Pre-surrender detention upheld as lawfully restarted after pandemic postponement; appeal dismissed

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 3 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a respins, ca nefondată, cererea de constatare a încetării măsurii arestării preventive în vederea predării formulată de persoana solicitată A..

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 52/F din data de 10 martie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În temeiul art. 103 din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către Tribunalul Judiciar Paris, Republica Franceză la data de 9 martie 2020 împotriva persoanei solicitate A. şi predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare franceze cu respectarea regulii specialităţii, conform art. 117 din Legea nr. 302/2004, republicată.

A luat act că persoana solicitată A. nu a consimţit la predare, iar în temeiul art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus ca predarea persoanei solicitate A. să se facă sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate să fie transferată în România.

A dispus arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, începând din data de 10 martie 2020 şi până la data de 8 aprilie 2020, inclusiv.

A constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută 24 de ore începând cu data de 9 martie 2020, ora 16:45.

În executarea acestei hotărâri a fost emis Mandatul de arestare preventivă nr. x din 10 martie 2020 privind arestarea persoanei solicitate în vederea predării pentru o durată de 30 de zile, de la 10 martie 2020 la 8 aprilie 2020.

Prin Decizia penală nr. 210 din 25 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admisă contestaţia declarată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei anterior menţionate şi s-a dispus amânarea predării acestuia până la data încetării împrejurării speciale care a determinat amânarea (sistarea transporturilor aeriene către Franţa ca urmare a stării de pandemie), dar nu mai mult de trei luni.

Prin aceeaşi decizie, s-a dispus revocarea măsurii arestării luate prin sentinţa contestată şi punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate, precum şi arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării pe o perioadă de 30 de zile, de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării şi emiterea mandatului de arestare în vederea predării, ce intră în vigoare la data încetării motivelor ce au stat la baza amânării predării.

În executarea dispoziţiilor deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Bucureşti a emis Mandatul de arestare în vederea predării nr. x din 25 martie 2020, prin care s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării pe o perioadă de 30 de zile, de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

La data de 14 octombrie 2020, mandatul de arestare anterior menţionat a fost pus în executare prin încarcerarea persoanei solicitate.

Raportat la situaţia juridică a persoanei solicitate, astfel cum a fost prezentată anterior, Curtea a constatat că cererea sa este nefondată.

Astfel, instanţa a constatat, mai întâi, că prin Decizia nr. 210 din 25 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu s-a dispus "suspendarea" măsurii arestării preventive luate prin Sentinţa penală nr. 52/F din data de 10 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală ci, dimpotrivă, arestarea persoanei solicitate pentru 30 de zile şi emiterea mandatului de arestare în vederea predării, ce urma să intre în vigoare la data încetării motivelor ce au stat la baza amânării predării.

Drept urmare, temeiul arestării persoanei solicitate în vederea predării s-a modificat în urma pronunţării Deciziei nr. 210 din 25 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind emis un nou mandat de arestare conform dispoziţiilor deciziei menţionate.

Rezultă aşadar cu evidenţă că instanţa superioară a apreciat că perioada de 15 zile (10 martie 2020 - 25 martie 2020) executată de persoana solicitată în baza Sentinţei penale nr. 52/F din data de 10 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală nu trebuie scăzută din noua durată a arestării preventive, deoarece în caz contrar ar fi dispus arestarea acesteia în vederea predării pe o perioadă de doar 15 zile.

În aceste condiţii, Curtea a constatat că, de fapt, prezenta cerere de încetare a măsurii arestării în vederea predării reprezintă doar o cale de atac indirectă exercitată de persoana solicitată faţă de Decizia nr. 210 din 25 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în ce priveşte măsura preventivă luată, deşi, în cazul în care acesta ar fi avut dubii privind perioada pentru care urma să fie arestat preventiv după încetarea motivelor care au justificat amânarea predării sale către autorităţile judiciare franceze, putea solicita lămurirea acestui aspect pe calea unei contestaţii la executare bazate pe disp. art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen.

Referitor la aprecierea persoanei solicitate în sensul că prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-ar fi încălcat principiul non reformatio in pejus, dincolo de faptul că o astfel de susţinere nu poate fi analizată de o instanţă inferioară, Curtea a constatat că decizia respectivă a avut efecte vădit favorabile faţă de numitul A., care, în urma pronunţării acesteia, a fost pus de îndată în libertate, iar predarea sa către autorităţile franceze nu a mai avut loc imediat, astfel cum dispusese Curtea de Apel Bucureşti, ci s-a amânat pe o durată de trei luni, nefiind adusă la îndeplinire de altfel nici în momentul de faţă.

