de concesiune s-a făcut în baza unei hotărâri a Consiliului Local al Comunei (...), însărcinarea astfel primită obligând primarul să semneze, potrivit legii, în virtutea funcţiei de execuţie.

Având în vedere dispoziţiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, conform cărora "primarii (...) sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic (...) în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său sau pentru rudele sale de gradul I", instanţa a constatat că inculpatul, în calitatea sa de primar, avea posibilitatea şi chiar obligaţia legală de a nu semna contractele dacă prin acestea i se crea un folos material.

S-a reţinut de către instanţă că prin încheierea contractelor în discuţie inculpatul a îndeplinit un act în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, fiind fără relevanţă din perspectiva laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 301 C. pen., dacă respectivele contracte fuseseră încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, căci ceea ce legea penală sancţionează este conduita făptuitorului care prin exercitarea atribuţiilor de serviciu ce îi reveneau determină obţinerea unor foloase materiale de către persoanele avute în vedere de norma de incriminare.

S-a arătat că, în speţă, chiar dacă inculpatul avea în mod abstract dreptul de a încheia respectivele acte juridice, el avea, deopotrivă, şi obligaţia ca, în situaţia concret analizată, să se abţină de la exercitarea acestui drept, pentru a exclude posibilitatea obţinerii unor foloase patrimoniale de către sine şi persoane apropiate ca urmare a manifestării sale de voinţă.

În acest sens, instanţa a făcut din nou referire la dispoziţiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 care reglementează conflictul de interese privind aleşii locali, dar şi la dispoziţiile art. 79 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege, potrivit cărora funcţionarul public este în conflict de interese dacă interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care acesta trebuie să le ia în exercitarea funcţiei.

S-a arătat de către instanţă că pentru existenţa infracţiunii nu este necesar ca interesul personal să influenţeze efectiv decizia pe care o ia funcţionarul public, ci este suficient să existe pericolul ca acest interes să influenţeze deciziile pe care acesta trebuie să le ia în exercitarea funcţiei.

Instanţa nu a primit nici susţinerea inculpatului în sensul că semnarea celor două contracte, în calitate de reprezentant al UAT (...), nu a constituit decât o simplă formalitate, reţinându-se că, dimpotrivă, semnarea actelor a fost precedată de o analiză a îndeplinirii condiţiilor de către solicitant pentru încheierea respectivului contract, şi anume referitor la suprafaţa de teren cu privire la care era îndreptăţit concesionarul, amplasamentul terenului şi alte asemenea aspecte. Or, tocmai în cadrul acestei etape, concretizate ulterior în semnarea contractului, exista pericolul real ca demersul decizional să fie afectat prin prisma intereselor personale ale funcţionarului public.

Tot sub aspectul laturii obiective a infracţiunii, instanţa a reţinut că ca fiind îndeplinită şi cerinţa privind ca prin îndeplinirea actelor incriminate să se realizeze un folos (material) patrimonial în beneficiul uneia dintre persoanele enumerate în textul legal.

S-a subliniat de către instanţă că această cerinţă a laturii obiective, care condiţionează consumarea infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane, nu afectează natura infracţiunii, care rămâne una de pericol, fiind fără relevanţă dacă folosul material procurat beneficiarilor este sau nu dublat de prejudicierea instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea făptuitorul sau de crearea unei situaţii discriminatorii pentru alte celelalte persoane.

S-a arătat că pentru existenţa infracţiunii este suficientă doar obţinerea folosului material, iar în speţă, acesta a fost constat în transmiterea dreptului de folosinţă asupra terenurilor care au făcut obiectul celor două contracte.

În plus, s-a arătat că norma de incriminare nu cere ca folosul realizat să fie injust, nelegal, ci numai ca acesta să fi fost efectiv obţinut, fiind fără relevanţă că a existat o contraprestaţie din partea beneficiarului.

Cât priveşte latura subiectivă a infracţiunii, instanţa a reţinut că inculpatul a săvârşit faptele cu intenţie indirectă, având reprezentarea că prin acţiunile sale realizează un folos patrimonial pentru sine, respectiv pentru fiul său, rudă de gradul I.

Inculpatul s-a apărat, susţinând că era obligat să se supună hotărârii consiliului local prin care fusese împuternicit să aducă la îndeplinire dispoziţiile acesteia.

Cu privire la această apărare, instanţa a arătat că în reglementarea de la art. 301 C. pen. conflictul dintre interesul personal şi interesul public nu este dat de împrejurarea că interesului public i se aduce un deserviciu direct proporţional cu servirea interesului personal. Funcţionarul public poate pretinde că interesul personal corespunde celui general, fără ca prin aceasta să contrazică existenţa conflictului, cât timp luarea în considerare a interesului personal creează un risc real al influenţării conduitei sale în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

În acest context, instanţa a reţinut - pe baza menţiunilor înscrise în preambulul HCL în discuţie, că aceasta a fost adoptată având în vedere şi proiectul de hotărâre întocmit de primarul comunei (...), respectiv inculpatul A..

