Incidental recognition of foreign conviction for execution after refusing European Arrest Warrant under national citizenship ground

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 125/P din data de 24 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 105, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a luat act de revocarea deciziei în baza căreia a fost introdusă semnalarea şi a mandatului european de arestare emis faţă de persoana solicitată A., născut la 17 mai 1989, de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Mantova - Italia la data de 3 decembrie 2019 în baza ordinului de executare nr. 103/2019 SIEP şi sentinţei nr. 1344/2014 (Reg. Gen. nr. 921/2012) a Tribunalului Mantova, definitivă la 4 aprilie 2015.

2. În baza art. 99, alin. (2), lit. c) raportat la art. 109, alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată, a respins Sesizarea nr. x/2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi a refuzat executarea mandatului european de arestare emis faţă de persoana solicitată A., născut la 17 mai 1989, de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Mantova - Italia la data de 3 decembrie 2019 în baza Ordinului de executare nr. x/2019 SIEP şi Sentinţei nr. 857/2014 (Reg. Gen. nr. x/2013 DIB - RGNR nr. 4304/2009) a Tribunalului Mantova, definitivă la 16 februarie 2019.

A refuzat predarea persoanei solicitate A., născut la 17 mai 1989, către autorităţile judiciare italiene în vederea executării pedepsei închisorii de 1 an şi 4 luni dispusă prin Sentinţa nr. 857/2014 (Reg. Gen. nr. x/2013 DIB - R.G.N.R. nr. x/2009) a Tribunalului Mantova, definitivă la 16 februarie 2019 şi prin ordinul de executare nr. 103/2019 SIEP.

A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 28, alin. (3) din Legea nr. 141/2010 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic Naţional de Semnalări şi participarea României la Sistemul de Informaţii Schengen, republicată.

A revocat măsura controlului judiciar dispusă faţă de persoana solicitată A. prin încheierea de şedinţă din data de 28 iunie 2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Constanţa.

3. În baza art. 172, alin. (3) şi art. 166, alin. (6), lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, a recunoscut şi a pus în executare pe teritoriul României Sentinţa penală nr. 857/2014 (Reg. Gen. nr. x/2013 DIB - R.G.N.R. nr. x/2009) a Tribunalului Mantova, definitivă la 16 februarie 2019, şi parţial Ordinul de executare nr. 103/2019 SIEP al Parchetului Republican de pe lângă Tribunalul Ordinar Mantova Italia în referire la pedeapsa închisorii de 1 an şi 4 luni aplicată prin Sentinţa penală nr. 857/2014 persoanei solicitate A., născut la 17 mai 1989, pentru comiterea infracţiunii de primirea, dobândirea şi obţinerea, în orice caz tăinuirea, în scopul obţinerii de profit, de bunuri ce provin din infracţiuni, prev. de art. 648 din C. pen. italian şi incriminată în legea penală română (tăinuirea, art. 270, alin. (1) C. pen.).

A dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii de 1 an şi 4 luni aplicată persoanei condamnate A. prin sentinţa penală anterior menţionată conform art. 99, alin. (3), teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, şi comunicarea acestuia potrivit legii.

A dedus din pedeapsa închisorii de 1 an şi 4 luni durata reţinerii preventive executate de la 27 iunie 2020, orele 18:20, la 28 iunie 2020, orele 18:20.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Constanţa a reţinut următoarele:

La data de 27 iunie 2020, cu Adresa nr. x/2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a înaintat, în temeiul disp. art. 103 şi urm. din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată, documentele privind pe numitul A., născut la 17 mai 1989, în vederea luării măsurii arestării preventive pentru punerea în executare a unei semnalări privind două mandate europene de arestare dispuse la data de 3 decembrie 2019 de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Mantova - Italia, cu menţiunea că, în baza Ordinului de executare nr. 103/2019 SIEP şi Sentinţei nr. 1344/2014 (Reg. Gen. nr. 921/2012) a Tribunalului Mantova, definitivă la 4 aprilie 2015, persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de posesie ilegală de arme, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 110/1975.

S-a reţinut că la data de 9 februarie 2012, A. a fost depistat în Portul Mantova având asupra sa un briceag şi un cutter.

Curtea a reţinut că această faptă penală, în condiţiile expuse, nu este incriminată de legea penală română, infracţiunea de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, prev. şi ped. de art. 372, alin. (1), lit. a) din C. pen. presupunând săvârşirea acţiunii de natura elementului material în adunări publice, la manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun.

