Inadmissibility of execution objection based on foreign detention despite domestic recognition order and subsequent transfer

Şedinţa publică din data de 08 octombrie 2020

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 40 din 18 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (1) şi (6) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de judecătorul delegat la Compartimentul executări penale din cadrul Curţii de Apel Ploieşti cu privire la pedeapsa de 3285 de zile închisoare aplicată cetăţeanului român A. prin sentinţa nr. 1886/15 din data de 12 noiembrie 2015 Reg. Gen. nr. x - R.G.N.R. nr. x/2014 a Tribunalului din Roma, definitivă la 22 septembrie 2017 prin sentinţa nr. 6098/16 din 24 iunie 2016 a Curţii de Apel din Roma, secţia I penală.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că, prin cererea înregistrată sub nr. x/2020, judecătorul delegat la Compartimentul executări penale din cadrul Curţii de Apel Ploieşti a formulat contestaţie cu privire la punerea în executare a sentinţei penale nr. 38 C. civ. din 19 noiembrie 2019 a acestei instanţe, referitoare la persoana condamnată A., aflat în Penitenciarul Viterbo, Republica Italiană, în vederea eventualei deduceri a unui număr de 90 zile închisoare din pedeapsa stabilită, în raport cu noua documentaţie transmisă de autorităţile italiene.

În motivarea sesizării, s-a arătat că, ulterior rămânerii definitive a hotărârii penale nr. 38 C. civ. din 19 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, Ministerul Justiţiei din Italia a comunicat un certificat - stadiu de executare, nr. x/2017 Reg. Gen. nr. x/2015 - R.G.N.R. x/2014 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar Roma, reprezentând o informare a stadiului de execuţie a pedepsei aplicate prin sentinţa nr. x/2015 Reg. Gen. nr. x/2015 - R.G.N.R. nr. x/2014 pronunţată la data de 12 noiembrie 2015 de către judecătorul pentru anchete preliminare de pe lângă Tribunalul Ordinar Roma, secţia VI, definitivă la 22 septembrie 2017, prin care instanţa română a fost informată de acordarea unor zile de eliberare anticipată pentru diferite perioade de timp.

S-a apreciat, astfel, că a apărut o situaţie nouă cu privire la executarea pedepsei recunoscute prin sentinţa penală menţionată, respectiv o eventuală recalculare a perioadei executate ce trebuie dedusă din pedeapsă.

Sub acest aspect, s-a învederat că, în certificatul privind stadiul de executare emis la data de 28 ianuarie 2020, s-a menţionat că, pe lângă cele 345 zile de eliberare anticipată care au fost scăzute din durata pedepsei prin sentinţa penală nr. 38 C. civ. din 19 noiembrfie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti (menţiune regăsită şi în mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 38 din 09 ianuarie 2020), numitul A. beneficiază de un număr suplimentar de 90 de zile de eliberare anticipată (45 de zile prin ordinul de eliberare din închisoare emis la data de 27 aprilie 2019 şi 45 de zile prin ordinul de eliberare din închisoare din data de 10 octombrie 2019), stabilite de autorităţile judiciare italiene în cursul anului 2019, dar ulterior datei de 11 ianuarie 2019, când a fost întocmit primul certificat.

S-a mai precizat că, potrivit dispoziţiilor art. 141 alin. (9) pct. ii din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, în cazul recunoaşterii unei pedepse aplicate de o instanţă din străinătate, se va deduce integral din aceasta perioada executată de persoana condamnată în statul emitent, numărul de zile care urmează să fie scăzute din totalul de pedeapsă ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, precum şi, dacă este cazul, numărul de zile deduse ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi art. 29 alin. (1) lit. f) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 1375/2015.