De asemenea, judecătorul instanţei de fond a reţinut că înainte de semnarea contractelor inculpatul a realizat că interesele sale ar putea fi în conflict cu cele generale (acela de persoană împuternicită cu gestionarea bunurilor din domeniul public).

Inculpatul a cunoscut şi că în ipoteza existenţei unui conflict se pune problema unei obligaţii de inacţiune [art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003].

În acest sens, instanţa a avut în vedere declaraţiile inculpatului şi ale martorei D. din care rezulta că înainte de încheierea contractelor s-a ridicat problema semnării actelor în dublă calitate, respectiv primar pe de o parte, şi de crescător de animale sau cu un membru al familiei, pe de altă parte.

Cu privire la această chestiune, instanţa a apreciat-o ca nefiind o împrejurare care să susţină lipsa de vinovăţie a inculpatului. Faptul că o persoană cu studii juridice din cadrul instituţiei prefectului i-a confirmat inculpatului că avea dreptul, în calitate de crescător de animale, să încheie respectivele contracte întrucât îndeplinea condiţiile prevăzute de lege nu transforma forma de vinovăţie în săvârşirea faptei.

Concluzia instanţei a fost justificată cu argumentul că nimeni nu se poate prevala de necunoaşterea legii pentru a justifica încălcarea ei, iar semnarea de către primar a unor acte juridice presupune asumarea conţinutului acestora, după o analiză proprie. Cu referire la acest aspect, instanţa a avut în vedere calitatea specială a inculpatului, aceea de primar, care presupune, potrivit raţionamentului identificat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza nr. 50425/06.10.2011 Soros c/a Franţei) o familiaritate mai mare cu prevederile legale relevante decât cea a omului obişnuit.

Tot astfel, instanţa de fond nu a primit nici apărarea inculpatului referitoare la existenţa cauzei justificative prevăzute de art. 21 şi art. 301 alin. (2) lit. b) C. pen., susţinută în raport de împrejurarea inculpatul a avut o dublă calitate, aceea de crescător de animale şi de primar, iar în a doua situaţie, fiul său era reprezentantul unei asociaţii care se ocupa de creşterea animalelor. În drept, apărarea a invocat dispoziţiile art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, care menţionează obligaţia primarului de a pune în executare hotărârile consiliului local, iar în speţă HCL (...) nr. 2/27.02.2015 fusese emisă în aplicarea O.U.G. nr. 34/2013 care reglementează gestionarea suprafeţelor de pajişti.

S-a arătat de către instanţă că atât dispoziţiile art. 21 C. pen., cât şi ale art. 301 alin. (2) lit. b) C. pen. menţionează ca fiind justificată acea faptă prevăzută de legea penală care constă în exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de lege.

Pornind de la conţinutul acestor dispoziţii legale, instanţa a reţinut că acuzaţia adusă inculpatului constă în faptul de a fi semnat, în calitate de reprezentant legal al unităţii administrativ teritoriale, cele două contracte mai sus menţionate; or, obiectul analizei prezentei cauze nu îl constituia dreptul inculpatului, de crescător de animale, respectiv al fiului său, în calitate de reprezentant al unei asociaţii a crescătorilor de animale, de a încheia respectivele contracte privind atribuirea în folosinţă a unor suprafeţe de teren. La momentul semnării contractelor, inculpatul, în calitate de reprezentant al UAT, nu se afla în exercitarea unui drept al său, în calitate de reprezentant al respectivei entităţi.

Pe de altă parte, din perspectiva obligaţiei impuse de lege, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor legale enunţate, aceasta trebuie îndeplinită cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de lege.

Or, conform art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, inculpatul avea obligaţia de a se abţine de la încheierea acelor contracte, chiar dacă în cuprinsul HCL nr. 2/27.02.2015 se menţiona că inculpatul urmează să pună în aplicare respectiva hotărâre de consiliu.

Mai mult, s-a arătat că inculpatul avea posibilitatea să uzeze de dispoziţiile art. 65 din Legea nr. 215/2001, în sensul de a-şi delega atribuţiile conferite de lege şi de alte acte normative viceprimarului, secretarului unităţii administrativ-teritoriale, conducătorilor compartimentelor funcţionale sau personalului din aparatul de specialitate, precum şi conducătorilor instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, în funcţie de competenţele acestora în domeniile respective.

Nu a fost primită nici cererea inculpatului, în sensul reţinerii în încadrarea juridică a faptelor a circumstanţei prevăzută de art. 75 alin. (2) pct. b) din C. pen., reţinându-se că împrejurarea invocată, şi anume demersurile realizate de inculpat înainte de semnarea contractelor, prin consultarea unui jurist din cadrul Instituţiei Prefectului, nu putea fi valorificată în sensul menţionat.

În consecinţă, reţinându-se că faptele descrise în rechizitoriu există şi că ele constituie infracţiune, fiind săvârşite cu forma de vinovăţie cerută de lege, instanţa de fond a pronunţat soluţia de condamnare a inculpatului A. în condiţiile menţionate în dispozitivul sentinţei.