De asemenea, în baza Ordinului de executare nr. 103/2019 SIEP şi Sentinţei nr. 857/2014 (Reg. Gen. nr. x/2013 DIB - RGNR nr. 4304/2009) a Tribunalului Mantova, definitivă la 16 februarie 2019, persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 1,4 ani pentru comiterea infracţiunii de furtul, prev. de art. 648 din C. pen. italian, faptă penală incriminată şi de legea penală română (art. 228, alin. (1) C. pen.).

Prin Adresa din 24 iulie 2020, autorităţile judiciare solicitante şi-au retras mandatul european emis în considerarea Ordinului de executare nr. 103/2019 SIEP şi Sentinţei nr. 1344/2014 (Reg. Gen. nr. 921/2012) a Tribunalului Mantova, definitivă la 4 aprilie 2015, precizând că acceptă o recunoaştere parţială a sentinţei.

Curtea a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 105, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, "(1) Atunci când statul emitent informează cu privire la revocarea deciziei în baza căreia a fost introdusă semnalarea în vederea arestării sau a fost emis mandatul european de arestare: b) judecătorul, sesizat potrivit art. 102 sau 103, prin sentinţă definitivă, ia act de revocarea deciziei în baza căreia a fost introdusă semnalarea în vederea arestării sau a fost emis mandatul european de arestare, după caz, şi dispune revocarea măsurii preventive luate faţă de persoana solicitată."

Faţă de precizările autorităţilor judiciare solicitante în sensul revocării mandatului european de arestare emis în considerarea Ordinului de executare nr. 103/2019 SIEP şi Sentinţei nr. 1344/2014 (Reg. Gen. nr. 921/2012) a Tribunalului Mantova, definitivă la 4 aprilie 2015, văzând şi dispoziţiile legale mai sus citate, Curtea a luat act de revocarea deciziei în baza căreia a fost introdusă semnalarea şi a mandatului european de arestare emis faţă de persoana solicitată A., născut la 17 mai 1989, de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Mantova - Italia la data de 3 decembrie 2019 în baza Ordinului de executare nr. 103/2019 SIEP şi Sentinţei nr. 1344/2014 (Reg. Gen. nr. 921/2012) a Tribunalului Mantova, definitivă la 4 aprilie 2015.

Cu privire la mandatul european de arestare emis în baza sentinţei penale nr. 857/2014, Curtea a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. (2), lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, "(2) Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent."

Conform art. 99, alin. (3) - (4) din aceeaşi lege, "(3) În situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109.

(4) În cazul prevăzut la alin. (3), dacă persoana solicitată se află în stare de arest şi autoritatea judiciară de emitere întârzie transmiterea documentelor solicitate, dispoziţiile art. 104 alin. (4) se aplică în mod corespunzător. În situaţia în care autoritatea judiciară de emitere nu transmite documentele prevăzute la alin. (3), în termen de cel mult 20 de zile de la data primei solicitări, dacă autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, aceasta informează autoritatea judiciară emitentă asupra posibilităţii de a solicita recunoaşterea şi executarea hotărârii penale de condamnare în baza instrumentelor aplicabile în relaţia dintre România şi statul membru de emitere ori, în lipsa acestora, în baza reciprocităţii."

Faţă de aceste texte de lege, văzând că persoana solicitată A. este cetăţean român şi că aceasta refuză să fie predat autorităţilor judiciare italiene în vederea executării pedepsei închisorii de 1 an şi 4 luni dispusă prin Hotărârea definitivă nr. 857/2014 şi prin Ordinul de executare nr. 103/2019, Curtea a apreciat că în cauză este incident motivul opţional de refuz al executării Mandatului european de arestare expus de art. 99, alin. (2), lit. c) din Legea nr. 302/2004 care transpune art. 4, parag. 6 din Decizia-cadru nr. 584/JAI/2002 şi a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, refuzând executarea mandatului european de arestare emis faţă de persoana solicitată A., născut la 17 mai 1989, de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Mantova - Italia la data de 3 decembrie 2019 în baza Ordinului de executare nr. 103/2019 SIEP şi Sentinţei nr. 857/2014 (Reg. Gen. nr. x/2013 DIB - RGNR nr. 4304/2009) a Tribunalului Mantova, definitivă la 16 februarie 2019.

Curtea a procedat în continuare la examinarea întrunirii condiţiilor de recunoaştere pe cale incidentală a Hotărârii penale nr. 857/2014 şi a ordinului de executare a pedepsei închisorii de 1 an şi 4 luni nr. 1023/2019 SIEP.

