Constitutional admissibility of unconstitutionality exceptions challenging criminal procedure rules on civil liability for dissolved entities and appeal grounds for illegal citation

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din data 8 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus în temeiul art. 29, alin. (5) din Legea nr. 47/1992, respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării Curţii Constituţionale, cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate ale disp. art. 421, pct. 2, lit. b), C. proc. pen. şi ale disp. art. 24, alin. (2), C. proc. pen., invocate de apelanţii-intimaţi-inculpaţi A. şi B.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că printre alte condiţii, excepţia de neconstituţionalitate invocată trebuie să aibă legătură cu cauza, după cum prevăd dispoziţiile art. 29, alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată. În această cauză, fiecare dintre cei doi apelanţi-intimaţi-inculpaţi, autori ai sesizării, au fost condamnaţi, în primă instanţă, la pedeapsa închisorii, pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, iar, pe latură civilă, au fost obligaţi, în solidar cu alţi coinculpaţi, precum şi cu părţile responsabile civilmente SC "C." SRL şi SC "D." SRL, la plata de despăgubiri materiale către partea civilă Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, constatându-se că părţile responsabile civilmente SC "E." SRL, SC "F." SRL, SC "G." SRL şi SC "H." SRL au fost radiate.

Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421, alin. (2), lit. b), teza I din C. proc. pen., care se referă la soluţia trimiterii, spre rejudecare, pentru nelegala citare a unei părţi, care poate fi "...invocată de acea parte...", Curtea a constatat că legătura excepţiei de neconstituţionalitate cu această cauză este pur formală, întrucât instanţa de fond i-a obligat pe inculpaţi la plata de despăgubiri materiale către partea civilă, în solidar cu două dintre părţile responsabile civilmente, care au rămas în fiinţă. Aşadar, a apreciat că interesul legitim invocat de autorii excepţiei de neconstituţionalitate nu este real şi efectiv, atât timp cât, în primă instanţă, s-a stabilit că părţile responsabile civilmente răspund delictual, în solidar cu inculpaţii. Mai mult, a considerat că, în acest caz, interesul procesual al celor doi apelanţi-intimaţi-inculpaţi a dobândit un caracter nelegitim, în sensul obţinerii unei soluţii de trimitere, spre rejudecare, prin invocarea vătămării drepturilor procesuale ale unei alte părţi, în scopul vădit de a prelungi procedura penală, cu efecte asupra cuantumului sancţiunii, în situaţia stabilirii vinovăţiei, şi prescripţiei răspunderii penale.

Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24, alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora, printre altele, în caz de reorganizare, desfiinţare sau dizolvare a părţii responsabile civilmente, acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale "... dacă partea civilă indică (...) succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii responsabile civilmente ...", în termen de cel mult două luni de la data la care a luat cunoştinţă de împrejurarea respectivă, Curtea a apreciat că prezintă aceeaşi legătură doar în aparenţă cu cauza. A constatat că, din numărul total de 6 societăţi comerciale care au calitatea de parte responsabilă civilmente, un număr de 4 societăţi comerciale au fost radiate, prin urmare nu mai există ca entităţi, iar celelalte două societăţi comerciale care mai funcţionează au fost obligate, în solidar cu inculpaţii, la plata de despăgubiri civile către partea civilă. În aceste condiţii, în care nu există lichidatori judiciari, ci doar societăţi comerciale în funcţiune şi radiate, nu există nici o legătură reală a excepţiei de neconstituţionalitate cu fondul, pentru ca, în situaţia admiterii acestei excepţii de neconstituţionalitate, autorilor să le profite, într-un mod efectiv.

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpaţii B. şi A., solicitând în esenţă, admiterea recursului formulat, desfiinţarea hotărârii recurate şi încuviinţarea solicitării de sesizare a Curţii Constituţionale cu cele două excepţii de neconstituţionalitate invocate cu privire la art. 24 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 421 alin. (2) lit. b) teza I C. proc. pen.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate referitoare la art. 421 alin. (2) lit. b) teza I C. proc. pen., au arătat că aceasta priveşte sintagma "invocată de acea parte", şi se referă la soluţia trimiterii spre rejudecare pentru nelegala citare a unei părţi, care ar putea fi încuviinţată doar în măsura în care este invocată de partea necitată.

Au apreciat că textele a căror neconstituţionalitate a fost invocată de apărare au în mod vădit legătură cu latura civilă a cauzei, în condiţiile în care, potrivit art. 24 alin. (2) C. proc. pen., "acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale, dacă partea civilă indică succesorii în drepturi". A explicat că excepţia de neconstituţionalitate a acestui text vizează exclusiv sintagma "dacă partea civilă indică".