3. Calea de atac exercitată în cauză şi decizia instanţei de apel

3.1 Hotărârea pronunţată în cauză a fost atacată cu apel de către inculpatul A., principala critică formulată vizând soluţia de condamnare dispusă de judecătorul primei instanţe.

În esenţă, s-a criticat greşita apreciere a instanţei că faptele reţinute în sarcina inculpatului realizează elementele constitutive ale infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane prevăzută de art. 301 din C. pen.

Sub un prim aspect, s-a solicitat să se constate că în cauză nu erau îndeplinite condiţiile de existenţă a laturii obiective a infracţiunii.

Cu referire la elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 301 C. pen., s-a arătat că în reglementarea actuală actul funcţionarului îndeplinit în exercitarea atribuţiilor de serviciu, având drept consecinţă nesocotirea interesului public, trebuie să aibă ca rezultat favorizarea unor persoane.

S-a arătat că spre deosebire de vechea reglementare unde denumirea marginală (conflict de interese) indica că simpla îndeplinire a actului, în condiţiile obţinerii unui beneficiu pentru sine sau pentru altul, întruneşte elementul material al laturii obiective, în prezent, prin schimbarea denumirii marginale în folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane (art. 301 C. pen. fiind modificat prin Legea nr. 193/2017), legiuitorul impune drept condiţie pentru existenţa faptei ca actul îndeplinit de funcţionar să creeze "favorizarea" unei persoane.

S-a subliniat că actul îndeplinit de funcţionar trebuie să conducă la obţinerea unei situaţii privilegiate, favorabile pentru funcţionar sau alte persoane indicate de textul legal, în detrimentul altor persoane, care, în lipsa intervenţiei funcţionarului (îndeplinirii actului), s-ar fi aflat în poziţia ocupată de funcţionar sau rudele sale prin îndeplinirea actului.

Ca urmare, s-a arătat că analiza în cauză trebuia efectuată prin prisma verificării criteriilor şi principiilor care stau la baza prevenirii conflictului de interese şi a condiţiei favorizării, singurele pe care legiuitorul le-a instituit prin reglementarea de la art. 301 C. pen.

În acest context, s-a solicitat să se constate că prin încheierea celor două contracte în discuţie, inculpatul nu s-a favorizat pe sine sau pe fiul său, actele juridice fiind încheiate în aceleaşi condiţii ca şi ceilalţi beneficiari ai contractelor de păşunat, aşa cum se stabilise prin hotărâre a consiliului local. Totodată, interesul public nu a fost periclitat. Încheierea celor două contracte de către inculpat a fost consecinţa hotărârii consiliului local prin care s-a aprobat atribuirea păşunii aflate în proprietatea privată a comunei (...), inculpatul neparticipând la adoptarea respectivei hotărâri, care a fost luată cu respectarea legislaţiei din domeniul concesionării pajiştilor.

Astfel, s-a arătat că cererile privind atribuirea suprafeţelor de păşunat au fost formulate de inculpat şi fiul său în calitate de crescători de animale. La dosarul cauzei se află tabelul nominal cu toţi crescătorii de animale din comună care au formulat cereri pentru atribuire, inclusiv inculpatul şi fiul său, iar toate aceste persoane au primit suprafeţe aflate în folosinţă, fără să se fi creat o situaţie mai favorabilă pentru inculpat şi fiul său, ca beneficiari ai celor două contracte în discuţie.

Prin urmare, interesul public nu a fost afectat iar inculpatul şi fiul său nu au fost favorizaţi. Toate contractele încheiate de primărie erau identice, sub aspectul condiţiilor şi conţinutului acestora, preţul fiind prestabilit prin hotărârea consiliului local. Inculpatul nu a făcut decât să dea eficienţă juridică acelor contracte, prin semnare, fără a putea interveni în conţinutul lor.

Tot din punct de vedere al laturii obiective a infracţiunii, s-a arătat de către inculpat că nu era îndeplinită nici condiţia privind existenţa folosului material. Norma penală cere ca folosul să fi fost obţinut printr-o procedură favorizantă, ceea ce în cauză nu a existat. Sub acest aspect, s-a menţionat că inculpatul şi fiul acestuia au oferit o contraprestaţie pentru suprafeţele atribuite prin contractele în discuţie, primăria încasând bani pentru contractele încheiate.

S-a solicitat să se constate că în speţă nu era îndeplinită nici condiţia privitoare la urmarea imediată, respectiv afectarea bunului mers al persoanei juridice.

Criticile invocate în apel au vizat şi greşita concluzie a instanţei formulată în legătură cu existenţa laturii subiective a infracţiunii prevăzută de art. 301 C. pen.

S-a arătat de către inculpat că forma de vinovăţie cerută de lege în cazul acestei infracţiuni este intenţia, ceea ce în speţă presupunea ca inculpatul să fie semnat contractele urmărind sau acceptând încălcarea interesului public, prin favorizarea lui şi a fiului său în detrimentul altor crescători de animale.

