Extraordinary appeal rejected; embezzlement and fictitious share transfer convictions upheld with confiscation

Asupra recursului de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 177 din 14.11.2018 pronunţată de Judecătoria Şimleu Silvaniei, în temeiul art. 2801 din Legea nr. 31/1990, republicată şi modificată, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale ori a acţiunilor deţinute într-o societate comercială, în scopul săvârşirii unei infracţiunii sau al sustragerii de la urmărirea penală, ori în scopul îngreunării acesteia.

În temeiul art. 295 alin. (1) C. pen., raportat la art. 308 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată.

În baza Deciziei CCR nr. 265/2014 şi art. 12 din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o durată de 2 ani conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza Deciziei CCR nr. 265/2014 şi art. 12 din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie în conţinutul prevăzut de art. 65, art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., cu executare în condiţiile prev. de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza Deciziei CCR nr. 265/2014, art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., la pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare s-a adăugat un spor de o treime din pedeapsa de 1 an închisoare (adică 4 luni), aplicând în final inculpatului pedeapsa rezultantă de 1(un) an şi 8 (opt) luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza Deciziei CCR nr. 265/2014 şi art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) lit. a) - e) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele obligaţii:

b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Zalău sau în cadru Episcopiei Sălajului - parohiile ortodoxe de pe raza mun. Zalău, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare, în condiţiile art. 57 raportat la art. 52 din Legea nr. 253/2013.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asiguratorii luate prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj din data de 03.02.2015 până la concurenţa sumei de 273 913,71 RON, respectiv sechestru asigurator asupra unui teren în suprafaţă de 1667 mp, nr. topografic x, care figurează în Cartea Funciară nr. x, a municipiului Zalău, proprietatea inculpaţilor A. şi B..

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 112 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 273 913,71 RON dobândită de inculpat prin săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1700 RON cheltuieli judiciare către stat (500 RON pentru faza de urmărire penală, 200 RON pentru faza de cameră preliminară, 1000 RON pentru faza de judecată).

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, în perioada iulie - octombrie 2009, inculpatul A., în calitate de administrator de drept, apoi de fapt al SC C. SRL a ridicat în numerar suma de 156.090,00 RON din contul acesteia, deschis la D. SA - Sucursala Zalău, fără să justifice destinaţia acestora. În acelaşi interval de timp, inculpatul A. a încasat în numerar de la SC E. SRL suma de 117.823,71 RON (contravaloare a facturilor emise de SC C. SRL către SC E. SRL), pentru care a emis chitanţe, fără a se depune suma în casieria societăţii, însuşind-o în mod nejustificat. De altfel, din conţinutul documentelor aferente perioadei 01.07.2008 - 31.12.2009, primite de la D. SA, privind SC C. SRL Crasna, a rezultat că persoana care a avut specimen de semnătură este inculpatul A.. Din conţinutul ordinelor de plată a rezultat că ridicarea în numerar a sumelor de bani din bancă pentru SC C. SRL, după data cesionării societăţii, s-a făcut de către inculpatul A. care s-a prezentat la unitatea bancară executând activităţile specifice pentru ridicarea de numerar în conformitate cu normele bancare. Pe ordinele de plată emise după data de 04.09.2009 la semnătura client, inculpatul A. a aplicat ştampila SC C. SRL Crasna, deşi în realitate societatea nu mai exista fiind ştearsă din Oficiul Registrului Comerţului Sălaj odată cu cesionarea părţilor sociale. Virarea din contul SC E. SRL în contul SC C. SRL a sumelor de bani pentru plata serviciilor şi apoi a ridicat aceste sume în condiţiile arătate mai sus, folosindu-se de specimenul de semnătură, de ştampila societăţii care în mod normal şi-a pierdut valabilitatea şi a ascuns faţă de reprezentanţii unităţii bancare faptul că societatea a fost cesionată, şi-a schimbat sediul social şi că nu mai era administrator, s-a făcut cu unicul scop de a însuşi sumele de bani.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat apel inculpatul A., care a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, în ceea ce priveşte infracţiunea de delapidare, achitarea sa, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, achitarea în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 649/A din 30 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de către inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 177/14.11.2018 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că din probele administrate în prezenta cauză de-a lungul procesului penal (faza de urmărire penală, de judecată în primă instanţă şi apel) rezultă fără echivoc împrejurările în care au avut loc faptele, respectiv că este pe deplin dovedită vinovăţia inculpatului care la data de 27.08.2009 a cesionat fictiv părţile sociale pe care le deţinea la SC C. SRL Crasna către F. şi G. din Judeţul Timiş cu scopul de a se sustrage de la urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată, constând în aceea că, în perioada iulie - octombrie 2009, în calitate de administrator de drept, apoi administrator de fapt al SC C. SRL în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale - 47 acte materiale (27 - ridicări numerar prin chitanţe şi 20 ridicări numerar prin operaţiuni bancare) a ridicat în numerar suma de 156.090,00 RON din contul societăţii deschis la D. SA - Sucursala Zalău fără să justifice destinaţia acestora şi tot în acelaşi interval de timp a încasat în numerar de la SC E. SRL suma de 117 823,71 RON, pentru care a emis chitanţe fără a depune suma în casieria societăţii SC C. SRL, însuşind-o în mod nejustificat suma totală reţinută în sarcina acestuia ca prejudiciu la delapidare fiind de 273. 913,71 RON.