Totodată, dacă raţionamentul persoanei solicitate în sensul că perioada de 15 zile a arestării în vederea predării executată în intervalul 10 martie 2020 - 25 martie 2020 ar trebui scăzută din durata arestării pentru 30 de zile dispusă prin Decizia nr. 210 din 25 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-ar ajunge la consecinţe absurde.

Astfel, dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi soluţionat contestaţia declarată de acesta împotriva Sentinţei penale nr. 52/F din 10 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală nu la data de 25 martie 2020, ci la data de 8 aprilie 2020, aşadar în ultima zi a duratei arestării în vederea predării, situaţie perfect posibilă, în raport, cu motivele care au determinat amânarea predării persoanei solicitate, anume pandemia SARS-Cov-2, aplicând raţionamentul descris de persoana solicitată, s-ar ajunge în situaţia în care instanţa superioară nici măcar nu ar mai fi putut dispune arestarea sa în vederea predării, deşi această măsură este obligatorie conform art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004.

Împotriva Încheierii/F din data de 3 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2020 a formulat contestaţie persoana solicitată A.

Examinând hotărârea atacată, în raport, cu criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 52/F din data de 10 martie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În temeiul art. 103 din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către Tribunalul Judiciar Paris - Republica Franceză la data de 9 martie 2020 împotriva persoanei solicitate A., precum şi predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare franceze cu respectarea regulii specialităţii, conform art. 117 din Legea nr. 302/2004, republicată.

A luat act că persoana solicitată A. nu a consimţit la predare, iar în temeiul art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus ca predarea persoanei solicitate A. să se facă sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate să fie transferată în România.

A dispus arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, începând din data de 10 martie 2020 şi până la data de 8 aprilie 2020, inclusiv.

A constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută 24 de ore începând cu data de 9 martie 2020, ora 16:45.

Prin Decizia penală nr. 210 din 25 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admisă contestaţia declarată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei anterior menţionate şi s-a dispus amânarea predării acestuia până la data încetării împrejurării speciale care a determinat amânarea (sistarea transporturilor aeriene către Franţa ca urmare a stării de pandemie), dar nu mai mult de trei luni.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării pe o perioadă de 30 de zile, de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării şi emiterea mandatului de arestare în vederea predării, ce intră în vigoare la data încetării motivelor ce au stat la baza amânării predării.

A fost revocată măsura arestării luată prin sentinţa contestată şi s-a dispus punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A., dacă nu este reţinut, arestat sau deţinut în altă cauză. S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată provizoriu în vederea predării de la 9 martie 2020 la zi.

În acest sens, printre altele, prin decizia penală nr. 210 din 25 martie 2020, Înalta Curte a reţinut că potrivit art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, predarea poate fi amânată atunci când din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecinţe grave pentru persoana extrădată sau familia acesteia.

În acest sens a constatat că, având în vedere evoluţia situaţiei epidemiologice internaţionale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, prin Decretul Preşedintelui României nr. 195 din 16 martie 2020 publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212 din 16 martie 2020 s-a instituit starea de urgenţă pe teritoriul României pe o perioadă de 30 de zile. De asemenea, prin art. 8 alin. (1) din Ordonanţa militară nr. 3 din 24 martie 2020 s-a dispus suspendarea tuturor zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Franţa şi Germania, pentru toate aeroporturile din România, pe o perioadă de 14 zile. În raport cu aceste prevederi legale, Înalta Curte a apreciat că situaţia suspendării zborurilor către Franţa ca urmare a situaţiei epidemiologice internaţionale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 se circumscrie unei împrejurări speciale care ar avea consecinţe pentru persoana solicitată, sens în care se impune amânarea predării A. până la data încetării împrejurării speciale care a determinat amânarea.

Înalta Curte reţine că, în cauză, persoana solicitată A. critică durata arestării provizorii, care, în opinia sa, a fost luată în baza aceluiaşi mandat, respectiv mandatul de arestare în vederea predării nr. x, astfel că la acest moment măsura arestării provizorii luată ar fi depăşit perioada legală de 30 zile, Totodată, a arătat că nu s-a dispus menţinerea arestării provizorii şi că singura hotărâre pronunţată este cea atacată, prin care instanţa s-a pronunţat pe cererea sa, prin care a solicitat a se constata încetată de drept măsura arestării provizorii.