Or, tocmai pentru a se înlătura neclaritatea decurgând din faptul semnării contractelor în dublă calitate (aceea de primar şi de crescător de animale sau cu un membru al familiei), a fost consultată o persoană avizată, şi anume şefa Serviciului juridic al Prefecturii Braşov, E., cea care avea competenţa de a analiza din punct de vedere al legalităţii actele întocmite de primărie.

Din această perspectivă, instituţia prefectului fiind cea care dă girul de legalitate asupra actelor întocmite, s-a solicitat să se constate că inculpatului i s-a confirmat înainte de semnarea acelor contracte că există o cauză justificativă, prevăzută expres de art. 301 alin. (2) lit. b) C. pen., dar şi de art. 21 alin. (1) din acelaşi cod.

Fiind convins de justeţea recomandărilor primite chiar de la juristul instituţiei prefectului nu se poate susţine că inculpatul ar fi procedat la semnarea contractelor cu intenţia de a săvârşi o infracţiune, aşa cum eronat s-a reţinut de către instanţa de fond.

Cât priveşte posibilitatea de delegare a atribuţiilor primarului, potrivit art. 65 din Legea nr. 215/2001, s-a arătat că aceasta nu ar fi reprezentat decât un mod de eludare a legii, o instigare la săvârşirea faptei cu participaţia improprie a persoanei substituie, rezultatul fiind acelaşi, prin determinarea unei alte persoane să îndeplinească actul în favoarea inculpatului.

În plus, s-a arătat că atribuţiile nu pot fi delegate viceprimarului decât în cazuri speciale, iar între inculpat şi viceprimar exista o relaţie de duşmănie, acesta din urmă fiind cel care a reclamat la Direcţia Naţională Anticorupţie conduita primarului.

Soluţia de achitare a inculpatului cerută prin motivele de apel a fost susţinută şi în raport de dispoziţiile art. 301 alin. (2) lit. b) C. pen., care înlătură de aplicare prevederile alin. (1), atunci când actul se referă la exercitarea unui drept recunoscut de lege sau îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege.

S-a arătat că inculpatul, în calitate de primar, avea obligaţia de a încheia contractele de transmitere a folosinţei pajiştilor către crescătorii de animale, iar în calitate de crescător de animale, avea dreptul de a încheia un asemenea contract.

Prin urmare, existând atât dreptul, cât şi obligaţia încheierii contractelor respective, s-a solicitat să se constate că actul îndeplinit de inculpat, simpla formalitate de semnare a actelor, nu intră în sfera ilicitului penal.

În subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului ca efect a reţinerii în procesul de stabilire a încadrării juridice a faptelor a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., cât şi legala aplicare a prevederilor art. 39 C. pen., privind pedeapsa rezultantă.

3.2 Prin Decizia penală nr. 493/AP din 20.06.2019 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, a fost admis apelul inculpatului A., desfiinţată Sentinţa penală nr. 223 din 10.12.2018 a Judecătoriei Rupea numai sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpatului, iar în rejudecare:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare şi repuse în individualitatea lor pedepsele de:

- 1 an închisoare aplicată prin Decizia penală nr. 501/09.06.2017 a Curţii de Apel Braşov;

- 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 301 C. pen.

- 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 301 C. pen.

S-a dispus reţinerea în favoarea inculpatului A. a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.

Au fost reduse la câte 8 luni închisoare pedepsele aplicate inculpatului A. pentru săvârşirea a două infracţiuni de folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane, prevăzute de art. 301 alin. (1) C. pen.

A fost menţinută dispoziţia instanţei de fond privind anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Decizia penală nr. 501/09.06.2017 a Curţii de Apel Braşov.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) C. pen. au fost contopite cele trei pedepse de 8 luni închisoare, 8 luni închisoare şi 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, sporită cu 5 luni şi 10 zile, în final pedeapsa rezultantă de 1 an, 5 luni şi 10 zile închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare efectuate în apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că elementele de fapt cu relevanţă asupra existenţei faptei şi a vinovăţiei inculpatului au fost corect reţinute de prima instanţă, pe baza unei analize complete şi coroborate a probelor administrate în cauză.

De asemenea, s-a constatat că activitatea infracţională desfăşurată de inculpat a fost corespunzător încadrată juridic, faptele reţinute în sarcina acestuia realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane prevăzută de art. 301 C. pen.

În considerentele deciziei din apel au fost examinate criticile inculpatului invocate în susţinerea cererii de achitare şi motivele pentru care nu au fost primite apărările formulate şi menţinută, sub aceste aspecte, hotărârea instanţei de fond.

Instanţa curţii de apel a subliniat că motivele de apel formulate în cauză au fost invocate ca apărări şi în faţa primei instanţe şi au fost amănunţit analizate în considerentele sentinţei.

Instanţa de apel şi-a însuşit raţionamentul primei instanţe, considerând la rândul său că prin semnarea celor două contracte inculpatul a procurat pentru sine şi pentru fiul său, în calitate de beneficiari ai contractelor, un folos patrimonial, constând în obţinerea terenurilor atribuite în folosinţă.