Împotriva Deciziei penale nr. 649/A din 30 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2016, la data de 3 iulie 2019 a formulat recurs în casaţie inculpatul A..

Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.: "fapta nu este prevăzută de legea penală".

În motivarea cererii de recurs în casaţie, s-a arătat că principala critică a inculpatului se referă la faptul că soluţia de condamnare a fost pronunţată pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, activitatea imputată acestuia neavând relevanţă penală.

A susţinut că în cauză nu se poate vorbi de infracţiunea de delapidare deoarece în plus faţă de calitatea de funcţionar public sau privat, subiectul activ trebuie să aibă şi calitatea de administrator sau gestionar al bunurilor care formează obiectul infracţiunii iar acuzaţia nu rezultă dintr-o analiză concretă a actelor de evidenţă contabilă prin care să se stabilească cu certitudine dacă inculpatul şi-a însuşit în mod concret anumite sume de bani, dacă le-a utilizat în mod legal sau nu, în interesul societăţii sau în interes propriu.

În ceea ce priveşte infracţiunea de transmitere fictivă a părţilor sociale ori a acţiunilor deţinute într-o societate comercială prevăzută de art. 2801 din Legea nr. 31/1990 a arătat că faptei îi lipseşte elementul material, respectiv, ca transmiterea părţilor sociale să fie fictivă şi cerinţa ca această transmitere fictivă să se realizeze în scopul săvârşirii unei infracţiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia.

Prin încheierea din 25 septembrie 2019 pronunţată în Dosar nr. x/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 649/A din 30 mai 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosar nr. x/2016, dispunându-se trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casaţie.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 649/A din 30 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 434 C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Înalta Curte reţine că recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părţile îşi pot apăra drepturile, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunţate în condiţiile cazurilor de nelegalitate enumerate de art. 438 C. proc. pen. şi nu presupune examinarea cauzei exhaustiv, ci exclusiv sub aspectul legalităţii, respectiv al concordanţei cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale.

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărei oricărui dubiu că înţelesul expresiei "în condiţiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special de dispoziţiile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casaţie, şi ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casaţie.

În cauza de faţă, s-a invocat că faptele, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, nu sunt prevăzute de legea penală, soluţia justă fiind aceea de achitare, în temeiul art. 448 alin. (2) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru infracţiunea de delapidare, cât şi pentru infracţiunea de transmitere fictivă a părţilor sociale ori a acţiunilor deţinute într-o societate comercială prevăzută de art. 2801 din Legea nr. 31/1990

În esenţă, s-a arătat că raportat la motivul invocat, recursul în casaţie are în vedere lipsa calităţii de subiect activ calificat a inculpatului pentru săvârşirea actelor materiale comise după data de 27 august 2008, lipsa elementului material al laturii obiective şi lipsa urmării imediate, respectiv existenţa unui prejudiciu.