În propria sa analiză, Înalta Curte observă că dispoziţiile art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, în baza cărora s-a dispus amânarea predării, prevăd că: Predarea poate fi amânată atunci când: (...) c) din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecinţe grave pentru persoana extrădată sau familia acesteia. În acest caz, predarea poate fi amânată cel mult 3 luni şi numai o singură dată (...)

Totodată, potrivit art. 23 alin. (4) din Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, în mod excepţional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existenţa unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viaţa sau sănătatea persoanei căutate. Executarea mandatului european de arestare are loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe.

Prin urmare, prin Decizia penală nr. 210 din 25 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Înalta Curte a apreciat că situaţia suspendării zborurilor către Franţa ca urmare a situaţiei epidemiologice internaţionale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 se circumscrie unei împrejurări speciale care ar avea consecinţe pentru persoana solicitată, sens în care se impune amânarea predării A. până la data încetării împrejurării speciale care a determinat amânarea.

În acelaşi timp, se observă că prin decizia precitată s-a dispus ca persoana solicitată A. să fie arestată în vederea predării pe o perioadă de 30 de zile, de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării şi emiterea mandatului de arestare în vederea predării, ce intră în vigoare la data încetării motivelor ce au stat la baza amânării predării.

Astfel, tot prin aceeaşi decizie, faţă de persoana solicitată A. a fost revocată măsura arestării pentru care s-a emis Mandatul de arestare în vederea predării nr. x din 10 martie 2020 şi s-a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia, urmând ca la încetarea motivelor ce au stat la baza amânării predării să fie emis un nou mandat de 30 de zile, termen care curge de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării, cu începere, în cauza de faţă, din 14 octombrie 2020.

Însă, în executarea dispoziţiilor deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Bucureşti a emis Mandatul de arestare în vederea predării nr. x din 25 martie 2020.

Cât priveşte critica persoanei solicitate, care arată că nu a fost respectat termenul maxim de 3 luni pentru care s-a dispus amânarea predării, Mandatul de arestare în vederea predării nr. x din 25 martie 2020 fiind pus în executare la 14 octombrie 2020, Înalta Curte constată că durata contextului epidemiologic actual şi a măsurilor restrictive privind circulaţia persoanelor este imprevizibilă.

Astfel, deşi, în Decizia 210 din 25 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost invocate prevederile art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată (care reprezintă transpunerea în dreptul intern a prevederilor art. 23 alin. (4) din Decizia-cadru), contextul epidemiologic actual, corespunde şi noţiunii de forţă majoră la care se referă art. 23 alin. (3) din Decizia-cadru şi care constituie, totodată, motive independente de voinţa autorităţilor române şi ale statului emitent care împiedică efectuarea predării.

Totodată, Înalta Curte reţine că în art. 23 alin. (4) din Decizia-cadru a Consiliului 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 nu este prevăzut un termen limită pentru care să se amâne predarea în temeiul unor motive umanitare serioase, ci se precizează doar că executarea mandatului european de arestare are loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe.

Astfel, abia la data încetării motivelor care au determinat amânarea predării se procedează la punerea în executare a mandatului de arestare în vederea predării (conform art. 109 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată), deşi mandatul de arestare este emis la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare (conform art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată).

Prin urmare, potrivit art. 109 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, în cazul în care predarea persoanei solicitate a fost amânată, indiferent dacă, la momentul pronunţării hotărârii, aceasta se află ori nu se află sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autorităţile judiciare române, mandatul de arestare prevăzut la art. 104 alin. (13) este pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea.

În consecinţă, critica persoanei solicitate că a fost din nou încarcerată în data de 14 octombrie 2020 în baza Mandatului de arestare emis de Curtea de Apel Bucureşti în data de 10 martie 2020 este neîntemeiată. Pe de altă parte, se observă că în baza Deciziei penale nr. 210 din 25 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a emis Mandatul de arestare în vederea predării nr. x din data de 25 martie 2020.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Încheierii/F din data de 3 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2020.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, va rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Încheierii/F din data de 3 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 noiembrie 2020.

Procesat de GGC - LM