S-a mai arătat de către instanţa de control judiciar că din definiţia infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului nu rezultă existenţa cerinţei ca prin încheierea actului o persoană să fie favorizată în detrimentul alteia, fiind suficient ca prin încheierea respectivului act de către funcţionarul public să se obţină un folos patrimonial pentru o categorie de persoane anume prevăzute de textul de lege.

S-a concluzionat că toate aceste cerinţe ale laturii obiective a infracţiunii erau îndeplinite în cauză, inclusiv în ceea ce priveşte condiţia laturii subiective, inculpatul săvârşind faptele cu intenţie indirectă, deoarece a avut reprezentarea consecinţelor păgubitoare asupra relaţiilor de serviciu şi, deşi nu a urmărit aceste consecinţe, a acceptat posibilitatea producerii lor.

Cât priveşte apărarea inculpatului în sensul că faptul semnării contractelor nu avea conotaţie penală, el nefăcând altceva decât să pună în aplicare o hotărâre a consiliului local, instanţa de apel a arătat că situaţia menţionată ridica problema existenţei unui conflict între interesele sale personale şi ale fiului său şi interesul general al instituţiei pe care inculpatul o reprezenta. Într-o atare situaţie, inculpatul avea obligaţia de a se abţine de la participarea încheierii unor astfel de contracte, conform art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, rolul textului de lege evocat fiind acela de a asigura obiectivitatea în privinţa deciziilor luate în cadrul administraţiei publice şi menţinerea încrederii cetăţenilor în deciziile luate.

La momentul încheierii contractelor în discuţie inculpatul avea de verificat aspecte de legalitate la încheierea acestora; or, încheind contractele cu sine şi cu fiul său, cerinţa de imparţialitate şi obiectivitate a fost afectată în ceea ce priveşte verificarea cerinţelor din hotărârea consiliului local care a stat la baza încheierii contractelor.

Tot astfel, instanţa de apel a arătat că semnarea de către inculpat a contractelor în discuţie nu a reprezentat o simplă formalitate şi nu s-a rezumat la formalitatea aplicării semnăturii, ci, a implicat necesitatea verificării clauzelor contractului şi a cerinţelor impuse de hotărârea consiliului local, în baza cărora au fost încheiate actele.

Legătura de cauzalitate dintre activitatea de îndeplinire a actului şi folosul material obţinut era dovedită în speţă prin faptul înscrierii în antecedenţa cauzală în mod exclusiv a acţiunii inculpatului, faptă în lipsă căreia rezultatul nu s-ar fi produs.

Urmarea imediată constă în atingerea adusă relaţiilor sociale referitoare la încrederea în relaţiile de serviciu şi în realizarea în mod indirect a unui folos material pentru sine şi fiul său, fiind fără relevanţă juridică dacă folosul patrimonial realizat a fost unul gratuit sau, dimpotrivă, oneros, ori dacă folosul patrimonial realizat era sau nu, just.

În consecinţă, instanţa de apel a constatat că, în speţă, în mod corect prima instanţă apreciase ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 301 alin. (1) C. pen., neavând aplicabilitate alin. (2) al aceluiaşi articol, privind cauza exoneratorie de răspundere penală.

Astfel, instanţa de apel a arătat că inculpatului nu îi revenea obligaţia de a încheia cele două contracte dimpotrivă avea obligaţia de a se abţine de la încheierea acestora, potrivit art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003. Încheierea contractelor nu se limita doar la aspectele din Hotărârea Consiliului Local, conţinutul acestora fiind mult mai amplu, ceea ce implica din partea autorităţii analizarea cu obiectivitate a mai multor clauze şi verificarea îndeplinirii de către solicitanţi a criteriilor prevăzute la art. 4 din hotărârea consiliului local.

Prin urmare, şi în aprecierea curţii de apel, activitatea inculpatului nu se rezuma doar la formalitatea semnării contractelor, ci şi la verificarea unor condiţii pe care trebuia să le îndeplinească persoanele care solicitau atribuirea în folosinţă a terenurilor.

În schimb, instanţa de apel a constatat ca fiind întemeiat motivul de apel subsidiar, prin care se solicita de către inculpat reindividualizarea judiciară a pedepselor prin reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.

Ca temeiuri de aplicare a unui regim sancţionator, a fost menţionată conduita inculpatului înaintea de semnarea contractelor, care s-a interesat cu privire la conduita de urmat în vederea asigurării legalităţii actelor, discutând în acest sens cu o persoană de specialitate juridică din cadrul Prefecturii Braşov, care i-a comunicat inculpatului că nu este nicio problemă în ceea ce priveşte legalitatea contractelor prin faptul semnării lor de către inculpat.

Această conduită a fost calificată de instanţa de apel ca având valoarea unei circumstanţe atenuante în sensul art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., cu consecinţa stabilirii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, cu menţinerea modalităţii neprivative de executare a pedepsei rezultante, având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C. pen.

Ca urmare, numai în aceste limite, a fost admis apelul inculpatului A. şi desfiinţată hotărârea primei instanţe.