Totodată, instanţa de fond a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 38 C. civ. din 19 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2019, a fost admisă cererea de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti străine formulată de Ministerul Justiţiei din Republica Italiană, prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, iar, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 şi art. 8 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, a fost recunoscută sentinţa nr. 1886/15 din data de 12 noiembrie 2015 Reg. Gen. nr. x/15 - R.G.N.R. nr. x/2014 a Tribunalului din Roma, definitivă la 22 septembrie 2017 prin sentinţa nr. 6098/16 din 24 iunie 2016 a Curţii de Apel din Roma, secţia I penală, prin care a fost condamnat cetăţeanul român A. la pedeapsa totală de 3285 de zile închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de acte persecutorii, tentativă de omor agravată şi port de arme şi obiecte care rănesc, prevăzute de art. 612 bis, art. 575, art. 576, art. 577 şi art. 56 din C. pen. italian şi art. 4 din Legea italiană nr. 110/1975, fapte care au corespondent în infracţiunile de ameninţare, tentativă de omor calificat şi port sau folosire fără drept de arme periculoase, prevăzute de art. 206, art. 32 raportat la art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. a) şi art. 372 alin. (1) lit. a) din C. pen. român, dispunându-se executarea acestei pedepse în România.

Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei, conform C. proc. pen. român şi în condiţiile Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, precum şi emiterea mandatului de executare a pedepsei de 3285 de zile închisoare pentru infracţiunile de ameninţare, tentativă de omor calificat şi port sau folosire fără drept de arme periculoase, prevăzute de art. 206, art. 32 raportat la art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. a) şi art. 372 alin. (1) lit. a) din C. pen. român, la rămânerea definitivă a sentinţei.

De asemenea, din durata pedepsei de 3285 de zile închisoare s-a dedus perioada de 1401 de zile executată de condamnat între 12 martie 2015 şi 11 ianuarie 2019 şi, în continuare, până la zi, precum şi cea considerată ca executată de 345 de zile.

La pronunţarea acestei sentinţe, instanţa a avut în vedere faptul că persoana condamnată şi-a manifestat consimţământul la transfer, condiţii în care a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 172 alin. (7) raportat la art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 şi art. 8 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului şi că executarea pedepsei în ţara de origine este de natură să faciliteze şi reintegrarea socială a acesteia, întrucât are domiciliul şi familia în România.

Curtea a mai reţinut că sentinţa penală nr. 38 C. civ. din 19 noiembrie 2019 a rămas definitivă, prin neapelare, la data de 06 ianuarie 2020, fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 38/708/42/2019 din 09 ianuarie 2020, însă nici până la momentul sesizării instanţei persoana condamnată nu a fost transferată în România, aflându-se în executarea pedepsei în Penitenciarul Viterbo, Republica Italiană.

În aceste condiţii, raportându-se la dispoziţiile art. 597 alin. (1) şi (6) C. proc. pen., Curtea a apreciat că, întrucât nici instanţa de executare şi nici locul de detenţie nu se află pe teritoriul României, contestaţia la executare formulată de judecătorul delegat la Compartimentul executări penale din cadrul Curţii de Apel Ploieşti este inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestaţie condamnatul A., precizând că va prezenta motivele în faţa instanţei.

La termenul de dezbateri, contestatorul condamnat, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea contestaţiei formulate, desfiinţarea hotărârii atacate şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Ploieşti, în a cărei circumscripţie teritorială se află locul de detenţie, pentru a analiza pe fond cauza. În acest sens, s-a arătat că, deşi la momentul sesizării instanţei condamnatul se afla în stare de detenţie în Italia, ulterior acesta a fost transferat în România, în baza hotărârii definitive de recunoaştere a sentinţei de condamnare pronunţată de autorităţile judiciare italiene, considerându-se admisibilă contestaţia la executare formulată de judecătorul delegat la Compartimentul executări penale din cadrul Curţii de Apel Ploieşti.

Examinând contestaţia declarată de condamnatul A., Înalta Curte constată că aceasta este fondată, pentru motivele arătate în continuare.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., împotriva executării hotărârii penale se poate face contestaţie, printre altele, atunci când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere sau de micşorare a pedepsei (lit. d), competenţa de soluţionare a cauzei revenind, în acest caz, instanţei de executare, stabilită potrivit art. 553 C. proc. pen., ori instanţei corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.

