Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 734/2020 AI generated

Sentence reduction claim inadmissible as outside enumerated grounds for post-conviction challenge.

Case Number Decizia nr. 734/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Criminal Section) dismissed as inadmissible an appeal filed by a convicted person against a Court of Appeal decision that had previously rejected his challenge to execution (contestație la executare) of his sentence. The appellant had sought a reduction of his sentence based on his cooperation with criminal prosecution authorities, but the court held that this claim did not fall within the grounds enumerated in Article 598 of the Romanian Criminal Procedure Code, and that the appeal was directed against a final, non-appealable decision, violating the principle of the uniqueness of legal remedies. The appellant was ordered to pay 200 RON in judicial expenses to the state, while the fee for his court-appointed counsel remained borne by the state.

Legislator headnote

AI generated

art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 598 C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen; Sentence reduction claim inadmissible as outside enumerated grounds for post-conviction challenge: Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Keywords

AI generated
grounds for cassation criminal sentence reduction of sentence court-appointed legal counsel grounds of challenge appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen
x/2020, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A., născut la 3 iunie 1981, în prezent deţinut în Penitenciarul Oradea, împotriva Sentinţei penale nr.
art. 598 C. proc. pen
Curtea de apel a apreciat că cererea contestatorului nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 598 C. proc. pen., întrucât reindividualizarea pedepsei aplicate ca urmare a colaborării cu organele de urmărire penală, nu poate fi reanalizată pe calea contestaţiei la executare.
art. 275 alin. (2) C. proc. pen
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestaţiei de faţă

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 34/C din data de 14 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A., născut la 3 iunie 1981, în prezent deţinut în Penitenciarul Oradea, împotriva Sentinţei penale nr. 139/P din data de 29 iulie 2020 pronunţată de către Tribunalul Bihor.

S-au reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 139/P din data de 29 iulie 2020 pronunţată de către Tribunalul Bihor, s-a respins ca inadmisibilă contestaţia la executare formulată de petentul condamnat A.

Prin contestaţia formulată de petentul condamnat A., acesta a solicitat micşorarea pedepsei, având în vedere că a colaborat cu organele de urmărire penală, respectiv a avut trei colaborări, astfel cum s-a reţinut şi în cadrul procesului penal.

Curtea de apel a apreciat că cererea contestatorului nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 598 C. proc. pen., întrucât reindividualizarea pedepsei aplicate ca urmare a colaborării cu organele de urmărire penală, nu poate fi reanalizată pe calea contestaţiei la executare.

Împotriva deciziei penale sus-menţionate a formulat contestaţie condamnatul A., solicitând admiterea contestaţiei şi reanchetarea cauzei.

Examinând contestaţia formulată de condamnatul A., prin raportare la excepţia inadmisibilităţii căii de atac invocată de reprezentantul Ministerului Public, se reţin următoarele:

Potrivit art. 129 din Constituţia României, "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.

Din economia textului menţionat rezultă însă că hotărârile judecătoreşti, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.

Potrivit dispoziţiilor din C. proc. pen. admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În cauză, se constată că A. a formulat contestaţie cu privire la Decizia penală nr. 34/C din data de 14 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care a fost respinsă, o altă contestaţie formulată de petent cu privire la Sentinţa penală nr. 139/P din data de 29 iulie 2020 pronunţată de către Tribunalul Bihor.

Prin urmare, contestatorul a exercitat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a fi atacată cu o cale de atac.

Limitând calea de atac menţionată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicităţii acesteia, faţă de care posibilitatea legală a declarării mai multor căi de atac este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză, contestatorul condamnat A. a formulat contestaţie împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată împotriva Deciziei penale nr. 34/C din data de 14 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 34/C din data de 14 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2020.

Procesat de GGC - LM