4. Cererea de recurs în casaţie

La data de 27.07.2019, împotriva Deciziei penale nr. 493/AP din 20.06.2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., invocând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

S-a susţinut de către apărare că soluţia de condamnare dispusă în cauză se întemeiază pe o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 301 C. pen., fapta reţinută în sarcina inculpatului neavând conotaţie penală, constituind în realitate conflict de interese - incident de natură civilă, prevăzut ca atare prin dispoziţiile art. 79 din Legea nr. 161/2003.

În dezvoltarea criticii formulate, s-a solicitat să se constate că, în contextul stării de fapt existente şi a reglementărilor aplicabile, nu erau întrunite cerinţele de tipicitate ale infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unei persoane prevăzută de art. 301 C. pen., dispoziţie legală pe temeiul căreia instanţele de fond au dispus condamnarea inculpatului.

În privinţa laturii obiective, s-a arătat că, spre deosebire de reglementarea anterioară unde pentru existenţa infracţiunii (conflict de interese) era suficient să existe un act de serviciu a cărui îndeplinire să conducă la obţinerea unui beneficiu pentru sine sau pentru altul, în prezent, prin schimbarea denumirii marginale în folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane, s-a prevăzut ca o condiţie de existenţă a faptei ca actul îndeplinit de funcţionar să determine pentru sine sau alte persoane indicate de textul legal obţinerea unei situaţii privilegiate, favorabile, în detrimentul altor persoane.

Din această perspectivă, s-a arătat acuzaţia adusă inculpatului trebuie analizată prin prisma condiţiei favorizării, interesând dacă interesul public a fost periclitat în vreun fel odată cu satisfacerea interesului personal al funcţionarului public şi dacă respectivul interes personal a fost satisfăcut în detrimentul altor persoane.

În cauză însă atribuirea celor două contracte în discuţie a fost consecinţa adoptării Hotărârii Consiliului Local al UAT (...), prin acea hotărâre aprobându-se atribuirea păşunii aflate în proprietatea privată a comunei (...) către crescătorii de animale. Inculpatul nu a participat la adoptarea acelei hotărâri, iar ulterior adoptării acesteia, crescătorii de animale din raza comunei (...) au formulat cereri de atribuire a păşunilor, conform prevederilor legale incidente, fiind încheiate contracte cu fiecare dintre aceste persoane, fără discriminare sau crearea vreunei situaţii mai favorabile pentru inculpat sau fiul acestuia, în raport cu ceilalţi crescători de animale. Condiţiile contractuale au fost stabilite prin hotărâre de consiliu local, inculpatul nefăcând altceva decât să dea eficienţă juridică contractelor prin semnare, fără a putea interveni în vreun fel sub aspectul conţinutul acestora.

Pe de altă parte, s-a arătat că latura obiectivă a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane nu poate fi considerată ca îndeplinită în cauză nici din perspectiva cerinţei privind existenţa folosului material.

Cu referire la acest aspect, s-a arătat că prin "folos patrimonial" se înţelege orice fel de avantaj patrimonial şi, deşi norma de incriminare nu cere ca folosul să fie unul injust, acesta trebuie să fi fost efectiv obţinut printr-o procedură favorizantă.

Or, în speţă, nu se poate considera că inculpatul şi fiul acestuia ar fi beneficiat de vreun folos patrimonial de pe urma încheierii contractelor, în condiţiile în care a existat o contraprestaţie pentru folosirea suprafeţelor de teren atribuite.

S-a mai arătat că folosinţa păşunii nu era rezultatul încheierii contractului, dreptul de folosinţă fiind condiţionat de îndeplinirea obligaţiei corelative a plăţii chiriei.

Ca urmare, s-a subliniat că semnarea contractului nu a creat decât cadrul care a permis încasarea chiriei de către primărie, folosul (utilizarea păşunii) fiind obţinut doar subsecvent îndeplinirii obligaţiei corelative de plată a chiriei.

Cu alte cuvinte, îndeplinirea actului - semnarea contractului nu a creat automat un folos patrimonial.

S-a mai arătat şi că în cazul analizat nu a existat urmarea imediată specifică infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, nefiind periclitat în niciun fel bunul mers al instituţiei în care căreia inculpatul îşi desfăşura activitatea.

Deopotrivă, similar argumentaţiei prezentate în faţa instanţelor de fond, s-a invocat a invocat şi neîndeplinirea în cauză a condiţiilor de existenţă ale laturii subiective a infracţiunii prevăzute de art. 301 C. pen.

În contextul stării de fapt reţinute, s-a solicitat să se constate că, prin semnarea contractelor în discuţie, inculpatul nu a urmărit sau acceptat încălcarea interesului public, prin favorizarea sa şi a fiului în detrimentul altor crescători de animale.

Dimpotrivă, atunci când s-a ridicat problema semnării contractelor în dublă calitate, de primar şi de crescător de animale sau cu un membru al familiei, inculpatul a cerut părerea unei persoane avizate, respectiv şefa serviciului juridic al Prefecturii Braşov, modul de acţiune al inculpatului fiind validat sub aspectul legalităţii de instituţia care îşi dă girul de legalitate asupra actelor la nivelul primăriei.