Examinând încheierea recurată, prin prisma actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată următoarele:

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421, punctul 2 lit. b), C. proc. pen. şi art. 24 alin. (2) C. proc. pen. trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:

a. excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

c. excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

d. excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată de recurenţii inculpaţi B. şi A., într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 421, pct. 2 lit. b), C. proc. pen. şi art. 24 alin. (2) C. proc. pen. şi textele criticate nu au fost declarat neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces, prin dezlegarea unei probleme de drept ce ţine de interpretarea Curţii Constituţionale.

Înalta Curte apreciază că, referitor la examenul legăturii cu cauza acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Prin urmare, cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În acest context argumentativ, instanţa constată că este îndeplinită şi ultima condiţie prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, dispoziţiile a căror constituţionalitate este contestată au legătură cu soluţionarea cauzei, în condiţiile în care inculpaţii invocă soluţionarea greşită a laturii civile a cauzei, prin obligarea la repararea prejudiciului de inculpaţi în solidar cu cele două societăţile comerciale-părţi responsabile civilmente în fiinţă la momentul judecării apelului, iar aceştia solicită angajarea răspunderii civile în condiţii similare şi în ceea ce priveşte celelalte părţi juridice chiar dacă acestea nu mai există în prezent, invocând răspunderea patrimonială a persoanei fizice pretins a fi succesoarea în drepturi acestora.

Opinia instanţei cu privire la neconstituţionalitatea art. 421, pct. 2 lit. b), C. proc. pen. şi art. 24 alin. (2) C. proc. pen.:

Texte legale incidente:

Art. 24 alin. (2) C. proc. pen.:

(2) În caz de deces, reorganizare, desfiinţare sau dizolvare a părţii responsabile civilmente, acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale dacă partea civilă indică moştenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii responsabile civilmente, în termen de cel mult două luni de la data la care a luat cunoştinţă de împrejurarea respectivă.

Art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.:

Instanţa, judecând apelul, pronunţă una dintre următoarele soluţii:

2. admite apelul şi:

b) desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată se dispune şi atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acţiunii civile ori când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepţia cazului de necompetenţă, când se dispune rejudecarea de către instanţa competentă.

Articolul 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale - Dreptul la un proces echitabil

1) Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

Articolul 1 alin. (5) din Constituţia României

"În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."

Articolul 21 din Constituţia României - Accesul liber la justiţie

1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite. Articolul 20 din Constituţia României - Tratatele internaţionale privind drepturile omului

1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Articolul 126 alin. (1) din Constituţia României

1) Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

Înalta Curte apreciază că există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei decizii de către instanţa de contencios constituţional, cu privire la dispoziţiile criticate şi soluţionarea dosarului, întrucât principalele argumente invocate de către inculpaţi în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate vizează modul de soluţionare a laturii civile a procesului penal. Interesul legitim al inculpaţilor se justifică prin faptul că aceştia urmăresc să păstreze solidaritatea cu persoane care pot suporta sarcina prejudiciului imputat şi relativ la care s-a reţinut în cuprinsul hotărârii atacate că au conlucrat la comiterea infracţiunii.

În ceea ce priveşte art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că textele de lege nu sunt afectate de un viciu de neconstituţionalitate, modul de reglementare al nulităţilor relative şi circumscrierea acestora motivelor de apel care justifică trimiterea unei cauze spre rejudecare ţinând de opţiunea legiuitorului în materie procesual penală.

Referitor la dispoziţiile art. 24 alin. (2) C. proc. pen., de asemenea, Înalta Curte constată că acestea nu intră în contradicţie cu garanţiile care însoţesc dreptul la un proces echitabil şi nu împiedică accesul liber la justiţie întrucât dispoziţiile legale verificate prevăd în mod explicit că partea are posibilitatea de a se adresa instanţei civile în cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile pentru ca acţiunea civilă să rămână de competenţa instanţei penale.

În acest context, Înalta Curte constată că se impune sesizarea Curţii Constituţionale pentru examinarea posibilei neconstituţionalităţi a textelor de lege invocate prin cererea formulată - art. 421, pct. 2 lit. b), C. proc. pen. şi art. 24 alin. (2) C. proc. pen. - în raport de motivele invocate.

Pentru aceste aspecte, va admite cererea formulată de recurenţii B. şi A. şi va sesiza Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421, pct. 2 lit. b), C. proc. pen. şi art. 24 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenţii B. şi A. împotriva Încheierii din data 8 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Desfiinţează, în totalitate, încheierea recurată, şi rejudecând, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurenţii B. şi A., cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 421, pct. 2 lit. b), C. proc. pen. şi art. 24 alin. (2) C. proc. pen.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea prezentei cauze, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 octombrie 2020.

Procesat de GGC - LM