Înalta Curte constată însă că în cuprinsul deciziei pronunţate în apel au fost descrise faptele care au justificat încadrarea acestora ca realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 295 C. pen. şi infracţiunea de transmitere fictivă a părţilor sociale ori a acţiunilor deţinute într-o societate comercială prevăzută de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, fiind reţinută în concret contribuţia avută de inculpatul A. şi motivele pentru care s-a considerat că acesta a săvârşit faptele pentru care a fost condamnat.

Invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a susţinut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât infracţiunea de delapidare şi infracţiunea de transmitere fictivă a părţilor sociale ori a acţiunilor deţinute într-o societate comercială nu îndeplineşte condiţiile de tipicitate, nici sub aspectul laturii obiective şi nici sub aspectul laturii subiective, ale incriminării de la art. 295 C. pen. şi art. 2801 din Legea nr. 31/1990.

Cu privire la aceste aspecte, instanţa de apel a arătat în considerentele deciziei sale, pe care Înalta Curte şi le însuşeşte în totalitate, că delapidarea - sub aspectul laturii obiective, este o infracţiune comisivă, ce poate fi săvârşită prin trei tipuri de acţiuni determinate, care îi sunt cerute subiectului activ şi care vor caracteriza infracţiunea ca fiind una cu conţinut alternativ - însuşirea, folosirea sau traficarea, toate acestea fiind modalităţi de sustragere. Din punct de vedere al întrunirii tipicităţii delapidării, este irelevant dacă sustragerea s-a realizat în interes propriu sau în interesul altei persoane. Însuşirea se realizează prin luarea în stăpânire a bunului ce face obiectul material al delapidării de către autor; practic, de a-l face al său. Delapidarea e comisivă întrucât, în oricare dintre formele sale, ea implică o acţiune materială, în acest caz - de luare în stăpânire a bunului. Prin urmare, vom avea în primul rând un act de scoatere a bunului din patrimoniul ocrotit de lege, iar apoi - un act de trecere a bunului în stăpânirea autorului delapidării, stăpânire ce trebuie să aibă, din punctul de vedere al autorului, caracter definitiv; altminteri, vom fi în prezenţa comiterii prin una din celelalte două forme - folosirea ori traficarea. Este indiferent ce acţiuni ulterioare întreprinde subiectul activ cu privire la bunul delapidat, odată ce şi l-a însuşit. După cum s-a subliniat în doctrină, cu privire la statutul civil al acestei însuşiri, ea nu va fi echivalentă unei transmiteri a dreptului de proprietate; astfel, e posibil ca, prin prisma relaţiilor de serviciu, autorul să deţină bunul, dar această detenţie nu se va exercita pentru sine, ci pentru altul, iar acţiunea autorului de a îşi însuşi bunul va reprezenta o convertire a acestei detenţii dintr-una licită într-una ilicită, întrucât ea e incriminată printr-o normă penală. Pentru a se considera săvârşită delapidarea, trebuie să se probeze trecerea bunului în posesia ilicită a gestionarului ori a administratorului, adică însuşirea, întrucât simpla lipsă a bunului nu poate echivala cu prezumţia de delapidare. În speţa de faţă, s-a dovedit dincolo de orice dubiu că inculpatul a încasat suma de 273.913,71 RON fără a o justifica în vreun fel.

În ceea ce priveşte infracţiunea de transmitere fictivă a părţilor sociale deţinute într-o societate comercială în scopul sustragerii de la urmărirea penală prev. de art. 2801 din Legea nr. 31/1990 rep. şi modificată, se constată că situaţia de fapt, aşa cum a fost ea stabilită de instanţele fondului, confirmă existenţa unei depline corespondenţe cu norma de incriminare.

Aspectele menţionate în susţinerea criticii formulate, prin care se tinde practic la reanalizarea bazei factuale, excedează controlului de legalitate la care face referire art. 438 alin. (1) C. proc. pen. şi a cărui corectă aplicare nu îngăduie sub nicio formă modificarea în vreun fel a stării de fapt reţinute prin hotărârea definitivă a instanţei.

Prin urmare, reţinând că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară pe fond a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de apel a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de delapidare şi infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale ori a acţiunilor deţinute într-o societate comercială.

În consecinţă, Înalta Curte, constatând că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 649/A din data de 30 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2016.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 649/A din data de 30 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2020.

GGC - GV