S-a arătat că această conduită a inculpatului demonstrează că acesta nu a acţionat nici cu intenţie indirectă, cum eronat a reţinut instanţa curţii de apel, în situaţia în care s-ar fi acceptat producerea de consecinţe păgubitoare pentru relaţiile de serviciu, inculpatul nu ar mai fi cerut opinia legală din partea angajatului prefecturii cu atribuţii în materie.

În consecinţă, în raport de toate cele arătate, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, conform art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) rap. la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., casarea deciziei atacate şi a sentinţei şi, în rejudecare, achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea celor două infracţiuni prevăzute de art. 301 C. pen., faptele astfel cum au fost reţinute, nefiind prevăzute de legea penală.

5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., a fost analizat în completul filtru, iar prin încheierea din 09 octombrie 2019, constatându-se că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu şi, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a fixat termen de judecată pentru soluţionarea pe fond a recursului.

6. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului în casaţie

Examinând decizia atacată în raport cu criticile formulate şi motivul de casare invocat, cu luarea în considerare a situaţiei de fapt stabilite în cauză şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul în casaţie declarat în cauză este fondat.

Rezultă din cuprinsul dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen. că procedura recursului în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta înseamnă că analiza în calea de atac a recursului în casaţie permite instanţei să verifice doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost ea reţinută de instanţa de apel, corespunde tiparului obiectiv al infracţiunii pentru care s-a pronunţat condamnarea.

În cauză, starea de fapt reţinută prin decizia recurată, aceeaşi cu situaţia de fapt avută în vedere şi de prima instanţă, constă în esenţă în aceea că inculpatul A., în calitate de primar al comunei (...), în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a încheiat contractul din data de 12.06.2015 cu B., reprezentată de fiul său, C., având ca obiect atribuirea pajiştii în suprafaţă de 69,11 ha, situată în blocurile fizice 567, 531, 372, 491, 1020, pentru o perioadă de 7 ani, la un preţ de 210 RON/ha/an, ceea ce a determinat obţinerea, în mod indirect, a unui folos patrimonial de către C., respectiv dreptul de folosinţă asupra terenului - obiect al contractului menţionat. Tot astfel, la aceeaşi dată şi în aceleaşi circumstanţe, inculpatul A. a procedat şi la încheierea contractului cu sine însuşi, având ca obiect atribuirea pajiştii în suprafaţă de 14,26 ha, aflată în blocurile fizice 1020 şi 949, pentru o perioadă de 7 ani, la un preţ de 210 RON/ha/an, ceea ce a avut ca urmare obţinerea, în mod indirect, a unui folos patrimonial pentru sine, respectiv dreptul de folosinţă asupra terenului - obiect al contractului menţionat.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în limitele controlului de legalitate prevăzute pentru exercitarea recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în speţă fapta pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată şi condamnat nu este prevăzută de legea penală, întrucât se încadrează în dispoziţiile art. 301 alin. (2) lit. b) teza a II-a C. pen., care o exceptează de la incriminarea prevăzută de alin. (1) al aceluiaşi articol.

Spre deosebire de instanţele fondului, Înalta Curte consideră că nu este indiferent dacă contractele au fost încheiate nu numai cu respectarea dispoziţiilor legale prevăzute pentru valabila lor întocmire, ci şi în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi a limitelor prevăzute de aceasta - respectiv în executarea Hotărârii nr. 2 din 27.02.2015 a Consiliul local (...).

Prin sus menţionata hotărâre, Consiliul local a aprobat atribuirea directă, în condiţiile legii şi ale hotărâri emise, a păşunii comunale aflată în proprietatea privată a comunei (...) şi în administrarea consiliului local către persoanele fizice şi juridice - crescători de animale, care îndeplineau criteriile anume prevăzute în hotărâre (art. 4 lit. a), b), c) şi d), fiind stabilite, totodată, toate celelalte condiţii de încheiere a contractelor, respectiv termenul de închiriere, suprafaţa de atribuit solicitanţilor - proporţional cu numărul animalelor deţinute, taxa de închiriere, obligaţiile utilizatorilor de păşune şi modelul contractelor de închiriere, care constituia anexă la hotărâre, inculpatul A., în calitate de primar, fiind persoană împuternicită şi, în acelaşi timp, îndatorată să aducă la îndeplinire dispoziţiile Consiliului local.

Înalta Curte mai observă că cerinţa esenţială a dobândirii unui folos patrimonial nu este atinsă în cauză, întrucât ceea ce i se impută inculpatului a reprezenta un "folos patrimonial" nu a fost dobândit de acesta prin faptă proprie, ci a fost recunoscut prin hotărârea Consiliului Local.

Formalitatea semnării de către inculpat a celor două contracte încheiate în dublă calitate, respectiv cu B., reprezentată de fiul său, C., nu a adus în sine şi nu a generat niciun folos; folosul preexista şi era rezultatul actului Consiliului Local.

Cu alte cuvinte, aşa-zisul folos nu reprezenta urmarea faptei inculpatului, ci a faptei Consiliului Local.