În temeiul dispoziţiilor Legii nr. 302/2004, Titlul VI - Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, Cap. II - Punerea în executare pe teritoriul României a pedepselor sau măsurilor privative de libertate aplicate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene, Secţiunea a 3-a - Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România, conform art. 172, alin. (3) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, "Obiectul procedurii îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii judecătoreşti străine. Dispoziţiile civile, dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii, altele decât cele privind executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii sau a măsurii privative de libertate, din hotărârea judecătorească străină, nu constituie obiectul prezentei proceduri."

Potrivit art. 167, alin. (1) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, "Instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;

c) persoana condamnată are cetăţenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163."

Prin Sentinţa penală nr. 857/2014 (Reg. Gen. nr. x/2013 DIB - R.G.N.R. nr. x/2009) a Tribunalului Mantova, definitivă la 16 februarie 2019, şi Ordinul de executare nr. x/2019 SIEP al Parchetului Republican de pe lângă Tribunalul Ordinar Mantova Italia, persoana solicitată A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii (detenţie) de 1 an şi 4 luni şi amendă de 400 euro pentru comiterea infracţiunii de primirea, dobândirea şi obţinerea, în orice caz tăinuirea, în scopul obţinerii de profit, de bunuri ce provin din infracţiuni, prev. de art. 648 din C. pen. italian şi incriminată în legea penală română (tăinuirea, art. 270, alin. (1) C. pen.).

Curtea a apreciat că este îndeplinită condiţia dublei incriminări, întrucât fapta comisă de persoana condamnată este prevăzută în art. 270, alin. (1) C. pen. sub denumirea de tăinuirea; a mai constatat că nu există vreunul din cazurile care înlătură executarea pedepsei.

Persoana condamnată este cetăţean român şi a consimţit la executarea pedepsei în România, astfel cum rezultă din declaraţia acestuia din şedinţa publică din data de 28 iunie 2020.

În cauză nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prev. de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, iar în conformitate cu mandatul european emis de autorităţile solicitante, persoana condamnată deşi nu a fost prezentă personal la proces, aceasta a fost citată în timp util, personal.

Din această ultimă perspectivă, Curtea a reţinut că potrivit informărilor ulterioare ale autorităţilor judiciare italiene, susţinute de înscrisuri înaintate de aceste autorităţi, A. a fost citat în cauza penală nr. 4304/2009 a Tribunalului Penal din Mantova, Italia, ocazie cu care i-a fost comunicată şi acuzaţia penală, adresa de corespondenţă fiind cea aleasă de persoana în cauză cu ocazia arestării sale; scrisoarea recomandată a fost ridicată personal de A. la data de 1 decembrie 2012 de la Oficiul Poştal la care recomandata fusese anterior depusă.

Conform art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, o hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută şi pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 167, atunci când:

a) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată şi pentru alte fapte penale, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii;

b) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută şi pusă în executare pe teritoriul României;

c) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală;

d) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române;

e) pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistenţă psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul naţional juridic sau de sănătate;

f) atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripţia executării pedepsei;

g) atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care statul emitent informează că, în conformitate cu legislaţia sa:

(i) persoana a fost încunoştinţată, în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la consecinţele legale în caz de neprezentare; sau (ii) persoana, având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi a fost încunoştinţată că hotărârea este supusă unei căi de atac, ocazie cu care instanţa competentă poate verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, şi că, în urma soluţionării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la calea de atac, fie nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac.

(2) Hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii române, a intervenit amnistia, graţierea, dezincriminarea faptei, precum şi în orice alte cazuri prevăzute de lege.

(3) De la caz la caz, luând în considerare circumstanţele specifice ale cauzei şi după consultarea autorităţii competente a statului emitent, instanţa poate refuza recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent, dacă:

a) persoana este cercetată în România pentru aceeaşi faptă penală pentru care a fost condamnată în străinătate. În cazul în care hotărârea judecătorească a fost dată şi pentru alte fapte penale, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii;

b) atunci când statul emitent a respins cererea formulată în temeiul art. 170 alin. (1).