Această instanţă, odată învestită, trebuie să verifice dacă cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, dacă vizează executarea unei hotărâri penale, dacă motivul se regăseşte printre cele enumerate de art. 598 alin. (1) C. proc. pen. şi, apoi, să analizeze pe fond contestaţia la executare.

Or, în cauză, se constată că, deşi judecătorul delegat la Compartimentul executări penale din cadrul Curţii de Apel Ploieşti a sesizat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., instanţa de executare, respectiv Curtea de Apel Ploieşti, în vederea deducerii din pedeapsa de 3285 zile închisoare aplicată condamnatului A. de autorităţile judiciare italiene şi recunoscută prin sentinţa penală nr. 38 C. civ. din 19 noiembrie 2019 a aceleiaşi instanţe, pronunţată în dosarul nr. x/2019, definitivă prin neapelare, a unui număr suplimentar de 90 de zile de eliberare anticipată, conform menţiunilor din certificatul privind stadiul de executare a pedepsei nr. SIEP 3613/2017 emis la 28 ianuarie 2020 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ordinar Roma, Biroul Executări Penale, organul judiciar astfel învestit nu a efectuat niciun demers pentru a verifica, în fond, temeinicia motivului invocat pe calea contestaţiei la executare, ci s-a limitat la a respinge ca inadmisibilă sesizarea, argumentând că, întrucât persoana condamnată se află încarcerată în Penitenciarul Viterbo din Republica Italiană, nici instanţa de executare şi nici locul de detenţie nu se regăsesc pe teritoriul României.

Se apreciază, însă, că această împrejurare nu prezenta relevanţă în cauză de vreme ce contestaţia formulată de judecătorul delegat vizează executarea unei sentinţe penale definitive pronunţată de o instanţă română, hotărâre prin care a fost recunoscută pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare italiene şi, pe cale de consecinţă, s-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării respectivei sancţiuni penale. De altfel, aşa cum rezultă din adresa din 25 iunie 2020 depusă la dosar de Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, la scurt timp după pronunţarea soluţiei atacate în cauză, persoana condamnată A. a fost depusă în această unitate de detenţie, fiind, astfel, finalizat transferul acestuia în România în vederea executării pedepsei de 3285 de zile închisoare, astfel cum s-a dispus prin sentinţa penală nr. 38 C. civ. din 19 noiembrie 2019 a acestei instanţe, pronunţată în dosarul nr. x/2019, definitivă prin neapelare.

Mai mult, aşa cum rezultă din dispozitivul hotărârii atacate, Curtea de Apel Ploieşti nici nu s-a pronunţat asupra cererii de contestaţie cu care a fost învestită care, aşa cum s-a arătat anterior, a fost formulată împotriva executării sentinţei penale nr. 38 C. civ. din 19 noiembrie 2019 a aceleiaşi instanţe, ci a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare "cu privire la pedeapsa de 3285 zile închisoare aplicată cetăţeanului român A. (…) prin sentinţa nr. 1886/15 din data de 12 noiembrie 2015 Reg. Gen. nr. x/15 - R.G.N.R. nr. x/2014 a Tribunalului din Roma, definitivă la 22 septembrie 2017 prin sentinţa nr. 6098/16 din 24 iunie 2016 a Curţii de Apel din Roma, secţia I penală", sentinţă care, însă, nu a format obiectul sesizării judecătorului delegat la Compartimentul executări penale şi a cărei executare, de altfel, nu poate fi contestată pe calea procedurii prevăzută de art. 598 şi urm. C. proc. pen.

În aceste condiţii, având în vedere că judecătorul fondului nu a examinat cererea cu care a fost sesizată prin prisma normelor ce reglementează contestaţia la executare cu referire la legea specială, iar instanţa de control judiciar nu poate realiza această analiză direct în calea de atac a contestaţiei, întrucât, prin eliminarea artificială a unui grad de jurisdicţie în defavoarea intereselor procesuale ale persoanei condamnate, s-ar aduce atingere garanţiilor instituite de art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va admite contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 40 din 18 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o va desfiinţa, şi va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploieşti.

Totodată, în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 40 din 18 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Desfiinţează sentinţa penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploieşti.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 octombrie 2020.