În mod greşit instanţa de apel nu a primit susţinerea inculpatului în sensul că semnarea celor două contracte, în calitate de reprezentant al UAT (...), nu a constituit decât o simplă formalitate şi a reţinut că, dimpotrivă, semnarea actelor a fost precedată de o analiză a îndeplinirii condiţiilor de către solicitant pentru încheierea contractului, considerând că în această etapă, concretizată ulterior în semnarea contractului, exista pericolul real ca demersul decizional să fie afectat prin prisma intereselor personale ale funcţionarului public.

Înalta Curte apreciază că atâta timp cât criteriile de îndeplinit pentru încheierea contractelor au fost întrutotul respectate, nu i se poate reproşa inculpatului că ar fi efectuat un act de dispoziţie în exerciţiul unei marje de apreciere care să-i fi generat un folos patrimonial; inculpatul nu a fost decât instrumentul care a pus în aplicare dispoziţia/manifestarea de voinţă a altei autorităţi. Doar depăşirea acestor limite de către inculpat în îndeplinirea obligaţiei sale de a semna contractele aşa cum fusese îndatorat de consiliul local, depăşire de natură să îi aducă un folos, s-ar fi putut constitui în infracţiunea prevăzută de art. 301 C. pen., interpretare ce rezultă din exceptarea acestor situaţii din sfera acestei infracţiuni, prin prevederile alin. (2) lit. b).

Or, în speţă, nu s-a demonstrat şi nici nu s-a invocat de către acuzare că inculpatul ar fi ieşit din cadrul strict care i-a fost trasat pentru aducerea la îndeplinirea celor dispuse de consiliul local, inculpatul nefiind abilitat cu putere de decizie în interiorul vreunei marje de apreciere.

Doar în situaţia în care inculpatul ar fi depăşit aceste limite s-ar fi putut vorbi despre o faptă care să fie rezultatul propriei voinţe şi decizii, aptă să constituie infracţiunea prevăzută de art. 301 C. pen.

Cât timp nu s-a reproşat inculpatului că el sau B., reprezentată de C., au beneficiat de vreun folos care nu li se cuvenea sau care, deşi cuvenit fiind, ar fi fost obţinut prin voinţa decidentă a inculpatului, nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din C. pen.

Doar în acea situaţie în care fapta şi folosul ar fi fost urmarea acestei voinţe decidente a inculpatului ne putem afla în prezenţa infracţiunii incriminate de art. 301 C. pen., nu şi atunci când inculpatul nu este decât vehiculul împuternicit de lege pentru a valida formal actul decis de altcineva.

A pretinde ca fiind imperativ pentru cei aflaţi în situaţia inculpatului să-şi delege altei persoane atribuţiile cu care au fost împuterniciţi pentru a aduce la îndeplinire exact acelaşi lucru nu reprezintă decât un rigorism de aparenţă, o formă fără fond.

În altă ordine de idei, trebuie subliniat că inculpatul nu s-a prevalat de necunoaşterea legii pentru a justifica încălcarea ei, aşa cum au reţinut instanţele anterioare, ci de dubiul în interpretarea unei legi pe care o cunoştea.

Inculpatul cunoştea legea şi, pentru a se asigura că modul în care o înţelege este cel corect, în condiţiile în care nu are studii superioare şi nici pregătire juridică, a cerut sfatul angajatului de specialitate al prefecturii, ceea ce demonstrează bună-credinţă, iar nu intenţie frauduloasă, cum au reţinut cele două instanţe.

Prin urmare, constatând că fapta inculpatului săvârşită în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de lege, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) rap. la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., va admite recursul în casaţie declarat în cauză de inculpatul A., va casa în integralitate decizia atacată şi Sentinţa penală nr. 223/10.12.2018 pronunţată de Judecătoria Rupea, iar în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. cu referire la art. 301 alin. (2) lit. b) din C. pen. va dispune achitarea inculpatului A. sub aspectul celor două infracţiuni de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane prevăzute de art. 301 alin. (1) C. pen. (contract încheiat cu B. din data de 12.06.2015 şi contract încheiat cu A. la data de 12.06.2015).

Va face aplicarea dispoziţiilor art. 275 alin. (3) şi (6) C. proc. pen., în ceea ce priveşte plata cheltuielilor judiciare şi celor ocazionate de asistenţa juridică din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 493/AP din data de 20 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018.

Casează în integralitate decizia recurată şi Sentinţa penală nr. 223 din data de 10 decembrie 2018 pronunţată de Judecătoria Rupea, în Dosarul nr. x/2018.

I. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. cu referire la art. 301 alin. (2) lit. b) din C. pen. achită pe inculpatul A. sub aspectul infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 alin. (1) din C. pen. (contract încheiat cu B. la data de 12.06.2015).

II. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. cu referire la art. 301 alin. (2) lit. b) din C. pen. achită pe inculpatul A. sub aspectul infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 alin. (1) din C. pen. (contract încheiat cu A. la data de 12.06.2015).

Cheltuielile judiciare efectuate la judecata în primă instanţă şi apel rămân în sarcina statului.

Anulează formele de executare emise în cauză.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentului recurs în casaţie rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 martie 2020.

GGC - GV