Faţă de cele reţinute, criticile persoanei solicitate A. aduse legalităţii procedurilor judiciare derulate în faţa autorităţilor judiciare italiene - prin necomunicarea acuzaţiei penale în limba română, citarea la o adresă la care nu locuia, nerespectarea dreptului la apărare în cursul procesului - nu pot fi primite de autorităţile de executare, o asemenea analiză fiind excesivă prin trimitere la dispoziţiile art. 167 raportat la art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată

Cu privire la pretinsa discriminare pe motive legate de cetăţenia persoanei solicitate A., Curtea a subliniat că potrivit Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, motivele care ar justifica un eventual refuz al recunoaşterii hotărârii din perspectiva discriminării trebuie să fie întemeiate şi, în consecinţă, să se regăsească în cauza concretă, invocarea generică a acestora sau dovedirea discriminării în alte domenii (ex.:materia înmatriculărilor auto) neputând fundamenta o decizie de refuz al recunoaşterii hotărârii străine.

Cu privire la pretinsa recunoaştere pe aceeaşi cale incidentală a ordinului de executare cu suspendare contextuală din 10 aprilie 2019, Curtea a subliniat că, dincolo de obiectul procedurii definit de dispoziţiile art. 172, alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, decretul de suspendare în discuţie a fost revocat la 30 septembrie 2019, după cum informează autorităţile judiciare solicitante.

Prin urmare, Curtea a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru recunoaşterea Sentinţei penale nr. 857/2014 (Reg. Gen. nr. x/2013 DIB - R.G.N.R. nr. x/2009) a Tribunalului Mantova, definitivă la 16 februarie 2019, şi parţial a Ordinului de executare nr. 103/2019 SIEP al Parchetului Republican de pe lângă Tribunalul Ordinar Mantova Italia în referire la pedeapsa închisorii de 1 an şi 4 luni aplicată prin Sentinţa penală nr. 857/2014 persoanei solicitate A., născut la 17 mai 1989, pentru comiterea infracţiunii de primirea, dobândirea şi obţinerea, în orice caz tăinuirea, în scopul obţinerii de profit, de bunuri ce provin din infracţiuni, prev. de art. 648 din C. pen. italian şi incriminată în legea penală română (tăinuirea, art. 270, alin. (1) C. pen.).

Împotriva acestei sentinţe penale, contestatorul condamnat A. a formulat contestaţie.

În esenţă, a solicitat admiterea contestaţiei, apreciind că nu s-ar fi putut dispune recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii pronunţate în Italia, întrucât cu excepţia motivului facultativ de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, este incident şi motivul prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, în sensul în care persoana condamnată nu a fost prezentă personal la procedura judiciară desfăşurată în statul italian şi nici nu a fost informată în condiţiile standardelor Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie cu privire la această procedură.

A solicitat instanţei ca, în principal, să constate faptul că hotărârea nu poate fi recunoscută, întrucât pe de o parte, contestatorul refuză executarea pedepsei în România, iar pe de altă parte, acesta nu a fost prezent la procedurile efectuate şi nu a fost încunoştinţat într-o limbă pe care o cunoaşte în legătură cu acuzaţia care planează asupra sa. A mai arătat că deşi prin procesul-verbal semnat acesta şi-a asumat obligaţia de a comunica eventualele schimbări de domiciliu, contestatorul nu a procedat de o astfel de manieră, întrucât nu cunoştea la acel moment limba italiană.

Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege prevede că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

În cauză, mandatul european de arestare a fost emis în vederea executării pedepsei de 1 an şi 4 luni şi amendă de 400 euro aplicată contestatorului persoană solicitată A. prin Sentinţa penală nr. 857/2014 (Reg. Gen. nr. x/2013 DIB - R.G.N.R. nr. x/2009) a Tribunalului Mantova, definitivă la 16 februarie 2019, şi Ordinul de executare nr. 103/2019 SIEP al Parchetului Republican de pe lângă Tribunalul Ordinar Mantova Italia, pentru comiterea infracţiunii de primirea, dobândirea şi obţinerea, în orice caz tăinuirea, în scopul obţinerii de profit, de bunuri ce provin din infracţiuni, prev. de art. 648 din C. pen. italian şi incriminată în legea penală română (tăinuirea, art. 270, alin. (1) C. pen.).

Înalta Curte constată îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 167 lit. a), b), c) şi e) din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru recunoaşterea hotărârii străine de condamnare şi transfer într-un penitenciar din România şi anume: hotărârea de condamnare este definitivă şi executorie; fapta care a atras condamnarea are corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (1) C. pen., persoana condamnată ar fi fost sancţionabilă şi potrivit legislaţiei penale române; persoana condamnată este cetăţean român; nu este incident în cauză nici unul dintre motivele prev. de art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, de nerecunoaştere a hotărârii şi de neexecutare a pedepsei.

În consecinţă, se reţine că în mod corect instanţa de fond a dispus recunoaşterea Sentinţa penală nr. 857/2014 (Reg. Gen. nr. x/2013 DIB - R.G.N.R. nr. x/2009) a Tribunalului Mantova prin care s-a aplicat pedeapsa de 1 an şi 4 luni şi amendă de 400 euro persoanei solicitate A.

De asemenea, având în vedere că persoana solicitată a declarat în faţa instanţei de fond că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare italiene, arătând că doreşte să execute pedeapsa în România, se constată că în mod corect prima instanţă a constatat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare, pe cale incidentală, de către instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte.

În temeiul prevederilor art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată o hotărâre judecătorească de condamnare străină, aparţinând unui alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută şi pusă în executare în România chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, atunci când persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceeaşi faptă penală.

În situaţia în care hotărârea de condamnare străină se referă şi la alte fapte penale se poate face o recunoaştere parţială a acesteia dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii; respectiv persoana nu a fost condamnată în alt stat pentru aceleaşi fapte penale, iar hotărârea de condamnare străină nu a fost anterior recunoscută şi pusă în executare pe teritoriul României; persoana condamnată nu beneficiază de imunitate de jurisdicţie penală în România; pedeapsa a fost aplicată unei persoane care răspunde penal potrivit legii penale române; pedeapsa constă într-o măsură constând în asistenţă psihiatrică sau medicală ce poate fi executată în România sau prevede un tratament medical sau terapeutic care poate fi supravegheat în România în conformitate cu sistemul naţional juridic sau de sănătate; nu a intervenit prescripţia executării pedepsei; atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă la judecată însă a fost încunoştinţată, în timp util, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare precum şi la consecinţele legale în caz de neprezentare; persoana având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare a fost reprezentată efectiv în faţa instanţei de judecată de avocatul ales sau cel desemnat din oficiu sau când înmânându-i-se hotărârea de condamnare personal şi aducându-i-se la cunoştinţă că aceasta poate fi supusă unei căi de atac persoana condamnată fie a renunţat expres la calea de atac, fie nu a declarat în termenul legal respectiva cale de atac.

Hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu poate fi recunoscută sau dacă a fost deja recunoscută nu poate fi pusă în executare atunci când, potrivit legii române a intervenit amnistia, graţierea, dezincriminarea faptei, precum şi în orice alte cazuri prevăzute de lege.

Aplicând aceste dispoziţii legale la prezenta cauză, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 167 din Legea nr. 302/2004.

Cu ocazia recunoaşterii hotărârii străine în ordinea juridică internă, s-a verificat şi s-a constatat, în mod explicit, că pedeapsa anterior menţionată este compatibilă cu legea penală română, atât ca natură, cât şi ca durată, acestea putând fi aplicate condamnatului, ca atare, şi în cazul în care ar fi fost judecat de către o instanţă română, conform principiului personalităţii, astfel că nu există temei pentru adaptarea acelei pedepse.

Ca atare, se constată că în prezenta cauză, statul emitent a transpus dispoziţiile Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului Europei, din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria x nr. x din 5 decembrie 2008.

De asemenea, se reţine că prin sentinţa penală atacată s-a dedus din pedeapsa de executat durata reţinerii preventive executate de la 27 iunie 2020, orele 18:20, la 28 iunie 2020, orele 18:20.

Referitor la susţinerea contestatorului persoană solicitată A., potrivit căreia în cauză este incident şi motivul prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, în sensul în care persoana condamnată nu a fost prezentă personal la procedura judiciară desfăşurată în statul italian şi nici nu a fost informată în condiţiile standardelor Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie cu privire la această procedură, Înalta Curte reţine că procedura de citare a contestatorului a fost efectuată în mod corespunzător în raport de informaţiile comunicate de autorităţile italiene, aflate la filele x şi urm. din dosarul de fond. Aşadar, autorităţile italiene au avut în vedere adresa comunicată de contestator, acesta fiind citat în cauza nr. 4304/2009, în care s-a pronunţat hotărârea care a fost recunoscută de instanţa de fond, iar scrisoarea recomandată a fost ridicată personal de contestator la data de 3 decembrie 2012.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 125/P din data de 24 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 125/P din data de 24 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 octombrie 2020.

Procesat de GGC - LM